Seria Paul Washer – Zece Acuzații (3)

  Prima şi a doua parte le găsiţi aici

  A treia acuzaţie: Un eșec în a numi direct maladia omului. Când mă uit în Romani - care este una din cărțile mele preferate din Biblie, nu este o teologie sistematică, dar dacă ai putea spune că vreo carte din Biblie este o teologie sistematică atunci cartea Romani ar fi cea mai apropiată. Nu este uimitor că Pavel consacră primele trei capitole din acea carte căutând să facă un singur lucru? Să aducă toți oamenii sub condamnare. Dar nu acea condamnare este tema majoră în teologia sa. Nu este sfârșitul sau scopul lui final. Este un mijloc de a aduce mântuire cititorilor lui pentru că oamenii trebuie aduși la o cunoștința de sine înainte ca ei să își predea sinele lui Dumnezeu.

  Oamenii sunt de o așa manieră decăzută acum încât trebuie să le tai absolut orice speranță în fire înainte de a putea fi aduși la Dumnezeu. Este important în toate, dar în mod special este important în evanghelizare. 

  Îmi aduc aminte, aveam 21 de ani și numai ce fusesem chemat să predic și am intrat într-un magazin vechi unde obișnuiau să vândă costume pentru slujitori la jumătate de preț. Făceau asta de 50, 60 de ani. Și am intrat acolo și mă uitam după un costum din Paducah, Kentuky și dintr-o dată ușa s-a deschis. Am auzit sunetul clopoțelului. Ușa s-a închis. Acolo stătea un om bătrân, bătrân. Niciodată nu i-am prins numele, dar când a intrat s-a uitat direct la mine. El a spus: "Băiete, ai fost chemat să predici, nu-i așa?" Am spus, "Da, domnule." Era un bătrân, bătrân evanghelist. El a spus, "Vezi tu acea clădire care este chiar afară din această clădire?" Am spus, "Da." El a spus, "Obișnuiam să predic acolo, Duhul lui Dumnezeu cobora și sufletele erau salvate." Eu am spus, "Domnule, vă rog povestiți-mi despre aceasta." A spus, "Nu a fost nimic din evanghelizarea din ziua de azi." A zis, "Predicam două sau trei săptămâni și nu faceam nicio invitație omului păcătos. Noi aram și aram și aram și aram inimile oamenilor până ce Duhul lui Dumnezeu începea să lucreze și să zdrobească inimile lor." Am spus, "Domnule, cum știai când venea Duhul lui Dumnezeu să zdrobească inimile lor?" Și el a zis, "Păi, să-ți dau un exemplu." El a spus, "Cu zeci de ani în urmă am intrat în acest magazin să cumpăr un costum. Cineva îmi dăduse 30 de dolari și spusese, “Predicatore, mergi și cumpără-ți un costum mâine.” Și când am intrat pe ușă, tânărul cleric care avea grijă de magazin s-a întors și s-a uitat la mine și când s-a uitat la mine a căzut pe podea și a strigat, “Cine poate salva un păcătos ca mine?” Și am știut că Duhul lui Dumnezeu coborâse peste acel loc." 
  Acum noi doar mergem și le vorbim, le dăm trei întrebări de probă și îi întrebăm dacă vor să facă o rugăciune și să Îi ceară lui Isus să intre în inima lor și facem un dublu fiu al iadului care niciodată nu va mai fi deschis la Evanghelie datorită minciunii religioase pe care noi, ca evanghelici, am scos-o pe gură.

  Voi spune ceva ce Leonard Ravenhill obișnuia să spună. "Acum înțelegeți de ce predic într-o mulțime de locuri, o dată." Dar acesta este adevărul. Când tratăm superficial păcatul, în primul rând noi luptăm împotriva Duhului Sfânt. "Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul."

