Ispitele

     Ispita este ademenirea de a comite un păcat sau chiar de a săvârşi păcatul în minte. Pentru că Dumnezeu ne-a creat cu libertatea de a alege, noi suntem confruntaţi în fiecare zi cu posibilitatea de a alege între bine şi rău. În Matei 26:41, suntem avertizaţi să veghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.Ispita în sine nu este păcat. Când suntem ispitiţi, conştiinţa noastră este provocată să stabilească ce este bine şi ce este rău. 

     Când ne dăm seama că gândul sau dorinţa pe care o avem este rea, atunci începem procesul de decizie. Răspunsul nostru la această avertizare ne conduce fie la biruinţă, fie la înfrângere şi păcat. Fiecare ispită pe care o întâmpinăm vine cu o încercare sau un test. Pe de o parte, este ademenirea – invitaţia sau, chiar mai mult, seducţia de a păcătui. De cealaltă parte, este vocea liniştită, blândă a Duhului, care ne încurajează să ţinem piept răului şi să alegem să facem binele. 

     Noi cădem la test când permitem dorinţei subtilede-a face ca răul să prindă rădăcini în inima noastră, chiar dacă nu înfăptuim nimic rău. Dorinţa nutrită înspre păcat corupe mintea şi conduce deseori la manifestări comportamentale păcătoase. Satan este amăgitorul. El exercită o presiune permanentă în viaţa noastră ca să ne împotrivim adevărului. Dar dacă cedăm este problema noastră. Iacov 1:14 afirmă ''Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit''. 

     Hristos ne dă puterea să învingem păcatul, iar noi trebuie să folosim această putere. Ispita implică întotdeauna gândurile noastre. Păcătuim atunci când înfăptuim ceva la care ne-am gândit. Satan încearcă să ne facă să credem că dacă ne-am gândit la o situaţie posibilă, am şi păcătuit. Însă un gând care a fost primit imediat nu înseamnă păcat. Păcatul este înfăptuit doar când acceptăm gândurile necurate.  

     Pofta este un păcat al minţii pe care trebuiesă-l biruim. Putem să fim atraşi de ceva nou, dar raţiunea ne spune că nu avem nevoie de el. Când continuăm să poftim acel lucru, în ciuda judecăţii noastre, atunci am cedat ispitei păcatului numit poftă.

     O ispită este întotdeauna denaturarea unui lucru legitim. Ea face ca lucrul respectiv să pară mai mare, mai bun sau mai de dorit. Ispita înlocuieşte ceva bun, cum ar fi dragostea sau căsătoria, cu o denaturare, care este poftă. Un bărbat arătos într-o maşină scumpă face apel sugestiv la natura carnală a omului. Publicitatea la băutură şi fumat nu prezintă casele ruinate şi trupurile distruse care însoţesc de obicei acceptarea oamenilor. Când se trezesc  la realitate, mulţi consumatori sunt cuprinşi de remuşcări şi conştientizează amăgirea.     Întotdeauna ispita ne distrage atenţia de la adevăr. Ea ne aminteşte permanent de natura noastră coruptă. Când ne îndepărtăm de ispită, ne întoarcem înspre adevăr. Trebuie să evităm locurile unde poate apărea ispita. Capcanele ispitei

   1. Satan poate lua chipul unui înger de lumină (2 Corinteni 11:14, 15). De altfel, slujitorii lui Satana pozează în slujitori ai neprihănirii, când de fapt ei transmit învăţături false. Ceea ce spun ei seamănă cu adevărul şi mulţi sunt înşelaţi pentru că nu sunt conştienţi de această denaturare. Tinerii cred că a te distra este normal şi îşi permit să se simtă bine cu orice preţ. Satan ne dă sugestii despre cum să tăinuim păcatul, iar aceasta le întinde oamenilor capcana de a trăi în ipocrizie. 

  2. Satan se foloseşte de situaţiile nesigure pentru a ne îndepărta de adevăr. (2 Petru 3:17)  El ne ademeneşte să renunţăm la ceea ce ştim că este sigur, în schimbul a ceva nesigur, dar care pare de dorit. Situaţiile incerte prin care trecem în necazurile sau problemele noastre trebuie depăşite prin credinţă şi încredere în providenţa lui Isus Hristos. 

  3. Satan este un manipulator nevăzut. Asemenea unui leu, el îşi urmăreşte prada. Când răcneşte, prada este prea înspăimântată pentru a fugi, dar şi prea înfricoşată pentru a rămâne pe loc. Apoi se face linişte iar leul se aruncă asupra prăzii (1Petru 5:8). El caută să ne prindă neatenţi într-un moment de slăbiciune aşa încât să facă ce vrea cu noi. 

  4. Pasajul din 2 Corinteni 2:11 vorbeşte despre uneltele lui Satana. Trăim într-un veac de confuzie şi ni se dau multe răspunsuri. Putem să permitem unor gânduri precum: „Care este adevărul?” sau „Unde este neprihănirea?” să ne frământe mintea. Dar, în realitate, a-L cunoaşte pe Hristos nu e complicat – este un adevăr simplu. 

 5. Unul dintre momentele în care suntem cei mai vulnerabili este atunci când credem că avem răspunsul. „Cunoştinţa îngâmfă” şi nu luăm aminte la sfatul fraţilor. Apoi aceasta face să devenim candidaţi pentru a fi înşelaţi de Satan. 

     Evitarea ispitelor

  1. Biblia ne avertizează: „vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” Trebuie să ne dedicăm rugăciunii, postului şi cercetării Scripturii. Trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu în fiecare zi: „Nu ne duce în ispită.”

 2. Trebuie să cercetăm Cuvântul împreună cu fraţii. Biblia nu este o interpretare privată. Când citim Scriptura, trebuie să vedem dacă ce am înţeles este în acord cu vocea fraţilor astfel încât să obţinem o percepţie echilibrată a adevărului.

