vineri, 21 ianuarie 2011

Măsura Măreției

"Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii." ~1Corinteni 1:20-21~
     Ucenicii pe bună dreptate au un loc de cinste în istoria mântuirii. Și sunt cu siguranță vrednici de locul în istoria creștină. Așadar să nu subestimăm importanța rolului lor și nici integritatea cu care și-au îndeplinit aceste roluri. Ei au fost cei cărora le-a fost pentru prima dată încredințată Vestea Bună. Ei reprezintă adevăratul Israel al lui Dumnezeu-un Israel care s-a pocăit  sincer și care crede cu sinceritate. Aceste adevăruri sunt accentuate, nu micșorate de faptul că aceștia au fost oameni cât se poate de obișnuiți. Ei au devenit mari lideri spirituali și predicatori de impact prin puterea Duhului Sfânt. Și influența lor se datorează unui singur lucru: puterii mesajului pe care l-au predicat.
     Vremea apostolilor a trecut, dar și noi avem acces la aceeași putere care i-a făcut pe ei extraordinari. Duhul Sfânt este promis tuturor celor care cred, și El va fi credincios și ne va transforma în asemănarea cu Fiul - adevărata definiție a măreției.
                                                                                ~John MacArthur~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu