Gunoi intră, gunoi iese!

  "Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească." ~Filipeni 4:8~

  Prin experienţa dureroasă a mustrării primite din partea Domnului, Petru a învăţat că era vulnerabil în faţa lui Satan. Satan îi putea pune cuvinte pe buze, la fel de bine ca Domnul. Dacă lui Petru îi păsa de lucrurile lui Dumnezeu, sau dacă nu făcea voia lui Dumnezeu, el putea ajunge instrumentul duşmanului. 

  Ia-ţi câţeva minute pentru a-ţi revizui ultimele zile. Cât de mult din timpul tău a fost petrecut în expunere faţă de gândirea lumii? Cât de mult timp ai petrecut cu televizorul, radio, filme, reviste, loc de muncă. Compară acest timp cu timpul petrecut în Cuvânt, în prezenţa unor prieteni sau familii creştine sau ascultând muzică ziditoare.

  Nu putem evita contactul cu lumea şi nici n-ar trebui s-o facem. Însă, putem contrabalansa cu atenţie informaţia dăunătoare care ne vine în mod constant, cu lucruri care să ne zidească sufletele. Altfel, ne putem potrivi cu acel vechi moto al programatorilor: "gunoi intră, gunoi iese!"
                                                                                      ~John MacArthur~

Ce mare har!

1. Ce mare har să poţi vedea cu ochii tăi lumina,
Dar mult mai mare har tu ai când ţi-e iertată vina.
Ce mare har, ce mare har,
Să ai iertată vina.

2 . Ce mare har să poţi s-auzi cu-a ta ureche cântul,
Dar mult mai mare har tu ai, când poţi s-auzi Cuvântul.
Ce mare har, ce mare har,
S-auzi tu azi Cuvântul.

3. Ce mare har să poţi să guşti din roade de tot felul,
Dar mult mai mare har tu ai, când guşti ce bun e Domnul.
Ce mare har, ce mare har,
Să vezi ce bun e Domnul.

4. Ce mare har, ca mirosind parfum de flori frumoase
Să răspândeşti mereu în jur miresme sfinte-alese.
Ce mare har, ce mare har
Să respândeşti miresme.

5. Ce mare har să crezi în El văzândul ca şi Toma,
Dar mult mai mare har să crezi, deşi nu-L vezi acuma.
Ce mare har, ce mare har,
Să crezi în El acuma.
                           Amin!

Despre rugăciune

 Compozitorul unei cântări spune: „Rugăciunea este respiraţia vitală a creştinului, aerul său.” Scopul acestui articol este să motiveze părinţii pentru a se ruga. Câteva principii ale rugăciunii regăsite în Efeseni 3 vor fi baza gândurilor noastre. 

  Elementele rugăciunii Pavel se referă la poziţia în rugăciune când afirmă: „îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”~Efeseni 3:14~. El se vedea cel mai neînsemnat dintre sfinţi. 

  Această atitudine este punctul de plecare al rugăciunii. Noi suntem lipsiţi, prin urmare, venim în rugăciune la Dumnezeu care este singurul nostru ajutor. Rugăciunea atinge resursele veşnice ale lui Dumnezeu. Ne rugăm să înţelegem voia şi scopul lui Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să îndeplinim planul lui Dumnezeu. Ea ar trebui să ne unească şi să ne contopească cu scopurile şi caracterul lui Dumnezeu. Pentru a face aceasta, Dumnezeu ne oferă harul Său şi „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos”. Da, toate bogăţiile spirituale şi toată înţelepciunea sunt ascunse în Isus Hristos, iar rugăciunea este cheia de a intra în posesia lor. 

  Rugăciunea are putere doar dacă este întărită de Duhul lui Dumnezeu. Iuda vorbeşte despre rugăciunea în Duhul Sfânt. Pavel, în Romani 8, spune că Duhul Sfânt mijloceşte la Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Cu siguranţă, nu este corect să rostim rugăciuni ca profeţii lui Baal din ~1 Împăraţi 18~. 

  Viaţa condusă de Dumnezeu este cea care apelează la sala tronului din cer Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde.” ~Ieremia 33:3~ „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” ~Matei 7:7~ Gândeşte-te la ideile de mai sus şi vei observa că sunt elementele de bază ale rugăciunii. Dumnezeu ni le-a dat prin apostolul Pavel, un „părinte” extraordinar, rugativ. 

  Practica rugăciunii Rugăciunea trebuie să aibă un loc deosebit în viaţa fiecărui sfânt – în rugăciunile personale, familiale, congregaţionale, pentru binecuvântarea mesei şi în vremuri deosebite. Pavel a scris în mod simplu: „Rugaţi-vă neîncetat.” ~1 Tesaloniceni 5:17~ Ca să avem această dispoziţie înspre rugăciune, trebuie să avem un timp şi un loc unde să ne întâlnim zilnic cu Dumnezeu.

  Ce Îi cerem lui Dumnezeu? În primul rând, venim înaintea Lui cu nevoia noastră de sfinţenie şi de har. De asemenea, stăruim înaintea Lui pentru copiii noştri (care sunt binecuvântările Lui speciale) înainte şi după naşterea lor. Ne rugăm pentru mântuirea lor, pentru puritatea lor, pentru educaţia lor, pentru credincioşia lor faţă de Domnul, pentru parteneri evlavioşi, dacă Domnul îi va călăuzi să se căsătorească şi pentru har deosebit dacă El alege altceva.

  Alături de Ana, fiecare părinte ar trebui să poată spune: „Pentru copilul acesta mă rugam”. ~1 Samuel1:27~ Aceasta înseamnă că noi ne dorim copii şi că ne rugăm zilnic pentru ei până moartea ne desparte. Rugăciunile noastre au un impact deosebit în viaţa copiilor noştri. Din viaţa de rugăciune se revarsă laude şi mulţumiri. „Mulţumiţi totdeaunalui Dumnezeu Tatăl.” ~Efeseni 5:20~ 

  Recunoaştem cu bucurie fiecare rugăciune ascultată, precum şi frumuseţea, şi sfinţenia Dumnezeului nostru, căruia îi place să asculte şi să răspundă la fiecare cerere.

  Satan a văzut protecţia lui Dumnezeu în viaţa lui Iov, care era un tată rugativ. Dragi părinţi, înălţăm noi ziduri de rugăciune în jurul copiilor noştri? Nimic altceva nu poate controla puterea lui Satan. El tremură când îl vede pe cel mai slab sfânt în genunchi. 

  Ce lucruri Îl determină pe un părinte să se roage şi care sunt rezultatele rugăciunii? Problemele ar trebui să dea naştere rugăciunii. Ana a trecut prin provocări asemănătoare. Ea

nu avea copii. Rivala ei îngreuna situaţia şi mai mult. Dumnezeu s-a folosit de aceasta să-i dea o sarcină grea Anei. Învăţăm noi să fim părinţi rugativi, asemenea Anei, prin încercările şi ispitele pe care Dumnezeu le permite? Satan însuşi ne-ar sta în cale. Lui îi place să se interpună între Dumnezeu şi sfântul care se roagă.

  În timpul şederii israeliţilor în Egipt, Faraon a poruncit: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat (israelit) care se va naşte, şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.” ~Exod. 1:22~ Cu siguranţă, rugăciunile părinţilor lui Moise au avut un rol însemnat în cruţarea vieţii lui Moise.

  Rugăciunile făcute de trei ori pe zi ale lui Daniel l-au ţinut credincios Domnului şi au avut drept rezultat eliberarea lui din groapa cu lei. Trebuie să avem toată plinătatea lui

Dumnezeu. Trebuie să conştientizăm puterea Lui de-a face „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” ~Efeseni 3:20~. Trebuie să învăţăm să ne transformăm problemele înrugăciuni. Satan vrea să ne umple cu ură; noi să cerem dragoste. Principiile şi practica rugăciunii se unesc în scopul rezolvării problemelor celui ce se roagă, iar Dumnezeu este slăvit.

  Avem nevoie de viziune. Ucenicii au spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.” ~Luca 11:1~ Învăţăm prin exerciţiu. Rugându-ne, observăm nevoia de rugăciune. Doar veşnicia va descoperi deplina valoare a rugăciunii. Adună cerul cu bucurie mireasma rugăciunilor noastre? 

  Cum decurge viaţa ta de rugăciune? Pricepem noi „dragostea lui Hristos, care întrece orice înţelegere”? Suntem „umpluţi cu plinătatea lui Dumnezeu”? Stăm noi în picioare înaintea Domnului ca Avraam? Suntem şi noi asemenea lui Eprafa, care „totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu”? ~Coloseni 4:12~. Lucrarea rugăciunii este cea care aduce progres în rugăciune.

