Atenţie la succes!

 

 "Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu! [...] fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui." ~Matei 16:16-18~

  Petru a învăţat multe din experienţe dificile. A învăţat , de exemplu că  înfrângerea zdrobitoare şi umilirea profundă urmează deseori imediat după marile victorii. La scurt timp după ce Hristos l-a lăudat pentru mărturia monumentală din Matei 16:16, Petru a suferit cea mai aspră mustrare adresată vreodată unui ucenic în Noul Testament.

  Este mult mai simplu  să rămânem supuşi Domnului atunci când ne luptăm cu povara împotrivirii. În acele vremuri dificile, ştim sigur că avem nevoie de El; nu avem absolut nici o îndoială că viaţa noastră este în mâinile Lui puternice. Însă atunci când zburăm pe aripile succesului, prosperităţii, notorietăţii, confortului sau sănătăţii, suntem imediat ispitiţi să ne îngâmfăm, avântându-ne cu toată viteza spre prăpastie.

  Bucură-te de binecuvântările pe care ţi le trimite Dumnezeu. Mulţumeşte-i pentru lucrurile bune pe care le aduce în viaţa ta. Dar ai grijă, pentru că mândria este urmată de pericol atunci când lucrurile îţi merg bine, smereşte-te şi te apropie mai mult de Domnul tău!

                                                                                                                                                                                                    ~John MacArthur~

  

Ce este conştiinţa?

  Şi mintea lor şi conştiinţa le sunt necurate. ~Tit 1:15~

  Ce este conştiinţa?

  Cu siguranţă nu este voinţa, pentru că adesea ea se află în opoziţie cu cu voinţa.

  Nu este nici raţiunea, pentru că, deşi raţiunea spune că o anumită acţiune va aduce o pagubă, conştiinţa îndeamnă în direcţia corectă, peste vocea raţiunii.

  Conştiinţa este simţul moral al binelui şi răului care este înnăscut în om. am putea să o descriem ca fiind ochiul fiinţei morale a omului, sau am putea să o asemănăm cu o voce din pieptul nostru care vorbeşte despre bine şi rău. Dar conştiinţa are nevoie să fie învăţată, pentru că este "întinată" şi nu funcţionează aşa cum ar trebui.

  Oamenii vor spune că acţionează după cum le dicteză conştiinţa, dar acesta este un standard greşit. Conştiinţa unui creştin, care are cunoştinţă spirituală, este poate diferită, dar chiar şi printre creştini există diferenţe în ce priveşte fineţea şi sensibilitatea cunoştinţelor.

  Conştiinţa seamănă foarte mult cu o fereastră care lasă să pătrundă mai multă sau mai puţină lumină, în funcţie de cât este de curată.

  Este bine să remarcăm că acea predicarea a evangheliei care lasă în pace conştiinţa, sau care se ocupă foarte puţin de ea, va produce fie convertiri false, fie credincioşi slabi. Nu se poate să mergi cu Dumnezeu dacă conştiinţa nu este aşa cum trebuie să fie înaintea Lui!

  Pe măsură ce credincioşii cresc în harul şi cunoaşterea Domnului conştiinţa lor devine mai sensibilă. Plâng pentru păcatele lor, nu pentru că s-ar teme de pedeapsă ci pentru că ştiu că au greşit ămpotriva Domnului lor. Creştinul doreşte ca lumina să strălucească şi vrea să îndepărteze orice fel de pată sau murdărie de pe sticla acestei ferestre. Şi trebuie să ne deprindem şi noi în lucrul acesta.

                                                                                                         ~H.F. Witherby~

Sacrificiul creştin radical - Suferinţa

  Mulţumesc Domnului pentru suferinţă şi pentru puterea pe care mi-o dă să fac faţă perioadelor grele din viaţa mea!

  Când treceţi prin necaz şi încercări aduce-ţi-vă aminte că Domnul e în control! Că El e stânca şi turnul tău de scăpare! Mulţumeşte-i pentru tot, prin suferinţă avem multe de învăţat! Chiar dacă nu înţelegi situaţia prin care treci, chiar dacă pare că Domnul nu e acolo...El te poartă pe braţe şi te călăuzeşte, te trece prin foc pentru că te iubeşte şi vrea să scoată aur curat din tine!

  Ce Dumnezeu minunat avem!

The unconditional love of Christ

De la bun la excelent!

"Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.” ~Ioan 21:18-19~

 Curiozitate nestăvilită. Iniţiativă entuziastă. Implicare plină de pasiune. Petru a avut toate aceste calităţi esenţiale necesare unui mare lider, însă pregătirea şi modelarea lui au căzut în responsabilitatea Domnului, pentru că sincer vorbind, un asemenea material brut, lipsit de controlul Domnului, poate fi de-a dreptul periculos. De aceea Domnul l-a trecut pe Petru prin trei ani de testare şi probleme, care să-l expună la experienţe de o viaţă, pregătire care să transforme aptitudinile naturale ale acestui ucenic în abilităţi supranaturale.

