Cruise Ship or Battleship?

Sfaturi pentru fete

   O fată cumpătată îşi va demonstra cumpătarea prin vorbirea şi purtarea ei. Se va angaja cu vioiciune în jocurile de recreere, în proiectele de la şcoală şi va fi comunicativă şi prietenoasă cu băieţii antrenaţi în aceste acţiuni. Dar nu va căuta cu îndrăzneală atenţia unui băiat vorbind tare, chicotind în exces sau comportându-se prosteşte.

   Mabel Hale spune în cartea sa,  (Beautiful Girlhood) Tinereţea frumoasă a unei fete: „Atunci când fetele au ca prieteni băieţi şi bărbaţi, ele trebuie să fie mai atente cu aceştia decât cu fetele, când vine vorba să discute şi să interacţioneze cu ei. Graniţa dintre prietenie şi romantism este foarte îngustă şi relaţia care începe doar ca prietenie poate să devină ceva mult mai serios...  Din nou, dacă o fată va deveni prea familiară într-o prietenie cu bărbaţii, este predispusă să le dea acestora o impresie greşită despre ea. 

   Aceasta se poate comporta ca „o bună prietenă”, iar ei să interpreteze că ea a renunţat la o parte din drepturile ei şi nu se aşteaptă să fie tratată cu stima şi respectul acordate de obicei femeilor cinstite. Orice fată care are această reputaţie se află pe un teren periculos.” Apoi, Mabel afirmă: „Când fetele sunt în compania băieţilor sau a bărbaţilor, făcând un lucru sau altul, ele ar trebui să fie sociabile, prietenoase, vesele chiar, dar să nu uite niciodată că e de datoria lor să evite şi să se simtă stingherite de o familiaritate prea mare şi, totodată, să nu uite că orice bărbat sau băiat serios le va respecta pe fetele care se comportă ca nişte doamne.”

  „Prietenia adevărată nu-i va cere niciodată unei femei să facă un pas înapoi de la demnitatea şi discreţia sa de femeie. Pentru ea, cinstea dovedită preţuieşte mai mult decât orice altceva.” O fată cumpătată are o înfăţişare modestă, îmbrăcându-se îngrijit, dar modest, pentru slava lui Dumnezeu. Totodată, ea este smerită în comportamentul ei, văzându-şi în linişte de treabă la şcoală sau acasă. Trebuie să ştie că este tânără şi că sunt multe lucruri pe care trebuie să le înveţe înainte să i se încredinţeze responsabilităţile unei femei. Ea are nevoie de îndrumările mamei şi învăţătoarei ei, ştiind că ele cunosc mai multe despre viaţă decât ea. 

   Pe lângă stăpânirea de sine, o atitudine rezervată trebuie păstrată şi faţă de lucrurile pe care urmează să le descopere mai târziu. De exemplu, dacă semeni salată, ai putea să opreşti ca rezervă câteva seminţe pentru a le planta mai târziu, în timpul verii. La fel, o fată rezervată este în aşteptare. Mai târziu, dacă va fi voia Domnului, ea va avea o relaţie de prietenie specială cu un tânăr, prietenie care va duce la căsătorie.

   Totuşi, acum îţi clădeşti reputaţia şi caracterul. Trebuie să doreşti să devii o femeie virtuoasă, dar nu uita că deocamdată nu eşti. A te gândi la băieţi când eşti prea tânără poate dăuna formării caracterului tău. O fată care e interesată să atragă atenţia băieţilor îşi neglijează frecvent alte activităţi utile, ajungând să nu mai corespundă idealurilor adevăratei feminităţi. Fii atentă la ochii tăi. Ai grijă să nu-ţi fugă în toate părţile şi învaţă să fi modestă în felul în care priveşti. Nu schimba priviri „speciale” cu un băiat. O fată cu privire ademenitoare

poate intra în probleme nebănuite. Fii stăpână pe privirea ta. „Ochii tăi să privească drept, şi  pleoapele tale să caute drept înaintea ta.” (Prov. 4:25) Fii atentă la rochia ta. Chiar şi atunci când te joci şi alergi, trebuie să ai grijă ca rochia să stea cum trebuie. 

