Cât de mare e Dumnezeu și înțelepciunea Lui?

God's Incredible Wisdom

Copiii plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor

  Copil fiind, „Isus creştea în înţelepciune... şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” ~Luca 2:52~ Acelaşi lucru ni-l dorim şi noi pentru copiii noştri: să-L cunoască pe Dumnezeu şi să-I devină folositori – şi Lui, şi oamenilor. Plăcut lui Dumnezeu merge mână în mână cu plăcut înaintea copiilor lui Dumnezeu.„Copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.” ~Proverbele 29:15b~ Dacă nu sunt îndrumaţi şi educaţi cum se cuvine, copiii îşi vor dezonora părinţii, vor fi lipsiţi de respect faţă de cei din jur şi vor lăsa o foarte slabă mărturie în lume. Nu vor şti nici cine sunt, nici cum să relaţioneze cu ceilalţi. În loc să contribuie la crearea unei atmosfere liniştite în familie, vor provoca dezordine şi conflicte.
   Dumnezeu să ne ajute să avem familii evlavioase, pline de pace „încoronate cu frumuseţea de Sus/familii în care copiii ajung să-L cunoască pe Hristos ce-i iubeşte nespus.”  
   Pentru a atinge aceste obiective, părinţii trebuie să-i ajute pe copii să devină plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Copiii sunt drăgălaşi. Foarte puţini ar contesta acest lucru. Când le studiem feţele, mânuţele, picioruşele, poate spunem: „Sunt foarte plăcuţi.” Atunci când degetele acelea micuţe se prind de mâna mamei, se stabileşte o relaţie care poate fi îmbunătăţită cu fiecare zi. Adevăratul test urmează însă abia peste 20 de ani. Oamenii vor spune, poate, atunci: „Sunt plăcuţi lui Dumnezeu.” Copilaşii pot fi foarte plăcuţi s-au pot fi altfel. Nu sunt în stare să gândească profund sau să raţioneze, dar învaţă rapid prin simţuri. 
   Durerea care apare în urma pedepsei îi va ajuta să-şi formeze nişte deprinderi care pot rămâne toată viaţa. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” ~Proverbele 22:6~ 
   S-ar putea să fie nevoie de mai multe „şedinţe” de disciplinare strictă, dar copilul va învăţa în curând că plânsul isteric, manipulator, nu schimbă cu nimic situaţia. E nevoie să se renunţe la ideea că un copil care începe să plângă la biserică sau acasă trebuie lăsat în pace „pentru că e prea mic”. 
   A împărţi ceva cu cineva e un lucru esenţial pentru construirea unor relaţii sănătoase. Uneori, copilul trebuie să înveţe să „împartă” braţele mamei sau ale tatălui cu un alt frăţior nou-născut. Ei nu au nevoie de mila noastră, ci de dragostea şi ajutorul nostru pentru a împărţi şi cu alţii privilegiile vieţii. 
   Ordinea vârstelor nu se ia în considerare doar atunci când mama împarte bomboane copiilor. Noi trebuie să-i ajutăm pe copii să descopere bucuria de a fi ultimii, de a rămâne mai la urmă, trebuie să le fim noi înşine un exemplu. Majoritatea jucăriilor ar trebui să fie proprietate comună într-un cămin. Cele care nu sunt pot fi împărţite cu fraţii şi surorile mai mici, uneori în ciuda pericolului de a fi stricate. Acest lucru îl ajută pe copil să înţeleagă principiul împrumutării pe măsură ce se maturizează. 
   Politeţea este absolut necesară, pentru a fi plăcuţi oamenilor, dar trebuie folosită în mod adecvat. Dacă John îi spune lui Sue că îi pare rău că i-a ciufulit părul, fetiţa n-ar trebui să spună „E în regulă”, ci mai degrabă „Te iert”. Această afirmaţie recunoaşte răul şi îl iartă. A răspunde unui mulţumesc printr-un zâmbet şi un Cu plăcere exprimă mult mai mult decât un, nu a fost mare lucru...
   Oamenii se simt confortabil în preajma unor persoane ce ştiu să se controleze şi să vorbească.  Imaginea unui copil de cinci ani care nu mai conteneşte să se laude e una tristă, dar un adolescent de 16 ani care se laudă zgomotos e clar în pericol fizic şi spiritual. Lăudându-te cu tractoare, camioane şi cât de puternic eşti “nu sunt numai vorbe copilăreşti”  ci un lucru care arată un spirit lipsit de consideraţie faţă de ceilalţi şi dezinteresat de adevăr. Dumnezeu vrea ca noi să-i ajutăm pe copii să-şi controleze mânia, sentimentele rănite, dorinţele carnale şi alte sentimente pe care Duhul Sfânt le poate controla mai bine atunci când copiii aleg să vină la Dumnezeu. 
   Emoţiile necontrolate nu fac un spectacol prea plăcut. Un râs din toată inima la relatarea unei întâmplări amuzante îşi are rostul. Dar copiii trebuie să înveţe câteva lucruri: E potrivit cadrul pentru a râde? Se râde cumva de o altă persoană? Nu cumva sunt singurul care vorbeşte tare? Sunt întotdeauna primul care râde şi ultimul care se opreşte? Dacă nu trece aceste „teste”, s-ar putea ca respectivul copil să nu mai fie plăcut prietenilor lui. La fel se poate proceda şi cu plânsul. 
   Igiena personală este foarte importantă pentru copiii credincioşi (şi pentru adulţi). Virtuţile curăţiei împodobesc trupul şi sufletul. O familie creştină extrem de neglijentă în privinţa aspectului exterior va provoca dispreţ faţă de spiritul evlavios şi pios. Când copiii sunt învăţaţi să-şi pieptene părul şi să se spele pe faţă, şi părinţilor le va fi mai uşor să-şi ţină familia în rânduială. Bineînţeles, mama sau tata trebuie să-i verifice dacă şi-au făcut treaba corect.
   Trebuie să-i ajutăm pe băieţii noştri să înţeleagă că murdărirea intenţionată nu e deloc o virtute. De asemenea, trebuie să-i învăţăm cum şi când să folosească o batistă, aşa încât cei din jur, care ne observă, să vadă că suntem o familie ce doreşte ca toate lucrurile să fie făcute “în chip cuviincios şi cu rânduială.” 
   O conversaţie plăcută are un rol foarte important în crearea de legături prieteneşti. E o plăcere să te întreţii cu copii care au abilităţi comunicaţionale. Contactul vizual, controlarea tonului, răspunsurile cordiale şi chiar câteva întrebări din partea lor – toate acestea fac discuţia foarte agreabilă. Conversaţia e mult mai dificilă atunci când oamenii vin cu laude excesive la adresa copiilor noştri. De exemplu, ne întâlnim cu un vecin în magazinul de fierărie. Strânge mâna fetiţei noastre de cinci ani şi spune: „Hmm, ce fetiţă frumoasă! Îţi stă foarte bine cu părul împletit.” Primul răspuns al lui Lucy ar putea fi „Mulţumesc.” Asta înseamnă că a auzit cuvintele fără să le aprobe sau să le dezaprobe. Dacă Lucy nu ar spune nimic, persoana respectivă s-ar putea simţi ofensată de lipsa dorinţei de comunicare. Ar putea 

