vineri, 21 ianuarie 2011

Măsura Măreției

"Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii." ~1Corinteni 1:20-21~
     Ucenicii pe bună dreptate au un loc de cinste în istoria mântuirii. Și sunt cu siguranță vrednici de locul în istoria creștină. Așadar să nu subestimăm importanța rolului lor și nici integritatea cu care și-au îndeplinit aceste roluri. Ei au fost cei cărora le-a fost pentru prima dată încredințată Vestea Bună. Ei reprezintă adevăratul Israel al lui Dumnezeu-un Israel care s-a pocăit  sincer și care crede cu sinceritate. Aceste adevăruri sunt accentuate, nu micșorate de faptul că aceștia au fost oameni cât se poate de obișnuiți. Ei au devenit mari lideri spirituali și predicatori de impact prin puterea Duhului Sfânt. Și influența lor se datorează unui singur lucru: puterii mesajului pe care l-au predicat.
     Vremea apostolilor a trecut, dar și noi avem acces la aceeași putere care i-a făcut pe ei extraordinari. Duhul Sfânt este promis tuturor celor care cred, și El va fi credincios și ne va transforma în asemănarea cu Fiul - adevărata definiție a măreției.
                                                                                ~John MacArthur~

Respingere

Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări, pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: M-au urât fără temei. Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”   ~Ioan 15:24-26~
     Religia umană constă în reguli făcute de oameni și care slujesc unui dumnezeu făcut de oameni. O asemenea religie nu ajută nimănui decât celor care au un impus regulile. Tocmai de aceea, Îl urau atât de mult pe Isus elita religioasă de la Ierusalim. Ei Îl considerau o amenințare față de puterea lor. Desconsiderau doctrina harului, promovată de El și respingeau pocăința cerută de El, priveau cu dispreț iertarea oferită de El și respingeau credința exemplificată de El. În mod ironic, tot ce învăța El discredita autoproclamata lor autoritate de a vorbi în Numele lui Dumnezeu.
    Din moment ce suntem făpturi păcătoase, ne este foarte ușor să ne facem vinovați de aceeași ipocrizie: înlocuirea închinării la Dumnezeul adevărat cu puterea, banii sau neprihănirea noastră proprie. Trebuie să ne păzim inimile și mințile de aceste tendințe și să permitem Cuvântului lui Dumnezeu să ne corecteze tendințele greșite din umblarea noastră.

                                                                                         ~John MacAthur~

joi, 20 ianuarie 2011

Calea ucenicilor

Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Pentru că oricine ca vrea să-și scape viața o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga” ~Matei 16:24-25~
     Isus a ales doisprezece oameni obișnuiți și i-a investit cu puterea Sa. Planul Său de pregătire a acestora pentru zidirea și conducerea Bisericii Lui s-a făcut în patru faze distincte, care cred că sunt modelul propriei noastre ucenicii:
    1. L-au primit prin credință
    2. Au renunțat la planurile lor în schimbul planurilor Lui.
    3. Au devenit emisarii Cuvântului Lui pentru lume.
    4. În cele din urmă și-au dat viața pentru Evanghelie.
    Celor mai mulți dintre noi nu ni ce va cere să ne dăm viața într-o astfel de împrejurare dramatică. Dar Dumnezeu ne cheamă să-I predăm Lui viețile noastre în fiecare zi. Ți se pare crunt? Nu-ți face griji. Viața pe care ne-o oferă El în schimbul vieții noastre valorează mult mai mult decât cea pe care I-o predăm Lui.

                                                                                 ~John MacArthur~

Cicatricele unui ucenic

    ”Dacă vă urăște lumea, știți că pe mine m-a urât înaintea voastră. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea.”    ~Ioan 15:18-19~
    Am citit recent biografia lui William Tyndale, primul traducător al Bibliei (versiunea englezească) în limbajul oamenilor de rând. Liderii bisericii din vremea lui nu au vrut în nici un chip să vadă Biblia pusă în limbaj popular, pentru că (asemenea fariseilor) se temeau să nu-și piardă puterea eclesială. În ciuda opoziției, Tyndale a tradus Noul Testament în engleză. Și pentru eforturile sale, a fost răsplătit cu exil, sărăcie și persecuție. În cele din urmă, în 1536, a fost spânzurat și ars pe rug.
    Nu face greșeala de a presupune că ascultarea ta de Cristos îți va ușura viața. Dacă viața ta este plăcută Domnului, foarte probabil vei îndura furia lumii. Așadar în loc să te tânguiești din cauza nedreptății, rămâi credincios în ascultarea ta și poartă cu bucurie cicatricele suferinței tale. Acestea sunt distincții de onoare.

                                                                               ~John MacArthur~

miercuri, 19 ianuarie 2011

Despre mită

Iată ce ne spune Biblia despre mită/daruri:

1. "Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe ceice au ochii deschişi, şi sucesc hotărârile celor drepţi." ~Exod 23:8~
2. "Să n-atingi nici un drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi." ~Deuteronom 16:19~
3. "Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea." ~1Samuel8:3~
4. "Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi." ~ 1Samuel 12:3~
5. "Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nici o nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri." ~2Cronici 19:7~
6. "Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii care varsă sânge, ale căror mâini sunt nelegiuite, şi a căror dreaptă este plină de mită! ~Ps 26:10~
7. "Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi." ~Proverbele 15:27~
8. "Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte." ~Proverbele 29:4~
9. Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei." ~Isaia 1:23~
10. "Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!" ~Isaia 5:22-23~
11. "Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi." ~Isaia 33:15-16~
12. "În tine, se iau daruri pentru vărsare de sânge. Tu iei dobândă şi camătă, jefuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine, Mă uiţi, zice Domnul, Dumnezeu." ~Ezechel 22:12~
13. "Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe, şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor."~Amos 5:12~
14. "Cel rău primeşte daruri pe ascuns, ca să sucească şi căile dreptăţii. ~Proverbe 17:23~
15. "Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima." ~Eclesiastul 7:7~
16. "Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!" ~Deuteronom 27:25~

marți, 18 ianuarie 2011

Cum să te fereşti de ispită

Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi ~Iacov 4:7~
Când vine vorba de ispită, trebuie să ţii minte următoarele lucruri
1.Niciodată să nu spui niciodată. Nu vei ajunge niciodată atât de spiritual încât să fi imun. "Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda" ~1Corinteni 10:13~
2. Ia seama că te poţi împiedica pe ultima sută de metri. Pentru că nu ai dat-o încă "în bară" nu înseamnă că este imposibil. Satan este maestrul sincronizării, şi nu se grăbeşte nicăieri.
3. Fii conştient de pornirile tale. Sfântul Augustin a spus : "Nimic nu are putere mai mare de a zdrobi sufletul unui om decât dezmierdările unei femei". Trupul are o mare putere; odată ce i-ai făcut pe plac, el va dori mereu mai mult.
4. Înţelege că tu eşti responsabil. Păcatul este o alegere. Când alegi să abuzezi de harul lui Dumnezeu, plăteşti preţul, fie acum, fie mai târziu. "Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera" ~Galateni 6:7~
5. Nu eşti un pion neajutorat. Probabil nu poţi schimba ce s-a întâmplat ieri, dar alegerea ta, prin puterea lui Dumnezeu, va determina ce se întâmplă astăzi şi mâine.
6. Dacă ai păcătuit, există speranţă. Dumnezeu te va ierta şi te va folosi din nou. Domnul Isus i-a spus lui Petru "Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi." ~Luca 22:32~
7. Rămâi aproape de Dumnezeu, acolo eşti în siguranţă. "Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi" ~Iacov 4:7~

Putere extraordinară

     Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: "Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: "Uite-o aici", sau: "Uite-o acolo!" Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru." ~Luca 17:20-21~
     Strategia aleasă de Isus pentru răscumpărarea lumii a ilustrat însăşi caracterul Împărăţiei Lui. Împărăţia Lui nu se bazează pe manevre politice iscusite sau armament avansat. "Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu-zice Domnul oştirilor!"~Zaharia 4:6~
     Doisprezece oameni, insuflaţi de puterea Duhului Sfânt, constituie o forţă mai puternică decât mulţimi mari motivate de dorinţa egoistă după sănătate şi prosperitate.
    Te încurajez să-ţi cercetezi viaţa periodic pentru a-ţi stabili obiective precise. Şi făcând lucrul acesta, dă-mi voie să-ţi adresez câteva întrebări provocatoare. Cauţi tu Împărăţia lui Dumnezeu mai presus de orice comoară pământescă? Cum îţi foloseşti viaţa şi darurile pentru înaintarea Împărăţiei lui Cristos? Eşti tu în mod conştient dependent de puterea Duhului pentru lucrarea Împărăţiei?

                                                                          ~John MacArthur~

luni, 17 ianuarie 2011

Oameni obişnuiţi

     Atunci Isus a zis celor doisprezece: "Voi nu vreţi să vă duceţi?"  ""Doamne", i-a răspuns Simon Petru, "La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice." ~Ioan 6:67-68~
     Printre cei ce au rămas alături de Cristos au fost cei doisprezece, aleşi personal de El şi delegaţi în mod special să-L reprezinte. Aceştia au fost dintre cei mai obişnuiţi, oameni lipsiţi de importanţă socială. Însă Cristos a ales să folosească aceşti oameni obişnuiţi şi nu puterea Sa de manipulare a mulţimii, forţe militare, popularitatea Sa personală sau relaţiile Sale publice. Din perspectivă umană, viitorul Bisericii şi succesul de durată al Împărăţiei au depins de credincioşia acestor câţiva puţini ucenici. Nu a existat niciun plan B, în caz că ar fi dat greş.
     Planul Lui nu s-a schimbat defel pe parcursul celor două milenii trecute de atunci: El încă mai cheamă oameni cu totul obişnuiţi şi neimportanţi pentru a-L reprezenta în lume. Dacă ai primit din partea Lui darul vieţii veşnice, înseamnă că şi ţie ţi s-a făcut aceeaşi chemare. Care e răspunsul tău?
                                                                                                                          ~John MacArthur~

