vineri, 4 martie 2011

Nu spera, prietene... decide!

   Aşteptând să iau un prieten de la aeroportul din Portland, am avut una dintre acele experienţe care îţi schimbă viaţa şi despre care îi auzi pe unii oameni vorbind - cele care se strecoară în viaţa ta pe neaşteptate. Aceasta s-a întâmplat la numai un metru de mine.
     Străduindu-mă să-l văd pe prietenul meu printre pasageri, am observat un bărbat care se îndrepta spre mine, având în mâini două genţi uşoare. S-a oprit chiar lângă mine pentru a-şi saluta familia.
    Mai întâi, şi-a întins mâinile spre fiul sau mai mic (de vreo şase ani). A urmat o îmbrăţisare lungă şi plină de dragoste. Când s-au despărţit destul de mult încât să se privească, l-am auzit pe tatăl spunând: "Ce bine îmi pare că te văd, fiule. Mi-a fost atât de dor de tine!" Fiul său a zâmbit oarecum sfios, şi-a îndepărtat privirea şi a răspuns şoptit: "Şi mie, tată!"
    Apoi, bărbatul s-a ridicat, a privit în ochii fiului său mai mare (poate de noua sau zece ani) şi luându-i faţa în mâini i-a spus: "Eşti deja bărbat. Te iubesc foarte mult, Zach!" Şi s-au îmbrăţişat cu o îmbrăţisare tandră şi iubitoare.
    În acest timp, o fetiţă (poate de un an sau un an şi jumatate) se zbătea până la entuziasm în braţele mamei ei, fără să-şi ia vreun moment ochii de la minunata privelişte a întoarcerii tatălui. Bărbatul a spus: "Bună, fetiţa mea!", luând-o cu blândeţe din braţele mamei ei. A sărutat-o pe obrajori, a ţinut-o aproape de pieptul său şi o legăna. Fetiţa s-a liniştit imediat şi şi-a pus capul pe umărul lui, rămânând nemişcată într-o încântare candidă.
    După câteva momente, a înmânat fetiţa fiului său mai mare şi a spus: "Am păstrat ce era mai bun pentru la urmă!" şi a sărutat-o pe soţia sa. A fost cel mai lung şi mai pasional sărut din câte imi amintesc să fi văzut vreodată. A privit în ochii ei câteva secunde şi a spus încet: "Te iubesc atât de mult!" Priveau unul în ochii celuilalt, zâmbindu-şi fericiţi, în timp ce se ţineau de mână. Pentru un moment mi-au părut un cuplu proaspăt căsătorit, dar luând în considerare vârsta copiilor, era imposibil.
    M-am gândit la aceasta un timp, după care mi-am dat seama cât de absorbit eram de aceasta demonstraţie extraordinară de dragoste necondiţionată care era la doar un braţ depărtare de mine. Deodata m-am simţit stânjenit, ca şi cum invadasem ceva sacru, dar am fost uimit să-mi aud propria voce întrebând cu emoţie: "Uau! De când sunteţi căsătoriţi?"
    "Suntem împreună de paisprezece ani în total, dar căsătoriţi de doisprezece." a răspuns, fără să-şi ia privirea de la faţa încântătoare a soţiei sale.
    "Păi atunci, de când eşti plecat?" l-am întrebat. În cele din urmă bărbatul s-a întors şi m-a privit, păstrându-şi acel zâmbet strălucitor. "De doua zile întregi!"
    Doua zile? Eram înmărmurit. Judecând după intensitatea acelei întâlniri, am presupus că fusese plecat de cel puţin şase săptămâni - dacă nu de câteva luni. Ştiu că m-a trădat expresia feţei şi am spus aproape fără să vreau, sperând să-mi închei intervenţia inoportună cu o urmă de politeţe: "Sper ca şi căsnicia mea să fie atât de pasională după doisprezece ani!" Deodată bărbatul nu a mai zâmbit. M-a privit direct în ochi şi cu o forţă care mi-a pătruns direct în suflet, mi-a spus ceva care m-a schimbat pe loc:
"Nu spera, prietene...  decide!"
    Apoi mi-a oferit iarăşi un zâmbet minunat, mi-a strâns mâna şi a spus. "Dumnezeu să te   binecuvânteze!"
    Făcând asta, el şi familia lui s-au întors şi au plecat împreună. Încă mai priveam cum se îndepartează acel om extraordinar şi familia lui deosebită, când, prietenul meu vine si-mi spune: "Hei, la ce te uiţi?"
    Fără ezitare şi cu un aer ciudat de siguranţă am răspuns: "La viitorul meu!"
                                                                                               Jim Hohnberger - Viaţă din belşug

joi, 3 martie 2011

Rugăciunea atinge veşnicia

   Nimeni nu se ridică mai presus de viaţa sa de rugăciune. Predicatorul care nu se roagă, se joacă; poporul care nu se roagă se rătăceşte. Amvonul poate deveni o vitrină a talentelor, dar în cămăruţa de rugăciune nu sunt aplauze.
   Sărăcia bisericii, sărăcie care se vede în multe privinţe azi, este cea mai vădită aici, la locul rugăciunii. Avem mulţi organizatori, dar puţini agonizatori; mulţi jucători, puţini rugători, da, puţini rugă-tori, gladiatori în rugăciune. O mulţime de păstori, puţini luptători; multe temeri, puşine lacrimi: modă şi paradă prea mare, dar prea puţină râvnă în lucrare; mulţi sfătuitori, puţini ostenitori. dacă greşim în privinţa aceasta a rugăciunii, greşim în toate
   Cele două cerinţe pentru o viaţă biruitoare de credinţă sunt viziunea şi pasiunea, amândouă fiind născute şi menţinute prin rugăciune. Chemarea de a predica este deschisă unui mic număr de oameni, dar chemarea la rugăciune - cea mai înaltă chemare din toate cele adresate oamenilor - este deschisă tuturor.
   Credincioşii anemici spiritual îşi spun: "Astă seară nu merg la adunare; este doar ora de rugăciune!" S-ar putea ca diavolului să nu-i fie teamă de cele mai multe predici, dar să-i fie teamă de clipele de rugăciune. Experienţele trecute arată că îşi mobilizează toate armatele lui nebune să lupte împotriva poporului lui Dumnezeu când acesta se roagă. Creştinii moderni ştiu prea puţin ce înseamnă "a lega şi a dezlega", deşi paguba este doar a noastră. "Orice vei lega pe Pământ va fi legat în ceruri..." Aţi făcut lucrul acesta în ultima vreme? Dumnezeu nu-şi risipeşte puterea Sa; dar ca să fim mult pentru Dumnezeu însemnă să fim mult cu Dumnezeu!
   Lumea de azi se îndreptă spre iad cu o viteză care face ca avioanele să pară braşte ţestoase; dar vai, ce puţini îşi mai aduc aminte de când n-au mai stat de veghe o noapte întreagă aşteptând de la Domnul răspuns la rugăciunea lor pentru o trezire care să zguduie pământul. Ne emoţionăm greu azi. Şi confruntăm schelăria cu clădirea. Predicile de azi, cu interpretările lor palide a adevărurilor divine, forţează oamenii să considere multă activitate, drept pioşenie, multă comoţie drept creţie şi multă gălăgie drept trezire. 
   Taina rugăciunii este rugăciunea în taină. Un om care păcătuieşte nu se mai roagă, dar cel care se roagă nu mai păcătuieşte. Suntem săraci şi am bancrutat, am dat faliment în viaţa spirituală, dar nu ni se moaie inima şi nu ni se îndoaie genunchii. 
   Rugăciunea este extraordinar de simplă, dar este în mod simplu extraodrinară. Rugăciunea este cea mai simplă formă de vorbire pe care o poate încerca noul-născut şi totuşi atât de sublimă încât întrece în frumuseţe orice artă şi depăşeşte vocabularul uman. O Niagară de cuvinte înflăcărate nu înseamnă că Dumnezeu este impresionat şi mişcat. Una din rugăciunile cele mai adânci de pe paginile Bibliei n-a avut cuvinte: "numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul" ~1Samule 1:13~.  Nici o oratorie! Doar suspine negrăite!
   Am ajuns oare aşa de sub standard faţă de creştinismul nou-testamentar încât nu mai recunoaştem credinţa sfântă a strămoşilor şi suntem orbiţi de credinţa falsă, isterică a contemporanilor? Rugăciunea este pentru un credincios ceea ce e capitalul pentru un om de afaceri. 
   Poate cineva să nege adevărul că în organizarea şi administrarea bisercilor moderne povara cea mai arzătoare sunt banii? Şi totuşi această preocupare de căpetenie a bisericilor moderne a fost neglijată cu desăvârşire de Biserica Noului Testament. Accentul nostru este pe "a achita" şi al lor pe "a se ruga". Noi când ne-am achitat cheltuielile, ne-am potolit elanul; ei când se rugau, se cutremura ţi se zguduia locul!
   În privinşa aceasta, rugăciunea, rugăciunea nou-testamentară, rugăciunea inspirată de Duhul Sfânt, rugăciunea care sperie iadul şi cutremură pământul, niciodată n-a fost lăsată ca azi în seama unui grup aşa mic de oameni.
   Iar rugăciunea de felul acesta nu poate fi înlocuită cu nimic. Ori o trăim, ori murim!
                                                                      Leonard Ravenhill - De ce întârzie trezirea

Negustorul evreu

  Un negustor evreu, numit Simon, nu avea alt gând decât să facă avere. Strângea ban cu ban, îndurând lipsa şi foamea cu gândul la ziua când va fi un om avut. Au trecut  mai mulţi ani şi Simon a ajuns aşa cum îşi dorise: bogat. Viaţa lui s-a schimbat cu totul: şi-a schimbat casa, hainele, modul de a vorbi şi chiar modul de a se comporta. Era atât de strălucitor că nu mai semăna deloc cu negustorul de altădată.

  Ajuns la culme, se considera fericit. Hotărâ să meargă undeva şi să îşi sărbatorească împlinirea visului. Îşi îmbrăcă hainele cele mai scumpe, îşi luă pălăria şi ieşi în stradă. Era plină de lume! Făcu caţiva paşi şi, deodată, o trăsură scapată de sub control îl lovi de moarte, zdrobindu-l. Lacrimile începură să-i curgă şi îşi aduse aminte de Dumnezeu, strigând:
  - De ce, Doamne?! De ce m-ai lovit chiar astăzi?!
  Spre marea sa uimire, Dumnezeu i-a răspuns:
  - Sa-ţi spun drept, Simone, nu te-am recunoscut!…

miercuri, 2 martie 2011

Femeia invizibilă

Căruţa

 Într-o dimineaţă un băiat împreună cu tatăl său se plimba prin padure. La un moment dat, tatăl s-a oprit, a stat căteva secunde ascultând, apoi îşi întrebă feciorul:
"- Fiule, ascultă puţin şi zpune-mi ce auzi".
"- Cantecul păsărilor şi foşnetul frunzelor, tată", raspunse acesta.
"- Ascultă mai bine. În afară de acestea mai auzi ceva?"
Baiatul ciulind urechile îi răspunse:
"- Da tată, aud zgomotul unei caruţe."
"- Aşa este", răspunse tatăl, "mai mult decăt atăt, este o caruţa goală!"
"- Cum şti că este o caruţa goală, fără să o vezi ci doar auzind-o?"
"- Este foarte uşor să-ţi dai seama când o caruţă este goală, din cauza zgomotului pe care îl face. Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot."