interpreta gestul ca o dovadă de snobism. În funcţie de personalitatea sa, copilul ar putea adăuga: „Dumnezeu m-a făcut aşa” sau poate să aştepte ca părintele să spună ceva. Trebuie să-i învăţăm pe copii că nepoliteţea e un lucru foarte grav.  
   Virtutea respectului de sine trebuie formată de timpuriu. Un tânăr care pierde fără să facă o mare tragedie din asta poate şi să câştige fără să se laude. Îi ajutăm pe copii să facă tot ce le stă în puteri, iar dacă eşuează, să accepte circumstanţele cu un zâmbet. Pe măsură ce copilul devine adult, se pot evidenţia manifestări greşite ale stimei de sine. Ne întristează să vedem tineri care umblă cu paşi apăsaţi şi priviri trufaşe. Accentul pe care îl pune lumea pe succes şi etalarea sinelui nu ne face plăcuţi lui Dumnezeu. 
   Cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe copii să fie plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor este exemplul personal. Un copilaş de doi ani va spune imediat „mulţumesc” dacă acest cuvânt e folosit cu regularitate în casă. Foarte puţine maniere, dacă există vreuna, ar trebui să privească contextul extrafamilial. Părinţii trebuie să se facă plăcuţi în cadrul familiei. Copiii trebuie să vadă expresia directă a dragostei şi respectului dintre părinţii lor. 
   Oare tata trebuie să înceteze să-i mai deschidă portiera mamei după ce se naşte şi al doilea 