  Există predicatori foarte populari astăzi care sunt mai interesați de a-ți oferi cea mai bună viață acum decât sunt de eternitate. Și ei se laudă cu faptul că ei nu menționează păcatul în predicarea lor. Vă pot spune asta. Duhul Sfânt nu are nimic de a face cu slujirea lor dacă nu cumva lucrează împotrivă. Acesta ar fi singurul lucru. De ce? Când un om spune că slujirea lui nu are de a face deloc cu păcatul omului, Duhul Sfânt are. Este o lucrare elementară a Duhului Sfânt de a veni și a convinge lumea de păcat. Așa că să știți asta. Când nu te ocupi în mod specific, cu pasiune, cu dragoste de oameni și de condiția lor depravată, Duhul Sfânt nu este nicăieri în jurul tău. De asemenea suntem amăgitori când ne ocupăm de problema oamenilor în mod ușor ca și păstorii din zilele lui Ieremia. "Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: “Pace! Pace!” Și totuși nu este pace!" Noi nu suntem doar amăgitori, dar suntem imorali, ca un doctor care își neagă jurământul lui Hipocrate pentru că nu vrea să spună cuiva vești rele pentru că crede el că acea persoană se va supăra pe el, se va mânia pe el, va fi tristă. Așa că nu îi spune vestea cea mai necesară ca să-i salveze viața. 
  Aud predicatori astăzi, ei spun, "Nu. Nu,nu,nu,nu,nu. Tu nu înțelegi, frate Paul. Noi nu suntem ca oamenii de pe vremea lui John și Charles Wesley. Noi nu suntem ca și cultura căreia i s-au adresat Whitefield sau Edwards. Noi nu suntem așa de viguroși cum sunt ei. Noi suntem zdrobiți. Noi nu avem atâtea pretenții de sine. Noi suntem slabi. Noi nu putem purta asemenea predicare." Ascultați-mă. Ați studiat vreodată viețile acestor oameni? Ceea ce au predicat ei niciuna din culturile lor nu a putut purta. Nimeni nu a fost vreodată în stare să sufere predicarea Evangheliei. Ei fie se vor întoarce împotriva ei cu ferocitatea unui animal fie se vor converti. Și ca să vă spun un lucru despre noi care suntem mai slabi și nu avem atâtea pretenții de sine, țara noastră și lumea asta este invadată de această maladie distrugătoare a pretenției de sine. Cea mai mare problemă a noastră este că ne respectăm eul mai mult decât Îl respectăm pe Dumnezeu. Noi suntem de asemenea hoți când nu vorbim prea mult despre păcat. Noi suntem hoți.

  Dați-mi voie să vă pun o întrebare. În după-masa aceasta, dimineața aceasta, unde s-au dus toate stelele? A venit vreun uriaș cosmic cu un coș și le-a cules pe toate și le-a aruncat în el și le-a dus într-un alt loc? Unde s-au dus toate stelele dimineața asta? Ele erau acolo, dar noi nu le-am putut vedea. Dar apoi cerul s-a întunecat din ce în ce mai tare și când noaptea s-a facut neagră ca smoala stelele au apărut în întreaga lor splendoare.
  Când refuzi să propovăduiești despre depravarea radicală a oamenilor este imposibil să îi aduci slavă lui Dumnezeu, lui Hristos și crucii Sale pentru că crucea lui Isus Hristos și slava din ea este cel mai mult amplificată când este pusă în fața fundalului depravării. Ea a iubit mult pentru că i se iertase mult și știa cât de mult i se iertase pentru că știa cât de rea fusese. O, noi ne temem să spunem oamenilor despre răutatea lor. Și ei nu Îl pot iubi pe Dumnezeu din cauza aceasta. Le-am furat oportunitatea de a se lauda nu în ei înșiși, ci să urmeze observația, "Cine se laudă, să se laude în Domnul."

Film John Q

  Un film captivant, dacă aveți timp și vreți să vedeți un film creștin, vă recomand John Q. În acest film m-a marcat iubirea sacrificială a tatălui pentru copilul său...și nu am putut să nu mă gândesc la ceea ce a făcut Tatăl meu pentru mine și am experimentat și trăit ceea ce a spus Isus în Matei 7:11 ”Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer” 

  Am văzut ceea ce a fost în stare să facă omnul acesta pentru copilul lui...și nu am putut să nu mă gândesc la jertfa Domnului și dragostea nemărginită pe care o are față de copii Lui! Ce Tată minunat avem!!

Natura naşterii din nou

  „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” ~Efeseni 2:10~

  Cineva poate spune că trăieşte cu adevărat doar după ce a fost născut din nou.  Dumnezeu, prin Duhul Său, l-a înviat şi acum el trăieşte pentru Dumnezeu prin Isus Hristos. Trăieşte o viaţă pe care lumea nu o cunoaşte – o viaţă „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Dumnezeu se îngrijeşte de suflet în mod constant, iar ca răspuns, sufletul se îndreaptă către Dumnezeu. Harul se revarsă asupra inimii şi, în schimb, rugăciunea şi lauda se înalţă către cer. Sufletul este susţinut în viaţă prin comuniunea cu Dumnezeu şi prin părtăşia cu Tatăl şi Fiul. Copilul lui Dumnezeu creşte până ajunge la deplina plinătate a lui Hristos (vezi Efeseni 4:13).  

  Aşadar, naşterea din nou este acea schimbare măreaţă pe care o face Dumnezeu în suflet, când îl aduce la viaţă, ridicându-l din păcatul care duce la moarte, la neprihănirea care duce la viaţă. Este schimbarea care are loc în suflet când acesta este reînnoit cu ajutorul atotputerniciei Duhului lui Dumnezeu, în Hristos Isus, după chipul lui Dumnezeu, în neprihănire şi sfinţenie (vezi Efeseni 4:24). Dragostea de lume este înlocuită cu dragostea de Dumnezeu; mândria cu smerenia; patima cu blândeţea; ura, invidia, răutatea cu dragostea sinceră şi caldă pentru toţi. Cu alte cuvinte, este schimbarea prin care gândurile pământeşti, senzuale şi rele sunt înlocuite cu gândul lui Hristos Isus. Aceasta este natura naşterii din nou: „Aşa este cu oricine este născut din Duhul.”

                                                          din Renew My Heart, Daily Wisdom from the Writings of  ~John Wesley~

Teama de Domnul

  Am avut o perioadă în care nu înțelegeam ce înseamnă teama de Dumnezeu şi m-am rugat pentru călăuzire să înţeleg şi să obţin această frică sfântă care aduce multe lucruri bune dacă o ai, vezi aici. Ce frumos e când Domnul asculă rugăciunile, dă lumină şi călăuzire în lucrurile pe care dorim să le cunoaştem. Am citit deunăzi o meditaţie care m-a ajutat să înţeleg pe deplin ce este teama de Dumnzeu...iată:

  Există două tipuri de teamă. 
 Este o teamă care te îndepărtează de cel de care te temi. Acesta este primul fel de teamă menționat în Biblie. Când Adam a păcătuit în Grădina Eden, el a experimentat această teamă. De aceea, a încercat să se ascundă de Dumnezeu și când Dumnezeu l-a chemat, a zis: ”Am auzit glasul Tău în grădină și m-am temut...” ~Geneza 3:10~ Aceasta este teama care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu; îl face să se depărteze din cauza unei conștiințe acuzatoare. Dar cealaltă teamă de Dumnezeu rezultă din cunoașterea Lui, înseamnă iubire și respect pentru El. În Exod citim despre ambele tipuri de teamă. Când isdraeliții au văzut tunetele și flăcările și sunetul trâmbiței ți muntele fumegând...stăteau departe și au spus lui Moise: ...”să nu vorbească Dumnezeu cu noi, ca să nu murim ”. Şi Moise a zis poporului: "nu vă temeţi, pentru că Dumnezeu a venit ca să vă încerce şi pentru ca temerea Lui să fie înaintea feţelor voastre ca să nu păcătuiţi"~Exod 20:18-20~ Ce contrast: un tip de frică îl ţine pe om departe de Dumnezeu, celălalt ţine păcatul departe de om. Aceasta este teama care "este curată şi ţine pe vecie". Aceasta este teama despre care citim în ~Iov 28:28~ "Apoi a zis omului: iată frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este priceperea"

