vineri, 10 februarie 2012

Farmacistul

Într-un orăşel trăia odată un farmacist care nu credea în Dumnezeu. Oamenii nu i-ar fi călcat pragul după medicamente, dar cum în apropiere nu se mai găsea nici o farmacie, erau siliţi să recurgă la serviciile necredinciosului.
Peste drum de farmacie se adunau credincioşii. Un tânăr predicator le vorbea cu voce tare, ca să-l atragă la adunarea lor şi pe necredinciosul farmacist. Tânărul dorea nespus ca acesta să audă cuvântul îmbucurător al Evangheliei despre mântuirea omului prin Isus Cristos şi despre marea Lui dragoste pentru cei păcătoşi.
Necredinciosul înţelegea că oamenii se adunau în dreptul farmaciei sale pentru a-l face să primească şi el credinţa în Cristos şi turba de mânie, ori de câte ori auzea cântările evanghelice.
Odată farmacistul îşi pierdu răbdarea şi năpusti asupra lor cu vorbe de ocară, ameninţându-l cu pumnii pe tânărul predicator.
Predica fu astfel întreruptă şi farmacistul, mulţumit că provocase un scandal şi tulburase liniştea credincioşilor, se întoarse şi trânti uşa după dânsul. Credincioşii însă răsuflară uşuraţi şi reluară predica şi cântările...

Dar iată că o fetiţă bătu la uşa farmacistului şi-i ceru o doctorie pentru mama care zăcea bolnavă. 
  
Farmacistul, căruia nu-i trecuse încă mânia, se răsti la ea: "Ce aşa târziu? Nu puteai veni mai devreme? Farmacia se închide la ora asta!!" "N-am putut mai devreme, răspunse fetiţa, - pentru că doctorul a venit abia acum şi m-a trimis cu reţeta asta. Mi-a spus să-i aduc îndată doctoria, altfel moare mama".

Fierbând de mânie şi cu gândul în altă parte, farmacistul luă de pe rafturi mai multe flacoane şi se apucă să prepare mixtura pentru mama fetiţei. Din greşeală însă el turnă în sticluţă şi câteva picături de otravă. Fetiţa plecă îndată, bucuroasă să scape cât mai curând de farmacia lui nesuferită.
Punând la loc flacoanele, farmacistul îşi înţelese pe dată greşeala, văzând eticheta flaconaşului cu otravă... El rămase încremenit - în locul medicamentului prescris, îi dăduse fetiţei otravă!.. Fără să-şi dea seama, turnase câteva picături în sticluţa pe care fetiţa o ducea acum acasă. Farmacistul se repezi în stradă, încercând să o ajungă din urmă, dar fetiţa dispăruse demult după colţ. Înspăimântat de moarte, era cât pe ce să se roage lui Dumnezeu, dar îşi aduse aminte că nu crede în existenţa Lui. Cum ar fi putut buzele lui să rostească o vorbă de rugă, când abia mai adineauri îşi bătuse joc de nişte credincioşi?
În culmea desperării, uitând tot ce vorbise şi crezuse până atunci despre Dumnezeu, 'farmacistul căzu în genunchi şi începu să se roage fierbinte: "Doamne, dacă exişti cu adevărat, fă ca fetiţa să se întoarcă la mine!"
El se ridică şi porni spre casă. Nu apucă însă bine să închidă uşa după dânsul, că auzi deodată o bătaie uşoară şi vocea sfioasă a fetiţei: "Dragă nene farmacist, nu te supăra, dar mă grăbeam aşa de tare, că nu mă uitam pe unde calc. Am căzut şi... am spart sticluţa u doctoria! Nu s-ar putea să-mi dai alta? Doctorul mi-a spus că mama nu scapă cu viaţă, dacă n-o ia chiar astăzi!.."
Farmacistul mângâie fetiţa, fără să-i răspundă, şi-i pregăti o nouă doctorie.
Fetiţa plecă şi farmacistul Ii mulţumi lui Dumnezeu că l-a ferit să devină ucigaş. Amintindu-şi de credincioşii adunaţi în faţa farmaciei, el alergă într-acolo. Credincioşii care se pregăteau să se împrăştie pe la casele lor, crezură că vine iarăşi cu intenţii agresive. El însă le povesti minunea ce se petrecuse cu dânsul chiar mai adineauri. Acum farmacistul nu se mai îndoia de existenţa lui Dumnezeu, care se interesează de soarta omului şi-i ascultă păsul. El adăugă că doreşte să se creştineze şi credincioşii îl primiră cu dragă inimă în comunitatea lor.