copil? Dacă tata se plânge de întârzierea cu cinci minute a mâncării, cum să mai aibă copiii răbdare unii cu alţii? De asemenea, copiii trebuie să ştie că sunt plăcuţi părinţilor lor. A observat mama că Anna a măturat terasa fără să i se ceară acest lucru? A simţit Karen înţelegere din partea mamei când a scăpat din greşeală paharul? Politeţea şi cele mai bune comportamente sunt învăţate prin observarea directă a exemplelor parentale. Şi hărnicia se învaţă prin exemplu. Terminând o treabă înainte de a începe alta şi insistând ca şi copiii să facă la fel, părinţii creează un spirit de ordine. Nu întotdeauna e posibil acest lucru, dar trebuie să ne amintim că mereu ni se va călca pe urme. 
   Pentru a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu,  gândurile şi acţiunile noastre trebuie să placă lui Dumnezeu şi celor din jur. Ne dorim ca „fiii noştri să fie ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti”. ~Psalmul 144:12~

                                                                                           de Lee Martin, din Revista Sămânţa Adevărului

Rugăciunea Tatăl Nostru

Seria Paul Washer – Zece Acuzații (4)

Primele părți le găsiți aici.

  O ignoranță a Evangheliei lui Isus Hristos. Vreau să vă spun în seara asta că această țară nu este întărită pe Evanghelie. Este ignorantă față de Evanghelie pentru că cei mai mulți din predicatorii ei sunt așa. Și dați-mi voie să repet asta. Maladia în această țară nu sunt politicienii liberali, rădăcina socialismului, Hollywood-ul sau orice altceva. Ci este așa-numitul pastor evanghelic al zilelor noastre și predicatorul zilelor noastre și evanghelistul zilelor noastre. Acolo se găsește maladia. Noi nu cunoaștem Evanghelia. Am luat Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu și am redus-o la 'patru reguli spirituale' și 'cinci lucruri pe care Dumnezeu vrea să le știi' cu o mică rugăciune superstițioasă la sfârșit și dacă cineva o repetă după noi cu destulă sinceritate, noi îl declaram popește născut din nou. Am schimbat regenerarea cu decizionismul.