   Credincioasul nu ar trebui să aibă niciodată teama care-l depărteză de Dumnezeu, pentru că în Dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită alungă frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa şi cine se teme n-a fost făcut desăvârşit în dragoste. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi" ~1Ioan 4:18-19~

   Cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul, cu atât dorim să nu-L întristăm. Aceasta este frica de Domnul. este rezultatul unei combinaţii între a-L iubi pe El şi a deveni conştient de sfinţenia şi măreţia Sa. Atunci putem veni cu îndrăzneală la tronul harului pentru a căpăta îndurare şi pentru a găsi har la vreme de nevoie ~Evrei 4:16~ Să umblăm în teamă de Domnul pănă ce El ne va prezenta fără vină în faţa gloriei Sale cu bucurie negrăită ~Iuda 24~

                                                                                                   A.M.Behnam

Isaia 53

Un capitol din Vechiul Testament foarte grăitor pentru ceea ce s-a întâmplat în vinerea mare...Isaia a profeţit despre ce avea să se întâmple cu Domnul Isus!

Isaia 53:

1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor

7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

8. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

   

   Eu sunt vinovată... ce mare har să fiu salvată, ce Mântuitor măreţ, El Regele universului să coboare în lumea noastră decăzută şi plină de păcat, ca să-l facă cunoscut pe Tatăl! El neprihănitul...însuşi fiul lui Dumnezeu s-a smerit şi s-a jertfit pentru mine... un păcătos vai s-amar...nu sunt în stare să înţeleg...dar simt iubirea Lui care mă copleşeşte...simt iertarea şi purtarea Lui de grijă...

  O, Doamne ce plan măreţ! Îţi mulţumesc că m-ai salvat, îţi multumesc pentru har, pentru iertare şi pentru tot ceea ce faci pentru mine zi de zi! 

   Slavă ţie Doamne!

Seria Paul Washer – Zece Acuzații (2)

 Prima parte o găsiţi aici
 A doua acuzaţie: O ignoranță față de Dumnezeu. 
 Uneori sunt rugat, "Frate Paul, te rog vino și ține o serie de o săptămână despre atributele lui Dumnezeu." Și de multe ori spun așa "Păi.. bine; frate, dar te-ai gândit bine la aceasta?" El spune: "La ce te referi dacă m-am gândit bine?" "Păi, este foarte controversat subiectul pe care îl propui... pe care mi-l dai să merg și să îl învăț în biserica ta." Ei spun, "Ce vrei să spui prin 'este controversat'?" "Vreau să spun că este Dumnezeu. Noi suntem creștini. Asta este o biserică." "Ce vrei să spui prin 'este controversat'?" Am spus, "Dragă pastore, asculta-mă. Când încep să instruiesc oamenii despre dreptatea lui Dumnezeu, despre suveranitatea lui Dumnezeu, mânia lui Dumnezeu, supremația lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu, câțiva dintre cei mai gingași și cei mai bătrâni membrii din biserică se vor ridica și vor spune ceva de genul: "Acela nu e Dumnezeul meu. Nu aș putea niciodată iubi un Dumnezeu ca acela." Pentru că ei au un dumnezeu pe care și l-au făcut cu propria lor minte și ei iubesc ce au facut." 

  Ieremia 9:23-24: "Așa vorbeste Domnul, “Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște.”

  Psalmul 50 "Ți-ai închipuit", Dumnezeu spune: "Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra, și îți voi pune totul sub ochi! Luați seama dar, voi cari uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâșii, și să nu fie nimeni să vă scape."

