If you are single, God has not forgotten you!

O chemare la frică

Despre sfinţenie

Cine are viața veșnică?

   Biblia prezintă o singură cale pentru a avea viaţa veşnică. În primul rând, trebuie să recunoaştem că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Cu toţii am făcut lucruri care nu Îi plac lui Dumnezeu şi pentru care suntem în situaţia de a merita să fim pedepsiţi. Deoarece toate păcatele noastre sunt îndreptate în ultimă instanţă împotriva unui Dumnezeu etern, numai o pedeapsă eternă ar fi suficientă. “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23)

   Cu toate acestea, Iisus Hristos, Cel fără de păcat (1Petru 2:22), Fiul lui Dumnezeu din veşnicii s-a făcut om (Ioan 1:1,14) şi a murit pentru a plăti pentru pedeapsa noastră. “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Iisus Hristos a murit pe cruce (Ioan 19:31-42), luând asupra Lui pedeapsa pe care o meritam noi (2Corinteni 5:21). După 3 zile, El a înviat din morţi (1Corinteni 15:1-4), dovedind astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii. “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, dupa îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o nădejde vie” (1Petru 1:3)

   Prin credinţă, noi trebuie să ne întoarcem de la păcatele noastre şi să ne îndreptăm către Hristos pentru a primi mântuirea (Faptele Apostolilor 3:19). Dacă ne punem credinţa în El, crezând în moartea Sa pe cruce pentru plata păcatelor noastre, suntem iertaţi şi avem viaţă veşnică în cer. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi vei fi mântuit” (Romani 10:9). Numai credinţa în lucrarea desăvârşită a lui Hristos pe cruce este singura cale către viaţa veşnică! “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9)

Dumnezeul acestui oraş

   Mă gândesc cu frică şi cutremur la oraşul Rm. Vâlcea, oraş în care m-am născut şi în care locuiesc acum! Este pe primul loc într-un top ruşinos... oraşul/municipiul cu cei mai puţini oameni creştini evanghelici din toată ţara! Ce mulţi oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu locuiesc aici! Dar mă mângâie gândul că Dumnezeu îi cunoaşte pe ei şi că El e Dumnezeul acestui oraş...deşi sunt foarte puţini copii ai Lui care locuiesc aici, ştiu că El e în control şi probabil că oamenii îşi merită soarta deoarece suntem un popor mândru şi iubitor de sine!    
  Îndrăznesc Doamne să te rog să te înduri şi să-Ţi scoţi un popor al Tău din mijlocul acestor oameni! 

  Scoate Doamne lucrători şi îndură-te de oraşul nostru! Tu eşti vrednic să primeşti slavă şi să fi lăudat de toate popoarele de pe pământ! 

   Lucrează Doamne prin Duhul Tău cel Sfânt! 

Viaţa senină!

Ştiu că viaţa-n Hristos e senină,
Ştiu că norii doar trec călători
Lasă-n urmă lumină, si-o să vină
Ai dimineţii zori...
Chiar de cerul e gol şi departe, 
Cred că Domnul e-acolo mereu
Şi mai vrea să ne poarte cu-ndurare 
Spre-a veşniciei ţări...

Când nu te-am cunoscut, Tu pe min’ m-ai ales
Lângă mine-am văzut, erai Domnul meu,
Azi ştiu, văd Mâna Ta.
Chiar de n-am priceput, poate n-am înteles
Pas cu pas lângă mine mereu ai mers
Acum văd cum Gloria Ta îmi umple inima...

Cred că sângele curs pentru mine 
E un preţ ce-ai plătit doar prin har
Şi vreau viaţa să-mi fie jertfă vie,
Curată pe altar...

Rugăciunea unei fetiţe

   Helen Roseveare, doctor şi misionar englez în Zair, a povestit ce i s-a întamplat în Africa. A spus aceasta întamplare în mărturia ei de miercuri seara, la Biserica Baptistă Thomas Road. Miercuri seara urmatoare, Jerry Falwell, înabuşindu-şi cu greu tulburarea, a spus: "Aproape că mă simt vinovat să stau la acest amvon după cea care a vorbit aici săptamana trecută." 

 Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsând în urma un bebeluş mititel, născut prematur, şi o fetiţă de doi ani, plângând. A fost dificil să pastram bebeluşul în viata, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) şi nimic care să faciliteze metodele necesare şi speciale de hrănire. Cu toate că ne aflam la ecuator, nopţile erau deseori friguroase şi înşelătoare. Una din moaşele studente a mers după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după scutecul de bumbac în care bebeluşul avea să fie înfăşurat. Alta a mers să pună lemne pe foc şi să umple o sticla cu apa fierbinte. Puţin mai târziu, a venit înapoi supărată şi mi-a spus că, în timp ce umplea sticla, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge uşor în climatul tropical.  "Şi era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!" exclamp ea. Aşa cum în Vest nu are nici un rost să plângi pentru laptele vărsat, aşa şi în Africa Centrală poate fi considerat fără rost sa plângi după sticle sparte. Dar nu cresc în copaci şi nu sunt nici magazine pe cărările pădurii. "Bine", i-am spus "pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşa ca să-l aperi de curent. Misiunea ta e să ţii copilul cald."  Următoarea zi, pe la prânz, aşa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoţească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugăciune şi le-am spus şi despre bebeluş. Le-am explicat problema noastră, aceea de a ţine copilul tot timpul destul de cald, menţionând şi despre sticla pentru apa fierbinte. Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiţă de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obisnuită sinceritate concisă a copiilor noştri africani. "Doamne, te rog", s-a rugat ea "trimite-ne o sticla. Nu maine, ca n-ar mai fi de nici un folos pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta." În timp ce ma sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adăugat în încheiere: "Şi dacă tot te ocupi de asta, n-ai vrea să trimiţi şi o păpuşică pentru fetiţâ, astfel încât să ştie că Tu te gândeşti la ea?" Aşa cum se întampla deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situaţie dificilă. Puteam să spun din toata inima: "Amin"? Pur şi simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, ştiam ca El poate face orice. Aşa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i aşa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni aparte era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani şi niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; şi chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte? Eram doar la ecuator!  La jumatatea dupa-amiezii, în timp ce predam la şcoala de asistente, am primit un mesaj ca era o maşina la uşa din faţa a casei mele. Cand am ajuns acasă, maşina plecase, dar acolo, pe verandă, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simtit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut sa deschid singură pachetul, aşa că am trimis după copiii orfani. Împreuna am scos şnurul, desfăcând cu grijă fiecare nod. Am împăturit hârtia, având grijă ca să nu o rupem degeaba. Curiozitatea şi emoţia creşteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenţie cutia cea mare de carton. Întai am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărţit. Apoi am găsit bandaje tricotate pentru pacienţii leprozeriei şi copiii păreau puţin plictisiţi. A urmat o cutie de stafide - aveam să facem umplem un cuptor cu minunate chifle pentru week-end. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simţit... ar fi putut fi? Am apucat şi am scos din cutie – "da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-nouţă!" am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt nici n-am crezut că el va trimite aşa ceva.  Ruth era în primul rând de copii. S-a repezit în faţă, strigând: "Dacă Dumnezeu a trimis sticla, sigur este şi păpuşa!" Scotocind prin cutie, ea scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Uitandu-se la mine, întrebă: "Aş putea merge cu tine, mami, să dau păpuşica acelei fetiţe ca să ştie că Isus cu adevarat o iubeşte?" Acel pachet călătorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoala Duminicală, a auzit şi a ascultat îndemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator. Şi o fetiţă pusese înăuntru o păpuşă pentru un copil african - cu cinci luni înainte - ca raspuns la rugăciunea plină de credinţă a uneia de zece ani care a spus "în după amiaza asta". "Înainte ca să ma cheme, le voi raspunde!" ~Isaia 65:24~

You do the math

Despre oameni

Cruise Ship or Battleship?