sâmbătă, 26 februarie 2011

În Tine mă încred!



În tine mă încred - versuri

Dacă într-o zi ploaie nu va fi
Dacă în loc de rod şi floare
Glas de cântec sau culoare
Nori de praf în zări s-or ridica

Dacă într-o zi norii vor veni
Dacă mulţi din jurul meu
Nu vor fi când îmi va fi greu
Şi mereu vor spune în zadar

În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi greu va fi

Dacă intr-o zi anii vor fugi
Lăsând loc de griji sau boală
Urme-adânci sau tâmpla albă
Şi nu ştiu când ziua s-a sfârşit

În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi...
În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi greu va fi

Frică, frică nu va fi când te ştiu lângă mine!

Capcana privirii pătimaşe

     Primul păcat consemnat de Biblie este reacţia Evei când a văzut un lucru pe care l-a dorit. Era „bun de mâncat … plăcut de privit, şi … de dorit ca să deschidă cuiva mintea” ~Genesa 3:6~. Dar totuşi, acel lucru era interzis! Tot aşa este şi pofta – o dorinţă intensă, de nestăvilit, îndeosebi pentru ceea ce este interzis. Pavel descrie dorinţa ca „pofta rea” ~Coloseni 3:5~. Nu poţi să te joci cu ea pentru că te va birui.
     Mai întâi, pofta este o stimulare a minţii. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi” ~Iacov 1:14-16~. Acest verset ne spune că pofta aparţine naturii adamice şi este progresivă. Când o privire devine un gând rău, atunci urmează păcatul şi moartea. Nu este de mirare că apostolul Iacov spune: „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.”
     Privirea plină de poftă a ruinat multe vieţi. Trăim într-o vreme în care ispitele poftei sunt multe, astfel încât trebuie neapărat să facem legământ cu ochii noştri ~Iov 31:1~. Oamenilor păcătoşi le place să arunce o a doua privire şi mulţi au fost distruşi de consecinţele acestui fapt. Chiar şi oameni evlavioşi au fost prinşi în această cursă; David nu şi-a întors privirea şi a căzut în păcat. Fiul lui, Amnon, a cedat unei priviri pline de poftă care i-a ruinat relaţiile familiale şi l-a costat viaţa ~2Samuel 11-13~. Însă creştinii au puterea lui Dumnezeu de a-şi întoarce ochiide la desfrânare şi ispită. 
      Care sunt ameninţările privirii pline de  poftă?

  • Întinează mintea. Când mintea este plină de gânduri necurate, viaţa degenerează până la cel mai josnic nivel. Persoana se gândeşte la ce ar face dacă s-ar ivi oportunitatea, iar păcatul premeditat găseşte de obicei o oportunitate. Înţeleptul a spus: „căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet” ~Proverbe 23:7~. Petru ne-a învăţat că trebuie să „vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul” ~1Petru 2:11b~
  • Privirea plină de poftă  ne duce în imposibilitatea de a gândi corect despre noi înşine şi despre alţii. Atunci când mintea se concentrează pe ceea ce este interzis, logica este desconsiderată, bunul simţ este respins, iar sfatul sănătos este înăbuşit. Tinerii şi tinerele necăsătorite îşi pierd curăţia când îşi desfată privirile cu ceea ce hrăneşte natura firească. Cei căsătoriţi nu se pot raporta corect la tovarăşii lor de viaţă când permit gândurilor să alunece în desfrânare. Influenţe subtile, precum ţinutul de mână în public, relevă o relaţie superficială şi creează dificultăţi pentru alţii. Pavel îl încurajează pe Timotei: „fugi de poftele tinereţii” ~2Timotei 2:22~ Privirea plină de poftă ne face să alunecăm spre gânduri rele şi să ne imaginăm situaţii ireale.  Acesta este, bineînţeles, scopul autorilor iscusiţi de literatură care folosesc cuvinte sugestive, descrieri detaliate şiun limbaj adecvat pentru a crea imagini mintale şi impulsuri fizice de care scapi greu. Aproape fără excepţie, copertele acestor cărţi arată limpede că ele nu sunt bune pentru un creştin.
  • Privirea plină de poftă opreşte dezvoltarea dragostei curate. Dragostea adevărată nu se bazează pe frumuseţea feţei sau pe aspectul exterior, ci pe caracter şi angajament. Dragostea durează mult; pofta trece. 
  • Privirea plină de poftă aduce condamnare. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti.»” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” ~Matei 5:27-28~ Temele principale ale acestor versete sunt: ura lui Dumnezeu faţă de trădarea unităţii familiale şi consecinţa dramatică de a fi despărţit de cer. În mod clar sunt condamnate privirea plină de poftă, imaginaţia murdară şi indecentă, precum şi dorinţa ascunsă pentru ceea ce este interzis. Contextul pasajului de mai sus aduce în centrul discuţiei ochiul şi mâna. Ei sunt vinovaţii pentru adulter. Privirea şi atingerea plină de poftă trebuie să fie excluse complet din viaţa noastră. Ar fi mai bine să trăieşti fără aceste două simţuri decât să fii pierdut veşnic din cauza lor. Deşi privirea pătimaşă se aplică mai mult bărbaţilor decât femeilor, toţi trebuie să evităm păcatul privirii necurate, precum şi al ispitirii celorlalţi. 
     Cum ne putem păzi de aceste ameninţări?

  • Prin pocăinţa de orice eşec în acest domeniu. A-I cere ajutor lui Dumnezeu înseamnă a folosi resursele date de El. Dumnezeu aşteaptă ca noi să biruim şi să nu pierim. Prin umblarea în Duhul. Carnea şi duhul lucrează unul împotriva celuilalt. ~Galateni 5:16-17~. Viaţa este o călătorie. În această călătorie şi în căutarea ajutorului Duhului lui Dumnezeu care locuieşte în noi, El ne vacălăuzi în tot adevărul. 
  • Prin evitarea discuţiilor, a locurilor şi a oamenilor care ne duc în ispită. Unii se desfată în ispitirea celor nevinovaţi. Dar Iosif „a fugit afară din casă” ~Genesa 39:12~. Prin conversaţie şi comportament adecvat, ar trebui să ne construim reputaţia de creştini autentici. 
  • Prin refuzarea invitaţiilor de-a face ceva ce ştim că nu ne va înălţa spiritual.  Ar trebui să evităm locurile unde indecenţa este predominantă. De exemplu, ar trebui să avem discernământ în privinţa participării la evenimente precum reuniuni de familie şi adunări de afaceri unde ştim că indecenţa va fi evidentă. 
  • Îmbrăcându-ne decent! Îmbrăcarea modestă ne fereşte să gândim pătimaş şi să-i ispitim pe alţii. Vestimentaţia modestă are menirea de a acoperi şi ascunde trupul, nu de a-l dezveli. 
  • Meditând la lucrurile bune. Nu trebuie să ne concentrăm asupra necurăţiei, nici măcar pentru scurt timp. Ci ar trebui să ne imaginăm şi să ne gândim la lucruri curate. ~Filipeni 4:8~ ne oferă o listă de lucruri bune cu care să ne umplem mintea. 
  • Făcând fiecare gând rob ascultării de Hristos ~2 Corinteni 10:5~. Când vine ispita, trebuie să ne schimbăm ţinta gândurilor care trec prin mintea noastră. Petru a afirmat aceasta astfel: „încingeţi-vă coapsele minţii voastre” ~1 Petru 1:13~. Aceasta înseamnă să adunăm şi să strângem gândurile slobode care sunt împotriva moralei şi evlaviei. 
    Cu intenţia categorică de a distruge, pofta ne depărtează de adevăr. Trebuie să o depistăm la timp şi să o tratăm într-un mod hotărât şi imediat. Dacă nu, ne va distruge! 
     Prin ajutorul lui Dumnezeu putem fi mai mult decât biruitori!
                                                                                  ~Wayne Shank din Revista Sămânţa adevărului~

Descoperire

    "Învăţăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate." ~Psalm 119.129-130~       
       Pe vremuri oamenii credeau că pământul este plat. 
    Cristofor Columb (1451-1506) a descoperit că el este rotund. Columb a crezut din tot sufletul ceea ce afirma. Cei din jur l-au ironizat şi l-au batjocorit. Oare cum a descoperit Columb că pământul este rotund? Prin cercetarea Bibliei! Citind acest adevăr în Biblie, Columb s-a grăbit să-l creadă şi să-l demonstrze. Ca urmare, în loc să ajungă la capătul pământului în călătoria sa, el a descoperit un pământ nou. În anul 1502, Columb scria regelui Ferdinand şi reginei Isabella următoarele cuvin­te: "Descoperirea mea împlineşte pe deplin ceea ce fusese scris de profetul Isaia."

     Cristofor Columb a fost un om care citea Biblia şi aşa a găsit afirmaţia profetului Isaia: "El (Dumnezeu) şade deasupra cercului pământului…" ~Isaia 40.22~. Cuvinte­le Bibliei i-au dat siguranţă şi biruinţă lui Columb în cercetarea sa.
     Iată o dovadă, din multe altele, că Biblia este adevă­rată! Pe bună dreptate, sir William Herschel, descope­ritorul planetei Uranus, afirma: "Toate descoperirile umane par a confirma tot mai mult şi tot mai puternic adevărurile conţinute în Scripturile sacre." 

joi, 24 februarie 2011

Îl cunoşti şi tu?!

