What is faith? - Ce e credinţa?

Mărturie Alin Jivan

Nunta regală și baptiștii - Vai , cat de "înapoiați" sunt britanicii!

  Am primit de la o prietenă acest conținut prin email și am fost surprinsă de acest adevăr!! Oare dacă ei care nu știu/nu cred că-L cunosc pe Domnul în adevăratul sens al cuvântului, au putut să facă aceste lucruri, oare la noi (baptiștii) de ce nunțile se apropie tot mai mult cu nunțile din lume? 

Iată mailul primit, nu știu cine l-a scris, dar bine a zis:

Comparație între nunțile la baptiști  și  penticostali și nunta regală britanică:

• La nunta regală, predicatorul n-a știut să facă glume. La baptiști plouă cu glume.
• La nunta regală, predicatorul a uitat să facă anunțuri cu ultimele știri sportive, scolare, politice etc. La baptiști anunțuri și reclame
• La nunta regală, a lipsit muzică modernă cu ritmuri carnale și bubuiturile dubelor [tobelor]. La baptiști , cântările clasice, care ung sufletul și sunt o jertfă de bun miros Domnului, au intrat în istorie
• La nunta regală, mireasa a uitat să-și dezgolească, cât mai mult cu putință goliciunea trupului. De asemenea au lipsit domnișorii și domnișoarele de onoare îmbracați ca artiștii de cinema , în haine provocatoare. La baptiști , libertinismul e la el, acasa. 
• La nunta regală, deși asistența a fost pestriță, nu a lipsit decența în îmbrăcaminte, poate cu mici exceptii. La baptiști, totul este permis.
• La nunta regală a lipsit sărutul mirelui și miresei, în adunare, în timpul slujbei. La baptiști este la modă.
• La nunta regală, cu asistență atât de pestriță (toate crezurile și națiile), n-a lipsit atitudinea de reverență. La baptiști se poate vorbi de reverență, la modul trecut.
• Nunta regală a fost un model de nuntă creștină. Nunțile la baptiști nu se deosebesc de nunțile lumești.

Biruinţa asupra eşecului

  Multora dintre noi ni s-a întâmplat să facem planuri care au eşuat. La vârsta de 21 ani Abraham Lincoln a eşuat în afaceri, la vârsta de 22 a fost învins într-o campanie legislativă, la 24 a eşuat din nou în afaceri, iar la 26 a suferit din cauza morţii iubitei sale. Mai târziu a avut o cădere nervoasă, a pierdut în cursa pentru ocuparea unui loc în Congres, a pierdut-o şi pe cea de la Senat, a eşuat în efortul său de a deveni vicepreşedintele ţării, la vârsta de 49 ani a pierdut din nou în cursa pentru Senat, iar la vârsta de 52 ani a fost ales Preşedinte al Statelor Unite. Mulţi îl consideră drept unul dintre cei mai buni preşedinţi pe care i-au avut Statele Unite vreodată. 

   Când eşuăm oamenii se vor uita la noi să vadă cum acţionăm. Adesea suntem judecaţi mai degrabă de ceea ce facem din greşelile noastre decât de greşelile însele. Mulţi dintre noi facem greşeli aşa de mari încât oamenii sunt uneori convinşi că nu suntem în stare de nimic bun. Dar dacă răspundem în mod corect la greşelile noastre, oamenii care se uită la noi de obicei îşi vor schimba părerile.

   Deşi nu cred că David a făcut o greşeală, sunt uimit ori de câte ori citesc despre felul în care s-a purtat el. „David ieşea şi intra în fruntea poporului; izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el. Saul, văzând că izbutea totdeauna, se temea de el; dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentru că ieşea şi intra în fruntea lor.” (1 Samuel 18:13b-16). 

  Dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi înşine şi suntem gata să ne schimbăm şi să ne pocăim de păcatele noastre, oamenii sunt de obicei gata să ne ierte de ceea ce am făcut. Dar dacă uneori ne reîntoarcem la fostul nostru stil de viaţă, oamenii vor continua să-şi aducă aminte de cine am fost noi în trecut. În momentul acela nu avem pe nimeni pe care să dăm vina decât pe noi înşine. Dacă eşuăm, să ne întoarcem şi să încercăm din nou. Amintiţi-vă că adevăratul 

eşec este renunţarea de a lupta mai departe.

