Darurile şi harul diferă după cum pielea pantofilor tăi diferă de pielea piciorului tău. Ia-ţi o pereche de pantofi care au cea mai groasă talpă. Folosindu-i multă vreme, vei vedea că pielea se rupe în final, şi rămâi cu piciorul gol. Dar dacă un om ar merge toată viaţa lui în picioarele goale, pielea piciorului lui nu se va termina, nu va fi ruptă. De ce nu se va epuiza pielea piciorului omului mai devreme decât pielea pantofului lui, căci pielea pantofului este chiar mai groasă?
Motivul este că în una este viaţă, pe când în cealaltă nu. Există viaţă în pielea piciorului, şi această viaţă întreţine şi înnoieşte pielea, o face din ce în ce mai groasă, din ce în ce mai rezistentă. Dar în pielea pantofului nu există viaţă şi de aceea ea se toceşte, se face din ce în ce mai subţire. Tot aşa este şi cu darurile şi harul. Astfel, dacă descresc şi secătuiesc, şi obosesc în credinţa mea, la urmă mă depărtez de credinţă; dacă încep în duh dar sfârşesc în firea pământească, atunci tot ce am făcut a fost dintr-o conştiinţă neregenerată. Dar dacă cresc şi persist, dacă perseverez până la sfârşit, şi “faptele mele de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi”, atunci acţionez dintr-o conştiinţă regenerată.
din cartea Aproape Creștin de Matthew Mead