 3. Trebuie să acceptăm ispita ca pe un test sau încercare.  Când vedem mâna lui Dumnezeu în necazul nostru, ştim că El este gata şi vrea să ne ajute să biruim.

 4. Nu încerca să negociezi cu Satan.  Aşa cum s-a întâmplat cu Eva, atunci când începem să dialogăm cu Satana, ne expunem tot mai mult amăgirilor lui. Când cedăm într-o situaţie, el va aduce în faţa noastră şi mai multe ispite, iar noi nu suntem pe măsura uneltirilor şi a înşelăciunilor lui.

 5. Biruinţa este doar a acelora care stau tari şi se împotrivesc ispitei. Iacov 4:7 spune: „Supuneţivă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Satan vrea să-i biruiască pe predicatorii neprihănirii sau pe tinerii care stau tari, dar harul lui Dumnezeu este suficient.

 6. Efeseni 4:27 ne avertizează: şi să nu daţi prilejdiavolului.  Satan ne cere puţin, dar vrea totul. Ispita ar trebui să ne aducă aminte că suntem umani şi vulnerabili şi că avem nevoie de harul lui Dumnezeu, iar prin încercările vieţii, devenim, de fapt, creştini mai puternici. 

 7. Trebuie să ne asociem cu cei care au o influenţă bună asupra noastră. Prieteniile duhovniceşti ne ajută să trecem biruitori prin ispite. 

     Nu trebuie să cădem; puterea lui Dumnezeu este mai mult decât suficientă să ne ajute să biruim. Hristos a promis biruinţa tuturor celor care îşi predau viaţa Lui şi umblă în ascultare desăvârşită de Cuvântul Său. Biruinţa pe care o avem azi ne face mai puternici în faţa bătăliilor de mâine şi, prin puterea Sa, putem fi mai mult decât biruitori.

                                                                        ~de James D. Martin, din revista Sămânța adevărului~

For the Children: Are you Saved?

Dragostea!

     Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

    Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

    Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

    Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

   Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

    Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte;dar când va veni ce este desăvârşit, acest "în parte" se va sfârşi.

    Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

    Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. 

    Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

    Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

                                                  1 Corinteni 13

Suntem în război!!!

This is war!!!

Turn off yout idol!!!

De ce să NU ne uităm la televizor!!!

 TELEVIZORUL

       - Virusul secolului al 21-lea

                                                                      (tv-eats-brain)
     Statisticile ne arată că, în general, într-o casă în care există televizor, copiii petrec şase ore pe zi în faţa lui. Ajuns la vârsta de 16 ani, acel copil a stat în faţa televizorului mai multe ore decât un muncitor care, timp de 12 ani, a muncit câte 40 de ore pe săptămână, fără a pierde vreuna. După muncă şi somn, televizorul ocupă cel mai mult timp al celor care îl au în casă. Orice lucru care ne consumă timpul într-un asemenea grad ar trebui analizat foarte bine. Pentru că suntem creştini, analiza trebuie făcută în lumina Cuvântului lui Dumnezeu 

şi apelând la responsabilitatea ce ne revine  în ceea ce priveşte viaţa şi timpul nostru. Cu sinceritate şi transparenţă, vrem să vedem ce spun statisticile despre influenţa, conţinutul şi efectele televizorului asupra celor ce petrec timp în faţa lui.  De asemenea, trebuie să comparăm aceste rezultate cu voia lui Dumnezeu pentru poporul Său.  

     Influenţa televiziunii. 

Influenţa televizorului e foarte puternică. Paula Brooks, administrator al Departamentului Comunicare al Şcolilor Independente din Forth Worth, Texas, USA, spunea următorul lucru: „Comunicarea prin mass-media a devenit o forţă puternică ce îl influenţează pe om. Pătrunderealor în societatea noastră nu poate fi ignorată 

de nicio instituţie care e preocupată de efectele pe care le au asupra minţii şi a personalităţii oamenilor.”Cineva l-a întrebat pe Alistar Cooke, multă vreme producător de programe de televiziune: „Între toate influenţele care afectează mintea unui copil, pe ce loc aţi plasa televiziunea?” El a răspuns: „Locul imediat următor după cel ocupat de părinţi, dar înainte de şcoală şi biserică.” Tot el spunea: „Deprinderile rele sunt învăţate mult mai repede de la televizor decât cu ajutorul oricăror altor metode.” Psihologul englez, William A.Belson, a făcut un studiu pe 1 565 de băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. El a descoperit că în aceşti băieţi televiziunea nu forma neapărat atitudini violente, dar distrugea valorile morale pe care familia, biserica, şcoala încercau să le construiască. Stimula natura carnală, păcătoasă, anihilând orice învăţătură morală. Se spune că fiinţa umană reţine 10% din ceea ce aude, 50% din ceea ce aude şi vede şi 90% din ceea ce aude, vede şi face. Cel care se uită la televizor aude, vede şi are sentimentul participării la ceea ce vede, lucru care e foarte apropiat de-a face. Putem conchide: consumatorul de televiziune reţine mai mult de 50% din ceea cevede. Influenţa televizorului este o realitate  şi e una foarte puternică. Datorită acestui fapt, e necesar ca întregul conţinut al programelor să fie analizat cu atenţie şi sinceritate. Dacă stăm în faţa televizorului, e imposibil să nu-i simţim efectul în vieţile noastre şi în vieţile copiilor noştri. 

     Conţinutul ei 

     Posturile de televiziune au ca principal scop promovarea anumitor produse prin reclame. De aceea, interesul lor este să atragă un număr cât mai mare de telespectatori. Pentru a realiza acest lucru, e nevoie de programe care să capteze atenţia majorităţii. Din acest motiv, mentalitatea şi dorinţele majorităţii sunt cele care determină conţinutul programelor. 