  Stăruieşte în rugăciune. Moise este un exemplu deosebit în această privinţă. El a dorit aşa de mult slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea poporului său, încât a fost gata să-i fie şters numele din Cartea lui Dumnezeu de dragul poporului său. Bucuria sublimă a părinţilor rugativi este aceea de a vedea copiii că aleg şi urmează calea adevărului. Desăvârşirea va fi rezultatul final. Rugăciunea ne modelează viaţa după chipul lui Dumnezeu. Rugăciunea ajută la îndepărtarea păcatului, detronarea eului şi zădărnicirea greşelilor. Ne aduce în voia desăvârşită şi deplină a lui Dumnezeu. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” ~Iacov 5:16~ 

   Părintele care se roagă ajunge în prezenţa Celui care este frumuseţea desăvârşită alături de copiii lui, precum şi de cei pentru care se roagă! „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” ~Psalmul 17:15~

  Să ne rugăm neîncetat şi să nu obosim! 

                                                                                      ~de Sidney M. Carpenter~

Visând la căsătorie...

 Am primit zilele trecute o poezie de la o prietenă dragă şi am reauzit-o astăzi, înregistrată, recitând-o la o seară de tineret.

  Aş vrea să o împărtăşesc cu oricine are nevoie de ea. Poezia se numeşte visând la căsătorie!

            

        
              -Visând la căsătorie-

  Ştii că ai cerut lucrul cel mai scump, făcut vreodată de mâna Domnului?
  Inima unei femei, viaţa unei femei şi dragostea ei minunată!
  Şi că ai cerut, un lucru nepreţuit, aşa cum un copil cere o jucărie,
  Pretinzând un lucru pentru care... alţii au murit, cu îndrăzneala nesăbuită a unui băiat?

  Mi-ai prescris ce trebuie să fac, m-ai cercetat ca un bărbat.
  Acum stai şi tu la poarta sufletului meu de femeie, până când am să te cercetez şi eu.
  Vrei ca mâncarea să-ţi fie caldă oricând, şosetele şi cămaşa să-ţi fie curate.
  Eu vreau ca inima ta să fie limpede ca cerul! Iar, sufletul tău curat ca stelele!

  Ţie-ţi trebuie o bucătăreasă să-ţi gătească, mie-mi trebuie ceva mai important!
  Tu vrei o croitoreasă, eu vreau un bărbat şi-un rege!
  Un rege peste ţara unui cămin, şi-un bărbat, la care Domnul, ce l-a creat
  Să se uite ca-n prima zi şi să zică..."E foarte bun!"

  Eu sunt tânără şi frumoasă, dar într-o zi, bujorii în obraji s-or ofili!
  O să mă mai iubeşti şi printre frunzele îngălbenite, cum m-ai iubit printre florile de mai?
  Ţi-e inima ocean limpede şi puternic, unde-mi pot trimite corăbiile?
  O femeie care iubeşte, află rai şi iad când se căsătoreşte!

  Îţi cer tot ce-i măreţ şi adevărat, tot ce înseamnă un bărbat!
  Dacă asta-mi vei da toată viaţa mea, voi fi şi voi face ce-mi ceri!
  De nu... e simplu să afli, plătind puţin, o bucătăreasă şi-o spălătoreasă!
  Dar inima unei femei şi viaţa ei, nu se câştigă astfel.

De ce trecem prin necazuri?!

"În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."~Matei 16:33~

  Suferinţele prin care trec sfinţii sunt adesea un mister pentru noi, chiar şi atunci când nu ne îndoim de înţelepciunea, dragostea şi bunătatea Domnului. Dar El nu greşeşte. Lumânarea se consumă pentru a lumina.

  Chiar şi apostolul Pavel a fost în pericol de a se "îngâmfa". De aceea i s-a dat un "spin în carne", ca să îl pălmuiască. Suferinţa trebuie îndurată; calea umilinţei şi a durerii trebuie străbătută. Dar Domnul Isus, Cel care ne iubeşte şi care S-a dat pe Sine pentru noi va fi cu noi. El a spus "puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune" ~2Corinteni 12:9~ Pe calea suferinţei apostolul Pavel a avut de învăţat ~2Corinteni 12:10~ iar noi de asemenea putem învăţa lecţii adânci şi preţioase.