  Indiferent dacă le conştientizezi sau nu, şi tu ai astfel de abilităţi naturale. Şi tu ai calităţi care ar putea aduce enorm de mult bine în vieţile tuturor celor din jur - dacă sunt modelate de implicarea lui Dumnezeu. Şi cu siguranţă procesul va include teste şi probleme. Deci, ucenic în devenire. îmbărbătează-te în faţa încercărilor! Domnul a hotărât să transforme binele în excelenţă!

                                                                                                       ~John MacArthur~

Cine este Dumnezeu?

  „Nebunul zice în inima lui: «Nu există Dumnezeu!»...”~Psalm 53.1~

  Cine este Dumnezeu?

  Unii oameni afirmă că nu există  Dumnezeu. Alţii îl consideră o fiinţă misterioa să, care nu poate fi cunoscută de nimeni,

  Dintre cei care recunosc existenţa Sa, unii cred că El nu Se interesează de noi, de orice amănunt din viaţa noastră. Pentru alţii, Dumnezeu şi natura sunt acelaşi lucru.

  Avem nevoie de o descoperire de la Dumnezeu însuşi. El S-a descoperit în Fiul Său Isus Hristos, în moartea Sa şi în învierea Sa. În Biblie, Dumnezeu ne spune cine este El:

  - Dumnezeu ne cunoaşte pe toţi, inclusiv gândurile, căile şi cuvintele noastre ~Psalm 139.1-4~

  - Dumnezeu poate totul, şi nimic nu este prea mare pen­tru El ~Iov 42.2~

  - Dumnezeu este pretutindeni, şi nimeni nu se poate as­cunde de El ~leremia 23.23, 24~

  - Dumnezeu este neschimbat, atât în Cuvântul Său, cât şi în fiinţa Sa ~Maleahi 3.6; lacov 1.17; Isaia 40.8~

 - Dumnezeu este veşnic; El nu are început şi sfârşit ~Isaia 40.28~

 - Dumnezeu este sfânt şi nu poate suporta păcatul ~Isaia 6.3; Habacuc 1.13~

 - Dumnezeu este dragoste; dorinţa Sa faţă de noi este exprimată clar în Cuvântul Său:            „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” ~loan 3.16~.

Evitând eşecul

  Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: "Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori." Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar." ~Luca 22:61-62~

  Din nefericire, Petru este forte bine cunoscut datorită celor trei renegări, în vremea arestării lui Hristos. Dar, din nou, trebuie să-i dăm credit acestui ucenic necizelat. Stând acolo în curtea sălii în care era judecat Isus, Petru era singur în faţa ispitei ce-l pândea. În ciuda fricii şi a slăbiciunii sale, el nu L-a abandonat complet pe Hristos. Ceilalţi nu au stat în faţa acestui test, pentru că s-au ascuns în colţuri întunecoase, departe de pericol.

  Cu siguranţă vei găsi ocazii de faliment în două locuri: acolo unde nu ar trebui să fii şi acolo unde ar trebui să fii. Nu-ţi sugerez că ar trebui să cauţi problemele cu lumânarea, ci dimpotrivă să stai deoparte de locurile în care sălăşluieşte ispita. Trebuie să ştii că îţi asumi riscul eşecului ori de câte ori te implici în lucruri cu adevărat importante. Ceilalţi ucenici nu au eşuat ca Petru, însă e greu să clachezi când nu faci nimic.

                                                                                                            ~John MacArthur~

Despre încercare şi mustrare

  "Pentru că Eu sunt cu tine, zice Domnul...te-am împrăştiat; dar pe tine nu te voi nimici ci te voi mustra cu judecată"

  Dumnezeu promite că va avea îndurare şi spune poporului Său, pe care îl mustră, "Eu  te voi mustra dar cu judecată" ~Ieremia 46:28~

  Dumnezeu nu le ascunde faptul că le va trimite necazuri, că îi va supune judecăţii şi pedepsei. El ne iubeşte prea mult pe noi, care suntem la fel ca o rocă brută, aspră, pentru a nu ne şlefui. Dar toate acestea sunt "cu măsură".

  Putem să avem aceeaşi siguranţă mângâietoare pe care o avea şi David. El spune "când duhul meu era copleşit în mine, atunci Tu îmi cunoşteai cărarea" ~Ps 142:3~ Dumnezeu potriveşte jugul după gâtul fiecăruia dintre cei ai Săi, şi pedeapsa Sa este pe măsură. Toate sunt calculate corect, în felul cel mai potrivit.

  Tu, care eşti încercat! Caută să vezi care e scopul lui Dumnezeu în lucrurile prin care El te trece, pentru că disciplinarea Sa este "pentru folosul nostru"~Evrei 12:10~ Doar a căuta sau doar a încerca să oferi mângâiere dovedeşte o perspectivă limitată sau egoistă. Dumnezeu are în vedere un ţel mai înalt. Încercarea este o perioadă care ne va aduce mari binecuvântări, pentru care Îl vom slăvi pe Dumnezeu.

