În Tine mă încred!

În tine mă încred - versuri

Dacă într-o zi ploaie nu va fi
Dacă în loc de rod şi floare
Glas de cântec sau culoare
Nori de praf în zări s-or ridica

Dacă într-o zi norii vor veni
Dacă mulţi din jurul meu
Nu vor fi când îmi va fi greu
Şi mereu vor spune în zadar

În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi greu va fi

Dacă intr-o zi anii vor fugi
Lăsând loc de griji sau boală
Urme-adânci sau tâmpla albă
Şi nu ştiu când ziua s-a sfârşit

În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi...
În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi greu va fi

Frică, frică nu va fi când te ştiu lângă mine!

Capcana privirii pătimaşe

     Primul păcat consemnat de Biblie este reacţia Evei când a văzut un lucru pe care l-a dorit. Era „bun de mâncat … plăcut de privit, şi … de dorit ca să deschidă cuiva mintea” ~Genesa 3:6~. Dar totuşi, acel lucru era interzis! Tot aşa este şi pofta – o dorinţă intensă, de nestăvilit, îndeosebi pentru ceea ce este interzis. Pavel descrie dorinţa ca „pofta rea” ~Coloseni 3:5~. Nu poţi să te joci cu ea pentru că te va birui.
     Mai întâi, pofta este o stimulare a minţii. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi” ~Iacov 1:14-16~. Acest verset ne spune că pofta aparţine naturii adamice şi este progresivă. Când o privire devine un gând rău, atunci urmează păcatul şi moartea. Nu este de mirare că apostolul Iacov spune: „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.”

     Privirea plină de poftă a ruinat multe vieţi. Trăim într-o vreme în care ispitele poftei sunt multe, astfel încât trebuie neapărat să facem legământ cu ochii noştri ~Iov 31:1~. Oamenilor păcătoşi le place să arunce o a doua privire şi mulţi au fost distruşi de consecinţele acestui fapt. Chiar şi oameni evlavioşi au fost prinşi în această cursă; David nu şi-a întors privirea şi a căzut în păcat. Fiul lui, Amnon, a cedat unei priviri pline de poftă care i-a ruinat relaţiile familiale şi l-a costat viaţa ~2Samuel 11-13~. Însă creştinii au puterea lui Dumnezeu de a-şi întoarce ochiide la desfrânare şi ispită. 

      Care sunt ameninţările privirii pline de  poftă?

• Întinează mintea. Când mintea este plină de gânduri necurate, viaţa degenerează până la cel mai josnic nivel. Persoana se gândeşte la ce ar face dacă s-ar ivi oportunitatea, iar păcatul premeditat găseşte de obicei o oportunitate. Înţeleptul a spus: „căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet” ~Proverbe 23:7~. Petru ne-a învăţat că trebuie să „vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul” ~1Petru 2:11b~
• Privirea plină de poftă  ne duce în imposibilitatea de a gândi corect despre noi înşine şi despre alţii. Atunci când mintea se concentrează pe ceea ce este interzis, logica este desconsiderată, bunul simţ este respins, iar sfatul sănătos este înăbuşit. Tinerii şi tinerele necăsătorite îşi pierd curăţia când îşi desfată privirile cu ceea ce hrăneşte natura firească. Cei căsătoriţi nu se pot raporta corect la tovarăşii lor de viaţă când permit gândurilor să alunece în desfrânare. Influenţe subtile, precum ţinutul de mână în public, relevă o relaţie superficială şi creează dificultăţi pentru alţii. Pavel îl încurajează pe Timotei: „fugi de poftele tinereţii” ~2Timotei 2:22~ Privirea plină de poftă ne face să alunecăm spre gânduri rele şi să ne imaginăm situaţii ireale.  Acesta este, bineînţeles, scopul autorilor iscusiţi de literatură care folosesc cuvinte sugestive, descrieri detaliate şiun limbaj adecvat pentru a crea imagini mintale şi impulsuri fizice de care scapi greu. Aproape fără excepţie, copertele acestor cărţi arată limpede că ele nu sunt bune pentru un creştin.
• Privirea plină de poftă opreşte dezvoltarea dragostei curate. Dragostea adevărată nu se bazează pe frumuseţea feţei sau pe aspectul exterior, ci pe caracter şi angajament. Dragostea durează mult; pofta trece. 
• Privirea plină de poftă aduce condamnare. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti.»” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” ~Matei 5:27-28~ Temele principale ale acestor versete sunt: ura lui Dumnezeu faţă de trădarea unităţii familiale şi consecinţa dramatică de a fi despărţit de cer. În mod clar sunt condamnate privirea plină de poftă, imaginaţia murdară şi indecentă, precum şi dorinţa ascunsă pentru ceea ce este interzis. Contextul pasajului de mai sus aduce în centrul discuţiei ochiul şi mâna. Ei sunt vinovaţii pentru adulter. Privirea şi atingerea plină de poftă trebuie să fie excluse complet din viaţa noastră. Ar fi mai bine să trăieşti fără aceste două simţuri decât să fii pierdut veşnic din cauza lor. Deşi privirea pătimaşă se aplică mai mult bărbaţilor decât femeilor, toţi trebuie să evităm păcatul privirii necurate, precum şi al ispitirii celorlalţi. 