     De ce toţi care s-au întâlnit cu Isus Hristos nu mai pot tăgădui existenţa lui Dumnezeu? Dar, chiar mai mult! Cei care-L cunosc pe Isus Hristos şi spiritul Lui este în el prin credinţă, au convingerea fermă şi de sute de ori verificată că există un Dumnezeu al cărui Fiu este chiar Isus Hristos. tu poţi crede despre alţii că se înşeală, dar că tu poţi verifica prin experienţă convertirea creştină, nu mai încape îndoială, şi singura scuză plauzibilă ar fi dacă ai încercat şi nu ai reuşit. Dar, atâta timp cât tu te postezi pe poziţia negativă de a refuza experienţa mântuirii, nu poţi avea nici o greutate în argumentele tale în faţa niciunui creştin, care se află în avans, faţă de tine, cel puţin cu experienţa existenţei lui Dumnezeu.
     Ca să nu mă fac vinovat faţă de sufletul tău cu privire la metoda acestei experienţe, spun sumar cuvintele lui Hristos: "Dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, va ajunge să mă cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă eu vorbesc de la mine" ~Ioan 7:17~
     În ce priveşte Noul Testament, pot să afirm cu mare bucurie că Isus Hristos prin faptele şi cuvintele Sale a creat o literatură ce depăşeşte orice imaginaţie de scriitor. Dacă vrei să infirmi această frază nu ai decât să încerci Tu să faci o Biblie mai frumoasă.
                                                                                                     ~Ionel Truţă~

Disciplinează-ţi copilul

     "Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul care-l iubeşte" ~Proverbe 3:12~
     Tu distrugi motivaţia copilului tău şi stima lui de sine când îl laşi să creadă că nu trebuie să facă nimic pentru că totul "i se cuvine".Se spune că un agent de vânzări a sunat la o familie spunând: "Aş dori să vorbesc cu persoana care are ultimul cuvânt în materie de cumpărături în familie". Femeia a răspuns "Îmi pare rău, acea persoană este încă la grădiniţă şi nu va veni acasă decât peste o oră". O relatare amuzantă, dar nu este la fel de amuzantă când este reală. Părinţilor iubiţi-vă copii, oferiţi-le un mediu favorabil şi sigur în căminul vostru, dar învăţaţi-i să fie responsabili. Acest lucru pare evident, aşa că de ce nu-l facem? 
  1. Iubire disproporţionată greşit. Noi spunem: "Copii mei nu trebuie să se zbată aşa cum am făcut eu". Copii interpretează această îngăduinţă ca pe o lipsă de interes din partea ta şi de aceea adopţi calea simplă. Drept rezultat pretenţiile lor cresc, deoarece ceea ce vor ei să spună este: "Nu vreau mai multe lucruri, te vreau pe tine!" 
  2. Aşteptări scăzute. Ca părinte, îi datorezi copilului tău şansa de a reuşi în viaţă. Nu-i lua împlinirea ce vine în urma strădaniei de a lua note bune, de a-şi face curăţenie în cameră şi de a-şi face un viitor.
  3. Vina. Cu toţii ne simţim prost că nu petrecem destul timp cu copii noştri, sau pentru că i-am dezamăgit. O fată de şaptesprezece ani i-a spus tatălui ei că: "i se cuvine" o maşină. Aşa că a primit-o! De ce? Pentru că părinţii ei erau divorţaţi şi tatăl s-a simţit prost că "a dezamăgit-o". 
     Nu încerca să cumperi afecţiunea copilului tău, vei ajunge să plăteşti mai târziu, Dumnezeu îşi disciplinează copii;  disciplinează-i şi tu pe ai tăi!

Împotriviţi-vă diavolului!

                                  "Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi." ~Iacov 4:7~
    Adesea creştinii nu dau suficientă atenţie acestui îndemn simplu, dar atât de puternic. Unii cred că noi ar trebui să fugim de diavol şi să ne împotrivim păcatului, dar Scriptura ne spune să ne împotrivim diavolului şi să fugim de păcat (~2Timotei 2:22~ ~1Corinteni 6:18~)
    Iacov ne spune că trebuie să ne împotrivim diavolului. Dar nu putem face aceasta prin puterea noastră omenească. "pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu" ~2Corinteni 10:4~ Nici nu trebuie să ne împotrivim cu propria noastră autoritate. Atunci când David a venit împotriva lui Goliat, nu a făcut aceasta în numele său, ci i-a spus: "eu vin la tine în Numele Domnului Oştirilor, Dumnezeul oştirilor lui Israel" ~1Samuel 17:45~. Suntem avertizaţi să nu vorbim pe un ton uşuratic sau agresiv despre duşman, aşa cum se face adesea în unele cercuri, pentru că şi Mihail, arhanghelul "n-a îndrăznit să aducă împotrivă o învinuire de hulă, ci a spus "Domnul să te mustre" ~Iuda 9~.
     Satan vine adesea ca un "înger de lumină" ~2Corinteni 11:4~, folosind cu viclenie Cuvântul ca să ne abată de la "simplitatea faţă de Hristos ~2Corinteni 11:13~. Trebuie să ~2Corinteni 11:13~. Trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu pentru a putea "sta împotriva uneltirilor diavolului" ~Efeseni 6:10-18~. A "sta împotriva" este un echivalent aici cu "a ne împotrivi".
     Diavolul este şi un "leu care răcneşte", căutând pe cine să înghită ~1Petru 5:8~. În acest caracter, el este persecutorul sfinţilor, dar şi în această ptivinţă, trebuie să ne împotrivim lui (versetul 9). Partea noastră este să ne împotrivim lui, dar la revenirea Domnului Isus "Dumnezeul păcii" va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre ~Romani 16:30~
                                                                                                                           B.Reynolds

marți, 22 februarie 2011

Profeţii din Biblie

     Biblia spune că dacă un profet nu proorocea cu precizie de 100%, el trebuia omorât. Dacă Biblia este cartea Creatorului, profeţiile din ea trebuie să fie precise cu de-a-întregul. Păstrază în minte descrierea perfectă pe care Biblia o face cu privire la aceste zile în care trăim "zilele de pe urmă", în timp ce privim la "semnele timpului". Aceste semne sunt pentru a ne avertiza cu privire la apropierea zilei când Dumnezeu cel Atotputernic se va descoperi omenirii şi când Împărăţia Sa va veni pe pământ, iar voia Sa se va împlini pe Pământ "precum în Ceruri."
  •  Învăţătorii mincinoşi ai Bibliei vor fi lacomi de bani cu vorba mieroasă, având mulţi ucenici şi vor defăima credinţa creştină. ~2Petru 2:1-3~
  • Cutremurele de pe pământ vor avea loc peste tot ~Matei 24:7~. Ştiinţa estimează că au loc aproximativ un milion de cutremure pe pământ în fiecare an.
  • Vor izbucni multe războaie ~Matei 26:6~. Au fost peste o sută de războaie, din 1945 încoace şi peste 16 milioane de morţi 
  • Peste tot vor fi boli mortale. Conform American Cancer Society "aproape 552.000 de americani aşteaptă să moară de cancer în fiecare an, mai mult de 1.500 de oameni pe zi. Cancerul este a doua cauză a morţii în Statele Unite, fiind precedată doar de bolile de inimă. În Statele Unite unul din patru cazuri de moarte este din pricina cancerului. Aproape cinci milioane de vieţi s-au pierdut din cauza cancerului din 1990 până azi." Aproximativ 16,3 milioane de oameni au murit din cauza SIDA din moemntul epidemiei; 12,7 milioane erau adulţi (incluzând 6,2 milioane de femei) şi 3,6 milioane de copii sub 15 ani.
  • Oamenii vor da uitării codul moral al celor Zece Porunci, comiţând adulter, furând, minţind şi omorând Înregistrări recente arată că au avut loc 2.300 de omoruri pe an in Los Angeles.
  • Va lua fiinţă un sistem religios mort care va nega puterea lui Dumnezeu ~2Timotei 3:5~
  • Biblia ne avertizează că în aceste vremuri numărul adepţilor ocultismului va creşte ~1Timotei 4:1~ O privire aruncată prin ziare sau la televizor demonstreză cât de mult prevalează aceste practici în societate. Doar în Statele Unite există 10.000 de astrologi cu normă întreagă şi 175.000 de astrologi cu jumătate de normă.
  • Oamenii vor înlocui adevărul creştin cu născocirile minţii lor ~2Timotei 4:4~. Acest lucru este deosebit de evident de Crăciun, când Naşterea Mântuitorului se pierde în spatele mitului lui Moş Crăciun, sau în religiile New Age.
  • Faptul că Dumnezeu a potopit pământul (pe vremea lui Noe), va fi negat ~2Petru 3:5~
  • Va fi o creştere a celor lipsiţi de hrana zilnică ~Matei 24:7~
  • Instituţia căsătoriei va fi dată uitării ~1Timotei 4:3~
  • Va creşte interesul pentru vegetarienism ~1Timotei 4:3~
  • Vor fi ipocriţi în Biserică ~Matei 23:25-30~
  • Va fi o creştere a sectelor religioase ~Matei 24:11~
  • Vor fi multe conflicte între naţiuni ~Matei 24:7~
  • Omenirea va deveni materialistă ~2Timotei 3:5~
  • Evanghelia creştină va fi predicată ca avertisment pentru toate naţiunile ~Matei 24:14~
  • Creştinii vor fi urâţi ~Luca 21:17~
  • Mulţi dintre ce care-şi spun creştini vor cădea de la credinţă ~Matei 24:10~
  • Va fi o creştere a epidemiilor. În Statele Unite 39.000 de tone de pesticide sunt pulverizate pe câmp în fiecare an pentru a combate problemele de creştere a plantelor (U.S.News and World Raport, 16 noiembrie 1987)
  • Tinerii vor ajunge nişte rebeli ~2Timotei 3:2
  • Oamneii îşi vor bate joc de semnele sfârşitului spunând "aceste semne au fost mereu prezente." Şi acest lucru se va întâmpla din pricina neînţelegerii faptului că Dumnezeu nu e supus dimensiunii temporale  ~2Petru 3:4~
  • Semului culminant al acestor semne va fi redobândirea Ieruslimului de către isdraeliţi. În 1948, după 1900 de ani în care n-au avut patrie, evreii au pus piciorul în Ierusalim, împlinind cuvintele lui Isus Hristos spuse acum 2000 de ani. Dumnezeu i-a avertizat pe evrei că dacă vor părăsi Legea Sa, îi va împrăştia pe tot Pământul, îngăduind ca ei să fie daţi de ruşine. Apoi El îi va conduce înapoi în Israel ~Ezechel 36:24~. În ~Isaia 66:8~, cu 700 ani î.Hr, Isaia a proorocit: "Se va naşte oare o ţară într-o zi?Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile şi fiica Sionului şi-a şi născut fii!" În 1922 Liga Naţiunilor a emis un mandat pentru Marea Britanie (autoritate politică) în ceea ce priveşte Palestina. În data de 14 mai 1948 Marea Britanie şi-a retras mandatul şi "s-a născut într-o zi" poporul Israel.
  • În Biblie sunt peste 25 de profeţii privitoare la Palestina, care s-au împlinit literal. Posibilitatea ca aceste lucruri să se fi întâmplat accidental sunt de 1 la 33.000.000. Naţiunea lui Israel este o lumină la ceasul de noapte al profeţiilor biblice. Ocuparea Ierusalimului de către evrei ne arată cât de aproape suntem de "miezul nopţii". Scriptura ne informeză că Ierusalimul va deveni "o piatră grea pentru toate popoarele" ~Zaharia 12:3~ 
                                                                                                         Ray Comfort - Dumnezeu nu crede în atei

luni, 21 februarie 2011

Învăţător răbdător

     Atunci Isus le-a zis: "O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa? Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El." ~Luca 24:25-27~
     Urmaşii lui Isus pot fi deseori foarte încăpăţânaţi. De aceea a fost atât de dificil procesul de învăţare pentru cei doisprezece şi pentru ceilalţi ucenici? În primul rând pentru că le lipsea înţelegerea spirituală. Aveau auzul greoi şi înţelegerea greoaie. Uneori erau căpoşi, înguşti neghiobi şi orbi. Toţi aceşti termeni sau alţii echivelenţi sunt folosiţi pentru a-i descrie pe ucenicii din Noul Testament. Şi cum a rezolvat Isus problema lipsei lor de înţelegere spirituală? A continuat să-i înveţe. Chiar şi după înviere, a rămas patruzeci de zile pe pământ "vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu"~Fapte 1:3~
     Dacă te lupţi să înţelegi anumite adevăruri ale Scripturii, simte-te acasă. Ucenicii au fosr la fel de promiţători! Din fericire, avem un Învăţător răbdător, care nu va înceta să ne înveţe lucrurile pe care trebuie să le ştim. Şi se bucură să ne aprofundeze tot mai mult în comorile harului Său. Continuă să-L urmezi: El va continua să te înveţe.
                                                                         ~John MacArthur~

Victimă sau biruitor?