   Îţi aminteşti că Eva, în Genesa 3, a vrut să aibă ceea ce Dumnezeu a spus că nu are voie. Fetele se aseamănă mult cu Eva. Ele vor să se simtă bine ACUM. Ele vor să se simtă bine cu băieţii ACUM. Cel rău le păcăleşte să creadă că nu contează deloc; ele vor doar să se simtă bine. Dar cel rău este un mincinos! Ba contează! Aşteaptă să ai o prietenie deosebită cu un tânăr când vei fi mai matură. Aşteaptă până ce Domnul te conduce spre o astfel de prietenie. Nu fi ca Eva, dorind imediat orice binecuvântare. Învaţă să aştepţi!

   Respectul. Dacă eşti fată sau femeie, aceasta este o binecuvântare deosebită. Dumnezeu vrea să fii o binecuvântare pentru alţii. Ajută, fii drăguţă şi atentă! Trăieşte astfel încât să te respecţi pe tine însăţi. Trăieşte astfel încât alţii să te poată respecta. Dacă o fată este naivă şi se ţine de năzbâtii ridicole de dragul „distracţiei”, ar putea alţii să o cinstească, să aibă o stimă deosebită pentru ea, să o respecte?
   Citeşte cărţi cu personaje demne de respect. Romanele de dragoste îi umplu mintea fetei cu dorinţe pentru care ea nu este pregătită încă. Asemenea cărţi au, în mod frecvent, paragrafe scurte şi subtile care aduc în minte gânduri murdare. În Efeseni 4:19, Pavel spune că neamurile „săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.” Oare nu aşa se întâmplă cu fata care citeşte cu nesaţ romane de dragoste la rând? 
   În Efeseni 5:5, Pavel pare că asociază persoana păcătoasă, plină de dorinţe cu idolatria! Doreşti mai mult atenţia din partea băieţilor decât să fii pe placul Domnului? Fugi de o astfel de idolatrie şi cere-I lui Dumnezeu să te înveţe să-L iubeşti pe El din toată inima ta. În ceea ce priveşte cărţile, prietena noastră Mabel Hale vine cu această ofertă: „Ceea ce este adevărat în privinţa prieteniilor interpersonale, este valabil şi în cazul unei simpatii faţă de un personaj. Dacă aleg cărţile care îmi plac şi apoi îţi dau lista cu acele cărţi, tu vei ştii, chiar dacă nu m-ai întâlnit niciodată, ce fel de persoană sunt, ce fel de gânduri îmi trec prin cap şi ceapreciez cel mai mult la persoane şi lucruri. Aşadar, aleg cărţi pe care le consider că sunt cele mai bune pentru mine, le citesc cu atenţie până le înţeleg şi asimilez gândurile cuprinse în ele; astfel, odată cu trecerea timpului, voi ajunge să mă asemăn cu aceste cărţi în gândire şi mă voi abate de la direcţia spre care m-aş fi îndreptat în mod normal...
   Cred că fiecare fată ar fi în stare să aleagă bine dacă, atunci când începe să citească o carte, şiar pune următoarele întrebări: Mi-ar plăcea să-i citesc mamei cu voce tare această carte? M-aş simţi onorată dacă aş cunoaşte, în viaţa reală, în mod intim persoanele din carte? O societate morală va aproba comportamentul acestor personaje? Aş putea să-mi creez un model de viaţă după idealurile pe care le găsesc aici? M-ar ajuta citirea acestei cărţi să-L slujesc mai bine pe Domnul? Dacă la aceste întrebări se poate răspunde afirmativ, atunci cartea ar putea fi citită fără probleme; dacă nu, indiferent cât de interesantă ar fi, trebuie lăsată deoparte, deoarece este otravă. Lectura poveştilor de dragoste, în care îndrăgostiţii se întâlnesc pe ascuns în locuri întunecate şi ferite, se îmbrăţişează şi se mângâie şi ale căror acţiuni cresc febra romantismului şi a imaginaţiei cititorului, este foarte dăunătoare pentru tinerele fete şi nu foloseşte nimănui... Este aproape la fel de rău să citeşti cărţi care te leagă în mod intim de personaje negative precum este să-ţi faci prieteni din această categorie de oameni.”