marți, 1 martie 2011

Bărbatul şi femeia

   Un bărbat era sătul de a mai merge la muncă în fiecare zi, în timp ce soţia lui stătea acasă. Vrând să vadă cu ochii lui cu ce se îndeletniceşte soaţa în timp ce el muncea din greu la birou, zise astfel:
- Doamne, eu merg la serviciu în fiecare zi şi muncesc câte 8 ore, în timp ce soţia mea stă – fără nici o grija – acasă. Vreau ca şi ea să ştie prin ce trec eu zilnic, aşa că, te rog, permite-mi să facem schimb pentru o zi! Amin!
Dumnezeu, în minunata sa înţelepciune, i-a îndeplinit dorinţa.
   Dimineaţa următoare, destul de sigur pe sine, barbatul s-a trezit în pielea soţiei sale. S-a ridicat, a gătit micul dejun pentru partenerul său de viaţă, a trezit copiii, le-a pregătit hainele, le-a servit micul dejun, le-a făcut pacheţelele şi i-a condus la şcoală, a venit repede acasă, a adunat toate hainele şi le-a pus la spălat, s-a dus la bancă, s-a dus la cumpărături şi din nou acasă (ca să lase cumpărăturile); apoi, a plecat să plătească facturile lunare. Revenită acasă, a curaţat cutia pisicii şi a îmbăiat câinele. Era deja ora 13. A făcut paturile, a adunat rufele uscate, a aspirat în toată casa, a sters praful şi a spalat pe jos.
  A fugit apoi la şcoala după copii – cu care, pe drum, a intrat în discuţii contradictorii. Acasă a pregătit din nou laptele şi biscuiţii pentru copii şi s-a ocupat de ei ajutându-i să îşi facă temele. Apoi şi-a instalat masa de calcat şi a început sa calce. La ora 16:30 a început să cureţe cartofii şi să spele legumele pentru salată, a gătit carnea şi a pregătit totul pentru cina. După ce au mâncat de seară, din nou a spălat toată bucătăria, precum şi vasele, a făcut baie copiilor şi i-a pregătit pentru culcare... La ora 9, era deja extenuată; dar, pentru ea, ziua nu se terminase înca: era asteptată în pat de soţul său pentru a face dragoste; lucru pe care l-a făcut cu brio.
  A doua zi, bărbatul s-a trezit şi imediat a venit in genunchi înaintea lui Dumnezeu şi I-a zis:
- Doamne, nu ştiu la ce m-am gândit când am cerut să fiu în pielea soţiei mele… am greşit aşa de mult invidiind-o pe soţia mea, crezând că stă degeaba acasă toată ziua… Te rog, te rog mult,  schimbă-ne la loc, cum eram! Amin!
  Dumnezeu, în infinita Sa înţelepciune, i-a replicat:
  - Fiule, cred că ai învaţat o lecţie bună şi bucuros aş face schimbarea înapoi… dar, vezi tu…va trebui să aştepti înca 9 luni…noaptea trecută tocmai ai ramas gravidă şi va trebui să aştepti până când vei naşte!…

Uită-te mai întâi la tine!

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.
În prima dimineaţa din noua casă , în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon .
CE CEARCEAFURI MURDARE ÎNTINDE VECINA NOASTRĂ ÎN BALCON... !
Cred că are nevoie de un nou săpun...poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile !
Soţul ei privi şi rămase tăcut.
Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. 
După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spuse soţului ei: Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţându-o altă vecină?? 
Soţul ei îi răspunse:
"Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre ! "
"Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: "Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău", şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?... Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău." ~Matei 7:1-5~

sâmbătă, 26 februarie 2011

În Tine mă încred!



În tine mă încred - versuri

Dacă într-o zi ploaie nu va fi
Dacă în loc de rod şi floare
Glas de cântec sau culoare
Nori de praf în zări s-or ridica

Dacă într-o zi norii vor veni
Dacă mulţi din jurul meu
Nu vor fi când îmi va fi greu
Şi mereu vor spune în zadar

În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi greu va fi

Dacă intr-o zi anii vor fugi
Lăsând loc de griji sau boală
Urme-adânci sau tâmpla albă
Şi nu ştiu când ziua s-a sfârşit

În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi...
În Tine mă încred că vei fi lângă mine
Chiar dacă zi de zi îmi e greu sau mi-e bine
Şi frică nu-mi va fi când te ştiu langă mine
Dacă într-o zi greu va fi

Frică, frică nu va fi când te ştiu lângă mine!

