joi, 21 aprilie 2011

Seria Paul Washer – Zece Acuzații (2)

 Prima parte o găsiţi aici
 A doua acuzaţie: O ignoranță față de Dumnezeu. 
 Uneori sunt rugat, "Frate Paul, te rog vino și ține o serie de o săptămână despre atributele lui Dumnezeu." Și de multe ori spun așa "Păi.. bine; frate, dar te-ai gândit bine la aceasta?" El spune: "La ce te referi dacă m-am gândit bine?" "Păi, este foarte controversat subiectul pe care îl propui... pe care mi-l dai să merg și să îl învăț în biserica ta." Ei spun, "Ce vrei să spui prin 'este controversat'?" "Vreau să spun că este Dumnezeu. Noi suntem creștini. Asta este o biserică." "Ce vrei să spui prin 'este controversat'?" Am spus, "Dragă pastore, asculta-mă. Când încep să instruiesc oamenii despre dreptatea lui Dumnezeu, despre suveranitatea lui Dumnezeu, mânia lui Dumnezeu, supremația lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu, câțiva dintre cei mai gingași și cei mai bătrâni membrii din biserică se vor ridica și vor spune ceva de genul: "Acela nu e Dumnezeul meu. Nu aș putea niciodată iubi un Dumnezeu ca acela." Pentru că ei au un dumnezeu pe care și l-au făcut cu propria lor minte și ei iubesc ce au facut." 
  Ieremia 9:23-24: "Așa vorbeste Domnul, “Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște.”
  Psalmul 50 "Ți-ai închipuit", Dumnezeu spune: "Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, și îți voi pune totul sub ochi! Luați seama dar, voi cari uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâșii, și să nu fie nimeni să vă scape."
  Acuma, care este problema aici? Este o lipsă a cunoașterii lui Dumnezeu. Mulți dintre voi,
probabil gândiți, "O, să vorbești despre atributele lui Dumnezeu și despre teologie, este ceva prea înalt, ca un turn de fildeș care nu are nici o aplicație practică." Ascultați-vă pe voi înșivă vorbind și spunând că cunoașterea despre Dumnezeu nu are nici o aplicație practică. Știți de ce toate librăriile voastre creștine sunt pline cu cărți despre autoajutorare și despre '5 moduri de a face cutare lucru' și '6 moduri de a fi evlavios' și '10 moduri ca să nu cazi'? Pentru că oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Și deci trebuie să li se dea tot felul de instrumente mici și banale ale cărnii pentru a-i face să meargă așa cum trebuie să meargă oile.
  1 Corinteni 15:34 "Veniți-vă în fire, cum se cuvine, și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii, cari nu cunosc pe Dumnezeu: spre rușinea voastră o spun." De ce este păcătuirea asta excesivă chiar și în poporul lui Dumnezeu? O lipsă de cunoaștere a lui Dumnezeu.
  Acum dați-mi voie să vă pun o întrebare: Când ați luat parte ultima dată la o conferință despre atributele lui Dumnezeu? Când a fost ultima dată când, ca și pastor, ai propovăduit un an întreg despre cine este Dumnezeu? Cât din toată învățătura care este dată în America săptămânal are ceva de a face cu cine este Dumnezeu? Și apoi ne mirăm. Nu e așa că este simplu să mergi dată cu valul, să urmezi pe oricine altcineva și apoi într-o zi auzi ceva de genul acesta și dintr-o dată zici, "Nici nu-mi amintesc măcar când m-a învățat cineva despre atributele lui Dumnezeu!?" Nu-i de mirare că suntem un popor așa cum suntem. 
  Să Îl cunoști pe El, despre asta este vorba. Asta este viața veșnică. Și viața veșnică nu începe când treci pe porțile slavei. Viața veșnică începe cu convertirea. Viața veșnică este să Îl cunoștipe El. Tu crezi cu sinceritate că vei fi înfiorat să intri pe porțile de mărgăritar și să te plimbi pe străzile de aur pentru o eternitate? Motivul pentru care nu-ți vei pierde mintea în eternitate este acesta. Este Unul acolo care este infinit în glorie și tu vei petrece o eternitate de eternități descoperindu-L și niciodată nu îți vei pune brațele nici măcar în jurul poalei muntelui Său. Începeți acum! Atât de multe lucruri vreți să știți și să faceți și toate cărțile... Scoateți o carte despre Dumnezeu, aceasta [Biblia], și studiați-o ca să-L cunoașteți. Ca să-L cunoașteți.
  Duminică dimineața,.. din cauza la toate astea, v-aș spune că ar fi mai bine nici măcar să nu
avem o duminică dimineața. Duminică dimineața este cea mai mare oră de idolatrie a Americii din toată săptămâna. Pentru că oamenii nu se închină Singurului Dumnezeu Adevărat – marea masă cel putin – dar se închină unui dumnezeu întocmit de propriile lor inimi, de firea lor, mecanisme satanice și inteligență lumească. Ei au făcut un dumnezeu exact ca ei înșiși și el arată mai mult a Moș Crăciun decât a Yahve. Nu poate exista teamă de Domnul între noi pentru că nu există nici o cunoștință despre Domnul în mijlocul nostru.