   Reputaţia. Poate crezi că eşti o bună prietenă de-a băieţilor când pălăvrăgeşti cu ei şi chicoteşti la apariţia lor. Şi totuşi, deseori, aceşti băieţi nu ştiu cum să se comporte când te văd acţionând astfel. Încet-încet vor ajunge să te catalogheze ca „fata cu gura până la urechi” sau „fata care  nu are niciodată un gând serios”, iar reputaţia ta este distrusă. Nu te juca şi nu flirta cu un băiat. Flirtul este căutarea atenţiei din partea unui băiat fără să te gândeşti serios la căsătorie.
  Cităm încă o dată din Tinereţea frumoasă aunei fete: «Fetele au o influenţă mai mare decât îşi închipuie asupra băieţilor. Un băiat care este grosolan şi scandalagiu în prezenţa unei fete se poate comporta foarte frumos în prezenţa altei fete şi aceasta pentru că cea din urmă este diferită. Dacă este gălăgioasă şi râde la remarcile sale prosteşti şi ofensive, el se va comporta la fel, dar dacă se va afla în prezenţa unei fete care nu va zâmbi niciodată la ceea ce este nepoliticos şi vulgar, care este întotdeauna liniştită şi cumpătată în felul ei, el va acţiona aşa în modul în care îi va plăcea acesteia. Va da impresia că se simte mai în largul lui cu prima fată, dar o va respecta mai mult pe cea de-a doua. Nici o fată nu-şi va face vreun bine dacă permite băieţilor să fie prea familiari cu ea. Aceasta va putea să se comporte aşa încât ei să nu-şi permită vreo libertate. Fetele nu ar trebui să se încaiere cu băieţii... sau să se ţină de mână cu ei... Nu e nimerit pentru fete să fie oricând dispuse să accepte complimente din partea băieţilor. Fii rezervată şi atentă şi, chiar dacă nu PARI că eşti atât de populară ca fata zvăpăiată, care iese în evidenţă, care totdeauna îşi face de cap cu băieţii, tu vei fi respectată de băieţii şi tinerii de valoare, iar ea nu va fi...
   Nu e cel mai bun lucru pentru o fată să vrea să fie ceea ce se numeşte „un tovarăş bun” cu băieţii, fiind astfel interesată mai mult de jocurile şi preocupările băieţilor. Bărbaţii şi băieţii se aşteaptă ca femeile şi fetele să fie diferite de ei, iar atunci când aceştia întâlnesc o fată care copiază tot timpul felul lor de a fi şi acţiunile lor în încercarea de a fi una de-a lor, acest lucru face ca valoarea acelei fete să scadă în ochii băieţilor. Nouă nu ne place băiatul mămos sau bărbatul cu trăsături feminine şi nici ei nu vor ca noi să ne comportăm „băieţeşte”. O fată poate fi o prietenă bună şi un amic de nădejde faţă de fratele ei şi faţă de prietenii lui, fără a deveni în cele din urmă „una de-a lor.”
   Învaţă să dai atenţie lucrurilor mărunte care dau feminitate unei persoane. Să ne uităm la lista din Filipeni 4. Gândeşte-te la lucrurile care sunt curate. Citeşte cărţi bune. Urmăreşte feminitatea unor persoane cum ar fi: mama ta, mătuşile tale sau alte doamne pe care le cunoşti. Fii cinstită. Joaca cu sentimentele unui băiat este de-a dreptul necinstită, atât faţă de el, dar şi faţă de tine însăţi. Vorbeşte sincer cu Dumnezeu şi spune-I Lui ce ai nevoie. Fii dreaptă. Acest cuvânt se referă la a fi sfânt şi neprihănit. Fă ceea ce este „potrivit” sau acceptabil. Dacă greşeşti, nu dispera! Permite-le părinţilor şi profesorilor să te îndrume cu toată cinstea şi dreptatea pentru a te comporta mai bine.
   Gândeşte-te la lucruri curate! Nu te grăbi să fii femeie înainte să vină timpul! Îndepărtează romanele! Construieşte relaţii folositoare cu alte fete! Gândeşte-te la lucruri frumoase. Învaţă