  Uneori poate că nu suntem capabili să vedem "măsura" disciplinării Sale, şi poate că gândim că suferim din cauza unei exercitări arbitrare a puterii suverane. Dar avem promisiunea: dar orice "disciplinare, pentru acum, nu pare a a fi de bucurie, ci de întristare; dar după aceea, le dă celor deprinşi prin ea rodul dădător de pace al dreptăţii ~Evrei 12:11~

  O, fie să primim fiecare astfel de încercare spunând "Da, Tată, pentru că aşa a fost plăcut înaintea Ta" ~Luca 10:21~ şi nu voia Mea, ci a Ta să se facă!"~Luca 22:42~

                                                                                                             ~Macduff~

   Mai bine merg cu Dumnezeu în întuneric, decât singur în lumină;

   Mai bine să merg cu El prin credinţă, decât singur prin vedere.

                                                                                                             ~Brainard~

Sub călăuzirea Duhului?!

   "Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine." ~Ps 32:8-9~

   Dumnezeu vrea să ne înveţe, şi atunci când El ne călăuzeşte vom ştii cum trebuie să ne purtăm. Adesea credincioşii vorbesc despre călăuzirea lui Dumnezeu în vieţile lor şi relatează situaţii când Dumnezeu i-a împiedicat să meargă undeva sau să facă ceva, aşa cum a făcut cu Pavel şi Barnaba în Fapte 16:7. Dar la drept vorbind, aceasta nu este călăuzire!

   Dacă vreau să merg undeva pentru a predica şi trenul porneşte chiar de sub ochii mei pentru că ceasul mi-a rămas în urmă, atunci pot fi recunoscător lui Dumnezeu că m-a ferit să merg undeva unde este evident că El nu dorea ca eu să merg în acel moment. Dar aceasta arată că nu am fost călăuzit de cunoaşterea voii Lui, ci că sunt mai degrabă ca un cal sau ca un catâr care nu are pricepere - Dumnezeu a trebuit să mă călăuzească cu frâul şi zăbala.

   Dar Dumnezeu nu doreşte ca slujitorii Săi să fie călăuziţi astfel, cu frâul şi zăbala. El vrea ca ei să meargă pe calea lor cunoscând voia Sa, fiind siguri că ceea ce fac în acel moment, felul în care o fac, şi locul în care se află sunt toate după gândul Său.

   Cât de multă glorie ar fi pentru Dumnezeu dacă toţi slujitorii Săi ar fi călăuziţi de Duhul Sfânt! Dar pentru aceasta trebuie ca fiecare să se aşeze sub călăuzirea şi disciplinarea Duhului Sfânt, şi să aştepte glasul Lui. Devotamentul, zelul, şi chiar rezultatele măreţe nu sunt neapărat o dovadă că felul în care cineva slujeşte este cel corect.

                                                                                                       ~H.L.Heijkoop~

   Povestea următoare este despre doi bărbați grav bolnavi, imobilizați la pat, împărțind aceeași cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea așezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziționat în dreptul singurei ferestre din cameră.

   Celalălt bărbat era imobilizat în poziție culcată și îi era inaccesibilă ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastră.

   Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Și vorbeau la nesfârșit: despre soțiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar și despre locurile în care își petreceau vacanțele. În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea așezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.

   Omul care nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria în amănunțime ce se întampla în afara spitalului. Perspectiva sa se lărgea și căpăta substanță datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un minunat lac. O mulțime de rațe sălbatice și lebede își găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând în apa bărci în miniatură. Îndragostiții se plimbau îmbrățișați admirând florile în toate culorile curcubeului ce creștea din belșug în parc. Copaci seculari mărgineau aleile iar pe cer se profilau clădirile orașului ce se vedeau în depărtare.

   Omul de la fereastră povestea cu voce domoală și cu detalii minuțios alese tot ce parcul îi dezvăluia. Celălalt se lăsa purtat de povestire închizând ochii și imaginându-și toate scenele. Într-o după-aminază călduță omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

   Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reușea să își imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiți și mașinile decorate de sărbătoare.

    Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întamplă afara, dar și-ar fi dorit să fie el cel care putea admira privelistea. Începuse să își antipatizeze colegul de cameră și, în cele din urmă, ajunsese să-și dorească cu disperare să fie el așezat în locul aceluia.

   Într-o dimineață, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniștit în somn. Cu tristețe, cheama asistenții să ia trupul neînsuflețit. Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întreba dacă nu poate fi mutat în locul pe care și-l dorise atât. 

   Infirmiera îl transferă imediat și se asigură că stă confortabil apoi îl lasă singur. Încet și cu mare greutate bolnavul nostru reuși să se proptească într-un cot și să încerce să arunce o prima privire afară. În sfarșit se putea bucura nemijlocit de priveliștea de afară!

   Se căzni să se întoarcă și privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera și o întreba: “Cum se face ca omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc și un lac și îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să îmi spună despre frumusețe și dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?”.

   Sora îi răspunse surprinsă: “Vai! Nu știai că bietul tau coleg de cameră era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul darămite altceva”. Apoi adaugă tristă: “Poate voia doar să te încurajeze”.