sâmbătă, 4 februarie 2012

Seria Paul Washer – Zece Acuzații (7)

  Ignoranța cu privire la natura Bisericii. Dumnezeu are o singură instituție religioasă. Ea este Biserica. Și scopul nostru final și produsul final al trezirii va fi plantarea de biserici biblice. 
  Am cea mai mare teamă că biserica locală de astăzi este disprețuită. Spune cuiva că ești predicator itinerant, că ai o lucrare mondială, și toți se vor pleca în fața ta. Spune cuiva că ești pastor al unui grup de 30 de membrii și te vor pune să stai în spate în timpul conferinței. El nu este Prințul predicatorilor itineranți, El este Prințul păstorilor. 
  Cu câțiva ani în urmă Bill Clinton avea un slogan în timpul alegerilor. "Este economia, stupidă." Pastorul meu, Jeff Noblett, unul din bătrânii bisericii noastre, pastorul principal cu învățătura și predicarea, mi-a spus într-o zi, zice, "Știi, mi-ar place să avem o mulțime de cămăși pregătite." "Ce-ar zice ei, frate Jeff?" "Este Biserica, stupidă." 
  Isus și-a dat viața pentru Biserică, o Biserică fecioară, fără pată. Dacă vrei să îți dai viața pentru ceva în slujire, dă-o Bisericii, unei biserici, unui trup de credincioși, unei congregații locale. Ea este Biserica. Acum dați-mi voie să spun aceasta despre Biserică. Vreau să ascultați bine. Nu este o rămășiță de credincioși în Biserică. Noi toți știm despre teologia rămășiței, știți, că de-a lungul întregii istorii a Israelului a existat 'poporul lui Dumnezeu', Israel, și o rămășiță de credincioși adevărați. Acest lucru nu este adevărat despre Biserică. Nu este o rămășiță de credincioși sau un grup mic de credincioși în mijlocul unui grup mai mare numit Biserica. Biserica este rămășița. 
  Și vreau să spun aceasta. Dacă pastorii au ajuns vreodată aproape de blasfemie este privitor la acest lucru. Aud teologi, învățători itineranți, pastori, spunând lucruri de genul acesta: "Există tot atât de mult păcat în Biserică la fel ca în afara Bisericii. Există tot atâtea divorțuri în Biserică la fel ca în afara Bisericii. Este tot atâta imoralitate și pornografie în Biserică la fel ca în afara Bisericii. Și apoi predicatorii spun, "Da, Biserica se comportă ca o curvă." 
  Vreau să știți asta. Trebuie să fiți foarte atenți când o numiți pe Mireasa lui Isus Hristos curvă. Vă voi spune care este problema. Pastorii și predicatorii nu știu ce este Biserica. Vreau să știți că Biserica lui Isus Hristos din America este frumoasă. Ea este fragilă uneori. Este slabă. Este lovită. Nu este perfectă, dar vreau să știți că ea este zdrobită. Ea umblă în umilință cu Dumnezeulei. Problema cu voi este că nu știți ce este Biserica. 
  Astăzi datorită lipsei predicării biblice, așa numita Biserica este plină de oameni carnali, răi identificați cu creștinismul. Și apoi din cauza tuturor caprelor din mijlocul mieilor, mieii sunt blamați pentru toate lucrurile pe care le fac caprele și apoi numele lui Dumnezeu este batjocorit printre neamuri din cauza noastră.
  Ați citit vreodată... Haideți doar... Știu că depășim timpul, dar deschideți repede cu mine. Vreau să vă arăt ceva. Deschideți la Ieremia 31, Versetul 31. "Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou." Acum nu vreau să iau nimic de la poporul numit Israel, dar acest text se aplică și Bisericii. Înțelegeți aceasta. Nu vreau să intru în nici o dispută de escatologie, dar în Biblie, în Noul Testament, cartea Evrei se aplică poporului lui Dumnezeu. "Nu ca legământul, pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din țara Egiptului." Aud predicatori spunând mereu, "Bine, când te uiți în urmă și vezi Israelul, vezi o gloată de oameni nelegiuiți, idolatrii. Și în mijlocul lor a fost o rămășiță mică de credincioși adevărați." Acest lucru este adevărat, dar nu îl aplicați la Biserica Nou Testamentală pentru că spune, "Voi face ceva diferit, nu ca legământul, pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drept de soț asupra lor, zice Domnul." "Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor." Dacă ești convertit, El nu doar ți-a dat o tablă de piatră cu legi. El în mod supranatural, prin doctrina regenerării, a scris aceste legi în inima ta. Și pentru ca a făcut aceasta, "Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu." Și uitați ce spune: "Niciunul nu va mai învăța pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: “Cunoaște pe Domnul!” Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor." Din nou doctrina regenerării. Dumnezeu face o lucrare nouă în acești ultimi 2000 de ani.