duminică, 16 ianuarie 2011

Cea mai de seamă istorisire

Cu mulți ani în urmă, un conducător african a vizitat-o pe Regina Victoria a Angliei. Înainte de a se despărți, aceasta i-a pus o întrebare:
-Majestate care este secretul măreției Angliei?
-Biblia, a fost răspunsul prompt al reginei.
Da, Biblia este cea mai de seamă carte din lume.
Nu poți avea o educație deplină dacă nu cunoști și această carte. De peste cincizeci de ani citesc zilnic din ea și voi continua să fac lucrul acesta până când voi ajunge să-L văd față în față pe Mântuitorul meu. Te îndemn să faci și tu acest lucru.
Această carte prețuiește pentru mine mai mult decât oricare alta. Ea este mâncarea și băutura mea. Cu cât o studiez cu atât o iubesc mai mult. Nu există o alta ca ea. Biblia este Cuvântul Lui Dumnezeu. Când o citesc Dumnezeu îmi vorbește. Îi aud vocea. Prin cuvintele Bibliei, oamenii ajung mântuiți. Prin ea, trăiesc. Pe baza ei, vor fi judecați cei ce L-au respins pe Cristos. Sfânta Scriptură este pentru noi autoritatea supremă. Din două una: sau cartea aceasta te va depărta de păcat, sau păcatul te va depărta de această carte.
Cea mai de seamă carte a Bibliei este Evanghelia după Ioan. Cel mai de seamă capitol din această Evanghelie este capitolul 3, iar cel mai de seamă verset este versetul 16. Iată conținutul: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Acesta este cel mai important lucru, cea mai de seamă istorie care s-a spus vreodată.
Aceasta prieteni este inima Evangheliei. Mai multe suflete au ajuns la mântuire prin acest verset decât prin oricare altul. Este cel mai cunoscut verset di Biblie și a fost tradus în cele mai multe limbi ale pământului. Aici este cea mai de seamă declarație cu privire la dragostea lui Dumnezeu.
                                                                                                              ~O.J.Smith~                  

vineri, 14 ianuarie 2011

De la moarte la viață

     A te naște din nou înseamă a ieși din moarte și a intra în viață. Marea schimbare reală are loc la convertire. Toți oamenii se nasc din lumea naturală. însă lumea spirituală este o sferă total diferită. Toate eforturile firii pământești sfârșesc în sfera lumii naturale. Trebuie să se reverse asupra ta viața din lumea spirituală, o viață total diferită de cea naturală.
    Există două înpărății: Împărăția lui Dumnezeu și împărăția satanei. Oamenii care trăiesc acum pe pământ se află în una dintre cele două lumi: împărăția luminii sau împărăția întunericului.
    Cititorule tu în care dintre cele două împărății te afli?
Adeseori am făcut o comparație între o ghindă și un diamant. Ghinda nu este atrăgătoare, în timp ce diamantul scânteiază de strălucire. De multe ori, un credincios seamănă cu o ghindă: este lipsit de strălucire și frumusețe, în timp ce un om nenăscut din nou, dar bine educat se fălește cu moralitatea sa și pretinde că este mult superior unui credincios. Acest om se seamănă cu un diamant.
    Dacă vom pune, însă, în pământ ghinda și diamantul și după vreo 75 de ani vom reveni la locul cu pricina, ce credeți că vom observa? Unde am  pus ghinda va fi un stejar falnic și puternic. Apoi, scormonind acolo unde am pus diamantul, nu vom găsi nimic altceva decât același diamant. Care este cauza? În ghidă este un sâmbure de viață, în timp ce în diamant era doar o materie moartă.
    Nicodim era un om atât moral, cât și religios; totuți Domnul Isus i-a zis: ”trebuie să vă nașteți din nou”
    Am în față două ghivece cu flori. Privite de la distanță, amândouă par la fel de frumoase. Dar când te apropii, remarci o mare deosebire între ele: un ghiveci răspândește o miresmă delicată, pe când celălalt nu are nici un miros, imediat îți dai seama că florile din al doilea ghiveci sunt artificiale, o imitație a florilor naturale. O plantă este vie și una este moartă. Una are viață, cealaltă este moartă.
    Prietene cum stau lucrurile cu tine? Aș vrea să-ți spun că aparențele nu prezintă nici o valoare. A fi asemănător unui credincios, nu înseamnă a fi credincios. A vorbi despre un lucru este una, însă a-l avea este cu totul alta. Mântuirea artificială, fabricată de tine nu rezistă, se șterge. Ca să ai natura lui Dumnezeu, este necesar să ai viața din Dumnezeu.
    Creștinismul nu este doar un sistem religios sau un cod de etică. Credința creștină este plantarea în inima omnului a unei vieți noi, a vieții lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt. Creștinismul este transmiterea de către Duhul Dumnezeului celui viu a vieții divine păcătosului, care se pocăiește. Simpla ascultare a Predicii de pe munte, împreună cu toate celelalte învăâături ale Bibliei, nu este suficient. ”Cel ce are pe Fiul, are viața; ce ce n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viața.”~1Ioan 5:12~
                                                              (O.J.Smith-Mântuirea lui Dumnezeu)