     Se spune, uneori, că oamenii sunt victime ale împrejurărilor. Este adevărat? Suntem noi victimele unor experienţe nedorite în viaţă sau e posibil să ieşim biruitori din aceste lucruri? De obicei nu suntem răspunzători
de circumstanţele prin care trecem, dar trebuie să înţelegem că suntem responsabili pentru felul în care ne raportăm la aceste circumstanţe. O victimă simte că nu poate face nimic în situaţia în care se află. Priveşte momentele dificile şi-şi zice că sigur nu le poate depăşi şi nici nu creşte spiritual prin ele. Dacă nu trăieşte cum ar trebui, spune că asta-i din cauza a ceea ce alţii au făcut sau n-au reuşit să facă. El e doar o biată victimă aflată într-o situaţie fără scăpare şi pentru asta îşi plânge de milă cât încape. Un biruitor înfruntă dificultăţile prin harul Domnului şi, prin credinţă, găseşte putere să se ridice deasupra lor. Aşa cum spune Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”. ~Filip. 4:13~ Acesta este limbajul unui biruitor. 
     Victime şi biruitori în Biblie
    Robii care au primit talanţii. În pilda talanţilor ~Matei 25~, constatăm diferite atitudini ale acelor oameni. Stăpânul a dat robilor cinci, doi şi respectiv un talant – „fiecăruia după puterea lui.” Aceasta arată că Dumnezeu este în mod sigur corect cu noi. El îngăduie anumite lucruri în viaţa noastră în funcţie de capacitatea fiecăruia şi nu după un standard pe care nu-l putem atinge. Doi din robi s-au manifestat ca biruitori. Prin negoţ, fiecare din ei a dublat numărul talanţilor primiţi, iar amândoi au fost bine răsplătiţi de stăpân. Dar celălalt s-a comportat ca o victimă. Şi-a îngropat talantul, iar când stăpânul s-a întors, i-a oferit următoarea scuză: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, şi strângi de unde n-ai vânturat.” Acel rob a stârnit mânia stăpânului şi a suferit în consecinţă. Întocmai ca şi robul necredincios, unii oameni spun azi că Dumnezeu e un stăpân aspru. Putem fi ispitiţi să gândim că, în împrejurările vieţii noastre, este chiar foarte dificil să trăim o viaţă creştină de biruinţă. Dar trebuie să fim convinşi că Dumnezeu este întotdeauna corect. Satan este stăpânul dur şi nemilos. De reţinut – robul nu trebuia neapărat să dubleze suma, aşa cum au făcut ceilalţi. Stăpânul ar fi fost mulţumit dacă talantul i-ar fi adus dobândă. Robul necredincios a spus: „Mi-a fost teamă.” Victimelor le este adeseori teamă; se tem de viitor, se tem de prezent. În ~1 Ioan 4:18~ citim: „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Mare parte din problema victimei e că ea nu simte dragostea divină aşa cum trebuie şi atunci dă vina pe Dumnezeu şi pe alţii pentru necazurile prin care trece.
     Cain şi Abel. În relatarea din ~Genesa 4~ 
    Cain s-a considerat o victimă deoarece Dumnezeu refuzase jertfa sa, dar o acceptase pe cea a lui Abel. Însă el n-a fost obiectul nemulţumirii arbitrare a lui Dumnezeu, ci mai degrabă victima propriei lipse de respect 
faţă de Dumnezeu, la care se adaugă gelozia, mânia şi amărăciunea. Dumnezeu a fost corect cu Cain şi i-a dat o altă şansă. „Dacă faci bine, vei fi bine primit.” În acest moment, Cain ar fi putut deveni un biruitor şi nu o victimă a păcatului său. Căindu-ne de păcate şi îndreptândune, vom fi primiţi cu siguranţă şi vom ajunge biruitori. Dar dacă refuzăm să ne recunoaştem fărădelegea, vom fi o victimă ce a luat-o pe drumul spre pierzare, exact ca şi Cain. Cain s-a umplut de o aşa amărăciune, încât l-a ucis pe Abel, iar rezultatul a fost 
condamnarea sa de a fi mereu un pribeag şi un fugar. „Cain a zis Domnului: «Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.»” Din nou, tipic pentru cineva care se consideră o victimă. El se plânge că urmările păcatului său sunt nedrepte şi mai mult decât poate îndura. Am putea spune că Abel a fost victima mâniei fratelui său. Dar cine a fost adevăratul biruitor şi cine victima? În ~Evrei 11:4~ spune: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu 
o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.” Potrivit însăşi mărturiei lui Dumnezeu, în acest caz, Abel a fost biruitorul. 
     Isus.  A fost Isus o victimă a crucii? Am putea spune că da, deoarece nimeni altcineva n-ar fi putut aduce o jertfă eficientă pentru păcatele omenirii. Totuşi, în esenţă, Isus a fost un biruitor, nu o victimă, pentru că El n-ar fi trebuit să moară pentru noi. El s-a dat pe Sine pentru că aceasta a fost voia Tatălui şi singura modalitate de salvare pentru omenire.Isus a fost biruitor şi în altă privinţă. Moartea Lui n-a venit pentru că nişte oameni nelegiuiţi L-au pironit pe cruce. Nu omul I-a luat viaţa, ci El a dat-o pentru păcatele noastre şi apoi a înviat triumfător pentru desăvârşirea răscumpărării noastre. Ce Biruitor măreţ şi glorios!
     Pavel. Ar fi uşor să-l considerăm pe Pavel o victimă a multor împrejurări dificile. Dar să privim la mărturia lui din 2 Corinteni 4:8-10: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, 
omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” Fiecare realitate dură care l-ar fi putut înfrânge pe Pavel (încolţit, în grea cumpănă, prigonit, trântit jos) este urmată de un dar al biruinţei! Să citim şi versetele 17 şi 18: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnicăde slavă. Pentru că noi nu ne uităm la ucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice.” Cum putea vorbi Pavel despre „încercări uşoare de o clipă”? Pentru că el privea la lucrurile de sus şi nu la cele de jos. 
     Asta e diferenţa majoră între o victimă şi un biruitor.Influenţe care-i înşeală pe oameni Originile şi descendenţele familiale. Nu putem face nimic să ne schimbăm obârşia, dar nu trebuie să fim victime ale eşecurilor tatălui sau ale bunicului. Deşi păcatele tatălui pot aduce dificultăţi spirituale copiilor, ele nu vor fi o scuză în Ziua Judecăţii. Dumnezeu nu va trece cu vederea păcatele cuiva, pe baza faptului că a fost o victimă a 
circumstanţelor. Din cauza dificultăţilor tatălui sau ale bunicului în relaţia cu biserica şi cu alţii, unii oameni dau vina pe spiţa de neam pentru problemele lor permanente. Sunt ei victime sau e vorba de o lipsă de dăruire? De cealaltă parte, există tineri care simt că sunt victime ale unor părinţi mult prea stricţi. Pot exista şi unele cazuri extreme de acest fel, dar, dacă părinţii tăi sunt puţin mai severi ca alţii, dă slavă Domnului. Dacă ar fi fost altfel, ai fi putut deveni o victimă în adevăratul sens al cuvântului.
     Presiunea rea a anturajului. Cu toţii am simţit-o – presiunea aceea puternică de-a face anumite lucruri pentru ca să fim la fel ca ceilalţi. Presiunea anturajului greşit a făcut multe victime, mai ales printre cei tineri. Ce 
vei face tu, tinere, când te vei afla în mijlocul unor nelegiuiţi? Trebuie să te decizi ca, prin harul Domnului, să faci binele, deşi ai putea fi catalogat ca demodat. Urmările presiunii anturajului greşit pot fi stilurile extravagante de tunsori, îmbrăcămintea necorespunzătoare care să atragă atenţia, lipsa de modestie, maşini şi case extravagante sau tehnologia nouă de ultimă oră. 
     Ne comportăm ca nişte victime dacă cedăm presiunii în aceste domenii. Dar dacă suntem biruitori, vom căuta să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor, indiferent de ce fac alţii. O reacţie obişnuită a tinerilor de azi este: „Dar toţi o fac!” Ca părinţi, trebuie să trasăm anumite limite care-i vor pregăti pe copiii noştri să facă alegeri sănătoase pe cont propriu. În felul acesta, ei pot ajunge biruitori cu adevărat şi nu victime. 
     Ispite puternice.  Trăim într-o societate cu standarde morale foarte îngăduitoare. Suntem noi biruitori sau victime care încearcă să arunce vina pe umerii altcuiva? Auzim uneori expresia: „Diavolul m-a împins s-o fac.” Prin această afirmaţie, noi spunem de fapt că diavolul e mai puternic decât Dumnezeu, care ne poate da putere să biruim ispita. Dumnezeu ne va da acea putere să privim la El prin credinţă, dacă noi dorim sincer biruinţa, dacă cooperăm cu El. 
     Simţim că lumea este atât de decăzută şi că imaginile imorale sunt afişate în atât de multe locuri încât este practic imposibil să ne păstrăm mintea curată? Trebuie să dăm mai multă importanţă unor porunci biblice. „Nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele” ~Rom. 13:14~. „Să nu daţi prilej diavolului” ~Efes.4:27~. „Fugi de poftele tinereţii” ~2 Tim. 2:22~. Ascultarea acestor sfaturi ne va ajuta foarte mult să fim biruitori şi nu victime. 
     Atmosferă nesănătoasă în biserică. Uneori simţim că biserica stagnează şi că nimic nu se întâmplă. Predicile sunt seci, iar activităţile bisericeşti fără viaţă; ne trebuie ceva puţin mai activ. Chiar aşa stau lucrurile sau suntem noi victimele propriei noastre obtuzităţi şi lipse de entuziasm? Desigur, nici o biserică nu este desăvârşită în toate privinţele. Probabil s-ar putea face unele lucruri pentru creşterea vitalităţii şi inspiraţiei. Dar până la urmă, vom fi noi victime sau biruitori în privinţa situaţiei din biserica noastră? Dacă luăm poziţia victimei, chiar dacă situaţia ar fi perfect sănătoasă, vom sfârşi în amărăciune, înfrângere şi robie, în defavoarea noastră şi a copiilor noştri. Vom sta deoparte sau vom face tot ce putem pentru propăşirea bisericii?
     n vremea lui Daniel, starea spirituală a israeliţilor degenerase atât de mult, încât Dumnezeu i-a îngăduit să fie luaţi în robie. Dar Daniel n-a devenit nicicum o victimă a descurajării sau a înfrângerii. El a fost un biruitor care s-a hotărât în inima lui să nu se spurce – chiar în mijlocul unei societăţi păgâne. Atitudinea lui a avut cu siguranţă un efect pozitiv asupra celor trei tineri evrei care erau cu el, posibil şi asupra altora. Daniel este un exemplu strălucitor de biruinţă în situaţia unei biserici aflate în suferinţă.
     Biruitorul poate primi multe binecuvântări. „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui”. ~Apoc. 3:5~ Într-adevăr, „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” ~Rom. 8:37-39~. Ce-am putea cere mai mult? Alegerea este a noastră. Ce vom fi victime sau biruitori?
                                                                                         de David M. Fisher din revista Sămânţa Adevărului

duminică, 20 februarie 2011

Dragostea divină!

     Dragostea este din Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi Îl cunoaşte pe Dumnezeu ~1Ioan 4:7~
     Vedem din acest pasaj că dragostea divină nu poate exista în inima unui om care nu e născut din nou. Această dragoste este cu mult mai înaltă decât afecţiunea omenească. Citim în Romani 1:31 că una dintre caracteristicile celor care nu sunt născuţi din nou este "fără afectivitate naturală". Dumnezeu nu a vrut ca harul să înlăture afectivitatea naturală. Dar dragostea divină vine de la Dumnezeu şi este lucrată de Duhul Sfânt în inimile celor care sunt născuţi din nou. Adesea suntem dezamăgiţi de unul sau de altul pentru că încurcăm dragostea divină cu afectivitatea naturală.
     Am cunoscut fraţi în Hristos care erau foarte strâns ataşaţi unul de celălelă, şi între care a apărut brusc ceva care i-a făcut să fie duşmani. Dragostea divină însă nu depinde de împrejurări. Cunoaşterea lui Dumnezeu implică asemănare cu El, aşa cum este scris: "Vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este".
     "În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El" ~1Ioan 4:9~ Vedem aici dragostea divină în acţiune. Aceasta înseamnă mai mult decât a afirma "Dumnezeu este dragoste"; El Şi-a arătat această dragoste. Stă în însăşi natura dragostei să se arate, să se manifeste. "Dumnezeu a trimis pe singurul său Fiu". Măsura dragostei Lui a fost dovedită de un dar nespus de preţios.
     Multe din darurile lumii nu sunt o dovadă a dragostei celui care le dăruieşte. Oamenii au diferite motive pentru a oferi daruri: nu vor să fie mai prejos decât alţii, sau arată bunăvoinţă pentru a primi aprecierile celorlalţi. Dar Dumnezeu a dat pe Fiul Său motivat doar de dragostea nespus de minunată din inima Sa. Atunci când El dă darul dragostei Sale, acesta este pentru totdeauna - niciodată nu îl va lua înapoi. Nu ar trebui să judecăm dragostea lui Dumnezeu după împrejurări, ci doar după crucea lui Hristos. "El, care, în adevăr nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu"~Romani 8:32~, aceasta este măsura dragostei Sale.
                                                                                           J.R.Caldwell

vineri, 18 februarie 2011

Avem timp pentru toate...