să fii o bună gospodină. Fă un strat de flori. Coase o cuvertură. Învaţă să-ţi coşi rochia sub îndrumarea mamei tale. Admiră lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat – forma unui copac, culorile apusului de soare, un lăstar. Umple-ţi mintea cu lucruri frumoase.Fii o aducătoare de veşti bune. Nu permite prietenelor tale să-ţi şoptească bârfe. Poate că toate acestea par lucruri grele pentru tine. Învaţă acest verset din Psalmi (37:4) „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Chiar este adevărat! Dacă îţi găseşti plăcerea să-L asculţi pe Dumnezeu, să te rogi, dacă îţi găseşti desfătarea în voia Sa acum când eşti fată, El se va bucura să-ţi umple viaţa cu binecuvântări mai mult decât ai visat sau ai sperat. Aşadar, fii rezervată, respectă-te pe tine însăţi şi pe cei din jur şi câştigă-ţi reputaţia bună de a fi o fată cuminte şi curată, care încearcă să facă voia lui Dumnezeu. 
                                                     Din Sămânța adevărului

Plastic Jesus

Cum ar trebui să fie un bărbat cu care să-ți dorești să te căsătorești?!

Ajutor pentru Dumnezeu

Un copil de 10 ani stătea în faţa unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse:

- Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta?

- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.

Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis:

- Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule!

Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:

- Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?

Cu trecerea anilor ne pierdem inocenţa, care nu este altceva decât înţelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu. Dacă privim viaţa cu ochi de copil, s-ar putea să înţelegem mai bine acest joc de a trăi şi a evolua.

De ce trebuie să ne rugăm? (1)

   Şi le-a spus o parabolă ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu obosească. ~Luca 18:1~

   Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie mai înainte de a-I cere ~Matei 6:8~

   Unii par să întrebe: "de ce să ne rugăm? Din moment ce Dumnezeu ştie de ce avem nevoie fără să-I cerem, de ce trebuie să ne rugăm neîncetat?" În primul rând, rugăciunea nu se limitează la cereri. Sunt rugăciuni de mulţumire, rugăciuni de laudă şi de adorare, rugăciuni de mărturisire. Rugăciunile nu trebuie să se limiteze la a cere. Totuşi vom vedea de ce trebuie sa-I facem cereri lui Dumnezeu. 

   Aceasta este modalitatea pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru ca noi să putem primi. Dumnezeu este un Dumnezeu care vorbeşte. El nu este ca zeii păgâni care au gura, dar nu pot vorbi, care au urechi, dar nu pot auzi. Dumnezeul noastru a vorbit cu omul de îndată ce l-a creat. Când Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu a vorbit cu ei şi le-a ascultat răspunsurile. Dumnezeu vrea ca noi, copii Lui, să vorbim cu El. Aceasta este rugăciunea.

   Domnul Isus a spus: "Cereţi şi vi se va da...pentru că oricine cere, primeşte" ~Matei 7:7-8~. Şi apoatolul Pavel ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm ci să ne prezentăm cererile înaintea lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri ~Filipeni 4:6~. De asemenea, Iacov ne spune că nu avem pentru că nu cerem ~Iacov 4:2~. Cineva spunea: "până când nu vom ştii că viaţa e un război, nu vom ştii la ce foloseşte rugăciunea". În Efeseni 6:12 ni se spune că noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelul, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac şi împotriva răului spiritual. De aceea, pe lângă a lua întreaga armură a lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm " în orice timp în duh, prin orice rugăciune şi cerere" ~Efeseni 6:18~. Domnul Isus ne-a spus: "vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită" ~Matei 26:41~. 

   Acestea sunt câteva din motivele rugăciunii; există însă mult mai multe. 

   Va urma.

                                                                                                             A.M. Behnam

Cât de mare e Dumnezeu și înțelepciunea Lui?

