joi, 7 aprilie 2011

Reguli practice pentru împăcarea cu ceilalţi

  A avea relaţii paşnice cu alţi oameni este un lucru ce se poate învăţa. Sunt câteva reguli de bază care să ne ajute „să urmărim lucrurile, care duc la pacea … noastră.”
  1.  Decide-te să ai o atitudine smerită. 
  Biblia spune: „Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.”~1 Pet. 5:5b~
  Trebuie să-i întâmpinăm pe cei ostili cu un spirit copleşitor de bunăvoinţă. Trebuie să fim calmi, maleabili, curaţi şi smeriţi – decişi să trăim în pace cu toţi oamenii – chiar şi cu cei mai arţăgoşi. Noul Testament ne porunceşte de peste douăzeci de ori să arătăm o bunătate şi o generozitate permanentă. 
  2.  Roagă-te ca Dumnezeu să aducă schimbarea. 
  Dumnezeu vrea ca noi să ne înţelegem bine unii cu alţii. El îi îndeamnă pe creştini să trăiască „în pace” între ei ~2 Cor. 13:11~ Romani 12:18~ spune că trebuie să trăim „în pace cu toţi oamenii.” În ~Matei 5:9~, Isus a spus: „Ferice de cei împăciuitori.” ~Romani 14:19~ ne sfătuieşte „să urmărim lucrurile, care duc la pacea … noastră.” Trebuie să ne rugăm specific pentru aceasta, cerându-i Domnului să ne ajute să găsim modalităţi prin care să ne înţelegem mai bine cu membri familiei, cu şeful la lucru, cu cei mai respingători şi cu alţi oameni din biserică. Uneori pare că stăruinţa noastră în rugăciune nu aduce nici un rezultat, însă Dumnezeu poate să schimbe atitudini şi să transforme comportamente – şi de multe ori El face aceasta ca răspuns la rugăciunile noastre.
  3.  Încearcă să înţelegi punctul de vedere al celuilalt. Fiecare om este unic în felul său, iar unii au personalităţi diferite de ale noastre. Dăm de necaz când aşteptăm ca alţii să fie exact aşa ca noi. Amprentele noastre nu sunt identice. Constituţia organismelor diferă (unii se simt bine la 25 grade C, alţii doar la 20 grade C). Diferă şi ceea ce ne place ori nu ne place (unii preferă mâncarea simplă, alţii pe cea condimentată). Şi totuşi, în ciuda acestor diferenţe, Dumnezeu are un loc pentru toţi. Când Isus i-a ales pe cei doisprezece ucenici, ei aveau personalităţi diferite. Petru era direct, alţi doi erau numiţi „fiii tunetului”, Andrei era tăcut, Toma un îndoielnic. Şi totuşi, fiecare a avut rolul său important în planul lui Dumnezeu.
  4. Veghează atent la felul în care-ţi foloseşti limba. 
  Limba este în  gură, ea se află într-un loc umed şi poate luneca uşor. Amintindune că omul obişnuit rosteşte peste 20.000 de cuvinte zilnic (după un studiu al Universităţii Minnesota), ne dăm seama că nu este deloc uşor să ne păzim limba. Bârfelile, denigrările, exagerările şi împroşcările cu noroi nu trebuie pomenite printre copiii Domnului. 
  5.  Învaţă arta comunicării mărinimoase.
  Trebuie să confruntăm persoana care ne-a greşit. În ~Matei capitolul 18~ ni se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, dute şi mustră-l între tine şi el singur (v. 15). În loc să-ţi pierzi cumpătul, să ridici tonulşi să izbeşti cu pumnul, abordează persoana ofensatoare deschis şi cu bunătate şi încearcă reconcilierea. În timpul conversaţiei: nuîntrerupe vorbirea celuilalt, stăpâneşte-te emoţional, rosteşte problemele clar şi nu bate câmpii, spune adevărul, dar „în dragoste” ~Efeseni 4:15~, fă-l pe celălalt să te îndrăgească, nu neapărat pentru ce spui, cât mai degrabă pentru cum o spui. De obicei, când doi oameni comunică, descoperă că ofensa n-a fost chiar atât de mare pe cât au crezut, ba uneori nici nu a existat vreo ofensă. Iar alteori, ei se pocăiesc şi totul se poate îndrepta fără alte demersuri ulterioare.
  6.  Practică îngăduinţa şi iertarea. 
  Biblia spune: „Îngăduiţivă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul” ~Coloseni 3:13~.  Îngăduinţă înseamnă „a suporta”, „a îndura”. Aceasta implică probabilitatea ca fiecare din noi, într-un fel sau altul, să facă ceva care să-i pună pe alţii la încercare. Venim din locuri diferite, culturi diferite – nu ne înţelegem întotdeauna unii pe alţii şi nici nu suntem mereu de acord unii cu alţii: în privinţa metodelor de educare a copiilor, timpul de începere a serviciilor bisericeşti etc., dar trebuie să „ne îngăduim” reciproc. 
Uneori preferăm ca un lucru să fie făcut într-un mod diferit, dar de dragul armoniei nu spunem nimic. Îngăduinţa înseamnă reţinere. Iertarea, prin contrast, înseamnă „a nu ţine nimic împotrivă.” A ierta înseamnă „a da drumul” altuia, a elibera pe cineva de greşelile făcute împotriva noastră. Dumnezeu ne iartă complet când venim la Hristos şi Îl primim pe El ca Mântuitor personal. El ne şterge trecutul şi ne pune într-o poziţie restaurată înaintea Tatălui. Acum El ne cere să-i iertăm pe cei ce ne-au greşit. E prea mult?
  7.  Fii conştient că unele conflicte nu vor dispărea. 
  Îndemnul din ~Romani 12:18~ spune că trebuie să trăim în pace cu toţi – dar porunca nu este absolută. Spune acolo: „întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” Aceasta implică faptul că uneori nu este posibil să ne înţelegem perfect cu alţii. Cum pentru o neînţelegere e nevoie de doi oameni, de tot atâţia este nevoie pentru a se putea rezolva o problemă. Dacă încerci reconcilierea, dar celălalt nu cooperează, va trebui poate să accepţi că (cel puţin pentru moment) tensiunea va continua. Însă nu renunţa. Continuă să încerci să îndrepţi situaţia alături de cel ce îţi este critic. Niciodată să nu încetezi să-l tratezi cu respect, dar nu te lăsa prins de el într-o ceartă de vorbe. Ţine minte că Dumnezeu poate interveni şi aduce pace mai târziu, chiar dacă o soluţie pare improbabilă acum. 
  Întreaga biserică trebuie să  urmărească pacea. Cele de mai sus au fost doar câteva sfaturi practice menite să ne ajute în această privinţă.

                                                                                    din revista Sămânţa Adevărului de Harold S. Martin

marți, 5 aprilie 2011

I see You


Michel W. Smith - I see You - lyrics 


Lord, You're leading me
With a cloud by day
And then in the night
The glow of a burning flame

And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You

And You take my hand
And You wash it clean
I know the promised land
Is light years ahead of me

And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You

And the eagle flies
And the rivers run
I look through the night
I can see the risin' sun

And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You

Well, the grass will die
And the flowers fall
But Your Word's alive
Will be after all

And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You

El trebuie să crească

  "Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării." ~1 Petru 2:11~
  J.R. Miller a scris: "Singurul lucru care-i însoţeşte pe jelitorii care se întorc de la mormânt şi nu se lasă îngropat este caracterul omului. Caracterul omului supravieţuieşte. Nu poate fi îngropat!" Deşi această afirmaţie este adevărată, există ceva mai important decât ceea ce cred oamenii despre noi după moarte: impactul pe care l-am avut în viaţa altora, de dragul lui Hristos.
  Trecând prin viaţa - câştigând un venit cinstit, respectându-ţi cuvântul, răspunzând răului cu bine, considerându-i pe alţii mai pre sus decât pe sine - continuâ să-I acorzi tot creditul lui Hristos. Lasă ca slava Lui să strălucescă atât de puternic, încât atunci când vei muri, cei dragi ai tăi să spună: "Ce măreţ este Dumnezeul căruia i-a slujit acest ucenic!"
                                                                                                      ~John MacArthur~