Avem timp pentru toate, 
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
Să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
Să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
Avem timp să citim şi să scriem,
Să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, 
Avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
Avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin 
cenuşa lor mai târziu.
     Cuvintele de mai sus aparţin marelui jurnalist român Octavian Paler care reflectă atât de bine vremurile în care trăim fiecare din noi. Timpurile pe care le trăim sunt grele şi nesigure, pline de incertitudine şi greutăţi, care apasă tot mai greu pe umerii noştri încercând să ne incovoaie sub poverile lor. 
     Privind în urmă, noi ar trebui să obesrvăm unde am greşit şi să nu mai greşim din nou, să ne judecăm mai întâi pe noi înşine şi apoi pe alţii, să verificăm ce-am scris şi să regretăm pentru ce-am scris rău, să ne facem 
proiecte şi să le respectăm. În acelaşi timp, la început de an să ne întrebăm pentru cine alergăm, pentru cine ne consumăm energia şi viaţa?
     Nicolae Moldoveanu spunea: „Omul este o harfă pe care cântă ori Dumnezeu, ori diavolul. Este o corabie: cârmuită ori de Duhul Sfânt, ori de duhul păcatului; este un condei: scrie cu el ori mâna adevărului, ori mâna minciunii.”Călăuzit de aceaste gânduri aş dori aşa ca împreună să ne verificăm fiecare dintre noi destinul şi scopul pentru care Dumnezeu ne-a creat, drumul pe care mergem şi cum ne sfârşim planurile noastre. Planuri sunt multe, unele mai importante decât altele şi parcă prea repede ajungem la sfârşitul anului uitând aproape totul, fără să ne mai aducem aminte de toate promisiunile şi planurile noastre. 
     Este timpul când Dumnezeu ne cercetează într-un mod deosebit. Astăzi când nesiguranţa zilei de mâine cuprinde pe împărat şi cerşitor, pe creştin şi necreştin, pe cărturar şi analfabet e parcă tot mai greu să rămâi statornic. E tot mai greu să rămâi lângă Scriptură, să te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu. Adesea suntem 
tentaţi şi noi să spunem ca şi Ghedeon: „Rogute, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” ~Jud. 6:13a~ E greu de înţeles de ce s-au prăbuşit clădirile peste cei din China, de ce a trebuit să vină ciclonul peste cei din Burma, de ce recesiune peste America, de ce nesiguranţă în România. Am putea continua lista la nesfârşit, dar privind toate acestea înţelegem desluşit mânia lui Dumnezeu revărsată peste pământ pentru ca oamenii să se trezească la realitate şi sănu mai păcătuiască. Vedem cu ochii noştri cum Dumnezeu ne lasă pentru o vreme pe mâna lui Madian. Astăzi este nevoi de oameni ca Ghedeon care să fie gata să dărâme altarele lui Baal şi să ridice altare de biruinţă pentru Dumnezeul lui Avram, Isac şi Iacov. Este nevoie de oameni îmbrăcaţi cu Duhul Domnului să sune din trâmbiţă desluşit ca toţi cei care au aţipit pe cale să se trezească şi să continuie lupta cu diavolul până la birunţa definitivă. Pentru toţi cei care au declarat război diavolului trebuie să fie pregătiţi zilnic să înfrunte atacurile declanşate cu mare înverşunare de cel rău. În aceste vremuri Dumnezeu nu are nevoie de oameni fricoşi şi nepăsători care sunt gata să se închine zeilor lui Baal şi Astarteei. Este nevoie de oamenii dăruiţi cauzei Evangheliei, dăruţi adevărului Domnului Isus Hristos care sunt gata să lupte pentru răspândirea Cuvântului vieţii la toti cei care trăiesc în întuneric şi păcat.
     Observăm astăzi mai mult ca oricând o amorţeală în poporul Domnului, o aţipire a slujitorilor Evangheliei, o nepăsare în viaţa creştinilor care produce victime tot mai multe chiar din rândul poporului ales de Domnul. 
Parcă prea mulţi au coborât jos standardele Bisericii şi ale familiei. Timpul de părtăşie din biserică a devenit pe alocuri plictisitor. Lucrarea Duhului Sfânt este tot mai neglijată şi contestată. Rugăciunea din multe biserici şi familii a fost înlocuită cu alte surogate. Am lăsat ca diavolul să pună tot mai mult stăpânire pe timpul nostru 
şi de aceea timpul dăruit Domnului ne este adesea insuficient. Un lucru care m-a copleşit din viaţa lui Ghedeon a fost perseverenţa în lupta cu duşmanul. Puţini slujitori ai Domnului au curajul să spună: „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine.” ~Jud. 7:17~ Unii din ei nu au curajul să spună aceste cuvinte deoarece ei sunt primi care 
s-au abătut de la căile Domnului, ei sunt primi care fac de multe ori ce nu place Domnului. De asemenea putem observa că Ghedeon l-a „urmărit mereu pe vrăjmaş.” ~vezi Jud. 8:4~ Cred că aceste cuvinte ar trebui să fie ca un motto noi. Ochii noştri trebuie să fie mereu deschişi ca să putem vedea orice mişcare a diavolului.
     Ştim din proprie experienţă că cel mai prielnic timp pentru duşman ca să ne atace este atunci când suntem nepăsători, atunci când începi să te lauzi de biruinţele propri, atunci când te consideri deja învingător. Biruinţa 
planurilor noastre atârnă mai întâi de voia lui Dumnezeu dar pentru noi contează perseverenţa pe calea Domnului. Este important începutul anului dar mult mai important este sfârşitul lui. 
     Este important cine se foloseşte de harfa inimii tale: Dumnezeu sau diavolul. Este corabia vieţii tale cârmuită de Duhul Sfânt sau de duhul lui mamona? Avem noi suficinet timp să citim Cuvântul Vieţii sau citim mai mult blogurile şi revistele vremii. Doreşti tu să alergi mai mult după lucrurile de sus decât după cele de pe pământ? 
Dacă încă nu eşti gata să faci acest lucru înseamnă că nu eşti un oştean destoinic al Domnului Isus Hristos. Mă rog ca Duhul lui Dumnezeu să te cerceteze astăzi şi să-ţi schimbe viaţa şi priorităţile tale zilnice. 
     Ghedeon a fost un om simplu ca şi tine, fără prea multă educaţie dar Domnul l-a ales pentru salvarea copiilor lui Israel şi prin el Dumnezeu a biruit pe Madian. Dumnezeu vrea să se folosească şi de tine pentru a izbăvi pe cei robiţi de păcat, pe cei deznădăjduiţi. Dacă nu eşti încă convins că Dumnezeu vrea să te folosească în lucrarea Sa, pune-L şi tu la încercare şi sunt convins că El va fi cu tine şi împreună cu El vei reuşi să-l biruieşti pe Madian. 
     Ţine mereu ochii deschişi asupra vrăjmaşului, şi perseverează, împlineşte-ţi promisiunile făcute la început de an şi Domnul va fi cu tine „viteazule”! Uită tot ce a fost în urma ta şi priveşte înainte spre ţintă, la premiul chemării cereşti, spre Domnul Isus. 
     Fiecare zi care vine este nouă pentru tine, este albă, imaculată gata să scrii pe ea. Condeiul este în mâna ta şi scri cu el ori minunile şi adevărul lui Dumnezeu ori căderile şi neîmplinirile tale de zi cu zi. 
     Încurajaţi de promisiunile lui Dumnezeu să spunem şi noi: „Doamne, noi nu ne vom mai depărta de Tine, Înviorează-ne iarăşi, chemăm Numele Tău peste noi şi familiile noastre, cerem binecuvântarea Ta peste fiecare zi care vine.” ~vezi Ps. 80:18~
                                                                        —de Gicu Cotleţ din Revista Sămânţa Adevărului

Scuze şi motive pentru care oameni nu cred în Dumnezeu!