God's Incredible Wisdom

Copiii plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor

  Copil fiind, „Isus creştea în înţelepciune... şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” ~Luca 2:52~ Acelaşi lucru ni-l dorim şi noi pentru copiii noştri: să-L cunoască pe Dumnezeu şi să-I devină folositori – şi Lui, şi oamenilor. Plăcut lui Dumnezeu merge mână în mână cu plăcut înaintea copiilor lui Dumnezeu.„Copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.” ~Proverbele 29:15b~ Dacă nu sunt îndrumaţi şi educaţi cum se cuvine, copiii îşi vor dezonora părinţii, vor fi lipsiţi de respect faţă de cei din jur şi vor lăsa o foarte slabă mărturie în lume. Nu vor şti nici cine sunt, nici cum să relaţioneze cu ceilalţi. În loc să contribuie la crearea unei atmosfere liniştite în familie, vor provoca dezordine şi conflicte.
   Dumnezeu să ne ajute să avem familii evlavioase, pline de pace „încoronate cu frumuseţea de Sus/familii în care copiii ajung să-L cunoască pe Hristos ce-i iubeşte nespus.”  
   Pentru a atinge aceste obiective, părinţii trebuie să-i ajute pe copii să devină plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Copiii sunt drăgălaşi. Foarte puţini ar contesta acest lucru. Când le studiem feţele, mânuţele, picioruşele, poate spunem: „Sunt foarte plăcuţi.” Atunci când degetele acelea micuţe se prind de mâna mamei, se stabileşte o relaţie care poate fi îmbunătăţită cu fiecare zi. Adevăratul test urmează însă abia peste 20 de ani. Oamenii vor spune, poate, atunci: „Sunt plăcuţi lui Dumnezeu.” Copilaşii pot fi foarte plăcuţi s-au pot fi altfel. Nu sunt în stare să gândească profund sau să raţioneze, dar învaţă rapid prin simţuri. 
   Durerea care apare în urma pedepsei îi va ajuta să-şi formeze nişte deprinderi care pot rămâne toată viaţa. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” ~Proverbele 22:6~ 
   S-ar putea să fie nevoie de mai multe „şedinţe” de disciplinare strictă, dar copilul va învăţa în curând că plânsul isteric, manipulator, nu schimbă cu nimic situaţia. E nevoie să se renunţe la ideea că un copil care începe să plângă la biserică sau acasă trebuie lăsat în pace „pentru că e prea mic”. 
   A împărţi ceva cu cineva e un lucru esenţial pentru construirea unor relaţii sănătoase. Uneori, copilul trebuie să înveţe să „împartă” braţele mamei sau ale tatălui cu un alt frăţior nou-născut. Ei nu au nevoie de mila noastră, ci de dragostea şi ajutorul nostru pentru a împărţi şi cu alţii privilegiile vieţii. 
   Ordinea vârstelor nu se ia în considerare doar atunci când mama împarte bomboane copiilor. Noi trebuie să-i ajutăm pe copii să descopere bucuria de a fi ultimii, de a rămâne mai la urmă, trebuie să le fim noi înşine un exemplu. Majoritatea jucăriilor ar trebui să fie proprietate comună într-un cămin. Cele care nu sunt pot fi împărţite cu fraţii şi surorile mai mici, uneori în ciuda pericolului de a fi stricate. Acest lucru îl ajută pe copil să înţeleagă principiul împrumutării pe măsură ce se maturizează. 
   Politeţea este absolut necesară, pentru a fi plăcuţi oamenilor, dar trebuie folosită în mod adecvat. Dacă John îi spune lui Sue că îi pare rău că i-a ciufulit părul, fetiţa n-ar trebui să spună „E în regulă”, ci mai degrabă „Te iert”. Această afirmaţie recunoaşte răul şi îl iartă. A răspunde unui mulţumesc printr-un zâmbet şi un Cu plăcere exprimă mult mai mult decât un, nu a fost mare lucru...
   Oamenii se simt confortabil în preajma unor persoane ce ştiu să se controleze şi să vorbească.  Imaginea unui copil de cinci ani care nu mai conteneşte să se laude e una tristă, dar un adolescent de 16 ani care se laudă zgomotos e clar în pericol fizic şi spiritual. Lăudându-te cu tractoare, camioane şi cât de puternic eşti “nu sunt numai vorbe copilăreşti”  ci un lucru care arată un spirit lipsit de consideraţie faţă de ceilalţi şi dezinteresat de adevăr. Dumnezeu vrea ca noi să-i ajutăm pe copii să-şi controleze mânia, sentimentele rănite, dorinţele carnale şi alte sentimente pe care Duhul Sfânt le poate controla mai bine atunci când copiii aleg să vină la Dumnezeu. 
   Emoţiile necontrolate nu fac un spectacol prea plăcut. Un râs din toată inima la relatarea unei întâmplări amuzante îşi are rostul. Dar copiii trebuie să înveţe câteva lucruri: E potrivit cadrul pentru a râde? Se râde cumva de o altă persoană? Nu cumva sunt singurul care vorbeşte tare? Sunt întotdeauna primul care râde şi ultimul care se opreşte? Dacă nu trece aceste „teste”, s-ar putea ca respectivul copil să nu mai fie plăcut prietenilor lui. La fel se poate proceda şi cu plânsul. 
   Igiena personală este foarte importantă pentru copiii credincioşi (şi pentru adulţi). Virtuţile curăţiei împodobesc trupul şi sufletul. O familie creştină extrem de neglijentă în privinţa aspectului exterior va provoca dispreţ faţă de spiritul evlavios şi pios. Când copiii sunt învăţaţi să-şi pieptene părul şi să se spele pe faţă, şi părinţilor le va fi mai uşor să-şi ţină familia în rânduială. Bineînţeles, mama sau tata trebuie să-i verifice dacă şi-au făcut treaba corect.
   Trebuie să-i ajutăm pe băieţii noştri să înţeleagă că murdărirea intenţionată nu e deloc o virtute. De asemenea, trebuie să-i învăţăm cum şi când să folosească o batistă, aşa încât cei din jur, care ne observă, să vadă că suntem o familie ce doreşte ca toate lucrurile să fie făcute “în chip cuviincios şi cu rânduială.” 
   O conversaţie plăcută are un rol foarte important în crearea de legături prieteneşti. E o plăcere să te întreţii cu copii care au abilităţi comunicaţionale. Contactul vizual, controlarea tonului, răspunsurile cordiale şi chiar câteva întrebări din partea lor – toate acestea fac discuţia foarte agreabilă. Conversaţia e mult mai dificilă atunci când oamenii vin cu laude excesive la adresa copiilor noştri. De exemplu, ne întâlnim cu un vecin în magazinul de fierărie. Strânge mâna fetiţei noastre de cinci ani şi spune: „Hmm, ce fetiţă frumoasă! Îţi stă foarte bine cu părul împletit.” Primul răspuns al lui Lucy ar putea fi „Mulţumesc.” Asta înseamnă că a auzit cuvintele fără să le aprobe sau să le dezaprobe. Dacă Lucy nu ar spune nimic, persoana respectivă s-ar putea simţi ofensată de lipsa dorinţei de comunicare. Ar putea 