  Suferind, primim binecuvântarea de a fi întăriţi în  Hristos într-un mod pe care altfel nu l-am fi putut experimenta. Apoi după ce am învăţat prin experienţă calea binecuvântată pe care Domnul a răspuns nevoii noastre şi ne-a binecuvântat în încercarea prin care am trecut, putem încuraja şi mângâia şi pe alţii ~2Corinteni 1:3-4~

  Avem nevoie de suferinţă de la Domnul pentru că firea păcătoasă este încă în noi. Atunci când suntem lucraţi de Domnul prin necazuri, învăţăm tot mai mult să nu ne mai încredem în noi înşine  şi nici în carne. În felul acesta vom fi tot mai desprinşi de lume şi tot mai atraşi de lucrurile de sus.

  El este Stăpânul, Domnul, este suveran, şi el îi iubeşte pe slujitorii Săi în mod desăvârşit, de neschimbat, şi întotdeauna îi conduce pe calea corectă. cât de minunate sunt căile Sale! Adesea ele depăşesc înţelegerea pe care o avem acum, dar el ştie să facă toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce Îl iubesc.

                                                                                                           ~H.H.Snell~  

Mărturie Kirk Cameron

Atenţie la succes!

 

 "Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu! [...] fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui." ~Matei 16:16-18~

  Petru a învăţat multe din experienţe dificile. A învăţat , de exemplu că  înfrângerea zdrobitoare şi umilirea profundă urmează deseori imediat după marile victorii. La scurt timp după ce Hristos l-a lăudat pentru mărturia monumentală din Matei 16:16, Petru a suferit cea mai aspră mustrare adresată vreodată unui ucenic în Noul Testament.

  Este mult mai simplu  să rămânem supuşi Domnului atunci când ne luptăm cu povara împotrivirii. În acele vremuri dificile, ştim sigur că avem nevoie de El; nu avem absolut nici o îndoială că viaţa noastră este în mâinile Lui puternice. Însă atunci când zburăm pe aripile succesului, prosperităţii, notorietăţii, confortului sau sănătăţii, suntem imediat ispitiţi să ne îngâmfăm, avântându-ne cu toată viteza spre prăpastie.

  Bucură-te de binecuvântările pe care ţi le trimite Dumnezeu. Mulţumeşte-i pentru lucrurile bune pe care le aduce în viaţa ta. Dar ai grijă, pentru că mândria este urmată de pericol atunci când lucrurile îţi merg bine, smereşte-te şi te apropie mai mult de Domnul tău!

                                                                                                                                                                                                    ~John MacArthur~

  

Ce este conştiinţa?

  Şi mintea lor şi conştiinţa le sunt necurate. ~Tit 1:15~

  Ce este conştiinţa?

  Cu siguranţă nu este voinţa, pentru că adesea ea se află în opoziţie cu cu voinţa.

  Nu este nici raţiunea, pentru că, deşi raţiunea spune că o anumită acţiune va aduce o pagubă, conştiinţa îndeamnă în direcţia corectă, peste vocea raţiunii.

  Conştiinţa este simţul moral al binelui şi răului care este înnăscut în om. am putea să o descriem ca fiind ochiul fiinţei morale a omului, sau am putea să o asemănăm cu o voce din pieptul nostru care vorbeşte despre bine şi rău. Dar conştiinţa are nevoie să fie învăţată, pentru că este "întinată" şi nu funcţionează aşa cum ar trebui.

  Oamenii vor spune că acţionează după cum le dicteză conştiinţa, dar acesta este un standard greşit. Conştiinţa unui creştin, care are cunoştinţă spirituală, este poate diferită, dar chiar şi printre creştini există diferenţe în ce priveşte fineţea şi sensibilitatea cunoştinţelor.

  Conştiinţa seamănă foarte mult cu o fereastră care lasă să pătrundă mai multă sau mai puţină lumină, în funcţie de cât este de curată.

  Este bine să remarcăm că acea predicarea a evangheliei care lasă în pace conştiinţa, sau care se ocupă foarte puţin de ea, va produce fie convertiri false, fie credincioşi slabi. Nu se poate să mergi cu Dumnezeu dacă conştiinţa nu este aşa cum trebuie să fie înaintea Lui!