     
     Gândește-te cum traversează câinii strada. Câinele se plimbă ca orbul pe stradă, nepăsător de pericole, dând din coadă în timp ce pășește printre mașini, fără a se gândi prea mult. Mașinile îl ocolesc, cauciucurile scrâșnesc, zgomotul te asurzește în timp ce mașinile se lovesc unele în altele. Câinele se oprește dând din coadă din coadă pentru un moment și privește la grămada de mașini avariate. Expresia îi trădează gândurile: creierul lui de îngropător de oase nu realizează nici măcar preţ de o clipă faptul că responsabil pentru dezastrul acela este chiar el.
     Când omul hoinăreşte pe căile păcatului, coada îi flutură de plăcere, gândindu-se că acesta este scopul pentru care a fost creat. Gândurile lui cu privire la repercusiuni sunt superficiale. Mintea îi rătăceşte la poftele trupeşti şi apoi previzibil, el se rătăceşte pe calea adulterului. Dintr-o dată, un dezastru i se dezvăluie în faţa ochilor: căsătoria îi este distrusă, numele defăimat, copiii săi se simt înşelaţi şi speriaţi. Însă, ca şi câinele lipsit de prea multă minte, el nu îşi dă seama nici măcar o clipă de responsabilitatea pe care o poartă pentru păcatele lui. În ceea ce-l priveşte, el crede că avea motive întemeiate să procedeze aşa. 
     Probabil că pricepi că eşti vinovat, poate că ştii că ai păcătuit, însă ai dificultăţi reale în ceea ce priveşte creştinismul. Poate că eşti "aproape convins să devii creştin". E posibil să fii dezinformat cu privire la Biblie din pricina cărţilor pe le-ai citit sau din pricina lucrurilor pe care le-ai auzit. În orice caz, să trecem în revistă cele mai des obiecţii aduse credinţei creştine şi să vedem dacă le putem clarifica din viziunea ta.
     În primul rând, să examinăm viaţa intimă a unuia dintre stămoşii noştri. Se pare că întreaga lume necreştină vrea să ştie detaliile cu privire la nevasta lui Cain. Voi rezista tentaţiei de a răspunde "ţi-aş fi spus dacă era Abel". Cain s-a însurat cu o soră îndepărtată. Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei să fie roditori să să se înmulţească, iar acest lucru nu însemna că ei trebuiau să se ocupe cu grădinăritul şi cu matematica. Porunca Domnului era ca ei să facă copii şi fără îndoială că s-au supus. Cei care se grăbesc să spună despre Cain că a comis incest, ar trebui să realizeze că dacă nu există o lege, nu putea fi vorba de nici o încălcarea de lege. Însă după ce populaţia a fost suficient de numeroasă şi riscul apariţiei problemelor genetice a crescut din pricina blestemului păcatului, Dumnezeu a interzis căsătoria între rude. 
     Poate că te-ai gândit: "Nu poţi să pretinzi că un Dumnezeu iubitor va trimite aborigeni nevinovaţi în iad doar din pricină că ei nu cred în Isus". Sunt de acord cu tine - Dumnezeu nu-i va trimite în iad doar din pricina acestui fapt, ci din cauza omorurilor, a furturilor, a poftei păcătoase, a mândriei, a urii, a minciunii, a violurilor, a răpirilor, a canibalismului, a mâniei, a înşelăciunii, a torurii, a lăcomiei, a curviilor, etc. Dumnezeu nu trece cu vederea păcatul din pricina culorii pielii sau zonei geografice. Singura acoperire pentru păcat este sângele lui Isus Hristos. 
     Următorul gând poate fi: "Deci tu susţii că cei care se pocăiesc si se încred în Isus vor fi mântuiţi, iar cei care nu o pot face din acuză că nu au auzit Evanghelia vor merge în iad?" În ziua judecăţii Dumnezeu va face dreptate. Biblia declară: "dar cum vor chema pe Acela în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care nu au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduire?" ~Romani 10:14~ 
     Dacă realmente îţi pasă de păgâni, rezolvă-ţi relaţia cu Dumnezeu şi du-te să le vesteşti tu însuţi vestea cea bună despre Hristos. Sau e mai aproape de adevăr faptul că puţin îţi pasă de "aborigenii nevinovaţi" şi ceea ce vrei de fapt e o să îţi găseşti scuze pentru a trăi în continuare în păcat?
     Cum rămâne cu toată suferinţa din lume? Sigur că aceasta este dovada faptului că Biblia greşeşte când spune că Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu nu este doar un binevoitor care zâmbeşte pururea spre rasa umană. De fapt Biblia ne spune că El e plin de mânie; vine ziua când  El "îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările în flăcări de foc" ~Isaia 66:15~ Sunt câteva lucruri în acest pasaj pe care nu le înţeleg, însă va veni ziua când voi cunoaşte toate lucrurile. Între timp voi avea încerede în Dumnezeu şi-mi voi folosi priceperea pe care o am. Ceea ce nu înţeleg este că Scriptura ne spune că " judecăţile (lui Dumnezeu) sunt pe tot pământul - că El dă ploaie, El trimite fulgerul şi El produce cutremurele. Nu ştiu cât de multe cutremure, din cele un milion care se estimează că au loc în fiecare an, sunt simple fenomene ale naturii sau sunt judecăţi ale lui Dumnezeu.
    Un băieţel i-a spus la un moment dat mamei sale: ''m-am săturat de mâncarea pe care mi-o tot dai - cartofi, mocovi şi spanac. De acum încolo îmi aleg singur propria mea diată : nu vreau nimic altceva decât tablete de ciocolată la micul dejun, la prânz şi la cină." Imaginează-ţi cum ara arăta copilul dacă i-am permite să mănânce ceea ce îşi doreşte - s-ar putea îmbolnăvii foarte tare sau chiar ar putea muri din pricina mâncării necorespunzătoare. Faţa i s-ar umple de coşuri, ceea ce ar dovedi că nu primeşte mâncarea necesară, şi că deşi ea are totuşi gust bun, nu este bună pentru el. 
     Atitudinea adultului se aseamănă cu cea a copilului "Doamne de acum încolo, nu mai vreau mâncarea pe care mi-o dai Tu, mi-o voi alge eu". Şi el alege mai degrabă păcatul, decât neprihănirea; el doreşte ceea ce are gust bun, nu ceea ce este bun. Ca rezultat direct al modului de nutriţie păcătos a omenirii, plăgi chinuitoare izbucnesc pe toată faţa pământului: boli, inundaţii, cutremure, foame, duferinţe fără sfârşit şi moarte. Toate aceste lucruri ar trebui să ne atenţioneze că în nutriţia noastră ceva este greşit. În loc de a folosi suferinţele omenirii drept scuză pentru respingerea lui Dumnezeu, priveşte-le ca pe nişte dovezi clare pentru a-l accepta pe El, împreună cu explicaţiile date de Cuvântul Său. Sunt dovezi vii ale faptului că ceea ce spune Dumnezeu este adevărat. Dacă alungăm pilotul pentru că dorim să preluăm controlul, atunci n-ar trebui să ne plângem că avionul se prăbuşeşte.
                                                               Ray Comfort - Dumnezeu nu crede în atei

Creștin sau ipocrit!?

     Poate cel mai mare impediment pentru ca oamenii să vină la Hristos este ipocrizia strigătoare la cer din sânul creștinismului. Poate că raționamentul tău se aseamănă cu acesta: ''Biserica este plină de ipocriți și, pe lângă asta, nimic nu a cauzat mai multe războaie decât religia''. Acesta nu e un argument, însă să vedem ce înseamnă de fapt un ipocrit - cuvântul înseamnă ''prefăcut'', cu alte cuvinte, ipocritul nu este un creștin autentic, ci doar pretinde că este, se preface că este creștin. Un astfel de ''creștin'' nu este de partea noastră (a celor care sunt credincioși cu adevărat), ci este în tabăra voastră (a celor care nu cred).
     Angajații de la bancă învață să deosebească bancnotele falsificate studiind cum arată o bancnotă adevărată. Când văd un fals, îl deosebesc din pricină că au ochiul obișnuit cu bancnota adevărată. ''Bancnota adevărată'' în creștinism este omul credincios, bun, blând, smerit, răbdător și cumpătat, care vorbește cu dragoste. Deci, data viitoare când te uiți la televizor și vezi un om cu pălăria neagră, cu barba în stilul lui Abraham Lincoln, afumat de alcool, vorbind o limbă arhaică, citând în mod ipocrit din Biblie pentru a împlânta apoi pumnalul în spatele aproapelui "în numele Domnului", întreabă-te: "Este acesta un creștin autentic? Își iubește el aproapele ca pe sine însuși? Este bun, blând, generos și cumpătat? Își iubește dușmanii? Le răspunde făcându-le bine celor care-l urăsc?" Dacă nu, atunci ai de-a face cu un ipocrit cu un necreștin care pretinde că este creștin: nimic nou. Necreștinii au fost cauza primului și celui de-al doilea război mondial, al războiului din Coreea, din Vietnam și, ceea ce-i mai rău, tot ei sunt acei care pornesc războaie în numele Domnului. când a izbucnit criza din Insulele Falkland, britanicii au spus: "Dumnezeu este cu noi". Argentinienii au procedat la fel. La americani zicala "Laudă-L pe Domnul și dă-mi muniția" este arhi-cunoscută. Naziștii aveau sloganul: "Got mit uns" (Dumnezeu este cu noi) gravat pe catarama curelei.
     Nu trebuie să mergi la Biserică pentru a întâlnii oameni ipocriți. De fapt cel mai bun loc pentru a da peste un ipocrit este oglinda: cine dintre noi poate susține că suntem întotdeauna lipsiți de prefăcătorie? Ipocrit este adolescentul  care apare curat în fața părinților, însă arde de pofte pe dinăuntru lui. Ipocrit este omul care face afaceri mieros și amabil, care încheie cu "Al dumneavoastră sincer", dar care e în stare să taie gâtul clientului pentru un dolar câștigat ușor. Ipocritul se comportă ca un soț virtuos, însă își desfată inima pofticioasă cu adulterele din telenovele. Ipocrizie înseamnă sloganul ''In God we trust'' (în Dumnezeu ne încredem) de pe dolarii americani, când de fapt totul este o prefăcătorie. Ipocriți sunt cei care cântă "Doamne, binecuvântează America", și care totuși folosesc numele Lui sfânt pentru a blestema.
     Ipocriți sunt fii coloniștilor, care au pus bazele "națiunii aflate sub autoritatea lui Dumnezeu", însă aduc omagiu unui idol de piatră, Zeița libertății, cheltuind milioane ca să o renoveze, spunând: ''Ea este o lumină pentru lumea întreagă''. Ipocrizia înseamnă să te prefaci că ești preocupat de sănătatea fumătorilor, când îi avertizezi cu privire la efectele fatale ale tutunului, dar câștigi de pe urma vânzărilor acestui drog mortal 32 de miliarde de dolari pe an. Sute de mii de americani mor în fiecare an din pricina fumatului. Ipocrizie este atunci când societatea spune că-i pasă de copii, însă omoară milioane în pântecele mamelor. Ipocritul vede păcatul din Africa de Sud, însă niciodată propriul său păcat. Dacă o lume întreagă îi urăște pe ipocriți, cum credeți atunci că gândește Dumnezeu despre ei? Toți ipocriți vor merge în iad. Dacă ipocritul te deranjează așa de mult, n-ai vrea să petreci veșnicia în iad alături de el, nu-i așa?
     Dacă întreaga ta viață ar fi dezvăluită  celorlalți (inclusiv gândurile și faptele săvârșite în ascuns), te-ai mai preface înaintea lor? Dacă presa ar avea acces la orice secret al tău, ai mai putea candida oare pentru un post politic sau ai ajunge pe prima pagină a ziarelor de scandal?
     Trebuie să fim atenți atunci când îi judecăm pe alți. Putem face adesea greșeli tragice dacă ajungem la concluzia pripită că cineva ar fi ipocrit. De vreme ce nu posedăm adevărul, am putea considera pe cineva drept vinovat, când de fapt el ar fi nevinovat. Doar Unul singur deține întregul adevăr despre fiecare dintre noi, iar judecata Lui este și va fi "potrivit cu dreptatea". 
     Un ateu poate crede că își sporește credibilitatea atunci când spune că a fost creștin, însă și-a dat seama că creștinismul este un mit și-a întors spatele credinței. Mărturisirea lui îl așează într-o dilemă în care sunt două alternative:    
   (1) el "L-a cunoscut pe Dumnezeu" (vezi Ieremia 9:23; Ioan 17:3), deci recunoscuse că Dumnezeu este real
   (2) el credea că Îl cunoaște pe Dumnezeu, însă (în ceea ce îl privește) "s-a înșelat". Astfel, el ar admite că nu L-a cunoscut pe Domnul și că nu a fost vreodată creștin, i doar că a pretins că este.
                                                     Ray Comfort - Dumnezeu nu crede în atei