  Acuma, care este problema aici? Este o lipsă a cunoașterii lui Dumnezeu. Mulți dintre voi,

probabil gândiți, "O, să vorbești despre atributele lui Dumnezeu și despre teologie, este ceva prea înalt, ca un turn de fildeș care nu are nici o aplicație practică." Ascultați-vă pe voi înșivă vorbind și spunând că cunoașterea despre Dumnezeu nu are nici o aplicație practică. Știți de ce toate librăriile voastre creștine sunt pline cu cărți despre autoajutorare și despre '5 moduri de a face cutare lucru' și '6 moduri de a fi evlavios' și '10 moduri ca să nu cazi'? Pentru că oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Și deci trebuie să li se dea tot felul de instrumente mici și banale ale cărnii pentru a-i face să meargă așa cum trebuie să meargă oile.

  1 Corinteni 15:34 "Veniți-vă în fire, cum se cuvine, și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii, cari nu cunosc pe Dumnezeu: spre rușinea voastră o spun." De ce este păcătuirea asta excesivă chiar și în poporul lui Dumnezeu? O lipsă de cunoaștere a lui Dumnezeu.

  Acum dați-mi voie să vă pun o întrebare: Când ați luat parte ultima dată la o conferință despre atributele lui Dumnezeu? Când a fost ultima dată când, ca și pastor, ai propovăduit un an întreg despre cine este Dumnezeu? Cât din toată învățătura care este dată în America săptămânal are ceva de a face cu cine este Dumnezeu? Și apoi ne mirăm. Nu e așa că este simplu să mergi dată cu valul, să urmezi pe oricine altcineva și apoi într-o zi auzi ceva de genul acesta și dintr-o dată zici, "Nici nu-mi amintesc măcar când m-a învățat cineva despre atributele lui Dumnezeu!?" Nu-i de mirare că suntem un popor așa cum suntem. 

  Să Îl cunoști pe El, despre asta este vorba. Asta este viața veșnică. Și viața veșnică nu începe când treci pe porțile slavei. Viața veșnică începe cu convertirea. Viața veșnică este să Îl cunoștipe El. Tu crezi cu sinceritate că vei fi înfiorat să intri pe porțile de mărgăritar și să te plimbi pe străzile de aur pentru o eternitate? Motivul pentru care nu-ți vei pierde mintea în eternitate este acesta. Este Unul acolo care este infinit în glorie și tu vei petrece o eternitate de eternități descoperindu-L și niciodată nu îți vei pune brațele nici măcar în jurul poalei muntelui Său. Începeți acum! Atât de multe lucruri vreți să știți și să faceți și toate cărțile... Scoateți o carte despre Dumnezeu, aceasta [Biblia], și studiați-o ca să-L cunoașteți. Ca să-L cunoașteți.

  Duminică dimineața,.. din cauza la toate astea, v-aș spune că ar fi mai bine nici măcar să nu

avem o duminică dimineața. Duminică dimineața este cea mai mare oră de idolatrie a Americii din toată săptămâna. Pentru că oamenii nu se închină Singurului Dumnezeu Adevărat – marea masă cel putin – dar se închină unui dumnezeu întocmit de propriile lor inimi, de firea lor, mecanisme satanice și inteligență lumească. Ei au făcut un dumnezeu exact ca ei înșiși și el arată mai mult a Moș Crăciun decât a Yahve. Nu poate exista teamă de Domnul între noi pentru că nu există nici o cunoștință despre Domnul în mijlocul nostru.

Just stop and think!

Dumnezeu și știința

  Într-o sală de clasa a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie...

  Să vă explic care e conflictul între știință și religie... Profesorul ateu face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în picioare.

  Esti crestin, nu-i asa, fiule? 

  Da, domnule, spune studentul.

  Deci crezi în Dumnezeu?

  Cu siguranță.

  Dumnezeu e bun?

  Desigur, Dumnezeu e bun.

  E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

  Da.

  Tu esti bun sau rău?

  Biblia spune ca sunt rău.

  Profesorul zambește cunoscător. Aha! Biblia! Se gandește puțin. Uite o problemă pt tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să îl ajuți? Ai încerca?