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Cunoaşterea lui Dumnezeu

  Cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea umană se află într-o strânsă interdependenţă.
  Dacă dorim să avem adevărata înţelepciune trebuie să cunoaştem două lucruri: trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine. Ca să-l cunoaştem cum trebuie pe unul dintre cei doi, trebuie să-l cunoaştem la fel de bine şi pe celălalt.
  Nu ne putem gândi serios la noi înşine fără să ne gândim la Cel ce ne-a făcut şi care continuă să ne poarte de grijă. Capacităţile cu care am fost înzestraţi sunt de o aşa natură încât nu ni le-am fi putut însuşi singuri şi cu siguranţă viaţa nu ne-am fi putut-o da noi înşine. 
  În viaţă ni s-au dat atâtea lucruri încât se cuvine să ne gândim la Dădătorul lor. Mai mult decât atât, conştienţi de deficienţele naturii noastre corupte de păcat dorim să ne întoarcem spre Dumnezeu, ca să căutăm lucruri mai bune. 
  Dorim ca Dumnezeu să înlocuiască neştiinţa, sărăcia, slăbiciunea şi corupţia cu adevărata Lui înţelepciune, sănătate, putere şi dreptate.
  Cunoaşterea de sine. Ca să avem o imagine corectă despre noi înşine, trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi aflăm cu ce ne asemănăm noi în ochii Lui.
  Mândria noastră omenească ne face să credem că suntem înţelepţi şi sfinţi, dar asta numai până când ne raportăm la Domnul, a cărui perfecţiune este singurul nostru standard de comparaţie. Atunci ne dăm seama că suntem prefăcuţi. Ne mulţumim doar cu o dreptate aparentă fără să avem adevărata dreptate a lui Dumnezeu. Judecata noastră este coruptă de răul din jurul nostru. Din această cauză credem că unele lucruri sunt bune deşi, în realitate, ele sunt doar mai puţin corupte decât celelalte lucruri. În acelaşi fel, putem privi culorile între negru şi crem, spre exemplu şi , pentru că ochii ne sunt obişnuiţi cu negrul, suntem tentaţi să credem că cremul este alb. Este necesar să cunoaştem că în ochii lui Dumnezeu dreptatea noastră este păcat, puterea noastră este slăbiciune şi înţelepciunea noastră este prostie.
Reacţiile celor care s-au întâlnit cu Dumnezeu. Toţi credincioşii care, într-o împrejurare sau alta, au fost conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu au fost cuprinşi de frică şi uimire. Tatăl lui Samson, Manoah, a zis: "Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu"~Judecători 13:22~ Isaia şi-a simţit foarte tare păcătoşenia. El a strigat: "vai de mine! sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate..."~Isaia 6:5~. Vezi de asemenea ~Daniel 8:18; 10:16-17~. De la aceşti oameni putem învăţa că omul se simte neînsemnat ori de câte ori este confruntat cu măreţia lui Dumnezeu.
                                                                                                         ~John Calvin~

miercuri, 30 martie 2011

Gunoi intră, gunoi iese!

  "Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească." ~Filipeni 4:8~
  Prin experienţa dureroasă a mustrării primite din partea Domnului, Petru a învăţat că era vulnerabil în faţa lui Satan. Satan îi putea pune cuvinte pe buze, la fel de bine ca Domnul. Dacă lui Petru îi păsa de lucrurile lui Dumnezeu, sau dacă nu făcea voia lui Dumnezeu, el putea ajunge instrumentul duşmanului. 
  Ia-ţi câţeva minute pentru a-ţi revizui ultimele zile. Cât de mult din timpul tău a fost petrecut în expunere faţă de gândirea lumii? Cât de mult timp ai petrecut cu televizorul, radio, filme, reviste, loc de muncă. Compară acest timp cu timpul petrecut în Cuvânt, în prezenţa unor prieteni sau familii creştine sau ascultând muzică ziditoare.
  Nu putem evita contactul cu lumea şi nici n-ar trebui s-o facem. Însă, putem contrabalansa cu atenţie informaţia dăunătoare care ne vine în mod constant, cu lucruri care să ne zidească sufletele. Altfel, ne putem potrivi cu acel vechi moto al programatorilor: "gunoi intră, gunoi iese!"
                                                                                      ~John MacArthur~

marți, 29 martie 2011

Ce mare har!

1. Ce mare har să poţi vedea cu ochii tăi lumina,
Dar mult mai mare har tu ai când ţi-e iertată vina.
Ce mare har, ce mare har,
Să ai iertată vina.

2 . Ce mare har să poţi s-auzi cu-a ta ureche cântul,
Dar mult mai mare har tu ai, când poţi s-auzi Cuvântul.
Ce mare har, ce mare har,
S-auzi tu azi Cuvântul.

3. Ce mare har să poţi să guşti din roade de tot felul,
Dar mult mai mare har tu ai, când guşti ce bun e Domnul.
Ce mare har, ce mare har,
Să vezi ce bun e Domnul.

4. Ce mare har, ca mirosind parfum de flori frumoase
Să răspândeşti mereu în jur miresme sfinte-alese.
Ce mare har, ce mare har
Să respândeşti miresme.

5. Ce mare har să crezi în El văzândul ca şi Toma,
Dar mult mai mare har să crezi, deşi nu-L vezi acuma.
Ce mare har, ce mare har,
Să crezi în El acuma.
                           Amin!

Despre rugăciune

 Compozitorul unei cântări spune: „Rugăciunea este respiraţia vitală a creştinului, aerul său.” Scopul acestui articol este să motiveze părinţii pentru a se ruga. Câteva principii ale rugăciunii regăsite în Efeseni 3 vor fi baza gândurilor noastre. 
  Elementele rugăciunii Pavel se referă la poziţia în rugăciune când afirmă: „îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”~Efeseni 3:14~. El se vedea cel mai neînsemnat dintre sfinţi. 
  Această atitudine este punctul de plecare al rugăciunii. Noi suntem lipsiţi, prin urmare, venim în rugăciune la Dumnezeu care este singurul nostru ajutor. Rugăciunea atinge resursele veşnice ale lui Dumnezeu. Ne rugăm să înţelegem voia şi scopul lui Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să îndeplinim planul lui Dumnezeu. Ea ar trebui să ne unească şi să ne contopească cu scopurile şi caracterul lui Dumnezeu. Pentru a face aceasta, Dumnezeu ne oferă harul Său şi „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos”. Da, toate bogăţiile spirituale şi toată înţelepciunea sunt ascunse în Isus Hristos, iar rugăciunea este cheia de a intra în posesia lor. 
  Rugăciunea are putere doar dacă este întărită de Duhul lui Dumnezeu. Iuda vorbeşte despre rugăciunea în Duhul Sfânt. Pavel, în Romani 8, spune că Duhul Sfânt mijloceşte la Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Cu siguranţă, nu este corect să rostim rugăciuni ca profeţii lui Baal din ~1 Împăraţi 18~. 
  Viaţa condusă de Dumnezeu este cea care apelează la sala tronului din cer Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde.” ~Ieremia 33:3~ „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” ~Matei 7:7~ Gândeşte-te la ideile de mai sus şi vei observa că sunt elementele de bază ale rugăciunii. Dumnezeu ni le-a dat prin apostolul Pavel, un „părinte” extraordinar, rugativ. 
  Practica rugăciunii Rugăciunea trebuie să aibă un loc deosebit în viaţa fiecărui sfânt – în rugăciunile personale, familiale, congregaţionale, pentru binecuvântarea mesei şi în vremuri deosebite. Pavel a scris în mod simplu: „Rugaţi-vă neîncetat.” ~1 Tesaloniceni 5:17~ Ca să avem această dispoziţie înspre rugăciune, trebuie să avem un timp şi un loc unde să ne întâlnim zilnic cu Dumnezeu.
  Ce Îi cerem lui Dumnezeu? În primul rând, venim înaintea Lui cu nevoia noastră de sfinţenie şi de har. De asemenea, stăruim înaintea Lui pentru copiii noştri (care sunt binecuvântările Lui speciale) înainte şi după naşterea lor. Ne rugăm pentru mântuirea lor, pentru puritatea lor, pentru educaţia lor, pentru credincioşia lor faţă de Domnul, pentru parteneri evlavioşi, dacă Domnul îi va călăuzi să se căsătorească şi pentru har deosebit dacă El alege altceva.
  Alături de Ana, fiecare părinte ar trebui să poată spune: „Pentru copilul acesta mă rugam”. ~1 Samuel1:27~ Aceasta înseamnă că noi ne dorim copii şi că ne rugăm zilnic pentru ei până moartea ne desparte. Rugăciunile noastre au un impact deosebit în viaţa copiilor noştri. Din viaţa de rugăciune se revarsă laude şi mulţumiri. „Mulţumiţi totdeaunalui Dumnezeu Tatăl.” ~Efeseni 5:20~ 
  Recunoaştem cu bucurie fiecare rugăciune ascultată, precum şi frumuseţea, şi sfinţenia Dumnezeului nostru, căruia îi place să asculte şi să răspundă la fiecare cerere.
  Satan a văzut protecţia lui Dumnezeu în viaţa lui Iov, care era un tată rugativ. Dragi părinţi, înălţăm noi ziduri de rugăciune în jurul copiilor noştri? Nimic altceva nu poate controla puterea lui Satan. El tremură când îl vede pe cel mai slab sfânt în genunchi. 
  Ce lucruri Îl determină pe un părinte să se roage şi care sunt rezultatele rugăciunii? Problemele ar trebui să dea naştere rugăciunii. Ana a trecut prin provocări asemănătoare. Ea
nu avea copii. Rivala ei îngreuna situaţia şi mai mult. Dumnezeu s-a folosit de aceasta să-i dea o sarcină grea Anei. Învăţăm noi să fim părinţi rugativi, asemenea Anei, prin încercările şi ispitele pe care Dumnezeu le permite? Satan însuşi ne-ar sta în cale. Lui îi place să se interpună între Dumnezeu şi sfântul care se roagă.
  În timpul şederii israeliţilor în Egipt, Faraon a poruncit: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat (israelit) care se va naşte, şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.” ~Exod. 1:22~ Cu siguranţă, rugăciunile părinţilor lui Moise au avut un rol însemnat în cruţarea vieţii lui Moise.
  Rugăciunile făcute de trei ori pe zi ale lui Daniel l-au ţinut credincios Domnului şi au avut drept rezultat eliberarea lui din groapa cu lei. Trebuie să avem toată plinătatea lui
Dumnezeu. Trebuie să conştientizăm puterea Lui de-a face „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” ~Efeseni 3:20~. Trebuie să învăţăm să ne transformăm problemele înrugăciuni. Satan vrea să ne umple cu ură; noi să cerem dragoste. Principiile şi practica rugăciunii se unesc în scopul rezolvării problemelor celui ce se roagă, iar Dumnezeu este slăvit.
  Avem nevoie de viziune. Ucenicii au spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.” ~Luca 11:1~ Învăţăm prin exerciţiu. Rugându-ne, observăm nevoia de rugăciune. Doar veşnicia va descoperi deplina valoare a rugăciunii. Adună cerul cu bucurie mireasma rugăciunilor noastre? 
  Cum decurge viaţa ta de rugăciune? Pricepem noi „dragostea lui Hristos, care întrece orice înţelegere”? Suntem „umpluţi cu plinătatea lui Dumnezeu”? Stăm noi în picioare înaintea Domnului ca Avraam? Suntem şi noi asemenea lui Eprafa, care „totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu”? ~Coloseni 4:12~. Lucrarea rugăciunii este cea care aduce progres în rugăciune.
  Stăruieşte în rugăciune. Moise este un exemplu deosebit în această privinţă. El a dorit aşa de mult slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea poporului său, încât a fost gata să-i fie şters numele din Cartea lui Dumnezeu de dragul poporului său. Bucuria sublimă a părinţilor rugativi este aceea de a vedea copiii că aleg şi urmează calea adevărului. Desăvârşirea va fi rezultatul final. Rugăciunea ne modelează viaţa după chipul lui Dumnezeu. Rugăciunea ajută la îndepărtarea păcatului, detronarea eului şi zădărnicirea greşelilor. Ne aduce în voia desăvârşită şi deplină a lui Dumnezeu. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” ~Iacov 5:16~ 
   Părintele care se roagă ajunge în prezenţa Celui care este frumuseţea desăvârşită alături de copiii lui, precum şi de cei pentru care se roagă! „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” ~Psalmul 17:15~
  Să ne rugăm neîncetat şi să nu obosim! 
                                                                                      ~de Sidney M. Carpenter~

sâmbătă, 26 martie 2011

Visând la căsătorie...




 Am primit zilele trecute o poezie de la o prietenă dragă şi am reauzit-o astăzi, înregistrată, recitând-o la o seară de tineret.

  Aş vrea să o împărtăşesc cu oricine are nevoie de ea. Poezia se numeşte visând la căsătorie!

            

        
              -Visând la căsătorie-

  Ştii că ai cerut lucrul cel mai scump, făcut vreodată de mâna Domnului?
  Inima unei femei, viaţa unei femei şi dragostea ei minunată!
  Şi că ai cerut, un lucru nepreţuit, aşa cum un copil cere o jucărie,
  Pretinzând un lucru pentru care... alţii au murit, cu îndrăzneala nesăbuită a unui băiat?

  Mi-ai prescris ce trebuie să fac, m-ai cercetat ca un bărbat.
  Acum stai şi tu la poarta sufletului meu de femeie, până când am să te cercetez şi eu.
  Vrei ca mâncarea să-ţi fie caldă oricând, şosetele şi cămaşa să-ţi fie curate.
  Eu vreau ca inima ta să fie limpede ca cerul! Iar, sufletul tău curat ca stelele!

  Ţie-ţi trebuie o bucătăreasă să-ţi gătească, mie-mi trebuie ceva mai important!
  Tu vrei o croitoreasă, eu vreau un bărbat şi-un rege!
  Un rege peste ţara unui cămin, şi-un bărbat, la care Domnul, ce l-a creat
  Să se uite ca-n prima zi şi să zică..."E foarte bun!"

  Eu sunt tânără şi frumoasă, dar într-o zi, bujorii în obraji s-or ofili!
  O să mă mai iubeşti şi printre frunzele îngălbenite, cum m-ai iubit printre florile de mai?
  Ţi-e inima ocean limpede şi puternic, unde-mi pot trimite corăbiile?
  O femeie care iubeşte, află rai şi iad când se căsătoreşte!

  Îţi cer tot ce-i măreţ şi adevărat, tot ce înseamnă un bărbat!
  Dacă asta-mi vei da toată viaţa mea, voi fi şi voi face ce-mi ceri!
  De nu... e simplu să afli, plătind puţin, o bucătăreasă şi-o spălătoreasă!
  Dar inima unei femei şi viaţa ei, nu se câştigă astfel.

vineri, 25 martie 2011

De ce trecem prin necazuri?!


"În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."~Matei 16:33~


  Suferinţele prin care trec sfinţii sunt adesea un mister pentru noi, chiar şi atunci când nu ne îndoim de înţelepciunea, dragostea şi bunătatea Domnului. Dar El nu greşeşte. Lumânarea se consumă pentru a lumina.
  Chiar şi apostolul Pavel a fost în pericol de a se "îngâmfa". De aceea i s-a dat un "spin în carne", ca să îl pălmuiască. Suferinţa trebuie îndurată; calea umilinţei şi a durerii trebuie străbătută. Dar Domnul Isus, Cel care ne iubeşte şi care S-a dat pe Sine pentru noi va fi cu noi. El a spus "puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune" ~2Corinteni 12:9~ Pe calea suferinţei apostolul Pavel a avut de învăţat ~2Corinteni 12:10~ iar noi de asemenea putem învăţa lecţii adânci şi preţioase.
  Suferind, primim binecuvântarea de a fi întăriţi în  Hristos într-un mod pe care altfel nu l-am fi putut experimenta. Apoi după ce am învăţat prin experienţă calea binecuvântată pe care Domnul a răspuns nevoii noastre şi ne-a binecuvântat în încercarea prin care am trecut, putem încuraja şi mângâia şi pe alţii ~2Corinteni 1:3-4~
  Avem nevoie de suferinţă de la Domnul pentru că firea păcătoasă este încă în noi. Atunci când suntem lucraţi de Domnul prin necazuri, învăţăm tot mai mult să nu ne mai încredem în noi înşine  şi nici în carne. În felul acesta vom fi tot mai desprinşi de lume şi tot mai atraşi de lucrurile de sus.
  El este Stăpânul, Domnul, este suveran, şi el îi iubeşte pe slujitorii Săi în mod desăvârşit, de neschimbat, şi întotdeauna îi conduce pe calea corectă. cât de minunate sunt căile Sale! Adesea ele depăşesc înţelegerea pe care o avem acum, dar el ştie să facă toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce Îl iubesc.
                                                                                                           ~H.H.Snell~