   În primul rând sunt uimit după ce vorbesc despre ceea ce o să vreau să vorbesc și aici pentru doar câteva minute, cât de mulți credincioși evlavioși, care umblă de 30 și de 40 de ani în credință, vin la mine cu lacrimi zicând, "Frate Paul, n-am mai auzit asta niciodată în viața mea." Și încă asta este doctrina istorică a răscumpărării, a împăcării. 
   Vezi, când vorbești despre Evanghelie, dragul meu prieten, hai s-o vedem limpede. Evanghelia începe cu natura lui Dumnezeu și merge de acolo până la natura omului și caderea din ea. Și de acolo, acei doi mari stâlpi ai Evangheliei vin să stabilească pentru noi ceea ce ar trebui să fie numit și cunoscut, în gura fiecărui credincios, ca marea dilemă. 
   Care este acea dilemă? Dacă Dumnezeu este drept, El nu te poate ierta. Cea mai mare problemă din toată Scriptura este aceasta: Cum poate Dumnezeu să fie drept și în același timp să justifice omul păcătos, când Scriptura peste tot spune – voi lua în special un text din Proverbe – "Cel ce iartă pe vinovat, este o scârbă înaintea Domnului." [Prov 17:15] Și în plus toate cântecele noastre creștine se laudă cum Dumnezeu justifică pe cei păcătoși. Asta este cea mai mare problemă. 
   Asta e acropola credinței creștine, așa au spus Martyn Lloyd-Jones și Charles Spurgeon și oricine a citit Romani 3. Vedeți, trebuie să prezentăm asta înaintea oamenilor. Marea problemă este că Dumnezeu este cu adevărat drept și toți oamenii sunt cu adevărat răi. Dumnezeu ca să fie drept trebuie să condamne omul păcătos. Dar apoi Dumnezeu, pentru propia Sa glorie, în dragostea Lui mare cu care ne-a iubit, Și-a trimis Fiul care a umblat pe pământul acesta ca un Om perfect. Și apoi potrivit cu planul veșnic al lui Dumnezeu, a mers la acea cruce. Și pe acea cruce El a purtat păcatul nostru și El a devenit, stând în locul legii poporului Său, îndurând vina noastră, el adevenit blestem. "Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, casă le facă." Hristos ne-a răscumpărat din blestem devenind blestem în locul nostru. 
   Atât de mulți oameni au această vedere romantică, fără putere asupra Evangheliei, că Hristos este  atârnat acolo pe lemn suferind sub rănile Imperiului Roman și Tatăl nu a avut curajul moral să îndure suferința Fiului Său așadar Și-a întors spatele. NU!! El Și-a întors spatele pentru că Fiul Său a devenit păcat. Și atat de mulți când El este în grădină și exclamă, "Depărtează de la Mine paharul acesta" oamenii speculează, "Păi, ce era în pahar? O, era crucea romană. Era biciul. Erau cuiele. Erau toate astea și toate celelalte." Nu vreau să răpesc din suferințele fizice ale lui Hristos de pe acea cruce, dar paharul a fost paharul mâniei lui Dumnezeu Tatăl care fusese turnat peste Fiul Său. Cineva a trebuit să moară, purtând vina poporului lui Dumnezeu, părăsit de Dumnezeu prin dreptatea Sa și zdrobit sub mânia lui Dumnezeu, pentru că Domnul a găsit cu cale să Îl zdrobească.
   Am fost în Germania cu ceva timp în urmă, de fapt într-un seminar nemțesc din Europa  și această carte “Crucea lui Hristos” - nu era cartea lui John Scott, era alta - am scos-o și amînceput să citesc și iată ce spunea ea: "Tatăl Și-a plecat ochii din cer la suferința pricinuită Fiului Său de mâinile oamenilor și a socotit-o ca plată pentru păcatul nostru." Este o erezie. cum acea suferință fizică, acea pironire pe cruce, toată aceea a făcut parte din mânia lui Dumnezeu. A trebuit să fie un sacrificiu sângeros. Nu voi răpi nimic din asta. 
   Dar, prietenul meu, dacă te oprești acolo, tu nu ai o evanghelie. Și dă-mi voie să te întreb. Când este predicată Evanghelia astăzi și când este împărtășită în evanghelizarea personală din ziua de azi, auzi vreodată lucrurile pe care ți le-am spus mai înainte? Aproape niciodată. Niciodată nu este făcut clar faptul că Hristos a putut să răscumpere pentru că El a fost zdrobit sub dreptatea lui Dumnezeu și satisfăcând dreptatea divină prin moartea Sa, Dumnezeu este acum drept și justifică pe cei păcătoși. Simplificare excesivă a Evangheliei. 
   Ne mirăm de ce nu are putere. Ne întrebăm de ce... Ce s-a întamplat? Vă voi spune. Când lași în urmă Evanghelia și nu mai este nici o putere în pretinsul tău mesaj evanghelic, atunci trebuie să recurgi la toate trucurile mici ale meseriei care sunt folosite din belșug astăzi ca să convertească oamenii și noi toți știm că majoritatea, chiar toate nu funcționează.

   Dragul meu prieten, dă-mi voie să spun asta. Cu câțiva ani în urmă terminând seminarul, a trebuit să iau o decizie dacă să merg sau nu la doctorat. Dumnezeu, pentru a-mi salva viața spirituală m-a trimis în mijlocul junglei din Peru cât de departe posibil de lumea academică. Și acolo am început să realizez un lucru. Cum spunea Spurgeon, "Oameni mai mari cu minți mai luminate ca a mea au abordat această doctrină a celei de-a doua veniri dar fără rezultat. Este  doctrină măreață și puternică." El a spus, "Mă voi îndrepta spre aceasta: să caut să înțeleg ceva din Isus Hristos și El crucificat."

   Dați-mi voie să vă spun asta. Este ceea ce... Mă supără atât de mult când oamenii tratează Evanghelia slăvită a lui Hristos ca și când ea a fost primul pas în creștinism care ia doar aproximativ 10 minute de consiliere și apoi treci la lucruri mai mari. Asta arată cât de patetici suntem în cunoștința noastră despre lucrurile lui Dumnezeu. Prietenul meu, în ziua celei de-a doua veniri vei înțelege absolut totul despre a doua venire, dar vei fi într-o eternitate de  eternități în cer și nici măcar nu vei începe să înțelegi slava lui Dumnezeu de pe Calvar. Despre asta este vorba.