 Da, domnule. Aș încerca.

 Deci esti bun.

 N-aș spune asta.

 Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…

 Studentul nu raspunde, așa că profesorul continuă.

 El nu ajută, nu-i așa? Fratele meu era creștin și a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poți răspunde la asta?

 Studentul tace.

 Nu poti răspunde, nu-i așa? El ia o înghițitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze. Hai să o luam de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?

 Pai…, da, spune studentul.

 Satana e bun?

 Studentul nu ezită la această întrebare “Nu”

 De unde vine Satana?

 Studentul ezită. De la Dumnezeu.

 Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?

 Da, dle.

 Răul e peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

 Da.

 Deci cine a creat răul? a continuat profesorul. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există și conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.

 Din nou, studentul nu raspunde.

 Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?

 Studentul se foiește jenat.

 Da.

 Deci cine le-a creat?

 Studentul iarași nu răspunde, asa că profesorul repetă întrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața clasei. Studenții sunt uimiți. Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Isus Cristos, fiule?

 Vocea studentului îl tradeaza și cedeaza nervos.

 Da, domnule profesor, cred.

 Bătrânul se oprește din mărșăluit. Știința spune că ai 5 simțuri pe care le folosești pt a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?

 Nu, domnule. Nu L-am văzut.

 Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?

 Nu, domnule, nu l-am auzit.

 L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

 Nu, domnule, mă tem că nu.

 Și totuși crezi în el?

 Da.

 Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știinta spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?

 Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credința mea.

Da, credința, repetă profesorul. Asta e problema pe care știinta o are cu Dumnezeu. Nu există nici o dovadă, ci doar credința.

 Studentul rămâne tăcut pt o clipă, înainte de a pune și el o întrebare.

 Domnule profesor, există căldură?

 Da.

 Și există frig?

 Da, fiule, există și frig.

 Nu, domnule, nu există.

 Profesorul își întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.

 Studentul începe să explice.

 Poate există multă căldura, mai multă căldura, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de 458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, și caldură e cea care face ca un corp sau materie să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamna absența totală a căldurii. Vedeți, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dle, ci doar absența ei.

Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură de ciocan.

Dar întunericul, profesore? Există întunericul?

 Da, raspunde profesorul fară ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?

 Din nou raspuns greșit, domnule. Întunericul nu e ceva; este absența a ceva. Poate exista lumină scazută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu exista lumină constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i așa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei să demonstrezi, tinere?

Domnule profesor vreau să spun că premisele dvs filosofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluzia TREBUIE să fie și ea greșită.

 De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surpriza. Greșite?

 Poți explica în ce fel?

 Lucrați cu premisa dualității, explică studentul… Susțineți că există viața și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Dle, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înteles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieții înseamnă să ignori că moartea nu există că lucru substanțial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absența ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studenților teoria că ei au evoluat din maimuță?

Dacă te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident că da.

Ați observat vreodată evoluția cu propriii ochi, domnule?

Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când își dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevar.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare și nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. predați studentilor ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteți, om de știință sau predicator?

Clasa murmură. Studentul tace până când emoția se mai stinge.

Ca să continuăm demonstrația pe care o făceați adineori celuilalt student, permiteti-mi să vă dau un exemplu, că să înțelegeți la ce mă refer. Studentul se uită în jurul său, în clasă. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? (Clasa izbucnește în râs.) E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile și conform protocolului demonstrabil, știința spune – cu tot respectul, dle – că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, dle?

 Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbeaza la student, cu o față impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde. Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu.

 Deci, acceptați că există credință și, de fapt, credința există împreună cu viața, continuă studentul. Acum, dle, există răul?

 Acum nesigur, profesorul răspunde: sigur că există. Îl vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violente care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.

 La asta, studentul a replicat: Răul nu există, dle, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există caldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.

Copil al lui Dumnezeu?!