     Cum ne putem păzi de aceste ameninţări?

• Prin pocăinţa de orice eşec în acest domeniu. A-I cere ajutor lui Dumnezeu înseamnă a folosi resursele date de El. Dumnezeu aşteaptă ca noi să biruim şi să nu pierim. Prin umblarea în Duhul. Carnea şi duhul lucrează unul împotriva celuilalt. ~Galateni 5:16-17~. Viaţa este o călătorie. În această călătorie şi în căutarea ajutorului Duhului lui Dumnezeu care locuieşte în noi, El ne vacălăuzi în tot adevărul. 
• Prin evitarea discuţiilor, a locurilor şi a oamenilor care ne duc în ispită. Unii se desfată în ispitirea celor nevinovaţi. Dar Iosif „a fugit afară din casă” ~Genesa 39:12~. Prin conversaţie şi comportament adecvat, ar trebui să ne construim reputaţia de creştini autentici. 
• Prin refuzarea invitaţiilor de-a face ceva ce ştim că nu ne va înălţa spiritual.  Ar trebui să evităm locurile unde indecenţa este predominantă. De exemplu, ar trebui să avem discernământ în privinţa participării la evenimente precum reuniuni de familie şi adunări de afaceri unde ştim că indecenţa va fi evidentă. 
• Îmbrăcându-ne decent! Îmbrăcarea modestă ne fereşte să gândim pătimaş şi să-i ispitim pe alţii. Vestimentaţia modestă are menirea de a acoperi şi ascunde trupul, nu de a-l dezveli. 
• Meditând la lucrurile bune. Nu trebuie să ne concentrăm asupra necurăţiei, nici măcar pentru scurt timp. Ci ar trebui să ne imaginăm şi să ne gândim la lucruri curate. ~Filipeni 4:8~ ne oferă o listă de lucruri bune cu care să ne umplem mintea. 
• Făcând fiecare gând rob ascultării de Hristos ~2 Corinteni 10:5~. Când vine ispita, trebuie să ne schimbăm ţinta gândurilor care trec prin mintea noastră. Petru a afirmat aceasta astfel: „încingeţi-vă coapsele minţii voastre” ~1 Petru 1:13~. Aceasta înseamnă să adunăm şi să strângem gândurile slobode care sunt împotriva moralei şi evlaviei. 

    Cu intenţia categorică de a distruge, pofta ne depărtează de adevăr. Trebuie să o depistăm la timp şi să o tratăm într-un mod hotărât şi imediat. Dacă nu, ne va distruge! 

     Prin ajutorul lui Dumnezeu putem fi mai mult decât biruitori!

                                                                                  ~Wayne Shank din Revista Sămânţa adevărului~

Descoperire

    "Învăţăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate." ~Psalm 119.129-130~       

       Pe vremuri oamenii credeau că pământul este plat. 

    Cristofor Columb (1451-1506) a descoperit că el este rotund. Columb a crezut din tot sufletul ceea ce afirma. Cei din jur l-au ironizat şi l-au batjocorit. Oare cum a descoperit Columb că pământul este rotund? Prin cercetarea Bibliei! Citind acest adevăr în Biblie, Columb s-a grăbit să-l creadă şi să-l demonstrze. Ca urmare, în loc să ajungă la capătul pământului în călătoria sa, el a descoperit un pământ nou. În anul 1502, Columb scria regelui Ferdinand şi reginei Isabella următoarele cuvin­te: "Descoperirea mea împlineşte pe deplin ceea ce fusese scris de profetul Isaia."

     Cristofor Columb a fost un om care citea Biblia şi aşa a găsit afirmaţia profetului Isaia: "El (Dumnezeu) şade deasupra cercului pământului…" ~Isaia 40.22~. Cuvinte­le Bibliei i-au dat siguranţă şi biruinţă lui Columb în cercetarea sa.