interpreta gestul ca o dovadă de snobism. În funcţie de personalitatea sa, copilul ar putea adăuga: „Dumnezeu m-a făcut aşa” sau poate să aştepte ca părintele să spună ceva. Trebuie să-i învăţăm pe copii că nepoliteţea e un lucru foarte grav.  
   Virtutea respectului de sine trebuie formată de timpuriu. Un tânăr care pierde fără să facă o mare tragedie din asta poate şi să câştige fără să se laude. Îi ajutăm pe copii să facă tot ce le stă în puteri, iar dacă eşuează, să accepte circumstanţele cu un zâmbet. Pe măsură ce copilul devine adult, se pot evidenţia manifestări greşite ale stimei de sine. Ne întristează să vedem tineri care umblă cu paşi apăsaţi şi priviri trufaşe. Accentul pe care îl pune lumea pe succes şi etalarea sinelui nu ne face plăcuţi lui Dumnezeu. 
   Cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe copii să fie plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor este exemplul personal. Un copilaş de doi ani va spune imediat „mulţumesc” dacă acest cuvânt e folosit cu regularitate în casă. Foarte puţine maniere, dacă există vreuna, ar trebui să privească contextul extrafamilial. Părinţii trebuie să se facă plăcuţi în cadrul familiei. Copiii trebuie să vadă expresia directă a dragostei şi respectului dintre părinţii lor. 
   Oare tata trebuie să înceteze să-i mai deschidă portiera mamei după ce se naşte şi al doilea 

copil? Dacă tata se plânge de întârzierea cu cinci minute a mâncării, cum să mai aibă copiii răbdare unii cu alţii? De asemenea, copiii trebuie să ştie că sunt plăcuţi părinţilor lor. A observat mama că Anna a măturat terasa fără să i se ceară acest lucru? A simţit Karen înţelegere din partea mamei când a scăpat din greşeală paharul? Politeţea şi cele mai bune comportamente sunt învăţate prin observarea directă a exemplelor parentale. Şi hărnicia se învaţă prin exemplu. Terminând o treabă înainte de a începe alta şi insistând ca şi copiii să facă la fel, părinţii creează un spirit de ordine. Nu întotdeauna e posibil acest lucru, dar trebuie să ne amintim că mereu ni se va călca pe urme. 
   Pentru a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu,  gândurile şi acţiunile noastre trebuie să placă lui Dumnezeu şi celor din jur. Ne dorim ca „fiii noştri să fie ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti”. ~Psalmul 144:12~

                                                                                           de Lee Martin, din Revista Sămânţa Adevărului

Rugăciunea Tatăl Nostru

Seria Paul Washer – Zece Acuzații (4)

Primele părți le găsiți aici.