  Nu avem o mulțime de biserici în America. Avem o mulțime de clădiri de cărămidă chiar  drăguțe pe gazoane frumos îngrijite. Doar pentru că cineva spune că este din Biserică sau că este creștin nu îl face să și fie. Uitați ce spune El: Nici măcar nu va mai trebui să se învețe unul pe altul. Acum aceasta nu înseamnă că nu vor mai fi învățători și predicatori, dar va fi o remarcabilă cunoaștere a lui Dumnezeu între ei, în special cu privire la faptul că păcatul lor a fost iertat. 
  Repede doar întoarcem la capitolul 32 versetul 38. "Ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor." El nu zice, "Sper, poate, dacă sunt norocos, oh, dacă pot găsi destui evangheliști care să lucreze pentru Mine, poate va ieși totul bine." El spune, "Voi alege un popor pentru Mine, un popor pentru care Îmi voi da Fiul." Și spune El, "Ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor." Uitați-vă la aceasta. "Le voi da o inimă și o cale."
  Acum, nu vă înfuriați pe mine, mai mult decât sunteți acum cel puțin. Dar ascultați-mă. Anii '70 și '80 și toate 'marșurile pentru Isus' și toată lumea plângând și strigând, "Biserica este așa de divizată. Biserica nu este unită." Dragul meu prieten, dă-mi voie să-ți spun ceva. Dacă Biserica nu este una, exista o rugăciune acolo la care Dumnezeu Tatăl n-a răspuns Fiului, și această promisiune a noului legământ a eșuat. Deci vreau să vă redirecționez puțin. Vreau să vă spun că Biserica este una. Ea întotdeauna a fost una. Ai stat vreodată într-un avion sau poate ai întâlnit pe cineva într-o piață pe care nici măcar nu-l cunoșteai, iar tu fiind probabil baptist sau menonit sau orice altceva, dar cu adevărat evanghelic, cu adevărat creștin, vorbești cu el nu mai mult de câteva minute și descoperi, "Este un credincios! Ăsta este unul viu." Și în acel moment ți-ai da viața pentru el. Ți-ai da viața pentru el. 
  Îmi amintesc că eram odată în Departamentul Amazonas în Peru și era în timpul mișcării teroriste “Sendero Luminoso” și a războiului civil. Am călătorit 22 de ore în partea din spate a unui camion de cereale sub o prelată neagră și pe la miezul nopții am dat la o parte prelata, camionul s-a oprit și noi am sărit jos în junglă. Am stat noaptea la marginea junglei și ne-am croit cale spre un loc numit Ingenio la Tambolic. La jumătatea drumului ne-am rătăcit în întuneric a doua zi, așa că ne rugam, eu și prietenul meu drag Paco, ne rugam, "O, Doamne, dă-ne o direcție. Suntem rătăciți. Dacă suntem găsiți aici, teroriștii dețin regiunea. Soldații nici măcar nu ar intra." Am strigat, "O, Dumnezeule, dă-ne o orientare. Ajută-ne." Am auzit un clopoțel. Și apoi am auzit pe cineva vorbind. La început ni s-a părut că era o conversație ciudată. Apoi am realizat că era un băiețel care venea de pe câmpuri cu măgărușul lui și el vorbea cu măgărușul. Așa că am trecut în spatele lui și l-am urmat. Apoi am ajuns la marginea orășelului,un sat mic, colibe, case de chirpici și eu am spus, "Paco, știi, dacă teroriștii dețin acest loc, suntem morți." "Da, dar trebuie să mergem undeva." Așa că am coborât, am mers la un om care era beat în întuneric și am zis, "Sunt frați aici?" Pentru că toți știu ce înseamnă aceasta în munți. Înseamnă un creștin adevărat. Și el a spus, "Bătrâna de acolo." Așa că am mers acolo. Era o femeie bătrână nazarineană și am bătut la ușă. Am spus, "Sunt un pastor evanghelic. Vă rog ajutați-mă." Bătrâna femeie s-a întins cu acel felinar, m-a apucat, m-a tras înăuntru. L-a apucat și pe Paco, ne-a dus jos. Casa ei era scobită dintr-un fel de stâncă, în noroi și ne-a dus jos în pivniță unde erau ceva fân și niște pui și lucruri și ne-a așezat acolo și a aprins o lampă și apoi a intrat un băiețel și ea l-a chemat și i-a zis, "Du-te și adu pe ceilalți frați." Și ei au început să aducă pui și yucca și altele, riscându-și viața lor. De ce? Pentru că suntem una. 