   Tinere, tinere pastor, ascultă-mă. Mergi după El, pe acea cruce, ce înseamnă ea. Nu vei avea nevoie de nimic ca să creezi focuri străine în cuptorul tău, dacă tu prinzi măcar câte o licărire din ce a facut El pe acea cruce. 

   Îmi place să spun asta. Am spus-o de milioane de ori: Avraam îl duce pe Isaac sus pe acel munte, fiul lui, singurul lui fiu pe care îl iubea. Presupuneți că Duhul Sfânt încerca să ne spună despre ceva viitor? Și acel fiu n-a ridicat nici o opoziție, ci s-a dat și când acel tată și-a predat voința voii lui Dumnezeu, a luat acel cuțit de cremene să străpungă inima propriului său fiu. Dar mâna lui a fost oprită și i s-a spus bătrânului om că Dumnezeu asigurase un berbec. Așa de mulți creștini se gândesc, "O, ce frumos sfârșit de poveste." Nu este sfârșitul. Este pauza.
   Mii de ani mai târziu Dumnezeu Tatăl a pus mâna Sa pe fruntea Fiului Său, singurul Lui Fiu pe care L-a iubit și a luat cuțitul de cremene din mâna lui Avraam și l-a sacrificat pe singurul Său Fiu sub întreaga forță a mâniei. 
   Acum știți de ce evanghelia mică pe care o predicați nu are nici o putere? Pentru că nu este Evanghelie. Apucați-vă de Evanghelie! Petreceți-vă viața pe genunchi! Depărtați-vă de oameni! Studiați crucea.

Marriage Proposal

Cum îşi poate îmbunătăţi o soţie căsnicia?

  „Căsătoria ta pare banală şi monotonă? Adu înapoi entuziasmul şi romantismul care îi lipsesc!”

  Asta sună interesant, se amuză Sara, analizând coperţile cărţii. Cred că o s-o cumpăr, se decise ea, adăugând-o la cele câteva mărunţişuri pe care le găsise de vânzare la mâna a doua. 

  Ajunsă acasă, după-amiază, Sara îşi găsi timp pentru lectura noii sale cărţi. Cu cât citea mai mult, cu atât era mai puţin satisfăcută de căsnicia ei. Nu mai avea pic de romantism! A lua masa împreună, în oraş, era ceva ce soţul ei, Clayton, ar fi considerat complet inutil şi frivol. Şi niciodată nu i-ar fi trecut prin cap să-i cumpere flori – pur şi simplu nu era genul acela de bărbat. Conştiinţa Sarei tresări când îşi aduse aminte că dimineaţă Clayton fusese cel care pusese masa, în timp ce ea pregătea în viteză sandvişurile pentru şcoală. Iar la prânz îi apreciase bucuros mâncarea. Dar sunt atâtea alte lucruri pe care el nu le face, argumentă ea.

  În inima ei, Sara ştia că fusese mulţumită de căsnicia lor până a citit cartea ce-i căzuse în mâini. Îşi dorea să n-o fi cumpărat.

  Grace i se destăinui prietenei ei, Christine, în legătură cu problemele pe care le avea în căsnicie. Christine o ascultă cu atenţie, apoi îi spuse:

  - Am exact cartea de care ai nevoie. Cred că toate cuplurile îşi pot îmbunătăţi relaţia citind-o. Autorul oferă atâtea sugestii despre cum poate un soţ s-o facă pe soţia lui să se simtă iubită. Citeşte-o şi o să vezi că e educativă!

  Grace luă cartea acasă cu o inimă foarte încrezătoare. Poate că o să-i ajute să-şi consolideze relaţia de cuplu. Totuşi, după cetermină de citit, rămase cu impresia  că soţul ei n-o iubea deloc. Sau, dacă o iubea, cu siguranţă nu-şi exprima dragostea în felul recomandat de carte.

  Te regăseşti în vreuna din aceste situaţii? Sau ai fost „ajutată” de vreun material de felul acesta? 