  O ignoranță a Evangheliei lui Isus Hristos. Vreau să vă spun în seara asta că această țară nu este întărită pe Evanghelie. Este ignorantă față de Evanghelie pentru că cei mai mulți din predicatorii ei sunt așa. Și dați-mi voie să repet asta. Maladia în această țară nu sunt politicienii liberali, rădăcina socialismului, Hollywood-ul sau orice altceva. Ci este așa-numitul pastor evanghelic al zilelor noastre și predicatorul zilelor noastre și evanghelistul zilelor noastre. Acolo se găsește maladia. Noi nu cunoaștem Evanghelia. Am luat Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu și am redus-o la 'patru reguli spirituale' și 'cinci lucruri pe care Dumnezeu vrea să le știi' cu o mică rugăciune superstițioasă la sfârșit și dacă cineva o repetă după noi cu destulă sinceritate, noi îl declaram popește născut din nou. Am schimbat regenerarea cu decizionismul.

   În primul rând sunt uimit după ce vorbesc despre ceea ce o să vreau să vorbesc și aici pentru doar câteva minute, cât de mulți credincioși evlavioși, care umblă de 30 și de 40 de ani în credință, vin la mine cu lacrimi zicând, "Frate Paul, n-am mai auzit asta niciodată în viața mea." Și încă asta este doctrina istorică a răscumpărării, a împăcării. 
   Vezi, când vorbești despre Evanghelie, dragul meu prieten, hai s-o vedem limpede. Evanghelia începe cu natura lui Dumnezeu și merge de acolo până la natura omului și caderea din ea. Și de acolo, acei doi mari stâlpi ai Evangheliei vin să stabilească pentru noi ceea ce ar trebui să fie numit și cunoscut, în gura fiecărui credincios, ca marea dilemă. 
   Care este acea dilemă? Dacă Dumnezeu este drept, El nu te poate ierta. Cea mai mare problemă din toată Scriptura este aceasta: Cum poate Dumnezeu să fie drept și în același timp să justifice omul păcătos, când Scriptura peste tot spune – voi lua în special un text din Proverbe – "Cel ce iartă pe vinovat, este o scârbă înaintea Domnului." [Prov 17:15] Și în plus toate cântecele noastre creștine se laudă cum Dumnezeu justifică pe cei păcătoși. Asta este cea mai mare problemă. 
   Asta e acropola credinței creștine, așa au spus Martyn Lloyd-Jones și Charles Spurgeon și oricine a citit Romani 3. Vedeți, trebuie să prezentăm asta înaintea oamenilor. Marea problemă este că Dumnezeu este cu adevărat drept și toți oamenii sunt cu adevărat răi. Dumnezeu ca să fie drept trebuie să condamne omul păcătos. Dar apoi Dumnezeu, pentru propia Sa glorie, în dragostea Lui mare cu care ne-a iubit, Și-a trimis Fiul care a umblat pe pământul acesta ca un Om perfect. Și apoi potrivit cu planul veșnic al lui Dumnezeu, a mers la acea cruce. Și pe acea cruce El a purtat păcatul nostru și El a devenit, stând în locul legii poporului Său, îndurând vina noastră, el adevenit blestem. "Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, casă le facă." Hristos ne-a răscumpărat din blestem devenind blestem în locul nostru. 
   Atât de mulți oameni au această vedere romantică, fără putere asupra Evangheliei, că Hristos este  atârnat acolo pe lemn suferind sub rănile Imperiului Roman și Tatăl nu a avut curajul moral să îndure suferința Fiului Său așadar Și-a întors spatele. NU!! El Și-a întors spatele pentru că Fiul Său a devenit păcat. Și atat de mulți când El este în grădină și exclamă, "Depărtează de la Mine paharul acesta" oamenii speculează, "Păi, ce era în pahar? O, era crucea romană. Era biciul. Erau cuiele. Erau toate astea și toate celelalte." Nu vreau să răpesc din suferințele fizice ale lui Hristos de pe acea cruce, dar paharul a fost paharul mâniei lui Dumnezeu Tatăl care fusese turnat peste Fiul Său. Cineva a trebuit să moară, purtând vina poporului lui Dumnezeu, părăsit de Dumnezeu prin dreptatea Sa și zdrobit sub mânia lui Dumnezeu, pentru că Domnul a găsit cu cale să Îl zdrobească.
   Am fost în Germania cu ceva timp în urmă, de fapt într-un seminar nemțesc din Europa  și această carte “Crucea lui Hristos” - nu era cartea lui John Scott, era alta - am scos-o și amînceput să citesc și iată ce spunea ea: "Tatăl Și-a plecat ochii din cer la suferința pricinuită Fiului Său de mâinile oamenilor și a socotit-o ca plată pentru păcatul nostru." Este o erezie. cum acea suferință fizică, acea pironire pe cruce, toată aceea a făcut parte din mânia lui Dumnezeu. A trebuit să fie un sacrificiu sângeros. Nu voi răpi nimic din asta. 
   Dar, prietenul meu, dacă te oprești acolo, tu nu ai o evanghelie. Și dă-mi voie să te întreb. Când este predicată Evanghelia astăzi și când este împărtășită în evanghelizarea personală din ziua de azi, auzi vreodată lucrurile pe care ți le-am spus mai înainte? Aproape niciodată. Niciodată nu este făcut clar faptul că Hristos a putut să răscumpere pentru că El a fost zdrobit sub dreptatea lui Dumnezeu și satisfăcând dreptatea divină prin moartea Sa, Dumnezeu este acum drept și justifică pe cei păcătoși. Simplificare excesivă a Evangheliei. 
   Ne mirăm de ce nu are putere. Ne întrebăm de ce... Ce s-a întamplat? Vă voi spune. Când lași în urmă Evanghelia și nu mai este nici o putere în pretinsul tău mesaj evanghelic, atunci trebuie să recurgi la toate trucurile mici ale meseriei care sunt folosite din belșug astăzi ca să convertească oamenii și noi toți știm că majoritatea, chiar toate nu funcționează.

