miercuri, 2 februarie 2011

Scos din priză

     Un lucru incredibil despre promisiunea lui Dumnezeu cu privire la viaţa veşnică este faptul că El o întăreşte prin Duhul Sfânt pentru a ne arăta adevărul celor promise. După cum poţi dovedi realitatea electricităţii experimentând un şoc electric, tot aşa şi promisiunile lui Dumnezeu au în ele putere. Dacă refuzi să crezi în electricitate, pune o furculiţă în priză şi dintr-o dată vei deveni credincios, deoarece ai experimentat puterea.
    Biblia ne spune că atunci când Evanghelia este propovăduită, ea vine ''cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu mare îndrăzneală.'' ~1Tesaloniceni 1:5~ . Motivul pentru care poţi păşi pe pământul lui Dumnezeu, poţi respira aerul lui Dumnezeu, poţi vedea florile lui Dumnezeu, păsările, copacii şi soarele Lui - şi totuşi să nu fi conştient de El - este că eşti mort din punct de vedere spiritual. Eşti asemeni unui aparat scos din priză.
    Suntem constituiţi din trei mari părţi: trupul, sufletul şi duhul. Trupul este maşina cu ajutorul căreia mergem, şi este minunat constuit. Sufletul nostru este o parte conştientă de sine - domeniul emoţiilor, al voinţei şi conştiinţei. Duhul nostru este partea conştientă de Dumnezeu. Dacă nu eşti conştient de Dumnezeu este din cauza faptului că receptorul tău este mort. Iată ce am trăit la 22 ani fără a mă gândi serios la Dumnezeu nici măcar două secunde. Raţionamentele mele despre veşnicie se limitau la sfera naturalului; eram ''lipsit de  înţelegere''. Totuşi din momentul în care m-am conectat din 25 aprilie 1972, am fost conştient că, ''în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa''. ~Fapte 17:28~
     Cheia care deschide uşa mântuirii este credinţa. Biblia spune că ''fără credinţă este cu neputinţă să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu.'' ~Evrei 11:6~. Încearcă să ai o relaţie cu cineva să vezi dacă poţi stabili, fără încredere, o relaţie de prietenie. Du-te şi fă cunoştinţă cu o doamnă, iar atunci când îţi spune numele, spune-i: ''nu te cred.'' Urmăreşte-i reacţia, atunci când îţi spune unde stă, spune-i că nu crezi nici acest lucru. Continuă să te porţi în acest fel o vreme şi vei observa reacţiile ei - lipsa ta de încredere e dovadă că insinuezi că ar fi mincinoasă. Porunca Bibliei este: ''Aveţi încredere în Dumnezeu'' ~Marcu 11:22~. Dacă fără încredere nu se poate stabili o relaţie importantă între oameni, ce fel de relaţie te aştepţi să ai cu Dumnezeu, căci prin necredinţa ta continui să-L faci mincinos. Martin Luther a declarat: ''Ce insultă mai mare poate fi adusă lui Dumnezeu...decât să nu crezi în promisiunile Sale?''
    
                                                                            Ray Comfort – ‘’Dumnezeu nu crede în atei’’

Ce greşeli fac?

     ''Cuvintele înţelepţiilor (trebuie) ascultate în linişte'' ~Eclesiastul 9:17~
     Este corect şi înţelept să te întrebi: ''Ce greşeli fac?'' Un lider scrie: ''Nu m-am gândit la ce ar putea fi greşit. Am crezut că ''drumul cel bun'' este lipsit de greşeli. Nu am fost conştient de greşelile pe care mi le-am făcut mie sau altora. Nu învăţan din greşelile mele. Dacă doresc să devin un lider mai bun, trebuie să nu mai fac greşeala de a nu mă întreba care sunt greşelile mele''. Nu câte greşeli faci contează; ci cât de des faci aceeaşi greşeală. Dacă vrei să transformi greşelile tale în avantajul tău:

      (1) Recunoaşte-ţi greşelile. Dar de ce nu o facem?
        ¤ Mândria: avem o imagine de promovat;
        ¤ Nesiguranţa: valoarea noastră se bazează pe faptele noastre;
       ¤ Încăpăţânarea: mai degrabă am da cu undiţa într-o baltă fără peşte decât să renunţăm la pescuit.
     Iată o ştire de ultimă oră: oamenii îţi cunosc deja greşelile. Când le recunoşti, ei nu sunt surprinşi, ei se simt uşuraţi: Ei spun: ''Uau! Ştie. Acum nu mai trebuie să ne prefacem.!''