   Am ajuns să învăţ câteva lucruri despre ce înseamnă eşecul şi succesul. Când mă confrunt cu un eşec am învăţat să mă autoexaminez. Trebuie să fiu sincer cu mine însumi. Câteodată când oamenii se găsesc într-o dispoziţie de a critica vor critica tot ceea ce vor face alţii. Atunci trebuie să facun efort sincer ca să cunosc  dacă greşeala îmi aparţine. Dacă am greşit din cauza alegerilor mele defectuoase, trebuie să îndrept tot ceea ce se mai poate îndrepta. Dacă trebuie să cer scuze cuiva trebuie să mă asigur că o voi face. Dacă nu este greşeala mea şi nu pot face nimic în privinţa ei, trebuie totuşi să încerc să fac tot ce-mi stă în putinţă, iar apoi să fiu gata să-i iert pe criticii mei şi sămă umilesc înaintea lui Dumnezeu. Făcând lucrul acesta, primesc puterea de a merge mai departe indiferent de cine sunt acei care mă critică. “Într-adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20).

  În mulţimea de sfătuitori este siguranţă, deci trebuie să ascultăm de cei care ne critică. Oricum, uneori trebuie să ne desprindem de cei care ne critică pentru a putea înainta. Poate că ar trebui să ne ferim să mai primim sfaturi de la cei care ne critică, şi aceasta pentru a nu deveni aşa de descurajaţi încât să nu mai putem face nimic cu viaţa noastră. Lucrul acesta este adevărat mai ales atunci când oamenii se găsesc într-o dispoziţie de a critica, fără ca să ne poată oferi vreo soluţie la problema noastră. Este nevoie de multă înţelepciune pentru a şti cum să ascultăm şi cum să acţionăm.

   Partea pozitivă a eşecului este aceea că deseori ne oferă ocazia de a acţiona potrivit data următoare. Trebuie să fim atenţi ca nu cumva să afişăm atitudinea care să arate altora că noi putem face lucrurile bine. Tot ce facem trebuie să fie spre gloria lui Dumnezeu. A face ceva bun de dragul mândriei nu constituie un motiv temeinic pentru a face ceva. Dar a face ceva spre slava lui Dumnezeu constituie un motiv foarte bun pentru a face ceva. Trebuie să fim un popor al integrităţii. Avem nevoie de pace pentru a accepta ceea ce nu putem schimba şi curaj pentru a schimba ceea ce se mai poate schimba.Îndreptăţirea în mijlocul înfrângerii este semnul vizibil al eşecului. O inimă veselă şi acceptarea realităţii constituie antidotul eşecului. Autocompătimirea nu face decât să crească suspiciunile celor din jur. Nu există nicio integritate în autocompătimire. 

   Marele inventator Charles Kettering a afirmat că noi trebuie să învăţăm cum să eşuăm în mod inteligent. El a zis, „Odată ce ai eşuat, analizează problema şi află motivul, pentru că fiecare eşec este încă un pas care duce spre catedrala succesului. Atunci când nu mai vrei să eşuezi este şi ultima ta încercare.”

   Iată câteva sugestii privitoare la felul în care putem să facem din eşecuri succese: 

   - Confruntă cu sinceritate eşecul; nu simula niciodată succesul. 

   - Nu irosi eşecurile. 

   - Învaţă cât mai mult din ele; orice experienţă amară te poate învăţa ceva. 

   - Niciodată să nu foloseşti eşecul ca scuză pentru a nu încerca din nou. 

   - Este posibil ca să nu mai poţi recupera pierderea, să o repari sau să-i anulezi consecinţele, dar poţi deschide un nou capitol în viaţa ta - mai înţelept, mai sensibil, reînnoit de Duhul Sfânt şi mult mai hotărât de-a face ce este drept.               

                                                                                               din revista Sămânţa Adevărului —Alvin Mast
   Şi un video în temă

Vino suflete...

Vino suflete - versuri


Pentru orice suflet, Dumnezeu are răspuns

Pentru orice încercare, izbăvire îndeajuns

Pentru orice suflet care încă zace în păcat

Isus toarnă untdelemnul

Isus cheamă ne-ncetat

.

Vino, suflete-ndrăzneşte

Pentru tine am murit…

Hai si-ncearcă sfântu-Mi sânge

Ce s-a scurs când M-am jertfit

Vino, suflete grăbeşte

Vremea iară-i pe sfârşit

Harul meu îndeajuns este

Eu te vreau că-Mi eşti iubit

.

Vino, suflete şi caută

Adăpost sub braţul Meu

Pe-al Meu piept asează-ţi capul

Să îţi cânt iubitul Meu

Dacă-n ochi vei avea lacrimi

Le voi şterge şi-am să-Ţi spun

Doar cuvinte de iubire,

Şi-ai să simţi cât sunt de Bun

.

Vino, suflete-ndrăzneşte

Pentru tine am murit

Hai si-ncearcă sfântu-Mi sânge

Ce s-a scurs când M-am jertfit

Vino, suflete grăbeşte

Vremea iară-i pe sfârşit

Harul meu îndeajuns este

Eu te vreau că-Mi eşti iubit

John Piper răspunde

  Am tot urmărit pe youtube diverse întrebări la care pastorul John Piper răspunde! Întrebări bune și răspunsuri pe măsură, răspunsuri biblice! Iată câteva:

Surprins de suveranitate

  ”Și cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. ”~Romani 8:27-28~

  În evanghelii, nici un ucenic nu este atât de mustrat de Domnul, cu excepția lui Petru ~Matei 16:22~. Nimeni altcineva nu L-a proclamat pe Hristos cu mai multă îndrăzneală, nici domnia Lui cu mai multă claritate; și totuși, nici un alt ucenic nu s-a lepădat de Hristos la fel de fățiș sau convingător ca Petru. Nimeni altcineva nu a fost lăudat sau binecuvântat de Hristos ca Petru; dat tot Petru a fost și cel căruia Hristos i-a spus Satan.

  Niciuna dintre acțiunile lui Petru nu L-au surprins pe Învățătorul Lui, niciunul dintre falimentele lui nu au zădărnicit voia Domnului său și nimic din ce a făcut Petru nu L-a făcut pe Isus să pună la îndoială planul Său. De fapt, întregul comportament al lui Petru nu a făcut altceva decât să-l transforme în liderul pe care-l dorea Hristos.

  Ucenicia este o treabă complexă și complicată. Din fericire însă Domnul nostru este expert. Urmează-l, așadar. fără șovăire și nu fi surprins să vezi că el transformă falimentele tale în victorie.

                                                                                                          ~John MacArthur~

Pierdere sau câștig?

  Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos ~Filipeni 3:7-8~

  Atunci când o persoană se convertește, Hristos devine totul pentru ea, iar lumea nu mai constituie nimic altceva decât un spectacol zadarnic - zădărnicie și nimicnicie. Lucrurile nevăzute sunt acelea care umplu de acum inima. Dar după aceea, pe măsură ce omul își vede de responsabilitățile vieții zilnice, deși Hristos este încă prețios pentru el, ajunge să nu mai privească toate lucrurile drept pierdere, ca al început. Pavel însă spune socotesc, nu doar am socotit. Hristos ar trebui să ocupe întotdeauna același loc în inimile noastre, așa cum a fost la început, când mântuirea ne-a fost descoperită.

  Desigur că dacă un om nu-l are pe Hristos ca temelie, el nu este deloc creștin. Dar există și cazul în care, chiar când Hristos  este într-un om și în exterior el umblă ireproșabil, totuși cuvintele despre Hristos nu găsesc nici un ecou în inima sa, deși viața se desfășoară fără probleme. Un astfel de om Îl are pe Hristos ca temelie și afișează o umblare creștină corectă, dar între acestea două se află o mie și una de lucruri cu care Hristos nu are deloc de a face. Viața lui este practic trăită fără Hristos. Aceasta nu va merge mult așa, căci inima care continuă fără Hristos devine rapid o albie care primește tot ceea ce lumea varsă în ea.

  Este foarte bine dacă ai iertarea păcatelor, dar ce anume stăpânește inima ta acum? Se odihnesc ochii tăi asupra lui Hristos în glorie? Este cunoașterea lui Hristos atât de prețioasă sufletului tău, încât să domine totul și să te facă să consideri toate celelalte lucruri drept pierdere? Vei avea ispite, știu; dar 90% din ispitele care ne asaltează și ne împiedică nici nu ar exista dacă Hristos ar avea în inimile noastre locul care I se cuvine! 

                                                                                                               ~J. N. Darby~

Baby

A worried woman went to her gynecologist and said: 

-'Doctor, I have a serious problem and desperately need your help! My baby is not even 1 year old and I'm pregnant again. I don't want kids so close together. 