     Filosofia umanistă

     Deoarece majoritatea consumatorilor de televiziune nu sunt creştini, e logic că nici majoritatea programelor nu sunt creştine. Tocmai în aceasta constă cel mai subtil şi mai distructiv pericol adus de televiziune. Filosofia 

programelor televizate este umanistă. Ea nu face o distincţie clară între bine şi rău. Soluţiile pe care le oferă problemelor lumii nu sunt economice, sociale sau politice. Nu iau în calcul creştinismul. Promovează o concepţie străină conform căreia nu există Dumnezeu şi nu va fi o pedeapsă şi o răsplată. Cineva care se află 

încontinuu sub influenţa ei, are o capacitate foarte redusă de a vedea lucrurile din punct de vedere creştin. 

     Anticreştinism

     Atunci când televiziunea se focalizează în mod direct asupra creştinismului, de cele mai multe ori îi creează o imagine deformată. Într-un studiu despre efectele televiziunii, Kevin Perrota susţine că televiziunea se raportează la creştinism în trei moduri. E mai întâi ideea că a fi creştin e un lucru pentru cei simpli şi ignoranţi. În al doilea rând, că e o escrocherie. În al treilea rând, că e un lucru periculos, promovat de nişte secte oculte. El continuă spunând că, atunci când o persoană se lasă influenţată de televiziune, nu-şimai doreşte să fie creştină. Nu mai e nevoie să spunem că niciun creştin adevărat nu vrea ca vreunul din copiii lui să se afle sub o asemenea influenţă. 

     Violenţă 

     Violenţa e un alt aspect pe care trebuie să-l luăm în considerare atunci când vorbim de programele televizate. Universitatea Pennsylvania, U.S.A, studiază violenţa promovată de televiziune de mai bine de 14 ani. Profesorii de aici susţin că, atunci când majoritatea oamenilor se uită la televizor, se comit şase acte de violenţă pe oră în patru din cinci programe. Statisticile arată, de asemenea, că un adolescent de 16 ani a văzut 

150000 de acte de violenţă şi aproape 25000 de crime la televizor. Programele de desene animate sunt printre cele mai violente programe. Şi, de asemenea, sunt printre cele mai înşelătoare. Tot ce se întâmplă acolo e destinat să te facă să râzi, dar unele indică o rată de 25 de fapte violente pe oră. Aceste programe ajută la formarea mentalităţii copilului. Telespectatorul care este zilnic expus unor asemenea violenţe îşi pierde respectul pentru viaţa umană. Suferinţa şi violenţa devin ceva obişnuit, natural. Cu mai mult de zece ani în urmă, Jesse L. Steinfeld spunea: „Relaţia dintre violenţa de la televizor şi comportamentul antisocial al oamenilor impune intervenţie imediată pentru remedierea situaţiei.” Dar astăzi violenţa continuă să fie prezentă la televizor, iar oamenii continuă să o privească. 

     Imoralitate

     Imoralitatea afişată de programele de televiziune este şi ea un subiect alarmant. Zilnic, televiziunea promovează dragostea erotică. De cele mai multe ori e vorba de infidelitate maritală şi amoruri nelegitime. Atitudinea implicită e că dragostea maritală este pentru cei simpli şi slabi. Mai mult, televiziunea expune un concept deformat despre dragoste. Potrivit televiziunii, dragostea este o experienţă erotică ce nu presupune angajarea sau vreun fel de responsabilitate. În realitate, îndeamnă la a-ţi urma liber pasiunile erotice şi la a nu te gândidecât la propria persoană. Aproape toate reclamele se folosesc de sex pentru a vinde un produs. Fiinţa umană, devenită obiect de plăcere, şi-a pierdut aproape complet demnitatea. În multe cazuri, oamenii se ridică din faţa televizorului „aprinşi” de dorinţe pentru care caută o satisfacţie imediată 

şi nelegitimă.  

     Împotrivire faţă de vârstă

     Mentalitatea televiziunii e: „Tinereţea e frumoasă – bătrâneţea înseamnă dizgraţie.” Vârsta trebuie mascată cu ajutorul cosmeticii. Când eşti tânăr trebuie să trăieşti pentru plăcere şi să experimentezi pasiunea şi plăerea. Maturitatea şi seriozitatea nu-şi au locul aici. Televiziunea îi face pe oameni să ignore realitatea morţii.  

     Efectele ei 

     Am văzut deja că televiziunea are o influenţă impresionantă. Am aflat despre conţinutul programelor. Acum trebuie să observăm şi efectele pe care le are asupra celor care trăiesc sub influenţa ei. Privind în jur, vedem o 

societate care e din ce în ce mai departe şi mai ostilă spiritului creştin. E o societate în care trăieşti pentru plăcerea momentului. Nu mai e la modă să te gândeşti la consecinţele pe care le au faptele. Trăim într-o lume în care violenţa a atins niveluri greu de imaginat, imoralitatea e peste tot împreună cu căsnicii distruse de iluzia 

iubirii erotice lipsite de responsabilitate. Ne punem întrebarea: „Există o relaţie între toate acestea şi televiziune?” Da, evident că este. Pe lângă asta, mai sunt şi alte efecte la care trebuie să privim. 

     Creează o falsă imagine a acestei lumi

Televiziunea arată doar oameni împliniţi profesional şi sănătoşi. Îi arată pe cei care trăiesc într-o societate opulentă. Acest lucru formează impresia că toată lumea trăieşte aşa. Din această cauză, mulţi oameni dezvoltă complexe de inferioritate şi insatisfacţie faţă de situaţia în care se găsesc ei înşişi. Televiziunea îi face să creadă că „viaţa e nedreaptă cu ei”. Distruge curajul şi produce gelozie.