     Iată o dovadă, din multe altele, că Biblia este adevă­rată! Pe bună dreptate, sir William Herschel, descope­ritorul planetei Uranus, afirma: "Toate descoperirile umane par a confirma tot mai mult şi tot mai puternic adevărurile conţinute în Scripturile sacre." 

Îl cunoşti şi tu?!

     De ce toţi care s-au întâlnit cu Isus Hristos nu mai pot tăgădui existenţa lui Dumnezeu? Dar, chiar mai mult! Cei care-L cunosc pe Isus Hristos şi spiritul Lui este în el prin credinţă, au convingerea fermă şi de sute de ori verificată că există un Dumnezeu al cărui Fiu este chiar Isus Hristos. tu poţi crede despre alţii că se înşeală, dar că tu poţi verifica prin experienţă convertirea creştină, nu mai încape îndoială, şi singura scuză plauzibilă ar fi dacă ai încercat şi nu ai reuşit. Dar, atâta timp cât tu te postezi pe poziţia negativă de a refuza experienţa mântuirii, nu poţi avea nici o greutate în argumentele tale în faţa niciunui creştin, care se află în avans, faţă de tine, cel puţin cu experienţa existenţei lui Dumnezeu.

     Ca să nu mă fac vinovat faţă de sufletul tău cu privire la metoda acestei experienţe, spun sumar cuvintele lui Hristos: "Dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, va ajunge să mă cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă eu vorbesc de la mine" ~Ioan 7:17~

     În ce priveşte Noul Testament, pot să afirm cu mare bucurie că Isus Hristos prin faptele şi cuvintele Sale a creat o literatură ce depăşeşte orice imaginaţie de scriitor. Dacă vrei să infirmi această frază nu ai decât să încerci Tu să faci o Biblie mai frumoasă.

                                                                                                     ~Ionel Truţă~

Disciplinează-ţi copilul

     "Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul care-l iubeşte" ~Proverbe 3:12~

     Tu distrugi motivaţia copilului tău şi stima lui de sine când îl laşi să creadă că nu trebuie să facă nimic pentru că totul "i se cuvine".Se spune că un agent de vânzări a sunat la o familie spunând: "Aş dori să vorbesc cu persoana care are ultimul cuvânt în materie de cumpărături în familie". Femeia a răspuns "Îmi pare rău, acea persoană este încă la grădiniţă şi nu va veni acasă decât peste o oră". O relatare amuzantă, dar nu este la fel de amuzantă când este reală. Părinţilor iubiţi-vă copii, oferiţi-le un mediu favorabil şi sigur în căminul vostru, dar învăţaţi-i să fie responsabili. Acest lucru pare evident, aşa că de ce nu-l facem? 

1. Iubire disproporţionată greşit. Noi spunem: "Copii mei nu trebuie să se zbată aşa cum am făcut eu". Copii interpretează această îngăduinţă ca pe o lipsă de interes din partea ta şi de aceea adopţi calea simplă. Drept rezultat pretenţiile lor cresc, deoarece ceea ce vor ei să spună este: "Nu vreau mai multe lucruri, te vreau pe tine!" 
2. Aşteptări scăzute. Ca părinte, îi datorezi copilului tău şansa de a reuşi în viaţă. Nu-i lua împlinirea ce vine în urma strădaniei de a lua note bune, de a-şi face curăţenie în cameră şi de a-şi face un viitor.
3. Vina. Cu toţii ne simţim prost că nu petrecem destul timp cu copii noştri, sau pentru că i-am dezamăgit. O fată de şaptesprezece ani i-a spus tatălui ei că: "i se cuvine" o maşină. Aşa că a primit-o! De ce? Pentru că părinţii ei erau divorţaţi şi tatăl s-a simţit prost că "a dezamăgit-o". 

     Nu încerca să cumperi afecţiunea copilului tău, vei ajunge să plăteşti mai târziu, Dumnezeu îşi disciplinează copii;  disciplinează-i şi tu pe ai tăi!

Împotriviţi-vă diavolului!