joi, 17 februarie 2011

Think! The life of the mind and the love of God




Isus Hristos este TOTUL!?



Oamenii umili ai lui Dumnezeu

     Te-ai oprit vreodată să te gândeşti cât de mulţi oameni deosebiţi ai lui Dumnezeu provin din medii sociale umile? Gândeşte-te la următorii oameni:
     1. Iosif a fost sclav şi prizonier.
     2. Moise şi David au fost păstori.
     3. Estera şi Daniel au fost deportaţi şi făceau parte dintr-un neam detestat.
     4. Iosif a fost tâmplar, iar Maria o fată simplă dintr-un sătuc.
     5. Simeon şi Ana au fost profeţi fără mare faimă.
     6. Petru, Iacov şi Ioan au fost pescari.
     7. Dorca a fost croitoreasă.
     Priveşte cum i-a folosit şi i-a înălţat Dumnezeu pe aceşti oameni umili, datorită faptului că ei L-au pus pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa lor.
     1. Iosif a devenit al doilea după Faraon în conducerea Egiptului ~Genesa 41:40, 41~
     2. Moise şi David au devenit conducătorii lui Israel ~Exod. 3:9-11; 1 Samuel 16:1, 11-13~
    3. Daniel a devenit prim-ministru în Babilon ~Daniel 2:47-49~, iar Estera împărăteasa Persiei şi a salvat poporul lui Dumnezeu de la pieire ~Estera 8~
     4. Iosif, tâmplarul, a fost ales „tatăl vitreg” al Fiului lui Dumnezeu, iar Maria, mama Lui ~Luca 1:26-35~
    5. Simeon şi Ana au fost folosiţi de Dumnezeu ca să profeţească despre copilul Isus şi să proclame cine este El şi de ce a venit pe pământ ~Luca 2:25-38~
     6. Petru, Iacov şi Ioan au devenit primii ucenici ai lui Isus şi prietenii Lui ceimai apropiaţi. Petru şi Ioan au scris prin inspiraţie divină câteva cărţi ale Bibliei ~Matei 17:1-3~
     7. Dorca a fost înviată din morţi şi mulţi s-au întors la Hristos din această cauză ~Fapt. 9:36-42~
     Şi apoi a fost Isus. Deşi era Fiul lui Dumnezeu, El s-a născut în cele mai umile condiţii, într-o familie săracă şi a fost pus într-o iesle. Nu s-a născut într-un spital vestit şi nici nu a fost aclamat de lume, aşa cum este aclamat un prinţ născut în Anglia. Doar păstorii umili au îngenuncheat lângă ieslea Lui să-i aducă omagiu.Când Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, El nu a trăit într-un palat măreţ precum alţi împăraţi. Odată a spus că vulpile au vizuini, iar păsările cuiburi, dar El nu avea un loc unde să-şi plece capul ~Matei 8:20~. Apoi S-a dat pe Sine în mâinile duşmanilor Săi ca să fie biciuit cu răutate, batjocorit şi scuipat. Apoi i-a lăsat să-L ţintuiască pe o cruce. El, Dumnezeul Atotputernic ~Isaia 9:6~, a permis smerit să se întâmple acestea pentru că El ne-a iubit şi a venit să ne mântuiască.
     În Filipeni 2 ne spune: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor... De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.” ~Filp. 2:5-7, 9~

                                                                                                        de Muriel Larson, din Sămânţa adevărului

miercuri, 16 februarie 2011

Ne dorim, trezire spirituală?!


     Timp de ani de zile am mers mai departe bazându-ne pe faptul că oamenii lui Dumnezeu vor trezire și că tot ce rămâne de făcut este să vedem cum putem face una. Oare nu este vremea să confruntăm faptul că am presupus un lucru greșit? Mi se pare că noi, creștinii, avem nevoie să ne dregem ” vrerile”. Vrem ca Dumnezeu să facă un lucru mare, dar nu vrem suficient de intens încât să căutăm acest lucru cu stăruință sau să ne asumăm riscul de a strica liniștea vieților noastre.
     De unde vine dorința intensă pentru trezire? Poate veni doar atunci când ne uităm în jur și observăm nevoile. Lucrul acesta a stârnit în Isaia o dorință puternică. El s-a uitat la poporul lui, a văzut ce făcea și cu ce se confrunta, iar inima lui a fost mișcată. 
     Mă întreb cât de rea va trebui să devină starea societății noastre pentru ca oamenii lui Dumnzeu să tragă semnalul de alarmă. Industria avortului este în floare. Pornografia iese pe bandă în cantități mari. Familiile se destramă mai repede ca niciodată. Creștinismul este ridiculizat și disprețuit. Câte lucruri mai trebuie să vedem ca să fim împovărați? 
     Când ne întoarcem privirea critică spre biserica din timpul nostru care mărturisește că este creștină, sentimentul nostru de rușine și panică ar trebui să crească. Chiar noi înșine suntem prea des modelați de tiparele gândirii și ale felului de viață din jurul nostru. Avem nevoie să ne aducem aminte de cuvintele lui Hristos adresate bisericilor: ''Știu faptele tale'', și să ne dăm seama că dacă abuzăm de harul Lui, El va veni să ne judece. Nu vom simți niciodată o povară pentru societatea noastră dacă ne bucurăm în ascuns de felul de viață păcătos pe care ea îl promovează! 
                                                                   ~Roger Ellsworth - Pogoară-te Doamne! ~

Ce este, ce aduce, cum și cine obține - frica de Dumnezeu ?!?