     Distruge creativitatea. 

     Înainte de apariţia televizorului, copiii şi adulţii se relaxau prin jocuri, conversaţii etc. Mintea îi ajuta să găsească modalităţi de a-şi ocupa timpul cu lucruri valoroase. Televiziunea duce la o pasivitate a minţii. Acum oamenii stau în faţa televizorului şi îşi golesc minţile permiţând televizorului să le umple. Televizorul le întreţine dorinţa de a primi ceva fără efort.

     Distruge familia şi atmosfera socială

Televiziunea a furat locul comunicării. În loc de a vorbi şi de a se juca împreună, membrii familiei se adună în faţa televizorului şi îi permit să le umple minţile, făcându-i să se ignore reciproc. Atunci când apar musafiri, nu trebuie să-i întreţină, pentru că nu vor să piardă programul. Când între copii se ivesc probleme şi certuri, în loc să stea cu ei, să-i disciplineze şi să-i înveţe, mama preferă să-i împingă în faţa televizorului, sperând că acest lucru îi va face să-şi uite conflictele. Copiii aceştia cresc cu două mari dezavantaje: mai întâi, nu primesc învăţătura de care au nevoie şi, în al doilea rând, primesc învăţătura de la televizor. De asemenea, televizorul este vinovat şi de o slabă comunicare între soţ şi soţie. Devine dificil pentru ei să-şi găsească timp pentru a comunica eficient şi atât cât trebuie. Când se ivesc probleme în căsnicie, cea mai la îndemână scăpare este televizorul. Se întâmplă adesea ca soţia să vrea să aibă o conversaţie cu soţul ei, dar acesta să nu aibă timp pentru că la televizor e un meci de fotbal. Televiziunea e un instrument foarte util în mâinile diavolului care îl foloseşte în lupta de distrugere a familiilor.

     Robeşte

     Lâncezirea în faţa televizorului creează în curând dependenţă. Mulţi oameni se simt dominaţi de el. Când rulează programul lor preferat, lasă totul deoparte ca să-l poată urmări. Nu merg la biserică dacă serviciul religios se suprapune peste programul pe care vor să-l vadă. Când nu au televizorul pe aproape, se simt inutili şi plictisiţi.

     Distruge sentimentul de admiraţie faţă de tot ce înseamnă realitate. 

     O doamnă şi-a dus copiii la un circ, unde un bărbat îşi băga capul în gura unui leu, în timp ce alţi 14 tigri îl ameninţau din toate părţile. Copiii nu au fost deloc impresionaţi. După ce l-au văzut la televizor pe omul bionic ridicând o stâncă de mărimea unui tractor şi aruncând-o ca şi cum ar fi fost o pietricică sau pe superman zburând liber de pe acoperiş sau mumia care înşfăca un camion şi-l ţinea în mână ca pe o jucărie, cum să-i mai impresioneze un om obişnuit ce îşi bagă capul în gura unui leu mic? După ce au văzut atâtea minciuni la televizor, sentimentul de admiraţie a realităţii este distrus. Ce trist când nu mai putem admira lucrările măreţe ale lui Dumnezeu şi impresionantele capodopere ale umanităţii!Poate că veţi spune: „Dar există şi programe bune.” E adevărat. Dar chiar şi acestea sunt întrerupte de reclame imorale şi prosteşti. Pentru creştini, problema e dacă se poate justifica puţin bine ce vine cu o tonă de gunoi şi otravă. O persoană care priveşte faptele în mod onest şi lucid şi care se luptă să fie un urmaş al lui Isus, va recunoaşte că televizorul este o unealtă folosită de Satan pentru a corupe umanitatea şi că nu caracterizează un cămin creştin. Biblia spune în Filipeni 1:9-11: „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de rodul neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.” 

                                                                     din Sămânța Adevărului - de Felipe Yoder

Cum vă îmbrăcaţi surorilor?!

Prima parte:


A doua parte:


A treia parte:

Podoabele de mare preţ

     Podoabele pentru femei sunt o mare afacere. Femeile cheltuiesc sume uriaşe de bani, timp şi energie pentru a deveni mai atractive. În dorinţa de a fi cât mai acceptate şi impresionante, un rol important îl au cosmeticele, chirurgia plastică şi exerciţiile. Dar întregul accent este pus pe exterior.Ştii că Biblia vorbeşte despre un alt fel de podoabă care străluceşte mai puternic decât toate aceste bijuterii? Ştii că Dumnezeu este foarte interesat e podoaba femeii? Ştii că El are un standard şi o prezentare a frumuseţii feminine?

     Intenţia lui Dumnezeu pentru frumuseţea femeii este diferită de cea a lumii moderne, ce pune accent pe ceea ce este vizibil şi care face apel la simţuri. Dumnezeu a înzestrat femeia cu frumuseţe pentru a fi pe plac soţului ei şi a fi utilă societăţii. El nu a intenţionat ca ea să-şi etaleze sau să-şi folosească frumuseţea pentru a atrage atenţia şi în avantajul personal. Nu a intenţionat ca frumuseţea ei să fie folosită pentru a coborî valorile morale ale societăţii. Planul lui Dumnezeu e cu totul altul!Conform planului Său, femeia influenţează bărbatul înspre bine. El ne spune cum poate o femeie să influenţeze corect un bărbat.