                                  "Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi." ~Iacov 4:7~

    Adesea creştinii nu dau suficientă atenţie acestui îndemn simplu, dar atât de puternic. Unii cred că noi ar trebui să fugim de diavol şi să ne împotrivim păcatului, dar Scriptura ne spune să ne împotrivim diavolului şi să fugim de păcat (~2Timotei 2:22~ ~1Corinteni 6:18~)

    Iacov ne spune că trebuie să ne împotrivim diavolului. Dar nu putem face aceasta prin puterea noastră omenească. "pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu" ~2Corinteni 10:4~ Nici nu trebuie să ne împotrivim cu propria noastră autoritate. Atunci când David a venit împotriva lui Goliat, nu a făcut aceasta în numele său, ci i-a spus: "eu vin la tine în Numele Domnului Oştirilor, Dumnezeul oştirilor lui Israel" ~1Samuel 17:45~. Suntem avertizaţi să nu vorbim pe un ton uşuratic sau agresiv despre duşman, aşa cum se face adesea în unele cercuri, pentru că şi Mihail, arhanghelul "n-a îndrăznit să aducă împotrivă o învinuire de hulă, ci a spus "Domnul să te mustre" ~Iuda 9~.

     Satan vine adesea ca un "înger de lumină" ~2Corinteni 11:4~, folosind cu viclenie Cuvântul ca să ne abată de la "simplitatea faţă de Hristos ~2Corinteni 11:13~. Trebuie să ~2Corinteni 11:13~. Trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu pentru a putea "sta împotriva uneltirilor diavolului" ~Efeseni 6:10-18~. A "sta împotriva" este un echivalent aici cu "a ne împotrivi".

     Diavolul este şi un "leu care răcneşte", căutând pe cine să înghită ~1Petru 5:8~. În acest caracter, el este persecutorul sfinţilor, dar şi în această ptivinţă, trebuie să ne împotrivim lui (versetul 9). Partea noastră este să ne împotrivim lui, dar la revenirea Domnului Isus "Dumnezeul păcii" va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre ~Romani 16:30~

                                                                                                                           B.Reynolds

Profeţii din Biblie

     Biblia spune că dacă un profet nu proorocea cu precizie de 100%, el trebuia omorât. Dacă Biblia este cartea Creatorului, profeţiile din ea trebuie să fie precise cu de-a-întregul. Păstrază în minte descrierea perfectă pe care Biblia o face cu privire la aceste zile în care trăim "zilele de pe urmă", în timp ce privim la "semnele timpului". Aceste semne sunt pentru a ne avertiza cu privire la apropierea zilei când Dumnezeu cel Atotputernic se va descoperi omenirii şi când Împărăţia Sa va veni pe pământ, iar voia Sa se va împlini pe Pământ "precum în Ceruri."

•  Învăţătorii mincinoşi ai Bibliei vor fi lacomi de bani cu vorba mieroasă, având mulţi ucenici şi vor defăima credinţa creştină. ~2Petru 2:1-3~
• Cutremurele de pe pământ vor avea loc peste tot ~Matei 24:7~. Ştiinţa estimează că au loc aproximativ un milion de cutremure pe pământ în fiecare an.
• Vor izbucni multe războaie ~Matei 26:6~. Au fost peste o sută de războaie, din 1945 încoace şi peste 16 milioane de morţi 
• Peste tot vor fi boli mortale. Conform American Cancer Society "aproape 552.000 de americani aşteaptă să moară de cancer în fiecare an, mai mult de 1.500 de oameni pe zi. Cancerul este a doua cauză a morţii în Statele Unite, fiind precedată doar de bolile de inimă. În Statele Unite unul din patru cazuri de moarte este din pricina cancerului. Aproape cinci milioane de vieţi s-au pierdut din cauza cancerului din 1990 până azi." Aproximativ 16,3 milioane de oameni au murit din cauza SIDA din moemntul epidemiei; 12,7 milioane erau adulţi (incluzând 6,2 milioane de femei) şi 3,6 milioane de copii sub 15 ani.
• Oamenii vor da uitării codul moral al celor Zece Porunci, comiţând adulter, furând, minţind şi omorând Înregistrări recente arată că au avut loc 2.300 de omoruri pe an in Los Angeles.
• Va lua fiinţă un sistem religios mort care va nega puterea lui Dumnezeu ~2Timotei 3:5~
• Biblia ne avertizează că în aceste vremuri numărul adepţilor ocultismului va creşte ~1Timotei 4:1~ O privire aruncată prin ziare sau la televizor demonstreză cât de mult prevalează aceste practici în societate. Doar în Statele Unite există 10.000 de astrologi cu normă întreagă şi 175.000 de astrologi cu jumătate de normă.
• Oamenii vor înlocui adevărul creştin cu născocirile minţii lor ~2Timotei 4:4~. Acest lucru este deosebit de evident de Crăciun, când Naşterea Mântuitorului se pierde în spatele mitului lui Moş Crăciun, sau în religiile New Age.
• Faptul că Dumnezeu a potopit pământul (pe vremea lui Noe), va fi negat ~2Petru 3:5~
• Va fi o creştere a celor lipsiţi de hrana zilnică ~Matei 24:7~
• Instituţia căsătoriei va fi dată uitării ~1Timotei 4:3~
• Va creşte interesul pentru vegetarienism ~1Timotei 4:3~
• Vor fi ipocriţi în Biserică ~Matei 23:25-30~
• Va fi o creştere a sectelor religioase ~Matei 24:11~
• Vor fi multe conflicte între naţiuni ~Matei 24:7~
• Omenirea va deveni materialistă ~2Timotei 3:5~
• Evanghelia creştină va fi predicată ca avertisment pentru toate naţiunile ~Matei 24:14~
• Creştinii vor fi urâţi ~Luca 21:17~
• Mulţi dintre ce care-şi spun creştini vor cădea de la credinţă ~Matei 24:10~
• Va fi o creştere a epidemiilor. În Statele Unite 39.000 de tone de pesticide sunt pulverizate pe câmp în fiecare an pentru a combate problemele de creştere a plantelor (U.S.News and World Raport, 16 noiembrie 1987)
• Tinerii vor ajunge nişte rebeli ~2Timotei 3:2
• Oamneii îşi vor bate joc de semnele sfârşitului spunând "aceste semne au fost mereu prezente." Şi acest lucru se va întâmpla din pricina neînţelegerii faptului că Dumnezeu nu e supus dimensiunii temporale  ~2Petru 3:4~
• Semului culminant al acestor semne va fi redobândirea Ieruslimului de către isdraeliţi. În 1948, după 1900 de ani în care n-au avut patrie, evreii au pus piciorul în Ierusalim, împlinind cuvintele lui Isus Hristos spuse acum 2000 de ani. Dumnezeu i-a avertizat pe evrei că dacă vor părăsi Legea Sa, îi va împrăştia pe tot Pământul, îngăduind ca ei să fie daţi de ruşine. Apoi El îi va conduce înapoi în Israel ~Ezechel 36:24~. În ~Isaia 66:8~, cu 700 ani î.Hr, Isaia a proorocit: "Se va naşte oare o ţară într-o zi?Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile şi fiica Sionului şi-a şi născut fii!" În 1922 Liga Naţiunilor a emis un mandat pentru Marea Britanie (autoritate politică) în ceea ce priveşte Palestina. În data de 14 mai 1948 Marea Britanie şi-a retras mandatul şi "s-a născut într-o zi" poporul Israel.
• În Biblie sunt peste 25 de profeţii privitoare la Palestina, care s-au împlinit literal. Posibilitatea ca aceste lucruri să se fi întâmplat accidental sunt de 1 la 33.000.000. Naţiunea lui Israel este o lumină la ceasul de noapte al profeţiilor biblice. Ocuparea Ierusalimului de către evrei ne arată cât de aproape suntem de "miezul nopţii". Scriptura ne informeză că Ierusalimul va deveni "o piatră grea pentru toate popoarele" ~Zaharia 12:3~ 

                                                                                                         Ray Comfort - Dumnezeu nu crede în atei

Învăţător răbdător

     Atunci Isus le-a zis: "O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii!Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa? Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El." ~Luca 24:25-27~

     Urmaşii lui Isus pot fi deseori foarte încăpăţânaţi. De aceea a fost atât de dificil procesul de învăţare pentru cei doisprezece şi pentru ceilalţi ucenici? În primul rând pentru că le lipsea înţelegerea spirituală. Aveau auzul greoi şi înţelegerea greoaie. Uneori erau căpoşi, înguşti neghiobi şi orbi. Toţi aceşti termeni sau alţii echivelenţi sunt folosiţi pentru a-i descrie pe ucenicii din Noul Testament. Şi cum a rezolvat Isus problema lipsei lor de înţelegere spirituală? A continuat să-i înveţe. Chiar şi după înviere, a rămas patruzeci de zile pe pământ "vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu"~Fapte 1:3~

     Dacă te lupţi să înţelegi anumite adevăruri ale Scripturii, simte-te acasă. Ucenicii au fosr la fel de promiţători! Din fericire, avem un Învăţător răbdător, care nu va înceta să ne înveţe lucrurile pe care trebuie să le ştim. Şi se bucură să ne aprofundeze tot mai mult în comorile harului Său. Continuă să-L urmezi: El va continua să te înveţe.

                                                                         ~John MacArthur~

Victimă sau biruitor?