  Pe măsură ce credincioşii cresc în harul şi cunoaşterea Domnului conştiinţa lor devine mai sensibilă. Plâng pentru păcatele lor, nu pentru că s-ar teme de pedeapsă ci pentru că ştiu că au greşit ămpotriva Domnului lor. Creştinul doreşte ca lumina să strălucească şi vrea să îndepărteze orice fel de pată sau murdărie de pe sticla acestei ferestre. Şi trebuie să ne deprindem şi noi în lucrul acesta.

                                                                                                         ~H.F. Witherby~

Sacrificiul creştin radical - Suferinţa

  Mulţumesc Domnului pentru suferinţă şi pentru puterea pe care mi-o dă să fac faţă perioadelor grele din viaţa mea!

  Când treceţi prin necaz şi încercări aduce-ţi-vă aminte că Domnul e în control! Că El e stânca şi turnul tău de scăpare! Mulţumeşte-i pentru tot, prin suferinţă avem multe de învăţat! Chiar dacă nu înţelegi situaţia prin care treci, chiar dacă pare că Domnul nu e acolo...El te poartă pe braţe şi te călăuzeşte, te trece prin foc pentru că te iubeşte şi vrea să scoată aur curat din tine!

  Ce Dumnezeu minunat avem!

The unconditional love of Christ

De la bun la excelent!

"Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.” ~Ioan 21:18-19~

 Curiozitate nestăvilită. Iniţiativă entuziastă. Implicare plină de pasiune. Petru a avut toate aceste calităţi esenţiale necesare unui mare lider, însă pregătirea şi modelarea lui au căzut în responsabilitatea Domnului, pentru că sincer vorbind, un asemenea material brut, lipsit de controlul Domnului, poate fi de-a dreptul periculos. De aceea Domnul l-a trecut pe Petru prin trei ani de testare şi probleme, care să-l expună la experienţe de o viaţă, pregătire care să transforme aptitudinile naturale ale acestui ucenic în abilităţi supranaturale.

  Indiferent dacă le conştientizezi sau nu, şi tu ai astfel de abilităţi naturale. Şi tu ai calităţi care ar putea aduce enorm de mult bine în vieţile tuturor celor din jur - dacă sunt modelate de implicarea lui Dumnezeu. Şi cu siguranţă procesul va include teste şi probleme. Deci, ucenic în devenire. îmbărbătează-te în faţa încercărilor! Domnul a hotărât să transforme binele în excelenţă!

                                                                                                       ~John MacArthur~

Cine este Dumnezeu?

  „Nebunul zice în inima lui: «Nu există Dumnezeu!»...”~Psalm 53.1~

  Cine este Dumnezeu?

  Unii oameni afirmă că nu există  Dumnezeu. Alţii îl consideră o fiinţă misterioa să, care nu poate fi cunoscută de nimeni,

  Dintre cei care recunosc existenţa Sa, unii cred că El nu Se interesează de noi, de orice amănunt din viaţa noastră. Pentru alţii, Dumnezeu şi natura sunt acelaşi lucru.

  Avem nevoie de o descoperire de la Dumnezeu însuşi. El S-a descoperit în Fiul Său Isus Hristos, în moartea Sa şi în învierea Sa. În Biblie, Dumnezeu ne spune cine este El:

  - Dumnezeu ne cunoaşte pe toţi, inclusiv gândurile, căile şi cuvintele noastre ~Psalm 139.1-4~

  - Dumnezeu poate totul, şi nimic nu este prea mare pen­tru El ~Iov 42.2~

  - Dumnezeu este pretutindeni, şi nimeni nu se poate as­cunde de El ~leremia 23.23, 24~

  - Dumnezeu este neschimbat, atât în Cuvântul Său, cât şi în fiinţa Sa ~Maleahi 3.6; lacov 1.17; Isaia 40.8~

 - Dumnezeu este veşnic; El nu are început şi sfârşit ~Isaia 40.28~

 - Dumnezeu este sfânt şi nu poate suporta păcatul ~Isaia 6.3; Habacuc 1.13~

 - Dumnezeu este dragoste; dorinţa Sa faţă de noi este exprimată clar în Cuvântul Său:            „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” ~loan 3.16~.

Evitând eşecul

  Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: "Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori." Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar." ~Luca 22:61-62~

  Din nefericire, Petru este forte bine cunoscut datorită celor trei renegări, în vremea arestării lui Hristos. Dar, din nou, trebuie să-i dăm credit acestui ucenic necizelat. Stând acolo în curtea sălii în care era judecat Isus, Petru era singur în faţa ispitei ce-l pândea. În ciuda fricii şi a slăbiciunii sale, el nu L-a abandonat complet pe Hristos. Ceilalţi nu au stat în faţa acestui test, pentru că s-au ascuns în colţuri întunecoase, departe de pericol.