    Iată ce spune Biblia despre ea: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3:3, 4). Iată, Dumnezeu a conceput o frumuseţe superioară – adevărata frumuseţe ce se reflectă din interior. El doreşte ca înfăţişarea, viaţa, înclinaţiile femeii să amintească poporului de El şi de căile Lui. El doreşte ca ea să arate clar că nu caută aprecierea oamenilor în ceea ce priveşte frumuseţea ei exterioară, ci este animată de scopuri mult mai înalte decât acesta.Ideea lui Dumnezeu despre frumuseţea adevărată este caracterul integru, născut dintr-o inimă nouă – o inimă dedicată lui Isus Hristos şi înflăcărată de Duhul Sfânt. Aceasta produce virtuţi precum: umilinţă, altruism, cinste şi supunere faţă de El. Caracterul frumos generează modestie, decenţă, blândeţe, pace şi sfială. Aceste calităţi produc o forţă interioară, împlinire şi o direcţie în viaţă. Ele fac dovada unei dinamici interioare care radiază dragoste şi un scop pentru viaţa pe care o trăieşte. Biblia numeşte această frumuseţe o podoabă de mare preţ, în primul rând datorită calităţii şi valorii sale. Este de nepreţuit pentru că adevărata sa valoare nu poate fi evaluată.

    La sfârşitul zilei (şi vieţii), mulţumirea că ai fost plăcută Domnului este mai importantă.Valoarea acestei frumuseţi interioare este sporită şi de influenţa pe care o are asupra altora. Ea îi încurajează pe alţii să fie integri. Le aminteşte să-L caute pe Dumnezeu.Dar ce putem spune despre frumuseţea exterioară? În ce fel aspectul exterior ar trebui să fie în acord cu ceea ce este înăuntru? Aminteşte-ţi că frumuseţea autentică, evlavioasă, nu atrage atenţia spre sine. Frumuseţea adevărată se acoperă aşa încât să predomine cea a lui Dumnezeu. Iată un alt pasaj scriptural care confirmă aceasta: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.” (1 Timotei 2:9, 10)

     Adevărata podoabă şi frumuseţe stă în modestie şi sfială, nu în expunere pentru afirmare.Dumnezeu ne spune de asemenea că femeia este un vas de mare cinste şi îşi exercită o influenţă puternică în jurul căminului ei: „ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.” (Tit 2:4, 5). În al doilea rând, această podoabă este de mare valoare datorită preţului plătit de Dumnezeu.

     Isus a murit pe cruce ca să ne ierte păcatele şi să ne elibereze de mândria, pofta şi dorinţele noastre rele. Trebuie să detronăm eul din inima noastră şi să-L întronăm pe Isus. (Acest lucru creează adevărata frumuseţe.). În al treilea rând, această podoabă este de mare preţ datorită lucrurilor la care trebuiesă renunţi în schimbul dobândirii podoabei lui Dumnezeu. Dacă îţi doreşti o frumuseţe reală, trebuie să renunţi la dorinţa de a fi pe placul lumii şi să arăţi celor din jur că eşti un copil al lui Dumnezeu care nu mai încearcă să satisfacă firea pământească. Din păcate, sunt mulţi care eşuează în acest domeniu. Ei afirmă că preţul este prea mare şi trebuie să renunţe la prea multe. Şi astfel ratează cea mai mare ocazie a vieţii şi a veşniciei – aceea de a fi într-adevăr frumos şi plăcut lui Dumnezeu.Gândeşte-te puţin. Frumuseţea lumii este aşa de schimbătoare şi scurtă – ca un abur. În doar câţiva ani, niciunul dintre noi nu va mai fi foarte atractiv. Ca mâine trupul nostru îmbătrâneşte şi moare. Şi apoi? Ce ai câştigat?Podoaba de mare preţ a lui Dumnezeu nu este trecătoare. În veşnicie, frumuseţea creştinului va fi chiar mai strălucitoare. Dumnezeu ţi-o oferă cu uşurinţă. Vei profita de această şansă? Vei renunţa la ispitirea acestei lumi şi vei primi adevărata frumuseţe pe care numai Dumnezeu o poate dărui? Nu pierde prilejul.

                                                                            Articol din Sămânţa Adevărului - de David L. Burkholder

Martorul (partea I)

- Ca să fie totul clar, spuse Nadim...de fapt eu nu-mi spun creştin

- Nu ştiu ce vreţi să spuneţi, domnule. Nu sunteţi păstor?

- Într-adevăr, sunt, spuse Nadim. Doar că nu-mi aplic numele de creştin.

- Atunci ce spuneţi că sunteţi? întrebă Taric

- Un ucenic al lui Isus.

- Nu e acelaşi lucru?

- Mi-aş dori să fie, spuse Nadim. Dar găsesc că în partea noastră de lume sunt foarte mulţi cei care-şi spun creştini. Ce vor să spună prin asta este că nu sunt musulmani sau evrei. Dar acest lucru nu înseamnă că sunt cu adevărat ai lui Isus Cristos

- Se duc la biserică nu-i aşa?

- Sigur dar mersul la biserică nu te face creştin, tot aşa cum mersul la restaurant nu te face să devii una dintre specialităţile casei. Creştinismul autenticnu este un grup etnic. Nu este un grup rasial. Nu este un club de sociatate. Nu este ceva ce scrii pur şi simplu pe certificatul de naştere sau pe cartea de identitate. Este vorba despre o decizie pe care trebuie să o iei, o decizie din proprie voinţă.

- Ce fel de decizie?

- Decizia de a crede că Dumnezeu te iubeşte şi are un scop şi un plan minunat, extraordinar pentru viaţa ta, aşa cum spune Biblia. Şi Dumnezeu atunci începe să-ţi arate motivul pentru care te-ai născut şi misiunea specială şi aventura pentru care te-a creat de la bun început.

- Crezi că Dumnezeu există nu-i aşa?

- Sigur, Dumnezeu există. Trebuie să existe

- Asta este adevărul. Dumnezeu trebuie să existe. Dacă nu atunci cine a creat lumea aceasta şi tot ce e pe ea? Pământul, cerul, galaxiile? Dar animalele, plantele, omenirea? Numai Dumnezeu poate crea toate acestea cu o asemenea complexitate, precizie şi frumuseţe.