     De ceva vreme mi-a atras atenția expresia ''frica de Domnul'' și mai ales binecuvântările care le aduce această frică și m-am apucat să studiez să văd mai detaliat ce spune Biblia despre asta, iată ce am găsit:

     (1). Ce este frica de Domnul? 
  •   ''Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.'' ~Iov 28:28~
  •   ''Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura... mincinoasă'' ~Proverbele 8:13~
  •  ''Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.'' ~Proverbele 9:10~
  •   ''Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.'' ~Proverbele 14:27~
  •   ''Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei.'' ~Proverbele 15:33~
  •  "Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire"; frica de Domnul, iată comoara Sionului'' ~Isaia 33:6~
  • ''Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.'' ~Psalmii 111:10~
  •  ''Frica Domnului este începutul ştiinţei; ~Proverbele 1:7~

    (2). Ce aduce frica de Domnul?
  •  Înțelepciune! Cine nu-și dorește să fie înțelept? ~Iov 28:28; Proverbele 9:10~
  •  Izvor de viaţă. ~Proverbele 14:27~ ;  ''Frica de Domnul duce la viaţă, şi cel ce o are, petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire.'' ~Proverbele 19:23~
  •  Izvor de mântuire și o comoară. ~Isaia 33:6~
  •  O minte sănătoasă. ~Psalmii 111:10~
  •  Îndepărtarea de rău - ''Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.'' ~Proverbele 16:6~
  • Plăcere și dreaptă judecată - ''Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite'' ~Isaia 11:3~
  • Fericire și zile mai lungi - ''Dar cel rău, nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.'' ~Eclesiastul 8:13~; ''Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.'' ~Proverbele 10:27~

     (3). Cum se capată frica de Domnul? Sau mai bine zis cum se învață? Biblia ne spune că frica de Domnul se învață!
  • Prin ascultare: ''Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului.'' ~Psalmii 34:11~
  • Ferindu-ți limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare! Depărtându-te de rău, şi făcând binele; cautând pacea, şi alergând după ea! ~Psalmii 34:13~

    (4). Cine o capătă?  
  • Omul, care doreşte viaţa, şi vrea să aibă parte de zile fericite! ~Psalmii 34:12~

    (5). Cum este ea? 
  • ''Frica de Domnul este curată, şi ţine pe vecie;'' ~Psalmii 19:9~

  Alte versete care spun despre frica Domului:
  • ''Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare!'' ~Proverbele 15:16~
  • ''Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurând.''~Psalmii 2:11~

    Iată ce îmi doresc de câteva zile încoace: Frica de Domnul!!!

Ispitele

     Ispita este ademenirea de a comite un păcat sau chiar de a săvârşi păcatul în minte. Pentru că Dumnezeu ne-a creat cu libertatea de a alege, noi suntem confruntaţi în fiecare zi cu posibilitatea de a alege între bine şi rău. În Matei 26:41, suntem avertizaţi să veghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.Ispita în sine nu este păcat. Când suntem ispitiţi, conştiinţa noastră este provocată să stabilească ce este bine şi ce este rău. 
     Când ne dăm seama că gândul sau dorinţa pe care o avem este rea, atunci începem procesul de decizie. Răspunsul nostru la această avertizare ne conduce fie la biruinţă, fie la înfrângere şi păcat. Fiecare ispită pe care o întâmpinăm vine cu o încercare sau un test. Pe de o parte, este ademenirea – invitaţia sau, chiar mai mult, seducţia de a păcătui. De cealaltă parte, este vocea liniştită, blândă a Duhului, care ne încurajează să ţinem piept răului şi să alegem să facem binele. 
     Noi cădem la test când permitem dorinţei subtilede-a face ca răul să prindă rădăcini în inima noastră, chiar dacă nu înfăptuim nimic rău. Dorinţa nutrită înspre păcat corupe mintea şi conduce deseori la manifestări comportamentale păcătoase. Satan este amăgitorul. El exercită o presiune permanentă în viaţa noastră ca să ne împotrivim adevărului. Dar dacă cedăm este problema noastră. Iacov 1:14 afirmă ''Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit''. 
     Hristos ne dă puterea să învingem păcatul, iar noi trebuie să folosim această putere. Ispita implică întotdeauna gândurile noastre. Păcătuim atunci când înfăptuim ceva la care ne-am gândit. Satan încearcă să ne facă să credem că dacă ne-am gândit la o situaţie posibilă, am şi păcătuit. Însă un gând care a fost primit imediat nu înseamnă păcat. Păcatul este înfăptuit doar când acceptăm gândurile necurate.  
     Pofta este un păcat al minţii pe care trebuiesă-l biruim. Putem să fim atraşi de ceva nou, dar raţiunea ne spune că nu avem nevoie de el. Când continuăm să poftim acel lucru, în ciuda judecăţii noastre, atunci am cedat ispitei păcatului numit poftă.
     O ispită este întotdeauna denaturarea unui lucru legitim. Ea face ca lucrul respectiv să pară mai mare, mai bun sau mai de dorit. Ispita înlocuieşte ceva bun, cum ar fi dragostea sau căsătoria, cu o denaturare, care este poftă. Un bărbat arătos într-o maşină scumpă face apel sugestiv la natura carnală a omului. Publicitatea la băutură şi fumat nu prezintă casele ruinate şi trupurile distruse care însoţesc de obicei acceptarea oamenilor. Când se trezesc  la realitate, mulţi consumatori sunt cuprinşi de remuşcări şi conştientizează amăgirea.     Întotdeauna ispita ne distrage atenţia de la adevăr. Ea ne aminteşte permanent de natura noastră coruptă. Când ne îndepărtăm de ispită, ne întoarcem înspre adevăr. Trebuie să evităm locurile unde poate apărea ispita. Capcanele ispitei
   1. Satan poate lua chipul unui înger de lumină (2 Corinteni 11:14, 15). De altfel, slujitorii lui Satana pozează în slujitori ai neprihănirii, când de fapt ei transmit învăţături false. Ceea ce spun ei seamănă cu adevărul şi mulţi sunt înşelaţi pentru că nu sunt conştienţi de această denaturare. Tinerii cred că a te distra este normal şi îşi permit să se simtă bine cu orice preţ. Satan ne dă sugestii despre cum să tăinuim păcatul, iar aceasta le întinde oamenilor capcana de a trăi în ipocrizie. 
  2. Satan se foloseşte de situaţiile nesigure pentru a ne îndepărta de adevăr. (2 Petru 3:17)  El ne ademeneşte să renunţăm la ceea ce ştim că este sigur, în schimbul a ceva nesigur, dar care pare de dorit. Situaţiile incerte prin care trecem în necazurile sau problemele noastre trebuie depăşite prin credinţă şi încredere în providenţa lui Isus Hristos. 
  3. Satan este un manipulator nevăzut. Asemenea unui leu, el îşi urmăreşte prada. Când răcneşte, prada este prea înspăimântată pentru a fugi, dar şi prea înfricoşată pentru a rămâne pe loc. Apoi se face linişte iar leul se aruncă asupra prăzii (1Petru 5:8). El caută să ne prindă neatenţi într-un moment de slăbiciune aşa încât să facă ce vrea cu noi. 
  4. Pasajul din 2 Corinteni 2:11 vorbeşte despre uneltele lui Satana. Trăim într-un veac de confuzie şi ni se dau multe răspunsuri. Putem să permitem unor gânduri precum: „Care este adevărul?” sau „Unde este neprihănirea?” să ne frământe mintea. Dar, în realitate, a-L cunoaşte pe Hristos nu e complicat – este un adevăr simplu. 
 5. Unul dintre momentele în care suntem cei mai vulnerabili este atunci când credem că avem răspunsul. „Cunoştinţa îngâmfă” şi nu luăm aminte la sfatul fraţilor. Apoi aceasta face să devenim candidaţi pentru a fi înşelaţi de Satan. 
     Evitarea ispitelor
  1. Biblia ne avertizează: „vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Trebuie să ne dedicăm rugăciunii, postului şi cercetării Scripturii. Trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu în fiecare zi: „Nu ne duce în ispită.”
 2. Trebuie să cercetăm Cuvântul împreună cu fraţii. Biblia nu este o interpretare privată. Când citim Scriptura, trebuie să vedem dacă ce am înţeles este în acord cu vocea fraţilor astfel încât să obţinem o percepţie echilibrată a adevărului.
 3. Trebuie să acceptăm ispita ca pe un test sau încercare.  Când vedem mâna lui Dumnezeu în necazul nostru, ştim că El este gata şi vrea să ne ajute să biruim.
 4. Nu încerca să negociezi cu Satan.  Aşa cum s-a întâmplat cu Eva, atunci când începem să dialogăm cu Satana, ne expunem tot mai mult amăgirilor lui. Când cedăm într-o situaţie, el va aduce în faţa noastră şi mai multe ispite, iar noi nu suntem pe măsura uneltirilor şi a înşelăciunilor lui.
 5. Biruinţa este doar a acelora care stau tari şi se împotrivesc ispitei. Iacov 4:7 spune: „Supuneţivă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Satan vrea să-i biruiască pe predicatorii neprihănirii sau pe tinerii care stau tari, dar harul lui Dumnezeu este suficient.
 6. Efeseni 4:27 ne avertizează: şi să nu daţi prilejdiavolului.  Satan ne cere puţin, dar vrea totul. Ispita ar trebui să ne aducă aminte că suntem umani şi vulnerabili şi că avem nevoie de harul lui Dumnezeu, iar prin încercările vieţii, devenim, de fapt, creştini mai puternici. 
 7. Trebuie să ne asociem cu cei care au o influenţă bună asupra noastră. Prieteniile duhovniceşti ne ajută să trecem biruitori prin ispite. 
     Nu trebuie să cădem; puterea lui Dumnezeu este mai mult decât suficientă să ne ajute să biruim. Hristos a promis biruinţa tuturor celor care îşi predau viaţa Lui şi umblă în ascultare desăvârşită de Cuvântul Său. Biruinţa pe care o avem azi ne face mai puternici în faţa bătăliilor de mâine şi, prin puterea Sa, putem fi mai mult decât biruitori.
                                                                        ~de James D. Martin, din revista Sămânța adevărului~