     Se spune, uneori, că oamenii sunt victime ale împrejurărilor. Este adevărat? Suntem noi victimele unor experienţe nedorite în viaţă sau e posibil să ieşim biruitori din aceste lucruri? De obicei nu suntem răspunzători

de circumstanţele prin care trecem, dar trebuie să înţelegem că suntem responsabili pentru felul în care ne raportăm la aceste circumstanţe. O victimă simte că nu poate face nimic în situaţia în care se află. Priveşte momentele dificile şi-şi zice că sigur nu le poate depăşi şi nici nu creşte spiritual prin ele. Dacă nu trăieşte cum ar trebui, spune că asta-i din cauza a ceea ce alţii au făcut sau n-au reuşit să facă. El e doar o biată victimă aflată într-o situaţie fără scăpare şi pentru asta îşi plânge de milă cât încape. Un biruitor înfruntă dificultăţile prin harul Domnului şi, prin credinţă, găseşte putere să se ridice deasupra lor. Aşa cum spune Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”. ~Filip. 4:13~ Acesta este limbajul unui biruitor. 

     Victime şi biruitori în Biblie

    Robii care au primit talanţii. În pilda talanţilor ~Matei 25~, constatăm diferite atitudini ale acelor oameni. Stăpânul a dat robilor cinci, doi şi respectiv un talant – „fiecăruia după puterea lui.” Aceasta arată că Dumnezeu este în mod sigur corect cu noi. El îngăduie anumite lucruri în viaţa noastră în funcţie de capacitatea fiecăruia şi nu după un standard pe care nu-l putem atinge. Doi din robi s-au manifestat ca biruitori. Prin negoţ, fiecare din ei a dublat numărul talanţilor primiţi, iar amândoi au fost bine răsplătiţi de stăpân. Dar celălalt s-a comportat ca o victimă. Şi-a îngropat talantul, iar când stăpânul s-a întors, i-a oferit următoarea scuză: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, şi strângi de unde n-ai vânturat.” Acel rob a stârnit mânia stăpânului şi a suferit în consecinţă. Întocmai ca şi robul necredincios, unii oameni spun azi că Dumnezeu e un stăpân aspru. Putem fi ispitiţi să gândim că, în împrejurările vieţii noastre, este chiar foarte dificil să trăim o viaţă creştină de biruinţă. Dar trebuie să fim convinşi că Dumnezeu este întotdeauna corect. Satan este stăpânul dur şi nemilos. De reţinut – robul nu trebuia neapărat să dubleze suma, aşa cum au făcut ceilalţi. Stăpânul ar fi fost mulţumit dacă talantul i-ar fi adus dobândă. Robul necredincios a spus: „Mi-a fost teamă.” Victimelor le este adeseori teamă; se tem de viitor, se tem de prezent. În ~1 Ioan 4:18~ citim: „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Mare parte din problema victimei e că ea nu simte dragostea divină aşa cum trebuie şi atunci dă vina pe Dumnezeu şi pe alţii pentru necazurile prin care trece.

     Cain şi Abel. În relatarea din ~Genesa 4~ 

    Cain s-a considerat o victimă deoarece Dumnezeu refuzase jertfa sa, dar o acceptase pe cea a lui Abel. Însă el n-a fost obiectul nemulţumirii arbitrare a lui Dumnezeu, ci mai degrabă victima propriei lipse de respect 

faţă de Dumnezeu, la care se adaugă gelozia, mânia şi amărăciunea. Dumnezeu a fost corect cu Cain şi i-a dat o altă şansă. „Dacă faci bine, vei fi bine primit.” În acest moment, Cain ar fi putut deveni un biruitor şi nu o victimă a păcatului său. Căindu-ne de păcate şi îndreptândune, vom fi primiţi cu siguranţă şi vom ajunge biruitori. Dar dacă refuzăm să ne recunoaştem fărădelegea, vom fi o victimă ce a luat-o pe drumul spre pierzare, exact ca şi Cain. Cain s-a umplut de o aşa amărăciune, încât l-a ucis pe Abel, iar rezultatul a fost 

condamnarea sa de a fi mereu un pribeag şi un fugar. „Cain a zis Domnului: «Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.»” Din nou, tipic pentru cineva care se consideră o victimă. El se plânge că urmările păcatului său sunt nedrepte şi mai mult decât poate îndura. Am putea spune că Abel a fost victima mâniei fratelui său. Dar cine a fost adevăratul biruitor şi cine victima? În ~Evrei 11:4~ spune: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu 

o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.” Potrivit însăşi mărturiei lui Dumnezeu, în acest caz, Abel a fost biruitorul. 