- El este Creatorul nostru. Orice om îi datorează Lui existenţa şi bunăstarea. Dovada pentru existenţa eternităţii din inima noastră. Solomon a spus: ''El a făcut toate lucrurile frumoase la vremea lor şi a întemeiat veşnicia. De asemenea, El a pus şi veşnicia în inima oamenilor.

- Este grozav să crezi în existenţa lui Dumnezeu: niciun om întreg la minte nu I-ar nega existenţa. Profetul David spunea: ''Nebunul zice în inima lui: nu este Dumnezeu''

- Domnule eu nu sunt nebun, dar mi-e greu să cred că un Dumnezeu atăt de mare şi de minunat mă iubeşte pe mine

- Sigur că te iubeşte. Şi El te asigură mereu de dragostea Sa pentru tine.

- Mă reasigură de dragostea Lui pentru mine? Cum?

- Prin răsărit şi prin apus, prin munşi şi prin căi, prin copaci şi flori, prin răgetul fiarei sălbatice şi prin cântecul unei păsări. Prin bătaia inimii tale şi prin suflarea ta. Prin grija Lui pentru tine, prin faptul că îţi împlineşte nevoile, că veghează asupra ta. Biblia declară în mod clar dragostea lui Dumnezeu, acolo unde El spune:''Te-am iubit cu o iubire veşnică.''

- Da?

- Da. Şi El are un plan minunat şi uimitor pentru tine. aşa cum a spus Christos: ''Eu am venit pentru ca ei să aibă viaţă veşnică şi s-o aibă din abundenţă.''

- Deci asta este pentru noi?

- Da, dar nu ne putem bucura de această dragoste sau de acest plan din cauza păcatului.

- Deci asta e problema.

- Omul este păcătos şi este despărţit de Dumnezeu. Omenirea este la mare distanţă de dragostea şi planul Său.

- Ce dezamăgire!

- Aşa cum ştii, Dumnezeu l-a creat pe Adam curat şi pur, ca să reflecte chipul Său, dar Adam nu a ascultat de Dumnezeu şi s-a răzvrătit împotriva Lui. El şi Eva au mâncat din pomul interzis şi au suferit judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu. Plata păcatului este moartea. Totuşi, Dumnezeu nu a creat moartea; păcatul a adus moartea - nu numai moartea fizică ci şi moartea spirituală, care este separarea de Dumnezeu. Era imposibil pentru Adam cel păcătos să rămână în comunicare cu Dumnezeu cel Sfânt, aşa că a fost alungat din grădină, în lume, în timp ce păcatul a rămas în trupul său şi a fost transmis mai departe, generaţie după generaţie, dar...

- Dar ce?

- Dar Dumnezeu, care este drept în toate este şi nespus de îndurător. El nu poate să treacă pur şi simplu cu vederea pedeapsa pentru păcat. El este drept. dar este şi iubitor, iertător şi îndurător. Aşa că prin îndurarea şi dragostea Sa, El a pus la cale mântuirea omului şi readucerea sa la ceea ce a fost creat să fie, precum şi refacerea comuniunii sale cu El.

- Deci Dumnezeu a iertat toate păcatele.

- Dar cum rămâne cu dreptatea Sa? Pedeapsa cu moartea a rămas în vigoare.

- Ei, aici avem o problemă.

- Dumnezeu însuşi a oferit soluţia. El a pregătit o jertă de ispăşire. A plătit răscumpărarea prin Hristos Isus. Căci aşa cum în Adam toţi mor, în Hristos toţi vor fi aduşi la viaţă.

- Ce vreţi să spuneţi?

- Fiindcă atât de mult a iunit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Trebuie să crezi că Isus Hristos este salvatorul omenirii, să mărturiseşti că El a murit pe cruce pentru a ne lua păcatele asupra Lui şi că a înviat din morţi pentru a ne da viaţa veşnică. El este singura cale spre viaţa veşnică în cer.

- De ce trebuia să fie Isus Hristos?

- Bună întrebare. De ce Isus Hristos? Ştii, Dumnezeu a impus judecata şi El este Cel care voia s-o anuleze. Ca s-o anuleze, era nevoie de o răscumpărare, de un preţ. Cine să plătească preţul? Ştii care era preţul?

- Moartea. Plata păcatului este moartea.

- Cineva trebuia să moară. Nu putea fi omul, pentru ca el este obiectul îndurării lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu voia ca omul să moară. Cealaltă opţiune era Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate muri. Era nevoie de un substituit, de o fiinţă umană superioară omenirii. Trebuia să aibă natură omenească şi natură divină. Trebuia să fie sfânt, fără păcat. Nu trebuia să aibă sămânţa lui Adam. Deci, cine putea fi? Isus Hristos a fost singura persoană care se ridica la înălţimea acestui standard. Aşa că Dumnezeu a luat forma unui om şi a intrat în lume să moară în locul omului, să sufere pedeapsa şi să învie din morţi pentru a face posibilă răscumpărarea.

- Acesta este, pe scurt, ce înseamnă să-L urmezi pe Hristos. Eu am luat decizia asta în urmă cu 32 de ani şi mi-a schimbat complet viaţa.

- Dar să ştii, îţi spun din proprie experienţă, că am cunoscut oameni care au mers la Biserică toată viaţa şi le-au spus tuturor, şi şi-au spus chiar şi lor, că sunt creştini, dar nu au fost niciodată adevăraţi ucenici ai lui Isus. Ei se roagă, postesc, fac milostenie printre cei săraci, dar nu iau niciodată decizia clară de a crede şi de a se încrede în Isus şi de a-L urma. Drept urmare, cu tristeţe o spun, n-au trăit niciodată experienţa dragostei şi însuşirii planului lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Mai rău, unii îşi spun creştini şi încalcă tot ce a învăţat Isus. Mint în loc să spună adevărul, indiferent cât i-ar costa. Se complac în consumul de acool şi droguri. Au relaţii sexuale înainte de căsătorie şi au aventuri după căsătorie, în loc să se păstreze puri înainte de căsătorie şi să fie devotaţi unei singure soţii.