     (2) Acceptă greşelile ca fiind preţul progresului. Învaţă să vezi eşecul ca pe o parte sănătoasă şi inevitabilă a succesului. Nimic nu este perfect în viaţă - nici măcat tu! Aşa că obişnuieşte-te cu ideea aceasta!

    (3) Străduieşte-te să înveţi din greşeli. Când încerci să eviţi eşecul cu orice preţ, nu înveţi niciodată şi ajungi să repeţi aceleaşi greşeli la nesfârşit. Cei ce sunt dispuşi să înveţe din eşecurile lor nu le vor mai repeta. Autorul William Saroyan a remarcat: ''Din succes obţinem foarte puţină înţelepciune.''

Măsura măreţiei

     ''Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?  Căci întrucât lumea cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.'' ~1Corinteni 1:20-21~
     Ucenicii au pe bună dreptate un loc de cinste în istoria mântuirii. Şi sunt cu siguranţă vrednici de locul în istoria creştină. Aşadar, să nu subestimăm importanţa rolului lor şi nici integritatea cu care şi-au îndeplinit aceste roluri. Ei au fost cei cărora le-a fost pentru prima dată încerdinţată Vestea Bună. Ei reprezintă adevăratul Israel al lui Dumnezeu - un Israel care s-a pocăit sincer şi care crede cu sinceritate. Aceste adevăruri sunt accentuate, nu micşorate, de faptul că aceştia au fost oameni cât se poate de obişnuiţi. Ei au devenit mari lideri spirituali şi predicatori de impact prin puterea Duhului Sfânt. Şi influenţa lor se datorează unui singur lucru: puterii mesajului pe care l-au predicat.
    Vremea apostolilor a trecut, dar şi noi avem acces la aceeaşi putere care i-a făcut pe ei extraordinari. Duhul Sfânt este promis tuturor celor care cred, şi El va fi credincios şi ne va transforma în asemănarea cu Fiul  - adevărata definiţie a măreţiei.

                                                                               ~John MacArthur~

luni, 31 ianuarie 2011

O calificare esenţială

     A treia oară i-a zis Isus: ''Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?'' Petru s-a întristat  că-i zisese a treia oară: ''Mă iubeşti?'' şi i-a răspuns: ''Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.'' Isus i-a zis:''Paşte oile Mele!'' ~Ioan 21:17~
     Mulţi creştini sunt descurajaţi atunci când viaţa şi mărturia lor spirituală este pătată de păcat sau eşec. S-ar putea ca satan să încerce chiar să ne convingă că falimentele noastre ne-au făcut nefolositori lui Dumnezeu şi Bisercii Lui. Tindem să credem că suntem nişte inutili - şi, lăsaţi în voia sorţii, am ajunge aşa!
     Falimentul îngrozitor al lui Petru în timpul judecăţii lui Cristos i-a furat toată încrederea în abilităţile sale de a conduce poporul lui Dumnezeu. A renunţat la visul de a ''deveni pescar de oameni'' şi s-a reîntors la pescuitul de peşti.  Şi a fost o decizie înţeleaptă pentru cineva cu o perspectivă complet pământescă. Dar pentru Dumnezeu, Petru abia acum era pregătit să slujească. Dezbrăcat de mândrie şi încredere în sine, ucenicul îndrăzneţ cândva trebuia acum să depindă în totalitate de Domnul său.
     Dacă-L iubeşti pe Fiul, dar ai îndoieli în privinţa abilităţilor tale, eşti candidadul ideal pentru a-L sluji pe El.

                                                                              ~John MacArthur~

vineri, 28 ianuarie 2011

Ce bine e să evadezi în ''Narnia''

     Astăzi am evadat...în ţinuturile din Narnia...superb!
     Vă recomand să vizionaţi acest film, partea a treia e partea mea preferată dintre cele trei vizualizate. Parcă am avut întâlnire cu Dumnezeu...Aveam nevoie de o întâlnire ''vizibilă'', trăind zilnic prin ţinuturi întunecate, încercând să ţin piept duşmanului şi să lupt cu ispita, filmul asta a fost ca o gură de aer...de care aveam nevoie. Mi s-a facut aşa de dor de casă!
    Ce frumos va fi acolo...deocamdată nu ştim, nu cunoaştem, nu ne putem imagina cum va fi acolo...dar ştim că va fi pentru veşnicie şi Domnul va fi cu noi; ''acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în veci vecilor ~Apocalipsa 22:5~
    Vom împărăţi împreună cu Domnul...ce minunat...trebuie să avem grijă însă; ''dar noi, care suntem fii ai zilei, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nadejdea mântuirii'' ~1Tesaloniceni 5:8~ Nu uitaţi că suntem într-o continuă luptă cu cel rău! ''Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.'' ~Iacov 1:12~
     Fiţi treji dar şi vegeheaţi aşteptând venirea Domnului nostru Isus Hristos!
     Vino Doamne Isuse!
     Amin!

