Pentru cine?

Pentru cine? 

Pe cărările răzlețe
dintre zâmbet și suspine,
ți se pune o-ntrebare:
                    Pentru cine,
                    spune,
pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
intr-o floare?

Pentru cine s-ar desprinde
                     din broaboada
                     de zăpadă
ghiocelul in april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă?
dacă totu-i inutil?


Pentru cine-n miez de roadă,
sorb și strâng în ei culoare
pentru vara următoare
                    embrionii
                    din begonii,
daca totul e-o-ntâmplare?

Pentru cine-și țese-n casă
                     haina pala
                     de vestală
cu lumini de diamant
floarea albă de mireasă,
dacă totul e neant?

Pentru mințile obtuze
de bondari și buburuze?
Pentru fluturii ce sboară
în zig-zaguri pe afară?
Oare viespile ursuze
sunt initiate-n artă?
oare bărzăunii trupesti,
plini de miere pe musteți,
                       sunt sensibili,
                       sunt esteiți?
Oare-ar sta flămind bondarul
de n-ar fi subtil decorul
și nu și-ar abate sborul
în grădinile bogate,
dacă florile de crin
n-ar fi ... proporționate? ...
n-ar avea acea prestanță
ca de clopot florentin ?
n-ar avea varietate
de culoare și nuanță
de la alb pân' la carmin?

Nu cumva pretind ... culbecii
să dezvolte-atâtea specii
rozele și liliecii?

Nu.
În floare e-un mister!
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un înger din Eden,
care-aduce-n valea morții
o înaltă mărturire
                  în culoare,
                  în proporții,
                  în mireasma
                  și-n desen.

Omule cu mintea plină
du-te-o clipă în grădină,
treci prin văile-înflorite
și te uită la sulfină,
la bujori, la mărgărite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din cărare,
la năframa de mătase
ce ne-o dărue ciclama!
Lasa-te să te desfețe
ochii-adânci de violete,
clopoțeii cu trei cupe
și narcisele trompete!
                    Si ia seama !
Dacă inima-ți rămâne
ca un bulgăr, ca o piatră,
ca un bolovan în vatră ...
                            leapad-o!
                            zdrobește-o-n coiburi !
Sparge-o pe ilău cu dalta!...
Și apleacă-te în rugă
                            să ceri alta!

Dar de simți o-nseninare,
un surâs și o blândețe,
                           care vine
                           sa te-aline
                           de povară, 
                           de tristețe,
tu apleacă-te și spune:
                          "Surioară,
                           pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atâta frumusețe,
e atâta gingășie
într-o floare?"
"Pentru cine?...
Pentru om!
Pentru voi Făuritorul
și-a ascuns în floare dorul,
în petalele de aur
de fior și de lumină,
ca în opera divină
să cunoașteți
AUTORUL ... "

                                             ~Costache Ioanid~