  Cu siguranţă vei găsi ocazii de faliment în două locuri: acolo unde nu ar trebui să fii şi acolo unde ar trebui să fii. Nu-ţi sugerez că ar trebui să cauţi problemele cu lumânarea, ci dimpotrivă să stai deoparte de locurile în care sălăşluieşte ispita. Trebuie să ştii că îţi asumi riscul eşecului ori de câte ori te implici în lucruri cu adevărat importante. Ceilalţi ucenici nu au eşuat ca Petru, însă e greu să clachezi când nu faci nimic.

                                                                                                            ~John MacArthur~

Despre încercare şi mustrare

  "Pentru că Eu sunt cu tine, zice Domnul...te-am împrăştiat; dar pe tine nu te voi nimici ci te voi mustra cu judecată"

  Dumnezeu promite că va avea îndurare şi spune poporului Său, pe care îl mustră, "Eu  te voi mustra dar cu judecată" ~Ieremia 46:28~

  Dumnezeu nu le ascunde faptul că le va trimite necazuri, că îi va supune judecăţii şi pedepsei. El ne iubeşte prea mult pe noi, care suntem la fel ca o rocă brută, aspră, pentru a nu ne şlefui. Dar toate acestea sunt "cu măsură".

  Putem să avem aceeaşi siguranţă mângâietoare pe care o avea şi David. El spune "când duhul meu era copleşit în mine, atunci Tu îmi cunoşteai cărarea" ~Ps 142:3~ Dumnezeu potriveşte jugul după gâtul fiecăruia dintre cei ai Săi, şi pedeapsa Sa este pe măsură. Toate sunt calculate corect, în felul cel mai potrivit.

  Tu, care eşti încercat! Caută să vezi care e scopul lui Dumnezeu în lucrurile prin care El te trece, pentru că disciplinarea Sa este "pentru folosul nostru"~Evrei 12:10~ Doar a căuta sau doar a încerca să oferi mângâiere dovedeşte o perspectivă limitată sau egoistă. Dumnezeu are în vedere un ţel mai înalt. Încercarea este o perioadă care ne va aduce mari binecuvântări, pentru care Îl vom slăvi pe Dumnezeu.

  Uneori poate că nu suntem capabili să vedem "măsura" disciplinării Sale, şi poate că gândim că suferim din cauza unei exercitări arbitrare a puterii suverane. Dar avem promisiunea: dar orice "disciplinare, pentru acum, nu pare a a fi de bucurie, ci de întristare; dar după aceea, le dă celor deprinşi prin ea rodul dădător de pace al dreptăţii ~Evrei 12:11~

  O, fie să primim fiecare astfel de încercare spunând "Da, Tată, pentru că aşa a fost plăcut înaintea Ta" ~Luca 10:21~ şi nu voia Mea, ci a Ta să se facă!"~Luca 22:42~

                                                                                                             ~Macduff~

   Mai bine merg cu Dumnezeu în întuneric, decât singur în lumină;

   Mai bine să merg cu El prin credinţă, decât singur prin vedere.

                                                                                                             ~Brainard~

Sub călăuzirea Duhului?!

   "Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine." ~Ps 32:8-9~

   Dumnezeu vrea să ne înveţe, şi atunci când El ne călăuzeşte vom ştii cum trebuie să ne purtăm. Adesea credincioşii vorbesc despre călăuzirea lui Dumnezeu în vieţile lor şi relatează situaţii când Dumnezeu i-a împiedicat să meargă undeva sau să facă ceva, aşa cum a făcut cu Pavel şi Barnaba în Fapte 16:7. Dar la drept vorbind, aceasta nu este călăuzire!

   Dacă vreau să merg undeva pentru a predica şi trenul porneşte chiar de sub ochii mei pentru că ceasul mi-a rămas în urmă, atunci pot fi recunoscător lui Dumnezeu că m-a ferit să merg undeva unde este evident că El nu dorea ca eu să merg în acel moment. Dar aceasta arată că nu am fost călăuzit de cunoaşterea voii Lui, ci că sunt mai degrabă ca un cal sau ca un catâr care nu are pricepere - Dumnezeu a trebuit să mă călăuzească cu frâul şi zăbala.

   Dar Dumnezeu nu doreşte ca slujitorii Săi să fie călăuziţi astfel, cu frâul şi zăbala. El vrea ca ei să meargă pe calea lor cunoscând voia Sa, fiind siguri că ceea ce fac în acel moment, felul în care o fac, şi locul în care se află sunt toate după gândul Său.

   Cât de multă glorie ar fi pentru Dumnezeu dacă toţi slujitorii Săi ar fi călăuziţi de Duhul Sfânt! Dar pentru aceasta trebuie ca fiecare să se aşeze sub călăuzirea şi disciplinarea Duhului Sfânt, şi să aştepte glasul Lui. Devotamentul, zelul, şi chiar rezultatele măreţe nu sunt neapărat o dovadă că felul în care cineva slujeşte este cel corect.

                                                                                                       ~H.L.Heijkoop~

   Povestea următoare este despre doi bărbați grav bolnavi, imobilizați la pat, împărțind aceeași cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea așezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziționat în dreptul singurei ferestre din cameră.

   Celalălt bărbat era imobilizat în poziție culcată și îi era inaccesibilă ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastră.

   Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Și vorbeau la nesfârșit: despre soțiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar și despre locurile în care își petreceau vacanțele. În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea așezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.

   Omul care nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria în amănunțime ce se întampla în afara spitalului. Perspectiva sa se lărgea și căpăta substanță datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un minunat lac. O mulțime de rațe sălbatice și lebede își găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând în apa bărci în miniatură. Îndragostiții se plimbau îmbrățișați admirând florile în toate culorile curcubeului ce creștea din belșug în parc. Copaci seculari mărgineau aleile iar pe cer se profilau clădirile orașului ce se vedeau în depărtare.

   Omul de la fereastră povestea cu voce domoală și cu detalii minuțios alese tot ce parcul îi dezvăluia. Celălalt se lăsa purtat de povestire închizând ochii și imaginându-și toate scenele. Într-o după-aminază călduță omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

   Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reușea să își imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiți și mașinile decorate de sărbătoare.

    Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întamplă afara, dar și-ar fi dorit să fie el cel care putea admira privelistea. Începuse să își antipatizeze colegul de cameră și, în cele din urmă, ajunsese să-și dorească cu disperare să fie el așezat în locul aceluia.

   Într-o dimineață, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniștit în somn. Cu tristețe, cheama asistenții să ia trupul neînsuflețit. Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întreba dacă nu poate fi mutat în locul pe care și-l dorise atât. 

   Infirmiera îl transferă imediat și se asigură că stă confortabil apoi îl lasă singur. Încet și cu mare greutate bolnavul nostru reuși să se proptească într-un cot și să încerce să arunce o prima privire afară. În sfarșit se putea bucura nemijlocit de priveliștea de afară!

   Se căzni să se întoarcă și privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera și o întreba: “Cum se face ca omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc și un lac și îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să îmi spună despre frumusețe și dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?”.

   Sora îi răspunse surprinsă: “Vai! Nu știai că bietul tau coleg de cameră era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul darămite altceva”. Apoi adaugă tristă: “Poate voia doar să te încurajeze”.

Țesutul și țesătorul

   Ţesutul este procesul de împletire a firelor după un anumit model pentru a produce o ţesătură. Pentru a realiza acest proces, ţesătorul foloseşte un război de ţesut alcătuit dintr-o serie de fire paralele numite urzeală. Firele alternative sunt ridicate pentru a crea un spaţiu prin care este trecută, de-a curmezişul, băteala. 

   Ţesătorul răsuceşte o suveică în acest spaţiu pentru a pune un fir debăteală. Un instrument tip pieptene (darac) numit şi bătător ajută la presarea firului şi apropierea lui de cel introdus anterior. Prin urmare, procesul de ţesere implică un ciclu: rostuirea, alegerea firelor şi presarea lor. Pentru un model simplu e nevoie de doar două spaţii. Aţele impare din ţesătură sunt ridicate pentru a se întinde un rost, iar cele pare să fie aşezate lângă ele. 

   Se pot ţese modele interesante prin crearea diferitelor grupuri de spaţii sau variind culoarea aţelor. Schimbările în ceea ce priveşte spaţiile din ţesătură, unirea strânsă a firelor precum şi presarea lor în vătală pot afecta şi ele aspectul sau utilizarea  țesăturii. 