So the doctor said: -'Ok and what do you want me to do?' 

She said: -'I want you to end my pregnancy, and I'm counting on your help with this.' 

The doctor thought for a little, and after some silence he said to the lady: -'I think I have a better solution for your problem. It's less dangerous for you too.' 

She smiled, thinking that the doctor was going to accept her request. 

Then he continued: -'You see, in order for you not to have to take care 2 babies at the same time, let's kill the one in your arms. This way, you could rest some before the other one is born. If we're going to kill one of them, it doesn't matter which one it is. There would be no risk for your body if you chose the one in your arms.

The lady was horrified and said: -'No doctor! How terrible! It's a crime to kill a child! 

-'I agree', the doctor replied. 'But you seemed to be OK with it, so I thought maybe that was the best solution.'

The doctor smiled, realizing that he had made his point. 

He convinced the mom that there is no difference in killing a child that's already been born and one that's still in the womb.

The crime is the same! 

"Love says I sacrifice myself for the good of the other person. Abortion says I sacrifice the other person for the good of myself..."

Jesus sacrificed Himself for the good of sinners! That's perfect love!

                                                                                           ~by: Sihol Gianito Situmorang~

Seria Paul Washer – Zece Acuzații (3)

  Prima şi a doua parte le găsiţi aici

  A treia acuzaţie: Un eșec în a numi direct maladia omului. Când mă uit în Romani - care este una din cărțile mele preferate din Biblie, nu este o teologie sistematică, dar dacă ai putea spune că vreo carte din Biblie este o teologie sistematică atunci cartea Romani ar fi cea mai apropiată. Nu este uimitor că Pavel consacră primele trei capitole din acea carte căutând să facă un singur lucru? Să aducă toți oamenii sub condamnare. Dar nu acea condamnare este tema majoră în teologia sa. Nu este sfârșitul sau scopul lui final. Este un mijloc de a aduce mântuire cititorilor lui pentru că oamenii trebuie aduși la o cunoștința de sine înainte ca ei să își predea sinele lui Dumnezeu.

  Oamenii sunt de o așa manieră decăzută acum încât trebuie să le tai absolut orice speranță în fire înainte de a putea fi aduși la Dumnezeu. Este important în toate, dar în mod special este important în evanghelizare. 

  Îmi aduc aminte, aveam 21 de ani și numai ce fusesem chemat să predic și am intrat într-un magazin vechi unde obișnuiau să vândă costume pentru slujitori la jumătate de preț. Făceau asta de 50, 60 de ani. Și am intrat acolo și mă uitam după un costum din Paducah, Kentuky și dintr-o dată ușa s-a deschis. Am auzit sunetul clopoțelului. Ușa s-a închis. Acolo stătea un om bătrân, bătrân. Niciodată nu i-am prins numele, dar când a intrat s-a uitat direct la mine. El a spus: "Băiete, ai fost chemat să predici, nu-i așa?" Am spus, "Da, domnule." Era un bătrân, bătrân evanghelist. El a spus, "Vezi tu acea clădire care este chiar afară din această clădire?" Am spus, "Da." El a spus, "Obișnuiam să predic acolo, Duhul lui Dumnezeu cobora și sufletele erau salvate." Eu am spus, "Domnule, vă rog povestiți-mi despre aceasta." A spus, "Nu a fost nimic din evanghelizarea din ziua de azi." A zis, "Predicam două sau trei săptămâni și nu faceam nicio invitație omului păcătos. Noi aram și aram și aram și aram inimile oamenilor până ce Duhul lui Dumnezeu începea să lucreze și să zdrobească inimile lor." Am spus, "Domnule, cum știai când venea Duhul lui Dumnezeu să zdrobească inimile lor?" Și el a zis, "Păi, să-ți dau un exemplu." El a spus, "Cu zeci de ani în urmă am intrat în acest magazin să cumpăr un costum. Cineva îmi dăduse 30 de dolari și spusese, “Predicatore, mergi și cumpără-ți un costum mâine.” Și când am intrat pe ușă, tânărul cleric care avea grijă de magazin s-a întors și s-a uitat la mine și când s-a uitat la mine a căzut pe podea și a strigat, “Cine poate salva un păcătos ca mine?” Și am știut că Duhul lui Dumnezeu coborâse peste acel loc." 
  Acum noi doar mergem și le vorbim, le dăm trei întrebări de probă și îi întrebăm dacă vor să facă o rugăciune și să Îi ceară lui Isus să intre în inima lor și facem un dublu fiu al iadului care niciodată nu va mai fi deschis la Evanghelie datorită minciunii religioase pe care noi, ca evanghelici, am scos-o pe gură.

  Voi spune ceva ce Leonard Ravenhill obișnuia să spună. "Acum înțelegeți de ce predic într-o mulțime de locuri, o dată." Dar acesta este adevărul. Când tratăm superficial păcatul, în primul rând noi luptăm împotriva Duhului Sfânt. "Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul."

  Există predicatori foarte populari astăzi care sunt mai interesați de a-ți oferi cea mai bună viață acum decât sunt de eternitate. Și ei se laudă cu faptul că ei nu menționează păcatul în predicarea lor. Vă pot spune asta. Duhul Sfânt nu are nimic de a face cu slujirea lor dacă nu cumva lucrează împotrivă. Acesta ar fi singurul lucru. De ce? Când un om spune că slujirea lui nu are de a face deloc cu păcatul omului, Duhul Sfânt are. Este o lucrare elementară a Duhului Sfânt de a veni și a convinge lumea de păcat. Așa că să știți asta. Când nu te ocupi în mod specific, cu pasiune, cu dragoste de oameni și de condiția lor depravată, Duhul Sfânt nu este nicăieri în jurul tău. De asemenea suntem amăgitori când ne ocupăm de problema oamenilor în mod ușor ca și păstorii din zilele lui Ieremia. "Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: “Pace! Pace!” Și totuși nu este pace!" Noi nu suntem doar amăgitori, dar suntem imorali, ca un doctor care își neagă jurământul lui Hipocrate pentru că nu vrea să spună cuiva vești rele pentru că crede el că acea persoană se va supăra pe el, se va mânia pe el, va fi tristă. Așa că nu îi spune vestea cea mai necesară ca să-i salveze viața. 
  Aud predicatori astăzi, ei spun, "Nu. Nu,nu,nu,nu,nu. Tu nu înțelegi, frate Paul. Noi nu suntem ca oamenii de pe vremea lui John și Charles Wesley. Noi nu suntem ca și cultura căreia i s-au adresat Whitefield sau Edwards. Noi nu suntem așa de viguroși cum sunt ei. Noi suntem zdrobiți. Noi nu avem atâtea pretenții de sine. Noi suntem slabi. Noi nu putem purta asemenea predicare." Ascultați-mă. Ați studiat vreodată viețile acestor oameni? Ceea ce au predicat ei niciuna din culturile lor nu a putut purta. Nimeni nu a fost vreodată în stare să sufere predicarea Evangheliei. Ei fie se vor întoarce împotriva ei cu ferocitatea unui animal fie se vor converti. Și ca să vă spun un lucru despre noi care suntem mai slabi și nu avem atâtea pretenții de sine, țara noastră și lumea asta este invadată de această maladie distrugătoare a pretenției de sine. Cea mai mare problemă a noastră este că ne respectăm eul mai mult decât Îl respectăm pe Dumnezeu. Noi suntem de asemenea hoți când nu vorbim prea mult despre păcat. Noi suntem hoți.

  Dați-mi voie să vă pun o întrebare. În după-masa aceasta, dimineața aceasta, unde s-au dus toate stelele? A venit vreun uriaș cosmic cu un coș și le-a cules pe toate și le-a aruncat în el și le-a dus într-un alt loc? Unde s-au dus toate stelele dimineața asta? Ele erau acolo, dar noi nu le-am putut vedea. Dar apoi cerul s-a întunecat din ce în ce mai tare și când noaptea s-a facut neagră ca smoala stelele au apărut în întreaga lor splendoare.
  Când refuzi să propovăduiești despre depravarea radicală a oamenilor este imposibil să îi aduci slavă lui Dumnezeu, lui Hristos și crucii Sale pentru că crucea lui Isus Hristos și slava din ea este cel mai mult amplificată când este pusă în fața fundalului depravării. Ea a iubit mult pentru că i se iertase mult și știa cât de mult i se iertase pentru că știa cât de rea fusese. O, noi ne temem să spunem oamenilor despre răutatea lor. Și ei nu Îl pot iubi pe Dumnezeu din cauza aceasta. Le-am furat oportunitatea de a se lauda nu în ei înșiși, ci să urmeze observația, "Cine se laudă, să se laude în Domnul."