     Isus.  A fost Isus o victimă a crucii? Am putea spune că da, deoarece nimeni altcineva n-ar fi putut aduce o jertfă eficientă pentru păcatele omenirii. Totuşi, în esenţă, Isus a fost un biruitor, nu o victimă, pentru că El n-ar fi trebuit să moară pentru noi. El s-a dat pe Sine pentru că aceasta a fost voia Tatălui şi singura modalitate de salvare pentru omenire.Isus a fost biruitor şi în altă privinţă. Moartea Lui n-a venit pentru că nişte oameni nelegiuiţi L-au pironit pe cruce. Nu omul I-a luat viaţa, ci El a dat-o pentru păcatele noastre şi apoi a înviat triumfător pentru desăvârşirea răscumpărării noastre. Ce Biruitor măreţ şi glorios!

     Pavel. Ar fi uşor să-l considerăm pe Pavel o victimă a multor împrejurări dificile. Dar să privim la mărturia lui din 2 Corinteni 4:8-10: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, 

omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” Fiecare realitate dură care l-ar fi putut înfrânge pe Pavel (încolţit, în grea cumpănă, prigonit, trântit jos) este urmată de un dar al biruinţei! Să citim şi versetele 17 şi 18: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnicăde slavă. Pentru că noi nu ne uităm la ucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice.” Cum putea vorbi Pavel despre „încercări uşoare de o clipă”? Pentru că el privea la lucrurile de sus şi nu la cele de jos. 

     Asta e diferenţa majoră între o victimă şi un biruitor.Influenţe care-i înşeală pe oameni Originile şi descendenţele familiale. Nu putem face nimic să ne schimbăm obârşia, dar nu trebuie să fim victime ale eşecurilor tatălui sau ale bunicului. Deşi păcatele tatălui pot aduce dificultăţi spirituale copiilor, ele nu vor fi o scuză în Ziua Judecăţii. Dumnezeu nu va trece cu vederea păcatele cuiva, pe baza faptului că a fost o victimă a 

circumstanţelor. Din cauza dificultăţilor tatălui sau ale bunicului în relaţia cu biserica şi cu alţii, unii oameni dau vina pe spiţa de neam pentru problemele lor permanente. Sunt ei victime sau e vorba de o lipsă de dăruire? De cealaltă parte, există tineri care simt că sunt victime ale unor părinţi mult prea stricţi. Pot exista şi unele cazuri extreme de acest fel, dar, dacă părinţii tăi sunt puţin mai severi ca alţii, dă slavă Domnului. Dacă ar fi fost altfel, ai fi putut deveni o victimă în adevăratul sens al cuvântului.

     Presiunea rea a anturajului. Cu toţii am simţit-o – presiunea aceea puternică de-a face anumite lucruri pentru ca să fim la fel ca ceilalţi. Presiunea anturajului greşit a făcut multe victime, mai ales printre cei tineri. Ce 

vei face tu, tinere, când te vei afla în mijlocul unor nelegiuiţi? Trebuie să te decizi ca, prin harul Domnului, să faci binele, deşi ai putea fi catalogat ca demodat. Urmările presiunii anturajului greşit pot fi stilurile extravagante de tunsori, îmbrăcămintea necorespunzătoare care să atragă atenţia, lipsa de modestie, maşini şi case extravagante sau tehnologia nouă de ultimă oră. 

     Ne comportăm ca nişte victime dacă cedăm presiunii în aceste domenii. Dar dacă suntem biruitori, vom căuta să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor, indiferent de ce fac alţii. O reacţie obişnuită a tinerilor de azi este: „Dar toţi o fac!” Ca părinţi, trebuie să trasăm anumite limite care-i vor pregăti pe copiii noştri să facă alegeri sănătoase pe cont propriu. În felul acesta, ei pot ajunge biruitori cu adevărat şi nu victime. 

     Ispite puternice.  Trăim într-o societate cu standarde morale foarte îngăduitoare. Suntem noi biruitori sau victime care încearcă să arunce vina pe umerii altcuiva? Auzim uneori expresia: „Diavolul m-a împins s-o fac.” Prin această afirmaţie, noi spunem de fapt că diavolul e mai puternic decât Dumnezeu, care ne poate da putere să biruim ispita. Dumnezeu ne va da acea putere să privim la El prin credinţă, dacă noi dorim sincer biruinţa, dacă cooperăm cu El. 