  Încetați să mai spuneți aceste lucruri prostești pe care le spuneți, că trupul lui Hristos este divizat și că este o dezordine și că este plin de păcat. Eu n-aș vorbi așa despre Mireasa lui Hristos dacă aș fi în locul vostru. Ceea ce ați dobândit este o grămadă de capre și neghina între oi. Și pentru că se practică foarte puțină disciplină bisericească biblică, cu compasiune, trăiesc în mijlocul oilor se hrănesc cu oile și distrug oile și cei dintre voi care sunteți lideri în Biserică veți plăti o pedeapsă mare când veți sta în fața Celui care le iubește pentru că nu ați avut destul curaj să vă ridicați și să îi înfruntați pe cei răi. 
  De fapt, ascultați-mă. Scenariul obișnuit în America de Nord cu privire la biserici, în general, bisericile sunt democrații. Și nu vreau să intru în întrebări și în părerile pro și contra ale acestui lucru. Dar iată ce se întâmplă. Pentru că predicarea Evangheliei este așa de scăzută, biserica, majoritatea din ea, sunt oameni carnali pierduți. Și pentru că este democrație, ei în general determină direcția bisericii. Și pentru că pastorul nu vrea să piardă numarul mare de oameni și pentru că are idei greșite cu privire la evanghelizare și convertirea adevărata, el mulțumește pe cei răi din biserica lui, iar grupul lui mic de oi adevărate care Îi aparțin lui Isus Hristos, stau acolo în mijlocul întregului teatru, în mijlocul întregii deșertăciuni, în mijlocul multimediei, spunând, "Noi vrem doar să Îl lăudăm pe Isus și vrem pe cineva care sa ne învețe Biblia." Și pastorii vor plăti pentru asta. Este adevărat. Este chiar adevărat. Voi spuneți, "O, tu ești doar mânios." Dragul meu prieten, știi cât mă costă pe mine că spun asta? Este adevărat. Încercând să ții împreună o ceată de oameni răi în timp ce o mică turmă în mijlocul lor moare de foame și sunt obligați să meargă în direcții în care ei nu vor să meargă, cu majoritatea carnală. 
  Ascultați-mă. Dacă soția mea ar fi la Walmart târziu într-o noapte și ai trece pe acolo ca bărbat și ai vedea ca doi bărbați o abuzează, trei, patru, cinci, zece bărbați o abuzează și o jignesc și tu pui capul în pământ în numele autoconservării și treci mai departe, vreau să îți spun că eu nu mă voi uita numai după cei 10 bărbați, dar mă voi uita și după tine.
  Este Mireasa lui Hristos și este prețioasă pentru El. Te va costa faptul că Îi slujești lui Isus. S-ar putea să te coste biserica ta, reputația ta și denominația ta, absolut totul. Dar Mireasa lui Isus Hristos merită. Uitați ce spune. Îmi place mult asta.
 Uitați, 39. "Le voi da o inimă și o cale." Și care e acea cale? Ea este Hristos și este sfințenia. Fiecare credincios adevărat pe care l-am întâlnit vreodată vorbea mult despre Hristos și avea o dorință arzătoare să fie mai sfânt decât era, mai asemănător cu Hristos. Și, uitați. "Le voi da o inimă și o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor și a copiilor lor după ei." Oh, ce text este acesta. Dar haideți să mergem mai departe chiar repede. "Voi încheia cu ei un legământ vecinic, că nu Mă voi mai întoarce dela ei, ci le voi face bine." 
  Acum, noi doar am citit aceasta și atât de mulți oameni care sunt răi, care sunt pierduți, ei doar merg la biserică duminica. Ei aud acest verset. "Da, Dumnezeu a încheiat un legământ veșnic cu mine. El nu se va depărta de mine niciodată, niciodată. Sunt în siguranță datorită harului lui Dumnezeu." Dar ei omit să citească a doua parte. Și uitați-vă ce zice. "Voi încheia cu ei un legământ vecinic, că nu Mă voi mai întoarce dela ei, ci le voi face bine, și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine." Evidența că Dumnezeu a încheiat un legământ veșnic cu tine, domnule, este că El a pus în tine frica de Dumnezeu așa că tu nu te vei depărta de El și dacă te depărtezi de El și El nu te disciplinează și tu continui îndepărtându-te de El, este evidența că El nu a pus frica de El în tine, tu nu ai fost regenerat și nu ai nici un legământ cu Dumnezeu. O, este adevărat.