   Iov spunea că zilele lui erau „mai iuţi decât suveica ţesătorului”. ~Iov 7:6~ Ochiul abia poate să urmărească suveica atunci când un ţesător îndemânatic o poartă încoace şi încolo. „Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui.” ~Isaia 38:12b~ Acest lucru se referă la capătul de aţă care rămâne şi trebuie tăiat atunci când suveica se goleşte. 

   Fiecare zi din viaţa noastră e ca un fir pe care Dumnezeu îl pune în urzeala alcătuiră de El. Această urzeală conţine elementele pe care nu le putem alege: limitele spaţiale şi temporale, sănătatea, intelectul, talentul, familia şi mediul în care trăim. Suntem responsabili pentru modelul pe care îl imprimăm ţesăturii din viaţa noastră. 

   Vom rostui urzeala potrivit cu roadele Duhului? Presăm zilele suficient de strâns pentru a fi umplute cu muncă folositoare, dar, în acelaşi timp, suficient de larg pentru a fi flexibili faţă de nevoile celorlalţi? 

   Dumnezeu hotărăşte câtă aţă este pe suveica ta şi când va fi tăiată. Este felul în care se ţese viaţa noastră plăcut înaintea Lui? Ne dorim atât de mult să-L auzim pe Domnul spunând: „Bine, rob bun şi credincios... intră în bucuria stăpânului tău.” ~Matei 25:21~

                                                                                                  ~Carey Snyder~

Pentru cine?

Pentru cine? 

Pe cărările răzlețe
dintre zâmbet și suspine,
ți se pune o-ntrebare:
                    Pentru cine,
                    spune,
pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
intr-o floare?

Pentru cine s-ar desprinde
                     din broaboada
                     de zăpadă
ghiocelul in april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă?
dacă totu-i inutil?


Pentru cine-n miez de roadă,
sorb și strâng în ei culoare
pentru vara următoare
                    embrionii
                    din begonii,
daca totul e-o-ntâmplare?

Pentru cine-și țese-n casă
                     haina pala
                     de vestală
cu lumini de diamant
floarea albă de mireasă,
dacă totul e neant?

Pentru mințile obtuze
de bondari și buburuze?
Pentru fluturii ce sboară
în zig-zaguri pe afară?
Oare viespile ursuze
sunt initiate-n artă?
oare bărzăunii trupesti,
plini de miere pe musteți,
                       sunt sensibili,
                       sunt esteiți?
Oare-ar sta flămind bondarul
de n-ar fi subtil decorul
și nu și-ar abate sborul
în grădinile bogate,
dacă florile de crin
n-ar fi ... proporționate? ...
n-ar avea acea prestanță
ca de clopot florentin ?
n-ar avea varietate
de culoare și nuanță
de la alb pân' la carmin?

Nu cumva pretind ... culbecii
să dezvolte-atâtea specii
rozele și liliecii?

Nu.
În floare e-un mister!
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un înger din Eden,
care-aduce-n valea morții
o înaltă mărturire
                  în culoare,
                  în proporții,
                  în mireasma
                  și-n desen.

Omule cu mintea plină
du-te-o clipă în grădină,
treci prin văile-înflorite
și te uită la sulfină,
la bujori, la mărgărite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din cărare,
la năframa de mătase
ce ne-o dărue ciclama!
Lasa-te să te desfețe
ochii-adânci de violete,
clopoțeii cu trei cupe
și narcisele trompete!
                    Si ia seama !
Dacă inima-ți rămâne
ca un bulgăr, ca o piatră,
ca un bolovan în vatră ...
                            leapad-o!
                            zdrobește-o-n coiburi !
Sparge-o pe ilău cu dalta!...
Și apleacă-te în rugă
                            să ceri alta!

Dar de simți o-nseninare,
un surâs și o blândețe,
                           care vine
                           sa te-aline
                           de povară, 
                           de tristețe,
tu apleacă-te și spune:
                          "Surioară,
                           pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
într-o floare?"
"Pentru cine?...
Pentru om!
Pentru voi Făuritorul
și-a ascuns în floare dorul,
în petalele de aur
de fior și de lumină,
ca în opera divină
să cunoașteți
AUTORUL ... "

                                             ~Costache Ioanid~