Capcana privirii pătimaşe

     Primul păcat consemnat de Biblie este reacţia Evei când a văzut un lucru pe care l-a dorit. Era „bun de mâncat … plăcut de privit, şi … de dorit ca să deschidă cuiva mintea” ~Genesa 3:6~. Dar totuşi, acel lucru era interzis! Tot aşa este şi pofta – o dorinţă intensă, de nestăvilit, îndeosebi pentru ceea ce este interzis. Pavel descrie dorinţa ca „pofta rea” ~Coloseni 3:5~. Nu poţi să te joci cu ea pentru că te va birui.
     Mai întâi, pofta este o stimulare a minţii. „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi” ~Iacov 1:14-16~. Acest verset ne spune că pofta aparţine naturii adamice şi este progresivă. Când o privire devine un gând rău, atunci urmează păcatul şi moartea. Nu este de mirare că apostolul Iacov spune: „Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.”
     Privirea plină de poftă a ruinat multe vieţi. Trăim într-o vreme în care ispitele poftei sunt multe, astfel încât trebuie neapărat să facem legământ cu ochii noştri ~Iov 31:1~. Oamenilor păcătoşi le place să arunce o a doua privire şi mulţi au fost distruşi de consecinţele acestui fapt. Chiar şi oameni evlavioşi au fost prinşi în această cursă; David nu şi-a întors privirea şi a căzut în păcat. Fiul lui, Amnon, a cedat unei priviri pline de poftă care i-a ruinat relaţiile familiale şi l-a costat viaţa ~2Samuel 11-13~. Însă creştinii au puterea lui Dumnezeu de a-şi întoarce ochiide la desfrânare şi ispită. 
      Care sunt ameninţările privirii pline de  poftă?

  • Întinează mintea. Când mintea este plină de gânduri necurate, viaţa degenerează până la cel mai josnic nivel. Persoana se gândeşte la ce ar face dacă s-ar ivi oportunitatea, iar păcatul premeditat găseşte de obicei o oportunitate. Înţeleptul a spus: „căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet” ~Proverbe 23:7~. Petru ne-a învăţat că trebuie să „vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul” ~1Petru 2:11b~
  • Privirea plină de poftă  ne duce în imposibilitatea de a gândi corect despre noi înşine şi despre alţii. Atunci când mintea se concentrează pe ceea ce este interzis, logica este desconsiderată, bunul simţ este respins, iar sfatul sănătos este înăbuşit. Tinerii şi tinerele necăsătorite îşi pierd curăţia când îşi desfată privirile cu ceea ce hrăneşte natura firească. Cei căsătoriţi nu se pot raporta corect la tovarăşii lor de viaţă când permit gândurilor să alunece în desfrânare. Influenţe subtile, precum ţinutul de mână în public, relevă o relaţie superficială şi creează dificultăţi pentru alţii. Pavel îl încurajează pe Timotei: „fugi de poftele tinereţii” ~2Timotei 2:22~ Privirea plină de poftă ne face să alunecăm spre gânduri rele şi să ne imaginăm situaţii ireale.  Acesta este, bineînţeles, scopul autorilor iscusiţi de literatură care folosesc cuvinte sugestive, descrieri detaliate şiun limbaj adecvat pentru a crea imagini mintale şi impulsuri fizice de care scapi greu. Aproape fără excepţie, copertele acestor cărţi arată limpede că ele nu sunt bune pentru un creştin.
  • Privirea plină de poftă opreşte dezvoltarea dragostei curate. Dragostea adevărată nu se bazează pe frumuseţea feţei sau pe aspectul exterior, ci pe caracter şi angajament. Dragostea durează mult; pofta trece. 
  • Privirea plină de poftă aduce condamnare. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti.»” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” ~Matei 5:27-28~ Temele principale ale acestor versete sunt: ura lui Dumnezeu faţă de trădarea unităţii familiale şi consecinţa dramatică de a fi despărţit de cer. În mod clar sunt condamnate privirea plină de poftă, imaginaţia murdară şi indecentă, precum şi dorinţa ascunsă pentru ceea ce este interzis. Contextul pasajului de mai sus aduce în centrul discuţiei ochiul şi mâna. Ei sunt vinovaţii pentru adulter. Privirea şi atingerea plină de poftă trebuie să fie excluse complet din viaţa noastră. Ar fi mai bine să trăieşti fără aceste două simţuri decât să fii pierdut veşnic din cauza lor. Deşi privirea pătimaşă se aplică mai mult bărbaţilor decât femeilor, toţi trebuie să evităm păcatul privirii necurate, precum şi al ispitirii celorlalţi. 
     Cum ne putem păzi de aceste ameninţări?

  • Prin pocăinţa de orice eşec în acest domeniu. A-I cere ajutor lui Dumnezeu înseamnă a folosi resursele date de El. Dumnezeu aşteaptă ca noi să biruim şi să nu pierim. Prin umblarea în Duhul. Carnea şi duhul lucrează unul împotriva celuilalt. ~Galateni 5:16-17~. Viaţa este o călătorie. În această călătorie şi în căutarea ajutorului Duhului lui Dumnezeu care locuieşte în noi, El ne vacălăuzi în tot adevărul. 
  • Prin evitarea discuţiilor, a locurilor şi a oamenilor care ne duc în ispită. Unii se desfată în ispitirea celor nevinovaţi. Dar Iosif „a fugit afară din casă” ~Genesa 39:12~. Prin conversaţie şi comportament adecvat, ar trebui să ne construim reputaţia de creştini autentici. 
  • Prin refuzarea invitaţiilor de-a face ceva ce ştim că nu ne va înălţa spiritual.  Ar trebui să evităm locurile unde indecenţa este predominantă. De exemplu, ar trebui să avem discernământ în privinţa participării la evenimente precum reuniuni de familie şi adunări de afaceri unde ştim că indecenţa va fi evidentă. 
  • Îmbrăcându-ne decent! Îmbrăcarea modestă ne fereşte să gândim pătimaş şi să-i ispitim pe alţii. Vestimentaţia modestă are menirea de a acoperi şi ascunde trupul, nu de a-l dezveli. 
  • Meditând la lucrurile bune. Nu trebuie să ne concentrăm asupra necurăţiei, nici măcar pentru scurt timp. Ci ar trebui să ne imaginăm şi să ne gândim la lucruri curate. ~Filipeni 4:8~ ne oferă o listă de lucruri bune cu care să ne umplem mintea. 
  • Făcând fiecare gând rob ascultării de Hristos ~2 Corinteni 10:5~. Când vine ispita, trebuie să ne schimbăm ţinta gândurilor care trec prin mintea noastră. Petru a afirmat aceasta astfel: „încingeţi-vă coapsele minţii voastre” ~1 Petru 1:13~. Aceasta înseamnă să adunăm şi să strângem gândurile slobode care sunt împotriva moralei şi evlaviei. 
    Cu intenţia categorică de a distruge, pofta ne depărtează de adevăr. Trebuie să o depistăm la timp şi să o tratăm într-un mod hotărât şi imediat. Dacă nu, ne va distruge! 
     Prin ajutorul lui Dumnezeu putem fi mai mult decât biruitori!
                                                                                  ~Wayne Shank din Revista Sămânţa adevărului~

Descoperire

    "Învăţăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate." ~Psalm 119.129-130~       
       Pe vremuri oamenii credeau că pământul este plat. 
    Cristofor Columb (1451-1506) a descoperit că el este rotund. Columb a crezut din tot sufletul ceea ce afirma. Cei din jur l-au ironizat şi l-au batjocorit. Oare cum a descoperit Columb că pământul este rotund? Prin cercetarea Bibliei! Citind acest adevăr în Biblie, Columb s-a grăbit să-l creadă şi să-l demonstrze. Ca urmare, în loc să ajungă la capătul pământului în călătoria sa, el a descoperit un pământ nou. În anul 1502, Columb scria regelui Ferdinand şi reginei Isabella următoarele cuvin­te: "Descoperirea mea împlineşte pe deplin ceea ce fusese scris de profetul Isaia."

     Cristofor Columb a fost un om care citea Biblia şi aşa a găsit afirmaţia profetului Isaia: "El (Dumnezeu) şade deasupra cercului pământului…" ~Isaia 40.22~. Cuvinte­le Bibliei i-au dat siguranţă şi biruinţă lui Columb în cercetarea sa.
     Iată o dovadă, din multe altele, că Biblia este adevă­rată! Pe bună dreptate, sir William Herschel, descope­ritorul planetei Uranus, afirma: "Toate descoperirile umane par a confirma tot mai mult şi tot mai puternic adevărurile conţinute în Scripturile sacre."