luni, 18 aprilie 2011

Copil al lui Dumnezeu?!


  [Sunteți] copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar, ţinând sus Cuvântul vieţii ~Filipeni 2:15-16~
  A fi lumină în lume decurge dintr-o viață de rugăciune, iar un suflet care crește în har este unul care crește în har este unul care se revarsă în rugăciune. Cu cât mai mult rămâne Cuvântul Său în tine, cu atât mai mult îți vei simți nevoia de rugăciune și cu atât mai mult te vei simți îndemnat să te rogi. Cu cât mai mult ne vom simți nimicnicia, neputința, deficiențele și eșecurile, cu atât mai mult vom fi constrânși să strigăm la El în rugăciune. O viață de rugăciune este, într-adevăr, esențială pentru rodnicie.
  Este necesar să fim avertizați de marele pericol al susținerii adevărului fără rugăciune. Aceasta apare când îl susținem fără a avea părtășie cu Dumnezeu și astfel ne lipsește puterea corespunzătoare în viețile noastre.
  Cât de zadarnic este să vorbim mereu de venirea Domnului fără a o aștepta cu adevărat; ce inutil să vorbim despre rămânerea noastră în Hristos fără a avea inimi pline de adorare care își găsesc plăcerea în a rămâne în El; și ce zadarnic este să vorbim despre a-L cunoaște pe Tatăl și a avea Duhul Sfânt dacă nu ne exprimăm mulțumirea și adorarea pentru harul de a ni se fi dat o binecuvântare așa de minunată.
   Oh, mă rog pentru mine și pentru noi toți să ne pierdem blândețea, sfințenia, seriozitatea și rugăciunea care ar trebui să meargă mână-n mână cu darul minunat al Cuvântului vieții!
   Cred că eșecurile noastre, deficiențele și inconsecvența care, vai!, sunt prea evidente, sunt cauzate de lipsa rugăciunii adevărate, atât individuală, cât și colectivă, în poporul lui Dumnezeu.
   Fie să dorim din ce în ce mai mult să fim caracterizați de un duh de rugăciune! Amin
                                                                                                               ~S.Ridout~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu