Seria Paul Washer – Zece Acuzații (5)

   O ignoranță a doctrinei regenerării. Dragul meu prieten, o să spun asta răspicat: știu că sunt calviniști aici și știu că sunt arminieni aici și stiu că sunt tot felul de animale ciudate între cele două, dar vreau să știi asta. Deși eu înclin mai mult spre – cred că eu mă denumesc ca Spurgeonist în cinci puncte – vreau să știi asta. Nu calvinismul este subiectul. Eu voi intra într-un mare bucluc când va apărea asta pe Internet. Nu calvinismul este subiectul. Vă spun eu care este subiectul. Regenerarea. Și de aceea pot avea părtășie cu Wesley și Ravenhill și Tozer și toți ceilalți pentru că neținând seama de poziția lor în celelalte subiecte, ei au crezut că mântuirea nu poate fi manipulată de predicator, că este o lucrare măreață a puterii Atotputernicului Dumnezeu. Și cu ei, prin urmare, susțin și eu că a fost o lucrare a lui Dumnezeu. Este o manifestare mai mare a puterii lui Dumnezeu în lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt decât în crearea acestei lumi, a universului, pentru că El a creat lumea 'ex nihilo', din nimic. Dar El recrează un om dintr-o masă coruptă. Este corespondentă cu învierea din morți a Mântuitorului nostru. Dacă ești predicator, înțeleg că în predicare există învățători și predicatori și prezentatori și asta și cealaltă și toți sunt foarte necesari pentru sănătatea Bisericii. Dar trebuie să înțelegi aceasta. Ca bătrânul G.Campbell Morgan, am auzit de el că atunci când mergea în vârful acelui turn măreț să predice își spunea, "Ca un miel dus la măcelarie; ca o oaie mută înaintea celor ce o tund." El știa că în afară de o manifestare măreață a lucrării regeneratoare a Duhului Sfânt, tot ce ar fi spus era moarte. Duhul este cel care dă viața și în acest sens fiecare din noi care proclamă trebuie să proclame ca un profet. Ce vreau să spun cu aceasta? Noi suntem întotdeauna, noi suntem întotdeauna Ezechiel stând în acea vale de oase uscate și ele sunt foarte uscate. Și noi mergem acolo și ce facem? Noi proorocim. Noi spunem, "Ascultați Cuvântul Domnului." Și noi știm că vântul lui Dumnezeu trebuie să sufle peste aceste oase moarte altfel ele nu se vor mai ridica. Și când ai înțeles pe de-a-ntregul acest lucru în cea mai adâncă parte a ființei tale, nu te vei mai lăsa la manipularea înfăptuită așa de des în numele evanghelizării în țara aceasta. Tu vei proclama Cuvântul lui Dumnezeu. Îl vei proclama. 

   Doctrina regenerării. Uitați-vă la oameni ca Wesley. Priviți ce au avut ei de înfruntat pentru un moment, și dragul meu Whitefield. Ce au înfruntat? Toți credeau ca sunt creștini, în întregime creștini. De ce? Păi, ei erau botezați ca și copii mici, aduși în legământ. Ei erau confirmați. Ei trăiau ca demonii. Regenerarea era socotită ca un tip de credință religioasă căreia i s-a dat autoritate de către liderii vremii. Și apoi vin cei ca Wesley. "Nu. Nu este bine cu sufletul tău. Tu nu ești născut din nou. Nu este nici o evidență a vieții spirituale. Pe tine însuți cercetează-te. Încearcă-te dacă ești în credință. Caută să îți întărești chemarea și alegerea ta. Tu trebuie să te naști din nou." Aici în America, din cauza ultimilor câțiva ani, a câtorva decade de evanghelizare, ideea de naștere din nou este total pierdută. Ea înseamnă doar că o dată la o cruciadă tu ai luat o decizie și crezi că ai fost sincer. Dar nu există nici o evidență a unei lucrări supranaturale a Duhului Sfânt de recreare în viața ta. Dacă este cineva, nu dacă sunt anumiți oameni, dacă este cineva (oricine) în Hristos, este o faptură nouă.

   Și astăzi este același lucru. Ce înfruntăm noi? Vă voi spune ce înfruntăm. Nu este neaparat un fel de botez infantil în majoritatea cazurilor. Nu este o înaltă confirmare bisericească de către o autoritate ecleziastică. Noi înfruntăm rugăciunea păcătosului. Și sunt aici să vă spun, dacă am declarat război vreunui lucru, acesta este acel lucru. Voi spuneți: "Frate Paul.." Da, în același fel în care botezul la copiii mici, în opinia mea, a fost vițelul de aur al Reformei, pentru baptiști și evanghelici și toți ceilalți care le-au urmat până azi, vă voi spune că rugăciunea păcătosului a trimis mai mulți oameni în iad decât orice altceva de pe fața pământului. Voi ziceți, "Cum poți spune un asemenea lucru?" Mergeți cu mine la Scriptură și arătați-mi, vă rog. M-aș bucura să vă ridicați și să îmi spuneți unde a evanghelizat cineva în acest fel. Scriptura nu spune că Isus Hristos a venit la poporul Israel și a spus așa: "S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape, acum cine ar dori să Mă invite în inima lui? Văd acea mână." Nu așa spune. El a zis, "Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie." 

  Acum oamenii se încred în faptul că cel puțin o dată în viața lor ei au spus o rugăciune și cineva le-a spus că sunt mântuiți pentru că ei au fost destul de sinceri. Și deci, dacă îi întrebi despre mântuirea lor, "Ești mântuit?" ei nu spun, "Da, pentru că mă uit la Hristos și este o evidență măreață care îmi dă asigurarea că sunt născut din nou." Nu. Ei spun, "O dată în viața mea am spus o rugăciune." Și ei trăiesc ca demonii. Dar ei au spus o rugăciune. Și unii din ei... am auzit de un evanghelist care îl convingea pe un om să facă lucrul acesta. În final omul s-a simțit așa de incomod și evanghelistul a zis, "Bine, ști ce? Mă voi ruga lui Dumnezeu pentru tine și dacă este ceea ce vrei să Îi spui și tu lui Dumnezeu, strânge-mă de mână." Priviți puterea lui Dumnezeu!! 

  Decizionism. Idolatria decizionismului. Oamenii cred că vor merge în cer pentru că ei au judecat după sinceritatea deciziei lor. Când Pavel a venit la biserica din Corint el nu le-a spus, "Uitați, voi nu trăiți ca și creștinii așa că haideți să ne întoarcem la acel moment din viața voastră când ați spus acea rugăciune și haideți să vedem dacă ați fost sinceri." Nu, el a spus așa: "Cercetați-vă, pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință." Pentru că vreau să știi, prietenul meu, mântuirea este numai prin credință. Este o lucrare a lui Dumnezeu. Este un har după har după har. Dar dovada convertirii nu este doar examinarea sincerității din momentul convertirii tale. Este roada continuă din viața ta. 

   O, dragul meu prieten, uite ce-am făcut noi. Nu se cunoaște un pom dupa roada lui? Ce, 60%, 70% din America crede că e convertită, născută din nou? Noi omorâm câte mii de bebeluși într-o zi? Suntem urâți în jurul lumii pentru imoralitatea noastră. Totuși suntem creștini. Și eu aduc învinuirea drept la picioarele predicatorului. 

Satan's meeting

Te-ai întrebat vreodată cum e în iad?

Dacă te-ai întrebat vreodată cum e în iad, atunci vizionează următoarea mărturisire presărată cu versete biblice! 

Traducerea în română pe alocuri e eronată...

What Should We Do About Unanswered Prayer?

What Should We Do About Unanswered Prayer?

Câţiva români...despre minciună, biblie şi credinţă

Din Viaţa şi jurnalui lui David Brainerd (2)

   ‎"Cerul înseamnă să fiu pe placul lui Dumnezeu, şi să-L slăvesc, şi să-I dau totul, şi să fiu pe deplin consacrat slavei sale; acesta este cerul pe care îl doresc;  aceasta este religia mea, şi aceasta este fericirea mea, şi aşa a fost de la început, din momentul în care am primit religia adevărată; şi toţi care au această religie mă vor întâlni în ceruri.

Nu merg în ceruri ca să fiu onorat, ci ca să Îi aduc onoruri lui Dumnezeu. Nu contează unde voi sta în ceruri, dacă voi avea un loc de seamă sau umil; contează să iubesc, să slăvesc şi să fiu pe placul lui Dumnezeu."

   ‎"Am înţeles că nu voi mai fi niciodată fericit dacă nu mă face Dumnezeu fericit, dăruindu-mi capacitatea de "a-L slăvi şi a-L lăuda pentru totdeauna". luaţi-mi acest lucru, şi dăruiţi-mi cel mai frumos rai conceput vreodată de oameni sau de  îngeri, şi voi fi nefericit în veşnicie."

   ‎"O, nu plăcerile lumii mă pot mângâia! Dacă Dumnezeu îşi retrage prezenţa, ce sunt plăcerile oraşului pentru mine?O oră de singurătate în prezenţa lui Dumnezeu este mai bună decât o lume întreagă." 