Te vom întâlni...

''Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat , pentru că am păcătuit: în ele*(în căile Tale) este veşnicie, şi noi vom fi mântuiţi'' ~Isaia 64:5~
     Există tot felul de întâlniri. Unele sunt calde şi prietenoase, altele sunt tensionate şi ostile. Unele sunt scurte şi dulci, altele lungi şi plictisitoare. Unele sunt foarte folositoare şi avantajoase, pe când altele sunt o pierdere de vreme.
     Când avem o întâlnire plăcută ne bucurăm de compania celorlalţi; aflăm mai multe despre ceilalţi cât şi despre noi înşine; suntem încurajaţi şi întăriţi. Tovărăşia, înţelegerea, mângâierea-acestea sunt roadele unei întâlniri bune.
     Pasajul acesta vorbeşte de cea mai bună întâlnire pe care cineva poate să o aibă-o întâlnire cu Dumnezeu Însuşi. Ce înseamnă să te întâlneşti cu Dumnezeu? Însemnă să te bucuri de aceleaşi lucururi de care te bucuri în orice întâlnire plăcută, şi mai mult decât atât! Înseamnă tovărăşie, înţelegere şi mângâiere într-un sens profund satisfăcător.
     Putem face din această chestiune a întâlnirii cu Dumnezeu un motiv prin care sa-L convingem să se pogoare şi să ne viziteze. Putem încerca să convingem un prieten sau o rudă înstrăinată să se întoarcă la noi promiţându-i o întâlnire într-un anumit loc. Deci haideţi să ne hotărâm să-L întâlnim pe Dumnezeu.
    Dacă vrem să-L întâlnim pe Dumnezeu, trebuie să înţelegem că există anumite condiţii şi trebuie să ne hotărâm să le îndeplinim. Isaia le spune clar. Mai întâi el pune pe hârtie:

  • Cerinţa dreptăţii
     Există două lucruri necesare în îndeplinirea acestei cerinţe. În primul rând, trebuie să ne desfătăm în dreptate; apoi trebuie să o practicăm. Înainte de a putea face aceste lucruri, trebuie mai întâi să înţelegem dreptatea. Ea înseamnă pur şi simplu corectitudine. Înseamnă conformarea la legea, la mintea şi la voia lui Dumnezeu.
     Nimic nu întoarce oamenii pe dos mai repede decât discuţia despre dreptate. Societatea noastră ia în râs ideea că ar exista un astfel de lucru ca binele sau răul. În vremea noastră, binele şi răul nu pot fi definite. E o chestiune ce priveşte fiecare individ care decide pentru El însuşi. Ce este bine pentru unul, poate să nu fie bine pentru altul. Aşa este gândirea în zilele noastre.
     Dar chiar dacă ar fi admisă existenţa unui asemenea lucru ca dreptatea, puţini oameni sunt gata să accepte ideea de a se desfăta în ea. Creştinii cred că binele şi răul pot fi definite, dar câţi creştini pot spune că se desfată cu adevărat în dreptate? Să luăm de exemplu pe David. El a fost un om care s-a desfătat în dreptate. El spune în psalmul 119:4 ''când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile.'' În acelaşi psalm 119:127-128 adaugă: ''de aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat. De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale a minciunii''
     Care este motivul pentru care majorităţii dintre noi îi este extrem de greu să spună aceste lucruri? Care este motivul pentru care un asemenea limbaj ne face să nu ne simţim în largul nostru? De ce suntem şovăitori atunci când vine vorba să aşezăm legile lui Dumnezeu deasupra bogăţiilor lumii, aşa cum a făcut David? De ce ezităm să spunem că urâm ''orice cale a minciunii''?
     Răspunsul este că avem o înţelegere de bază greşită cu privine la Dumnezeu şi la legile Lui. Stăruim cu îndârjire în neîncrederea noastră faţă de Dumnezeu. Continuăm să credem că Dumnezeu există pentru a ne strica nouă distracţia, pentru a ne priva de fericire. Nu am putut niciodată să acceptăm realitatea esenţială că poruncile lui Dumnezeu sunt sănătoase şi bune. Nu sunt menite să ne jefuiască de fericire, ci să ne asigure de aceasta. Poţi foarte bine să deteşti poruncile lui Dumnezeu şi să te răzvrăteşti împotriva lor, dar vei descoperi consecinţele groaznice de care Dumnezeu a vrut să te scutească. Maude Royden surprinde corect adevărul acestei chestiuni în cuvintele ''Nu poţi să zdrobeşti cele 10 porunci; dar poţi să te zdrobeşti pe tine însuţi fiind împotriva lor!''
     Dacă vrem să reuşim să trecem peste această neîncredere faţă de Dumnezeu astfel încât să ne putem desfăta în dreptate şi să o practicăm, trebuie să-L iubim pe Domnul. Apostolul Ioan arată această legătură în prima lui epistolă: ''Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.'' ~1Ioan 5:3~ Dar oare creştinii nu-L iubesc deja pe Domnul? Ba da, dar nu cu o dragoste desăvârşită. Dragostea noastră poate scădea într-atât încât să nu-L iubim deloc pe Domnul. Reproşul lui Isus faţă de creştinii din Efes era că îşi părăsiseră dragostea dintâi ~Apocalipsa 2:5~ Aveau un fel de dragoste, dar nu era dragostea fierbinte şi săritoare pe care au avut-o la început.
     Deci se pare că există o progresie a împlinirii aceste cerinţe a dreptăţii. Înainte de a putea predica dreptatea, trebuie să ne desfătăm în ea şi înainte de a ne deafăta în ea, trebuie să-L iubim pe Domnul, Cel care ne cere acest lucru. Întrebarea care se pune acum este aceasta: ''Cum putem ajunge în punctul în care să-L iubim pe Domnul aşa cum ar trebui?'' Acest lucru ne face să privim spre cea de-a doua cerinţă a lui Isaia care ni se impune pentru a-L întâlni pe Domnul. O putem numi:

  • Cerinţa aducerii aminte
     Isaia îi spune lui Dumnezeu: ''Tu ieşi înaintea celor ce...umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine...'' Aceasta sugerează un efort din partea noastră. Dacă vrem să-L întâlnim pe Domnul şi să ne bucurăm de prezenţa Sa atunci aceasta se va întâmpla numai pentru că am căutat cu sârguinţă lucrul acesta. Alexander MacLaren scrie: ''Sunt atâtea lucruri înlăuntrul nostru care să ne tragă înapoi; îndatoriile, bucuriile şi necazurile vieţii ţin morţiş să aibă un loc în inimile şi în gândurile noastre, încât dacă nu eliberăm (printr-un efort hotărât, repetat în mod frecvent) un loc în această piaţă aglomerată şi zgomotoasă în care să putem sta şi privi înspre vârfurile albe, depărtate de mulţimea agitată, nu le vom vedea niciodată, măcar că sunt vizibile din orice loc. Dacă nu încerci să-ţi aduci aminte, vei uita cu siguranţă.
     Aţi pricepe cuvintele ''printr-un efort hotărât, repetat în mod frecvent?''Ele sunt cheia aducerii aminte şi astfel, a adâncirii dragostei voastre pentru Domnul. Lucrul acesta ar putea fi o surpriză deoarece majoritatea dintre noi probabil că nu asociem aducerea aminte cu efortul. Credem că este ceva pur şi simplu ni se întâmplă. Nu ne simţim responsabili pentru dezvoltarea ţinerii de minte. Ne scuzăm spunând simplu: ''Am o memorie proastă.''
     Gândiţi-vă din nou la cuvintele lui Isus adresate bisericii din Efes. După ce îi acuză de faptul că şi-au părăsit dragostea dintâi, spune: ''Adu-ţi dar aminte unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi....''~Apocalipsa 2:5~ Evident, Isus privea aducerea aminte ca pe ceva pentru care ei erau responsabili.
     Poate că este timpul să spunem lucrurilor pe nume - ca să folosim limbajul lumii. Motivul pentru care majoritatea dintre noi nu Îl întâlnesc pe Dumnezeu şi nu primesc puterea şi călăuzirea Lui este pentru că nu suntem dispuşi să depunem efortul necesar. Nu vorbesc de a depune eforturi pentru a fi mântuiţi. Scriptura este limpede ca cristalul în această problemă. Suntem mântuiţi prin har, nu prin fapte ~Efeseni 2:8-9~ Ci vorbesc despre eforturi depuse pentru a trăi o viaţă creştină. Mult prea mulţi dintre noi vor să se strecoare în cer purtând papucei de argint în loc de bocanci de luptă!
     Dar nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să mergem mai departe pentru a vedea care sunt lucrurile de care trebuie să ne aducem aminte. Isaia spune că trebuie să ne aducem aminte de Dumnezeu în ''căile'' Lui. Aceasta nu este doar o chemare la a sta pe fotoliu şi a medita la caracterul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte au în ele presupunerea faptului că avem deja o cunoştinţă a lui Dumnezeu, că Dumnezeu a lucrat deja în vieţile noastre. Fiecare copil al lui Dumnezeu are dovezi ale lui Dumnezeu în trecutul său la care se poate întoarce din când în când. Dacă tânjeşti să-L întâlneşti pe Dumnezeu astăzi şi dacă întâmpini greutăţi în a-L găsi, întoarce-te la acele momente în care L-ai întâlnit. Întoarce-te şi uită-te la biografia ta spirituală.
     Acest lucru mă face să mă gandesc la Iacov. Prima dată, el l-a întâlnit pe Domnul la Betel. Acolo a aflat că este posibil ca el să aibă partăşie cu Dumnezeu. A văzut cerul deschis şi o scară coborând din cer pe pământ. Ideea era clară - cerul era deschis pentru el. Putea trăi în părtăşie cu Domnul. Anii au trecut, iar Iacov s-a implicat în multe lucruri murdare: ''Scoală-te, suie-te la Betel...căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului...''~Genesa 35:1-3~
     Dacă Îl cunosşti pe Domnul ca Mântuitor al tău, atunci există un Betel în trecutul tău. Întoarce-te acoloîn mintea ta. Retrăieşte acel moment în care L-ai găsit prima dată pe Domnul şi lasă ca acel moment să deschidă canalul dintre tine şi Dumnezeu. Încălzeşte-te în dragostea pe care ai simţit-o atunci pentru Domnul până când gunoiul care s-a strâns pe canal este îndepărtat.
     Dacă tu nu umbli cu adevărat cu Dumnezeu, nu este din cauză că El Şi-a schimbat locul. El încă umblă pe acolo pe unde a umblat dintotdeauna - pe căile dreptăţii. Astăzi te poţi duce la El dasfătându-te în dreptate, practicând-o, şi reflectând dulceaţa părtăşiei cu El din trecut. Meditaţi la aceste cuvinte solemne: ''Domnul este cu voi, când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi'' ~2Cronici 15:2~
              
                                                                                             ~Roger Ellsworth~

duminică, 23 ianuarie 2011

"Eu sunt calea..." ~Ioan 14:6~

     Iudaismul vede mântuirea ca pe o sentință din ziua judecății, bazată pe moralitate. Hindușii așteaptă reîncarnări multiple în călătoria sufletului prin cosmos. Budismul își ghidează viața potrivit ”celor patru adevăruri nobile” și ”căii cu opt cărări”. Musulmanii își câștigă calea spre Alah prin credința bazată pe cei ”cinci stâlpi”. Mulți filozofi consideră viața de după moarte ca fiind ascunsă și necunoscută, ”un mare salt în întuneric”. Unii îl asociază pe Cristos cu Moise, Mohamed, Confucius și alți mari lideri spirituali. ”Isus a zis: Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” ~Ioan 14:6~
     Mulți se opun spunând: ”toate drumurile duc în rai”. Dar cum se poate așa ceva? Budiștii privesc spre Nirvana, la care se ajunge după nu mai puțin de 547 de reîncarnări. Creștinii cred într-o singură viață, o singură moarte și în veșnicia bucuriei cu Dumnezeu. Umaniștii nu recunosc un creator al vieții. Domnul Isus spune că El este izvorul vieții. Spiritualiștii citesc în palmă. Creștini consultă Biblia. Hindușii îl percep pe Dumnezeu ca fiind plural ți impersonal. Urmașii lui Cristos cred că ”...nu este decât un singur Dumnezeu” ~1Corinteni 8:4~
    Orice religie ne-creștină spune: ”te poți mântui pe tine însuți”. Domnul Isus spune: ”prin moartea Mea pe cruce sunteți mântuiți”.
    Nu toate drumurile duc la Londra, nu toate vapoarele ajung în Australia și nu toate avioanele aterizează la Roma. Nu orice cale duce la Dumnezeu. Domnul Isus a lăsat o singură cale în care mântuirea propria nu-și are locul. el a deschis un drum unic fără efortul omului. El ne face o invitație unică în care El lucrează, iar noi nădăjduim, El moare iar noi trăim, El ne invită, iar noi credem. ”Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El” ~Ioan 6:29~

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Gata și dornic, dar capabil?