     Simţim că lumea este atât de decăzută şi că imaginile imorale sunt afişate în atât de multe locuri încât este practic imposibil să ne păstrăm mintea curată? Trebuie să dăm mai multă importanţă unor porunci biblice. „Nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele” ~Rom. 13:14~. „Să nu daţi prilej diavolului” ~Efes.4:27~. „Fugi de poftele tinereţii” ~2 Tim. 2:22~. Ascultarea acestor sfaturi ne va ajuta foarte mult să fim biruitori şi nu victime. 

     Atmosferă nesănătoasă în biserică. Uneori simţim că biserica stagnează şi că nimic nu se întâmplă. Predicile sunt seci, iar activităţile bisericeşti fără viaţă; ne trebuie ceva puţin mai activ. Chiar aşa stau lucrurile sau suntem noi victimele propriei noastre obtuzităţi şi lipse de entuziasm? Desigur, nici o biserică nu este desăvârşită în toate privinţele. Probabil s-ar putea face unele lucruri pentru creşterea vitalităţii şi inspiraţiei. Dar până la urmă, vom fi noi victime sau biruitori în privinţa situaţiei din biserica noastră? Dacă luăm poziţia victimei, chiar dacă situaţia ar fi perfect sănătoasă, vom sfârşi în amărăciune, înfrângere şi robie, în defavoarea noastră şi a copiilor noştri. Vom sta deoparte sau vom face tot ce putem pentru propăşirea bisericii?

     n vremea lui Daniel, starea spirituală a israeliţilor degenerase atât de mult, încât Dumnezeu i-a îngăduit să fie luaţi în robie. Dar Daniel n-a devenit nicicum o victimă a descurajării sau a înfrângerii. El a fost un biruitor care s-a hotărât în inima lui să nu se spurce – chiar în mijlocul unei societăţi păgâne. Atitudinea lui a avut cu siguranţă un efect pozitiv asupra celor trei tineri evrei care erau cu el, posibil şi asupra altora. Daniel este un exemplu strălucitor de biruinţă în situaţia unei biserici aflate în suferinţă.

     Biruitorul poate primi multe binecuvântări. „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui”. ~Apoc. 3:5~ Într-adevăr, „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” ~Rom. 8:37-39~. Ce-am putea cere mai mult? Alegerea este a noastră. Ce vom fi victime sau biruitori?

                                                                                         de David M. Fisher din revista Sămânţa Adevărului

Dragostea divină!

     Dragostea este din Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi Îl cunoaşte pe Dumnezeu ~1Ioan 4:7~

     Vedem din acest pasaj că dragostea divină nu poate exista în inima unui om care nu e născut din nou. Această dragoste este cu mult mai înaltă decât afecţiunea omenească. Citim în Romani 1:31 că una dintre caracteristicile celor care nu sunt născuţi din nou este "fără afectivitate naturală". Dumnezeu nu a vrut ca harul să înlăture afectivitatea naturală. Dar dragostea divină vine de la Dumnezeu şi este lucrată de Duhul Sfânt în inimile celor care sunt născuţi din nou. Adesea suntem dezamăgiţi de unul sau de altul pentru că încurcăm dragostea divină cu afectivitatea naturală.
     Am cunoscut fraţi în Hristos care erau foarte strâns ataşaţi unul de celălelă, şi între care a apărut brusc ceva care i-a făcut să fie duşmani. Dragostea divină însă nu depinde de împrejurări. Cunoaşterea lui Dumnezeu implică asemănare cu El, aşa cum este scris: "Vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este".
     "În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El" ~1Ioan 4:9~ Vedem aici dragostea divină în acţiune. Aceasta înseamnă mai mult decât a afirma "Dumnezeu este dragoste"; El Şi-a arătat această dragoste. Stă în însăşi natura dragostei să se arate, să se manifeste. "Dumnezeu a trimis pe singurul său Fiu". Măsura dragostei Lui a fost dovedită de un dar nespus de preţios.
     Multe din darurile lumii nu sunt o dovadă a dragostei celui care le dăruieşte. Oamenii au diferite motive pentru a oferi daruri: nu vor să fie mai prejos decât alţii, sau arată bunăvoinţă pentru a primi aprecierile celorlalţi. Dar Dumnezeu a dat pe Fiul Său motivat doar de dragostea nespus de minunată din inima Sa. Atunci când El dă darul dragostei Sale, acesta este pentru totdeauna - niciodată nu îl va lua înapoi. Nu ar trebui să judecăm dragostea lui Dumnezeu după împrejurări, ci doar după crucea lui Hristos. "El, care, în adevăr nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu"~Romani 8:32~, aceasta este măsura dragostei Sale.
                                                                                           J.R.Caldwell