   "Nu cred că mai există altă fiinţă la fel de rea ca mine. O, stricăciunea din sufletul meu! O, vina şi ruşinea care mă chinuiesc în faţa lui Dumnezeu! Nu mai ştiu ce să fac. O, doresc fierbinte să fiu curăţit de petele stricăciunii sufleteşti! O, dacă aş putea deveni asemeni lui Dumnezeu, sau dacă aş putea să Îi aparţin lui Dumnezeu" 

                                                                                                        ~David Brainerd~

Documentar 180

A paşte oi sau a distra capre?!

   Printre creştinii declaraţi s-a furişat un rău atât de bătător la ochi şi de obraznic, încât chiar şi cei mai miopi îl pot vedea. În ultimii câţiva ani s-a răspândit cu repeziciune, ca drojdia care lucrează până ce s-a dospit tot aluatul. Rareori a insuflat Satan bisericilor ceva mai viclean şi mai abil, anume că este o parte a misiunii lor aceea de a oferi oamenilor distracţie, pentru a-i putea câştiga. Mărturia Bisericii şi-a pierdut tot mai mult profunzimea, a devenit tot mai superficială. Puritanii încă vorbeau pe şleau, fără înconjur. Apoi omul a devenit indiferent şi n-a mai luat chiar aşa în tragic influenţele lumeşti. Curând, ele au fost tolerate la marginea bisericilor. Astăzi sunt instituite oficial cu argumentul că, în felul acesta, se pot atinge marile mase.

   La aceasta răspund în felul următor:

[1]  nu rezultă nicăieri în Scriptură că ţine de însărcinarea Bisericii creştine faptul de a oferi oamenilor distracţie. Dacă lucrul acesta ar ţine de lucrările spirituale, oare nu l-ar fi amintit Cristos? El a spus: "Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia întregii creaţii" (Marcu 16:15). Este suficient de limpede. La fel de limpede ar fi fost dacă ar fi adăugat: "... şi oferiţi distracţie celor care nu primesc Evanghelia cu mare interes". Dar nu găsim asemenea cuvinte. Se pare că El nu Se gândea la aşa ceva.

   Să luăm un alt pasaj: "El a dat pe unii ca apostoli, pe alţii ca profeţi, pe alţii ca evanghelişti şi pe alţi ca păstori şi învăţători... pentru lucrarea de servire" (Efeseni 4:11-12). Unde să-i încadrăm pe mucaliţi? Duhul Sfânt nu-i menţionează. Au fost oare profeţi persecutaţi pentru că nu i-au făcut pe ascultători să râdă sau pentru că au refuzat să facă lucrul acesta? (...)

[2]   oferirea de distracţie este în contrast direct cu învăţătura şi cu viaţa lui Cristos şi a tuturor celorlalţi apostoli. Care a fost atitudinea Bisericii faţă de lume? "Voi sunteţi sarea..." (Matei 5:13), nu bomboana! Sarea este respinsă, nu înghiţită (cu plăcere). Cuvintele lui Cristos au fost scurte şi dure: ,,Lăsaţi morţii să-şi înmormânteze morţii" (Matei 8.22); Isus credea aceasta cu o seriozitate sfântă!

   De-ar fi introdus Cristos mai multe elemente vesele şi plăcute în predicile Sale, nu Şi-ar fi pierdut popularitatea în incidentul din Ioan 6:60-69 (...). Nu citesc deloc că El ar fi spus: ,,Fugi după ei, Petre, şi spune-le că de mâine dimineaţă vom pune un alt fel de serviciu religios, atractiv, cu o predică scurtă. Vom pregăti mulţimii o seară plăcută. Spune-le că se vor simţi bine. Repede, trebuie să-i aducem cumva încoace pe oameni!"

Lui Isus Îi era milă de păcătoşi, El a suspinat şi a plâns din cauza lor, dar n-a încercat niciodată să-i distreze. În zadar va căuta cineva în Epistole Evanghelia distracţiei.

   Mesajul sună: ,,Ieşiţi [din lume], rămâneţi afară şi păstraţi-vă curaţi de ea!" (...) Primii creştini aveau o încredere nesfârşită în Evanghelie şi nu aveau nevoie de alte arme. După ce Petru şi loan au fost arestaţi din cauza predicilor lor, Biserica s-a strâns la rugăciune [Fapte 4]. Dar, în cererea ei, n-a spus: ,,Doamne, dă servilor Tăi ca, prin distracţia inofensivă şi chibzuită pe care o oferim acestor oameni, să le arătăm ce veseli suntem noi creştinii".

Ei nu s-au lăsat opriţi în a-L vesti pe Cristos; ei nu aveau timp să organizeze distracţii. Împrăştiaţi de persecuţie, s-au dus pretutindeni şi au predicat Evanghelia. Ei şi-au pus lumea-n cap. Aceasta e deosebirea faţă de noi, creştinii de azi.