  Am descoperit că literatura de genul acesta este nerealistă şi te poate induce cu uşurinţă în eroare, făcând adesea mai mult rău decât bine. Majoritatea autorilor abordează o viziune feministă şi foarte puţini recomandă supunerea adevărată. Unii afirmă destul de clar, alţii mai subtil că, dacă soţul nu oferă călăuzire spirituală reală, el se face vinovat de eşecurile soţiei în umblarea creştină. Şi, totuşi, Romani 14:12 ne spune foarte clar cine va da socoteală pentru cine.

  De vreme ce căsătoria este o instituţie creată de Dumnezeu, n-ar trebui să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu pentru răspunsuri privind problemele maritale? Deşi unele cărţi moderne pot să conţină şi sugestii bune, să ne stabilim foarte bine în minte că singura carte de încredere este Biblia. 

 Dacă suntem atât de atenţi atunci când invităm pe cineva să ne predice Cuvântul lui Dumnezeu, n-ar trebui să fim atenţi şi cu cărţile pe care le citim? Una din capcanele diavolului este să ne înşele cu învăţături false. „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” ~1 Petru 5:8~ 

  Am auzit spunându-se că foarte multe căsnicii din comunităţile creştine sunt departe de a fi ideale. Exact. Puţine lucruri în această viaţă sunt ideale. Deşi lupta pentru perfecţiune este un scop nobil, a fi desăvârşit, impecabil, fără cusur, e un lucru rar întâlnit în viaţa aceasta, pentru că aşa este natura umană. 

  Dacă ai nevoie de îmbunătăţiri în căsnicie, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să te uiţi cu atenţie la tine însuţi şi să-ţi analizezi greşelile în loc să-ţi critici partenerul. „Sau, cum poţi zice fratelui tău: „«Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?...»” ~Mat. 7:4b~ Să ne punem întrebarea: „Fac tot ce-mi stă în puteri pentru o căsnicie reuşită?” 

  Se spune că o femeie s-a dus odată la un pastor: 

 -Nu mai are rost să încerc. Vreau să divorţez.  

  Pastorul a sfătuit-o cu înţelepciune să meargă acasă şi să fie cât se poate de amabilă cu soţul ei cât timp mai erau împreună. 

 -Fă toate lucrurile mici pe care obişnuiai să le faci pentru el atunci când eraţi proaspăt căsătoriţi. Fă-l să-i pară nespus de rău că pleci. 

  Femeia i-a urmat sfatul şi în curând s-a răzgândit – nu mai voia să divorţeze! 

  De ce vrei ca soţul tău să se schimbe? Eşti preocupată de mântuirea lui sau e vorba de dorinţele tale egoiste şi de „avantajul” personal? 1 Corinteni ne învaţă că „dragostea nu caută folosul său”. 

  Este soţul tău bun şi iubitor de cele mai multe ori, dar are câteva domenii la care ar mai putea lucra? Să ne amintim că, atâta vreme cât are o natură carnală, nu va fi niciodată perfect. Şi nici tu. Arată-i că apreciezi tot ce face pentru tine. 

  A-i arăta încontinuu soţului tău greşelile pe care le face nu va da rezultatele scontate. „O streaşină, care picură necurmat într-o zi de ploaie, şi o nevastă gâlcevitoare sunt tot una.” ~Proverbele 27:15~ 

  Obişnuieşti să te plângi prietenelor în legătură cu greşelile pe care le face soţul tău? ţi-ai putea ocupa acest timp cu mila creştină. O să rămâi uimită de propria-ţi fericire dacă vei petrece timp făcându-ţi fericit soţul în loc să rămâi fixată pe greşelile lui. 

  Crezi că-ţi lipseşte romantismul în căsnicie? Dragostea adevărată nu va aştepta ca soţul săfacă primul pas, prima îmbunătăţire. Pune în aplicare Regula de Aur şi fă tu ceva pentru el mai întâi. Deşi romantismul îşi are partea lui într-o căsnicie sănătoasă, hai să nu luăm sclipiciul drept aur. Florile şi cutiile cu bomboane pot să exprime dragostea sau aprecierea, dar o mână de ajutor la treabă sau în activităţile cu copiii sunt fapte ce vorbesc despre adevărata dragoste şi apreciere. Acelaşi lucru se poate spune şi despre cuvintele de încurajare. 