      Pot totul în Cristos care mă întărește. ~Filipeni 4:13~
     Ce i-a calificat pe acești oameni aleși de Isus ca apostoli ai Săi? Evident nu au fost abilitățile lor neîndoielnice sau talentele lor speciale. Erau galileeni, considerați de obicei a fi clasa cea mai de jos, țărani, oameni needucați, oameni de rând; oameni lipsiți de importanță. Din fericire lui Isus Îi place enorm de mult să realizeze lucruri extraordinare prin cei mai neobișnuiți oameni. La moartea ultimului apostol, Ioan, în jurul anului 95 d.Hr. bisericile împânzeau întregul imperiu Roman, din Babilon în Britania, și Vestea Bună fusese dusă chiar și în Africa și Asia de est. 
     Poate că nici tu nu ai un talent de excepție sau abilități nemaipomenite și crezi că munca importantă din împărăția Lui Dumnezeu este rezervată pentru alți oameni mai dotați decât tine. Dar Dumnezeu încă mai alege ”lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari” ~1Corinteni 1:27~
Nici o calitate nu strălucește mai puternic în împărăția Lui decât smerenia, și nici o calitate nu este cotată mai bine decât a fi gata să slujești. privește în jurul tău. Ce trebuie de făcut, și nu face nimeni? Domnul poate. Ești tu disponibil?
                                                                          ~John MacArthur~

vineri, 21 ianuarie 2011

Măsura Măreției

"Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii." ~1Corinteni 1:20-21~
     Ucenicii pe bună dreptate au un loc de cinste în istoria mântuirii. Și sunt cu siguranță vrednici de locul în istoria creștină. Așadar să nu subestimăm importanța rolului lor și nici integritatea cu care și-au îndeplinit aceste roluri. Ei au fost cei cărora le-a fost pentru prima dată încredințată Vestea Bună. Ei reprezintă adevăratul Israel al lui Dumnezeu-un Israel care s-a pocăit  sincer și care crede cu sinceritate. Aceste adevăruri sunt accentuate, nu micșorate de faptul că aceștia au fost oameni cât se poate de obișnuiți. Ei au devenit mari lideri spirituali și predicatori de impact prin puterea Duhului Sfânt. Și influența lor se datorează unui singur lucru: puterii mesajului pe care l-au predicat.
     Vremea apostolilor a trecut, dar și noi avem acces la aceeași putere care i-a făcut pe ei extraordinari. Duhul Sfânt este promis tuturor celor care cred, și El va fi credincios și ne va transforma în asemănarea cu Fiul - adevărata definiție a măreției.
                                                                                ~John MacArthur~

Respingere

Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări, pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: M-au urât fără temei. Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”   ~Ioan 15:24-26~
     Religia umană constă în reguli făcute de oameni și care slujesc unui dumnezeu făcut de oameni. O asemenea religie nu ajută nimănui decât celor care au un impus regulile. Tocmai de aceea, Îl urau atât de mult pe Isus elita religioasă de la Ierusalim. Ei Îl considerau o amenințare față de puterea lor. Desconsiderau doctrina harului, promovată de El și respingeau pocăința cerută de El, priveau cu dispreț iertarea oferită de El și respingeau credința exemplificată de El. În mod ironic, tot ce învăța El discredita autoproclamata lor autoritate de a vorbi în Numele lui Dumnezeu.
    Din moment ce suntem făpturi păcătoase, ne este foarte ușor să ne facem vinovați de aceeași ipocrizie: înlocuirea închinării la Dumnezeul adevărat cu puterea, banii sau neprihănirea noastră proprie. Trebuie să ne păzim inimile și mințile de aceste tendințe și să permitem Cuvântului lui Dumnezeu să ne corecteze tendințele greșite din umblarea noastră.

                                                                                         ~John MacAthur~