   "0, Doamne, Te rog să cureţi Biserica de toată putreziciunea şi absurditatea cu care a împovărat-o diavolul şi să ne readuci la metodele apostolilor!"

[3] "Distracţia creştină" nu-şi nimereşte ţinta. Ea pricinuieşte tinerilor convertiţi pagube pustiitoare. Să se scoale cei nepăsători şi batjocoritori, care îi mulţumesc lui Dumnezeu că Biserica le-a venit în întâmpinare la jumătatea drumului, şi să depună mărturie. Să ia cuvântul cei trudiţi şi împovăraţi, care au găsit pace prin concertul "creştin". Să se ridice alcoolicii care au primit impulsul decisiv la convertire prin piesa "creştină" de teatru. Nimeni nu se va ridica. Evanghelizarea prin distracţie nu duce pe nimeni la convertire.

Ceea ce avem astăzi nevoie este studiul cu încredere [al Cuvântului lui Dumnezeu], împreună cu o viaţă spirituală serioasă, în care una creşte din cealaltă, ca fructul din rădăcină.

   Avem nevoie de învăţătură din Cuvânt, care să ne impresioneze în aşa fel mintea şi inima, încât să ne aprindem şi să ardem.

                                                                                      de C.H. Spurgeon

Cine este acest Om?

   Iată Omul născut într-un sat din orientul apropiat în urmă cu 2000 de ani. A crescut într-un alt sat până la vârsta de 30 de ani, muncit într-un atelier de tâmplar...după care 3 ani şi jumătate a umblat ca şi predicator călător.

   N-a avut nici o casă, n-a avut nici o familie, n-a avut nici o slujbă publică, n-a studiat la nici o universitate, n-a călcat în nici unul din marile oraşe ale lumii, n-a călătorit mai mult de 250 km de locul unde S-a născut, n-a avut nici o licenţă. Doar El însuşi.

   Din tinereţe opinia publică s-a ridicat împotriva Lui, prietenii l-au părăsit, cel mai apropiat L-a negat, un altul L-a trădat! A fost dat în mâna duşmanilor, a fost batjocorit, a fost judecat, a fost condamnat pe o cruce între doi tâlhari.

   A mutit şi a fost îngropat într-un mormânt de împrumut prin mila unui prieten.

   Douăzeci de secole s-au scurs şi astăzi El este piatra centrală a rasei umane.

   Putem afirma cu toată convingerea că toate armatele care au mărşălui vreodată, toate navele care au fost construite, toţi regii, prinţii şi preşedinţii lumii nu au afectat aşa de puternic viaţa omului ca şi această singură viaţă.

   N-a scris nici un rând dar nici o bibliotecă din lume nu poate cuprinde toate cărţile care s-au scris despre El.

   N-a compus nici un vers, dar El este subiectul celor mai multe cântece care s-au scris vreodată.

   N-a fondat nici o universitate, dar nici o şcoală din lume nu se poate mândri cu atâţia ucenici pe băncile ei, câţi are El.

   N-a comandat nici un soldat, n-a mărsăluit nici o armată, dar nici un general de oşti nu a cucerit atâtea inimi rebele, fără nici un singur foc de armă ţi n-a avut atâţia voluntari sub steagurile Lui câţi are acest Om.

   Numele marilor oameni de stat ai Europei, ai Asiei, ai Americii a filosofilor, a revoluţionarilor, a anarhiştilor au apărut pentru o vreme şi au dispărut, dar Numele Lui străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic pentru că Pilat nu L-a putut ucide, mormântul nu la putut ţine, moartea nu L-a putut învinge.

   El şade în cel mai înalt vârf al gloriei cerurilor.

   Este adorat de sfinţi, este venerat de îngeri, este temut de Diavol şi este proclamat de Dumnezeu Tatăl ca: Domnul Domnilor şi Împăratul Împăraţilor şi numele lui nu este altul decât Isus Hristos!

Fă din mine ce ai vrea să fiu

1. Cine-i oare meşter mare,
În întregul univers?
Care să mă modeleze,
Dându-mi chipul Său ceresc.

Fă din mine ce ai vrea să fiu

O vioară a iubirii Tale
Să cânt pe coarda harului ceresc
Şi tot mai mult în dragoste să cresc.

2. El e piatra lepădată,
De zidar sus pe calvar.
Doar El poate să ne facă,
Pietre vii în sfânt altar.

3. Azi purtăm-n vase slabe,
Măreţia Domnului,
Mâine însă transformate,
Vom fi sus în casa Lui.

Amin