- Sunt curios, cine crezi tu că a fost Isus Hristos?

- Cu tot respectul trebuie să spun,domnule , că sigur nu sunt un ucenic al lui Isus. Dar aş spune că a fost un mare lider religios.

- Sunt de acord cu asta, tinere. Isus Hristos sigur a fost un mare lider religios ale cărui învăţături au schimbat cursul istoriei. Dar a fost mai mult decât un simplu om bun sau un mare învătător. Noul Testament Îl prezintă în mod clar ca fiind Dumnezeu.

- Ei bine, pastore Nadim, dacă pot să fiu sincer...

- Sigur că da, te rog, eşti printre prieteni, Taric.

- Atunci...ei bine, sunt sigur că acei creştini care au scris Noul Testament au crezut că Isus era Dumnezeu. Probabil că ăşi doreau ca El să fie Dumnezeu. Dar Isus în mod cert nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu.

- De fapt, Taric, tocmai asta a făcut.(...)

-Taric, ai avut vreodată prilejul să citeşti Noul Testament?

- Nu, domnule, n-am citit.

- Ar trebui să-L citeşti. Cred că îţi va plăcea. De fapt, înainte să mergi la culcare în seara asta, am să-ţi dau unul din exeplarele mele.

- Sunteţi foarte amabil. Mi-ar plăcea să citesc Noul Testament.

- Cred că vei descoperi că este fascinant, aşa cum a fost şi pentru mine de-a lungul anilor. De exemplu Isus a susţinut cu îndrăzneală şi consecvenţă că El şi Dumnezeul Atotputernic sunt una şi aceaşi persoană. În Ioan 10:30, Isus spune: ''Eu şi Tatăl suntem una''. În Ioan 8:19, Isus spune: ''Dacă m-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl meu.'' În Ioan 12:45 afirmă: ''Şi cine mă vede pe Mine, vede pe cel ce M-a trimis pe Mine.'' În Ioan 11:25, Isus îi spune unei femei pe nume Marta ''Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodaţă.''

- A spus Isus toate astea?

- Sigur că da, şi erau afirmaţii destul de îndrăzneţe şi controversate! De fapt, în Ioan 10:31-33 citim că liderii religioşi ai vremii erau atât de furioşi pe El, încât erau gata să-L omoare cu pietre. Dar Isus le-a spus: ''V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu; pentru care dintre aceste lucrări aruncaţi cu pietre în mine?'' Iar liderii religioşi I-au răspuns: ''Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o blasfemie, şi pentru că Tu, care eşti om te faci Dumnezeu.'' De fapt când Isus a fost condamnat oficial la moarte de către liderii religioşi din Ierusalim, acuzaţiile care I s-au adus a fost aceea de blasfemie - adică pentru că susţinuse că este Dumnezeu, când liderii religioşi spuneau că nu este. Altfel de ce crezi că se răspândeau veştile despre El prin tot Orientul Mijlociu în vremea aceea? În Matei 4 se spune că: ''Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aducea la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei paralizaţi; şi El îi vindeca. După El au mers multe noroade, din Galileea, Decapole, Ierusalim şi de dincolo de Iordan.'' În Matei 15 chiar se spune că Isus s-a dus în Liban să le spună oamenilor vestea bună că Dumnezeu îi iubea şi avea un plan minunat pentru viaţa lor.

- Ce încerca Nadim să-ţi spună, spune doamna Nur, este că Isus S-a exprimat foarte clar când le-a vorbit oamenilor că El este Dumnezeu. Nu a vorbit în dodii. A afirmat foarte limpede un fapt. Toţi ştiau ce spunea, inclusiv duşmanii Lui. Nu erau mulţumiţi cu acest lucru, e adevărat , aşa cum nu sunt mulţumiţi nici astăzi. Dar sigur nu era un secret.

- Poate că nu. doamnă Nur, dar trebuie să mărturisesc că toate astea pentru mine sunt lucruri noi.

- Înţelegem perfect, răspunse ea. La începutul căsniciei noastre, nici noi nu ştiam că Isus a spus vreodată că este Dumnezeu. În fosd, niciunul din noi nu fusese crescut într-o familie care să-L urmeze pe Hristos. Nici Nadim, nici eu, nu aveam propria noastră Biblie. Dar într-o bună zi, un cuplu de tineri căsătoriţi pe care îi cunoşteam ne-a pus în faţa unei provocări şi ne-a spus: ''Cine citeşte Noul Testament şi spune că Isus nu a pretins că este Dumnezeu este asemenea unui orb care stă afară, în soare, în miezul zilei şi spune că nu vede soarele.'' Ca să fiu sinceră m-am simţit un pic ofensată şi puţin ruşinată fiindcă nu citisem niciodată Biblia. La fel se simţea şi Nadim. În seara aceea am primit primul noastru exeplar din Noul Testament şi am început să-l citim. Şi cu cât citeam mai mult, cu atât ne dădeam seama mai bine că prietenii nosştri aveau dreptate.

- Şi pe urmă?

- Ei bine, asta a ridicat o problemă serioasă pentru noi.

- Ce fel de problemă?