   Dragul meu prieten, dă-mi voie să spun asta. Cu câțiva ani în urmă terminând seminarul, a trebuit să iau o decizie dacă să merg sau nu la doctorat. Dumnezeu, pentru a-mi salva viața spirituală m-a trimis în mijlocul junglei din Peru cât de departe posibil de lumea academică. Și acolo am început să realizez un lucru. Cum spunea Spurgeon, "Oameni mai mari cu minți mai luminate ca a mea au abordat această doctrină a celei de-a doua veniri dar fără rezultat. Este  doctrină măreață și puternică." El a spus, "Mă voi îndrepta spre aceasta: să caut să înțeleg ceva din Isus Hristos și El crucificat."

   Dați-mi voie să vă spun asta. Este ceea ce... Mă supără atât de mult când oamenii tratează Evanghelia slăvită a lui Hristos ca și când ea a fost primul pas în creștinism care ia doar aproximativ 10 minute de consiliere și apoi treci la lucruri mai mari. Asta arată cât de patetici suntem în cunoștința noastră despre lucrurile lui Dumnezeu. Prietenul meu, în ziua celei de-a doua veniri vei înțelege absolut totul despre a doua venire, dar vei fi într-o eternitate de  eternități în cer și nici măcar nu vei începe să înțelegi slava lui Dumnezeu de pe Calvar. Despre asta este vorba.

   Tinere, tinere pastor, ascultă-mă. Mergi după El, pe acea cruce, ce înseamnă ea. Nu vei avea nevoie de nimic ca să creezi focuri străine în cuptorul tău, dacă tu prinzi măcar câte o licărire din ce a facut El pe acea cruce. 

   Îmi place să spun asta. Am spus-o de milioane de ori: Avraam îl duce pe Isaac sus pe acel munte, fiul lui, singurul lui fiu pe care îl iubea. Presupuneți că Duhul Sfânt încerca să ne spună despre ceva viitor? Și acel fiu n-a ridicat nici o opoziție, ci s-a dat și când acel tată și-a predat voința voii lui Dumnezeu, a luat acel cuțit de cremene să străpungă inima propriului său fiu. Dar mâna lui a fost oprită și i s-a spus bătrânului om că Dumnezeu asigurase un berbec. Așa de mulți creștini se gândesc, "O, ce frumos sfârșit de poveste." Nu este sfârșitul. Este pauza.
   Mii de ani mai târziu Dumnezeu Tatăl a pus mâna Sa pe fruntea Fiului Său, singurul Lui Fiu pe care L-a iubit și a luat cuțitul de cremene din mâna lui Avraam și l-a sacrificat pe singurul Său Fiu sub întreaga forță a mâniei. 
   Acum știți de ce evanghelia mică pe care o predicați nu are nici o putere? Pentru că nu este Evanghelie. Apucați-vă de Evanghelie! Petreceți-vă viața pe genunchi! Depărtați-vă de oameni! Studiați crucea.