  Soţul tău nu este liderul spiritual care ar trebui să fie? Aceasta nu e o scuză pentru a-ţi permite o morală uşuratică în ceea ce priveşte viaţa creştină. La sfârşit, fiecare va da socoteală pentru propriile deficienţe. „Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.” ~Romani 14:12~ 

  Ar putea fi lipsa de supunere a soţiilor cauza problemelor? „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului.” ~Efeseni 5:22~ Amintiţivă: această poruncă vine de la Dumnezeu, nu de la oameni. Dacă o soţie nu poate fi supusă soţului ei, cum va putea fi supusă lui Dumnezeu în celelalte domenii ale vieţii? 

  Supunere nu înseamnă că nu-i poţi spune soţului tău ce simţi în legătură cu anumite lucruri. La urma urmei, comunicarea este unul din ingredientele principale ale unui mariaj reuşit. 

  „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.” ~1 Petru 3:1, 2~ Cu siguranţă, o soţie care îşi face partea ei în a crea o atmosferă caldă, senină în cămin, chiar şi atunci când soţul nu-şi îndeplineşte responsabilităţile, e o mare binecuvântare. „Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!” ~Rut 2:12~ 

  Pentru toate cele care fac tot ce le stă în puteri şi au slabe speranţe că lucrurile se vor schimba în bine: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” ~Galateni 6:9~

Mens Sana in Corpore Sano

Iată o discuţie care ne ajută să înţelegem vremurile în care trăim şi ce înseamnă minte sănătoasă în corp sănătos!

A man fell in a hole(parable of humanity)

A folosi sau a irosi creierul ?!

   Dacă nu-ţi foloseşti creierul şi dacă nu eviţi beţiile, te găseşti literalmente în pericolul de a-ţi pierde creierul. Tinerilor, ca să vă păstraţi capacitatea mentală gândiţi-vă acum la efectul alcoolului! 

   Potrivit unui raport apărut în Jurnalul Medical Britanic, băuturile tari reduc masa creierului. Creierii alcoolicilor puşi sub analiză cântăreau în medie cu 105 grame mai puţin decât ai celor care nu consumau alcool. 

   Legătura dintre consumul de alcool şi pierderea materiei cenuşii a fost bănuită de ceva vreme, dar cercetările recente ale unor oameni de ştiinţă din Australia au dovedit clar acest lucru. Ei au examinat creierii a 44 de oameni care au murit la o vârstă medie de 58 de ani. Jumătate din aceştia băuseră serios timp de treizeci sau patruzeci de ani, iar creierii lor cântăreau cam 1315 grame comparativ cu greutatea normală de 1420 de grame. Cu câteva secole în urmă, Shakespeare spunea: „O, Doamne, oamenii îşi pun un vrăjmaş în gură care le fură minţile...”

   Cu câteva milenii în urmă, Solomon spunea: „Ascultă, fiule, şi fii înţelept [...].Nu fi printre cei ce beau vin [...]. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc [...].” (Proverbele 23:19-21) Aceste versete ne avertizează, în partea finală, cu privire la costul ridicat – din punct de vedere economic – al beţiei, al băuturilor tari (sărăcirea). Dar verbul „a sărăci” se poate referi şi la împuţinarea celulelor creierului.

   De fapt, o persoană pierde circa 10.000 de celule de fiecare dată când se îmbată. Iar celulele nervoase nu se mai refac. Pielea, ficatul, celulele din sânge se pot regenera, dar celulele din creier, o dată pierdute, nu mai pot fi înlocuite. Cu alte cuvinte, fiecare duşcă îl apropie pe om de senilitate. 

   Şi nu doar băutorii consecvenţi suferă degradări ale materiei cenuşii. În alte studii, au fost testaţi dactilografii profesionişti, iar greşelile pe care le-au făcut au crescut cu 40% după ce au luat doar mici cantităţi de alcool. 

   Dar cele mai multe greşeli de dactilografiere nu cauzează oase rupte, paralizii ale coloanei vertebrale sau moarte. Însă greşelile de la volan pot cauza moarte. Pentru a fi mai precişi, în 2004, s-au înregistrat în Statele Unite aproape 17.000 de accidente de circulaţie cauzate de consumul de alcool. În plus, aproape un sfert de milion de oameni au fost răniţi în accidente ce implicau şi consumul de alcool. 

   Alcoolul afectează şi memoria. Testele au arătat că după consumarea a trei sticle de bere, capacitatea memoriei scade cu 13%. 

   Efectul alcoolului asupra capacităţilor mentale ale omului de a gândi şi de a vorbi se poate observa cu uşurinţă de orişicine la o persoană care a avut de-a face cu alcoolul sau băutul. Solomon a scris despre bâlbâielile şi certurile pe care le stârneşte consumul de alcool (Proverbele 23:29) şi îl avertizează pe cel care bea: „Inima îţi va vorbi prostii” (Proverbele 23:33). 

   Efectul final şi catastrofal al alcoolului este moartea. Alcoolicii trăiesc în medie cu zece până la doisprezece ani mai puţin decât ceilalţi oameni. Şi nu sunt afectaţi doar oamenii mai în vârstă. Consumul de alcool reprezintă una din cauzele majore ale morţii tinerilor cuprinşi între 15 şi 24 de ani. 

   Dar beţiile şi îmbătarea provoacă ceva mai grav decât distrugerea celulelor creierului, pierderea memoriei şi a vieţii însăşi. Potrivit Bibliei, duc la pierderea sufletului! Galateni 5:21 afirmă foarte clar că „cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Îndemnul de a evita consumul de alcool este repetat în 1 Corinteni 6:10, Efeseni 5:18 şi în multe alte referinţe biblice. 

   În perioada goanei după aur, în partea de nord a regiunii Ontario (1909), Sandy McIntyre a descoperit celebra mină care acum îi poartă numele. A vândut-o cu 25 de dolari de care avea nevoie pentru a-şi cumpăra lichior. Mulţi ani mai târziu, încă îşi mai petrecea timpul prin taverne şi cârciumi, în timp ce mina descoperită de el producea aur în valoare de 230 de milioane de dolari!

   Acesta e un schimb tipic alcoolismului. Cel care bea este întotdeauna cel care va pierde. Dar cel care bea „apa vie” pe care Isus o oferă fiecărui suflet însetat este întotdeauna câştigătorul. Mântuirea, pe care Isus a asemănat-o cu „apa vieţii”, este gratis, adevărată şi veşnică.

   Nu sfârşi ca un învins dependent de alcool. Priveşte la Domnul! El te va păzi de moarte şi îţi va da apa vieţii.

                                                                                din Sămânţa Adevărul de-Howard Bean

Run for your life/Fugi pentru viața ta!

What is faith? - Ce e credinţa?

Mărturie Alin Jivan

Nunta regală și baptiștii - Vai , cat de "înapoiați" sunt britanicii!

  Am primit de la o prietenă acest conținut prin email și am fost surprinsă de acest adevăr!! Oare dacă ei care nu știu/nu cred că-L cunosc pe Domnul în adevăratul sens al cuvântului, au putut să facă aceste lucruri, oare la noi (baptiștii) de ce nunțile se apropie tot mai mult cu nunțile din lume? 

Iată mailul primit, nu știu cine l-a scris, dar bine a zis:

Comparație între nunțile la baptiști  și  penticostali și nunta regală britanică:

• La nunta regală, predicatorul n-a știut să facă glume. La baptiști plouă cu glume.
• La nunta regală, predicatorul a uitat să facă anunțuri cu ultimele știri sportive, scolare, politice etc. La baptiști anunțuri și reclame
• La nunta regală, a lipsit muzică modernă cu ritmuri carnale și bubuiturile dubelor [tobelor]. La baptiști , cântările clasice, care ung sufletul și sunt o jertfă de bun miros Domnului, au intrat în istorie
• La nunta regală, mireasa a uitat să-și dezgolească, cât mai mult cu putință goliciunea trupului. De asemenea au lipsit domnișorii și domnișoarele de onoare îmbracați ca artiștii de cinema , în haine provocatoare. La baptiști , libertinismul e la el, acasa. 
• La nunta regală, deși asistența a fost pestriță, nu a lipsit decența în îmbrăcaminte, poate cu mici exceptii. La baptiști, totul este permis.
• La nunta regală a lipsit sărutul mirelui și miresei, în adunare, în timpul slujbei. La baptiști este la modă.
• La nunta regală, cu asistență atât de pestriță (toate crezurile și națiile), n-a lipsit atitudinea de reverență. La baptiști se poate vorbi de reverență, la modul trecut.
• Nunta regală a fost un model de nuntă creștină. Nunțile la baptiști nu se deosebesc de nunțile lumești.