- Păi, Taric, priveşte lucrurile în felul următor: de vreme ce Isus a susţinut că este Dumnezeu, nu putea să fie doar un om bun, un om moral sau un profet care a spus multe lucruri profunde. Fie a fost Dumnezeu, fie nu. Fie spunea adevărul, fie nu. Nu există jumătăţi de măsură. Nu ne-a lăsat altă opţiune. El Şi-a demonstrat divinitatea de multe ori. în multe feluri. Ştia cine este. Noi putem să o acceptăm sau să o respingem, să o credem sau să o negăm; nu putem rămâne simpli spectatori. După ce citeşti ce este scris în Noul Testament, crede şi urmează viaţa, faptele şi cuvintele lui Hristos. Atunci vei crede afirmaţiile Lui care spun că El este Dumnezeu.

- Nu există cale de mijloc aici: fie accepţi ca fiind adevărat ce a spus, inclusiv afirmaţiile despre natura Sa divină, fie refuzi totul şi spui că a fost un mincinos. I-a înşelat el oare pe ucenici, lumea întreagă şi pe noi? Cum ar putea un om care predică despre cât de bun este adevărul să facă afirmaţii atât de eronate? De asemenea, dacă ce a spus era o minciună, cum a putut să meargă până la capăt şi să moară pe cruce? Moare cineva pentru o minciună? Fiule, Hristos este fiul lui Dumnezeu. El a spus deschis lucrul acesta despre Sine Însuşi şi tot ce a spus este documentat în Biblie, care este corectă şi adevărată. Prin urmare, eu şi alte milioane de credincioşi, credem acest lucru şi Il acceptăm.

- Taric, acesta este adevărul. Când vei citi Cuvântul Lui dumnezeu, care este Sfânta Biblie, îţi va confirma că El este Dumnezeu.

- Aşa pur şi simplu?

- Da, în primul capitol din Ioan ni se spune: ''La început a fost Cuvântul.'' Trebuie să ştii că în această propoziţie, ''Cuvântul'' este la genul masculin ''Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu...Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi.'' Hristos a trăit printre noi.

- Acesta este doar unul dintr-o serie de citate asemănătoare. În Noul Testament se menţionează clar, de unsprezece ori, că Hristos este  Dumnezeu şi de vreo cincizeci de ori se spune că El este Fiul lui Dumnezeu.

- Şi fiu? Calitatea de fiu este un subiect care intrigă.

- Asta pentru că priveşti problema din perspectiva omenească. Fiul nu este un fiu în sens fizic, nu este un produs omenesc. Dumnezeu este Duh şi nu poate concepe un fiu. De asemenea nu este fiu, în termenii succesiunii, adică Dumnezeu Tatăl să fie primul, succedat de Hristos fiul. Acest lucru nu este adevărat. Conceptul de fiu are semnificaţii spirituale. Hristos este fiul lui Dumnezeu prin dragoste. Calitatea de fiu înseamnă, de asemenea egalitate cu Dumnezeu. Înseamnă şi asemănare; înseamnă că El este asemenea lui Dumnezeu. Pe scurt, asta este Isus şi dacă mai ai întrebări, îţi voi răspunde cu bucuire.

- Când citeşti Noul Testament, vei descoperi singur toate acestea. Vei afla că El este un învăâător bun, aşa cum spun atât prietenii, cât şi duşmanii Lui. Cum ar fi putuu fi un învăţător bun, dacă acceptăm tot ce a spus şi negăm totuşi afirmaţiile Sale referitoare la faptul că El este Fiul lui Dumnezeu? Oare un învăţător bun ar induce pe cineva în eroare? Nu ar spune un învăţător bun adevărul despre cel mai important atribut al Său?

- Cred că aveţi dreptate.

- Unul din lucrurile pe care le-am remarcat şi care m-au surprins cu adevărat în timp ce studiam viaţa lui Hristos, a fost acela că, oamenii pe care-i cunoşteam sau alţii din întreaga lume despre care citeam, în momentul în care au decis să fie ucenici adevăraţi ai lui Hristos, vieţile lor s-au schimbat în bine. Au început să semene cu Isus, au devenit mai iubitori, mai buni, mai oneşti, mai dispuşi să-i ajute pe alţi şi să se gândească la nevoile celor săraci sau în suferinţă. Şi uitându-mă de-a lungul istoriei, m-a izbit faptul că oriunde a fost proclamat Isus, vieţile oamenilor, au fost transformate şi naţiunile s-au schimbat în bine. Cum ar fi putut să se întâmple toate acestea fără puterea lui Hristos care este capabilă să schimbe inimile şi vieţile oamenilor? Numai Dumnezeu poate schimba în acest fel.

- Asta e adevărat!

        ...va urma

                                                         Josh McDowell - ''Martorul''Jo

E mult prea scumpă...

Ce cuvinte frumoase şi adevărate conţin cântarea asta!!


Autor: Ramona şi Cătalin Lup, Album: Cu mine fii

E mult prea scumpă viaţa asta
Ca s-o petreci nepăsător
/: E mult prea scumpă orice clipă
S-o lasi să treacă fară spor:/

E mult prea scump Cuvantul vieţii
Să-l poţi uita şi-un ceas măcar
/: E mult prea scumpă rugăciunea
Să-i poţi nesocoti vreun har:/

E mult prea scumpă adunarea
Să nu faci totul pentru ea
/: E mult prea scumpă-mbrăţişarea
Sa-ti pară vreo iertare grea:/

E mult prea scumpă răsplatirea
Statorniciei la sfârşit
/: Să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
Pe care-o ai de suferit :/

E mult prea scumpă mântuirea
Să nu-i dai totul pe pământ
/: Şi pacea inimii şi slava
Statornicului legământ:/

E mult prea scumpă veşnicia
S-o dai pe-o umbra şi pe-un fum
/: E mult prea scump Hristos şi Raiul
Sa nu dai tot să-l ai acum!


Mult har şi binecuvântare pe calea Domnului!