  [Sunteți] copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar, ţinând sus Cuvântul vieţii ~Filipeni 2:15-16~

  A fi lumină în lume decurge dintr-o viață de rugăciune, iar un suflet care crește în har este unul care crește în har este unul care se revarsă în rugăciune. Cu cât mai mult rămâne Cuvântul Său în tine, cu atât mai mult îți vei simți nevoia de rugăciune și cu atât mai mult te vei simți îndemnat să te rogi. Cu cât mai mult ne vom simți nimicnicia, neputința, deficiențele și eșecurile, cu atât mai mult vom fi constrânși să strigăm la El în rugăciune. O viață de rugăciune este, într-adevăr, esențială pentru rodnicie.

  Este necesar să fim avertizați de marele pericol al susținerii adevărului fără rugăciune. Aceasta apare când îl susținem fără a avea părtășie cu Dumnezeu și astfel ne lipsește puterea corespunzătoare în viețile noastre.

  Cât de zadarnic este să vorbim mereu de venirea Domnului fără a o aștepta cu adevărat; ce inutil să vorbim despre rămânerea noastră în Hristos fără a avea inimi pline de adorare care își găsesc plăcerea în a rămâne în El; și ce zadarnic este să vorbim despre a-L cunoaște pe Tatăl și a avea Duhul Sfânt dacă nu ne exprimăm mulțumirea și adorarea pentru harul de a ni se fi dat o binecuvântare așa de minunată.

   Oh, mă rog pentru mine și pentru noi toți să ne pierdem blândețea, sfințenia, seriozitatea și rugăciunea care ar trebui să meargă mână-n mână cu darul minunat al Cuvântului vieții!

   Cred că eșecurile noastre, deficiențele și inconsecvența care, vai!, sunt prea evidente, sunt cauzate de lipsa rugăciunii adevărate, atât individuală, cât și colectivă, în poporul lui Dumnezeu.

   Fie să dorim din ce în ce mai mult să fim caracterizați de un duh de rugăciune! Amin

                                                                                                               ~S.Ridout~

Cadoul

   Se povesteste cã un tânãr, singur la pãrinti, urma sã-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masinã expusã în vitrina unui magazin auto. Stia cã tatãl lui îsi poate permite sã cumpere o astfel de masinã, asa cã si-a exprimat dorinta sã o primeascã în dar la absolvire.
   Ziua mult asteptatã se apropia, însã fãrã ca tânãrul sã poatã depista vreun semn cã masina mult visatã va intra în  posesia sa. O usoarã dezamãgire începuse sã i se cuibãreascã în inimã.
   În seara dinaintea festivitãtii de absolvire, tatãl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetatã, rostind emotionat: "Felicitãri, fiule!"
   Fiul a deschis cutia, sperând cã va gãsi în ea cheile masinii. Însã în cutie se afla o biblie scumpã, îmbrãcatã în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertã. Dezamãgirea i s-a transformat în mânie.
   - Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie? Biblia pe biroul tatãlui, tânãrul a iesit furios din camerã, pãrãsind definitiv casa tatãlui sãu.
   Anii au trecut. Tânãrul de odinioarã avea de-acum o afacere prosperã si o familie frumoasã. Într-un târziu, si-a dat seama cã vremea nu stã în loc si a hotãrât sã-si viziteze tatãl, pe care nu-l mai vãzuse din ajunul absolvirii facultãtii.
   Însã înainte ca sã poatã pleca la drum, o telegramã fulger îl anuntã cã tatãl lui a decedat si cã toatã averea i-a rãmas lui, ca singur mostenitor. Ajuns din nou acasã dupã ani de zile, inima i-a fost coplesitã de tristete si regrete. A intrat în biroul tatãlui sãu. La un capãt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii - în aceeasi pozitie în care o lãsase el înainte de a pãrãsi casa pãrinteascã. Cu ochii împãienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început sã citeascã în ea.
   La un moment dat, întorcând încã o filã, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat sã ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmã sã primeascã masina mult visatã. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT- scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.
   De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântãrile lui Dumnezeu, doar pentru cã nu sunt "împachetate" cum ne-am asteptat?