Cartea vieţii

   Domnul Marshal era un om bogat şi mândru. Într-o zi arată unia dintre lucrătorii săi un cec de o sută de mii de dolari pe care scria numele său, şi îl întrebă ironic:

  - Ce zici Paule, ţi-ar plăcea să ai numele pe scris pe o asemenea hârtie de valoare?

  Paul răspunse cu modestie şi cu faţa radiind de bucurie:

  - Domnule Marshal, numele meu este scris pe o hârtie mult mai valoroasă decât aceasta.

  - Ce vrei să spui? întrebă mirat bogatul.

  - Numele meu este scris în cartea vieţii. Cei care vor fi găsiţi scrişi acolo, vor merge în cer unde nu vor mai fi dureri, ci numai bucurii care nu se vor sfârşi niciodată. 

  - Paule cât ai plătit ca numele tău să fie scris acolo? 

  - Eu nu am plătit nimic. Mântuitorul a plătit totul, răspunse Paul. În Biblie scrie: "Dar tututor celor ce au L-au primit, adică tuturor celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu". Şi toţi aceşti copii ai lui Dumnezeu au numele trecut în cartea vieţii. Mântuirea este cel mai preţios DAR pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor.

  Te bucuri şi tu de acest dar?

Voia lui Dumnezeu

A crede

     Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toateacestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente euîi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol decredinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nue nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decâtHristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cinevami-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.

                                                                                      Dostoievski în "Scrisoare către o decembristă"

Cum ştim dacă Îl iubim pe Isus?!

1. Dacă iubim o persoană, ne place să ne gândim la ea. Nu avem nevoie să ni se amintească de ea. Nu-i uităm numele, trăsăturile şi caracterul sau lucrurile pe care le îndrăgeşte şi ceea ce-i place să facă, sau cu ceea ce ce ocupă. La fel este şi relaţia dintre un  creştin adevărat şi Hristos! 

2. Dacă iubim pe cineva, ne place să auzim despre persoana respectivă. Ne găsim plăcere în a-i asculta pe cei care  vorbesc despre ea. Dăm dovadă de interes în orice  se spune despre ea, ne interesează părerea celor din jur cu privire la ea.  La fel este şi relaţia dintre un adevărat creştin şi Hristos

 3. Dacă iubim pe cineva, ne place să citim despre ea. Câtă plăcere are o scrisoare primită de la un soţ care e plecat către soţia lui, sau o scrisoare de la un fiu plecat către mama lui... La fel este şi între un adevărat creştin şi Hristos.

4. Dacă iubim o persoană, ne face plăcere să-i fim pe plac. Ne place să ştim care sunt gusturile şi opiniile ei, să acţionăm după sfatul ei şi să facem lucruri pe care le place!...La fel este şi între un adevărat creştin şi Hristos

5. Dacă iubim pe cineva, ne face plăcere să fim prieteni. Înclinăm să îi fim pe plac chiar dinainte de a o cunoaşte bine...La fel este şi între un adevărat creştin şi Hristos.

6. Dacă iubim pe cineva, suntem geloşi când e vorba de numele şi onoarea ei! Nu ne place să auzim pe cineva că vorbeşte pe persoana iubită de rău, suntem pentru ea şi îi luăm apărarea. La fel este şi între un creştin adevărat şi Hristos.7

7.Dacă iubim pe cineva ne place să vorbim cu persoana respectivă, să-i spunem gândurile noastre şi să ne împărtăşim bucuriile şi tristeţiile. Nu întâmpinăm dificultăţi în a avea subiecte de conversaţie! La fel este şi între un creştin adevărat şi Hristos.

8. Şi în final, dacă iubim pe cineva, ne dorim să petrecem timp cu persoana respectivă. Ne gândim la ea, ne place să o auzim, să stam împreună. Atunci când iubim pe cineva cu adevărat vrem ceva mai mult...La fel este şi între un creştin adevărat şi Hristos.

                                                                                                                J. C. Ryle

Vaporul

Un băieţel stătea la mal făcând semne unui vapor mare, care tocmai părăsise ţărmul. Un om a observat semnele disperate ale micuţului şi i-a zis:

 - Copile, nu fi prost! Vaporul nu-şi va schimba cursul numai din cauza semnelor pe care le faci tu ca să se întoarcă şi să te ia!

Dar vaporul s-a întors la mal şi l-a luat pe copil, îmbarcându-l pe vas. De pe punte, copil a trigat:

 - Domnule, eu nu sunt prost. Căpitanul vaporului este tatăl meu!!

Tot aşa şi noi ştim că Cel ce conduce Universul întreg în mersul său e Tatăl nostru şi El aude rugăciunile noastre.

Cum pot să devin un copil al lui Dumnezeu?

 Dacă te întrebi: cum pot să devin un copil al lui Dumnezeu?

 Răspunsul îl găseşti în Biblie:  “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

 “Trebuie să te naşti din nou”

  Când a fost vizitat de Nicodim, un lider religios evreu, Domnul Iisus nu l-a asigurat imediat că va merge în Cer. În schimb, Hristos a spus, “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3:3).

  Atunci când o persoană se naşte, ea moşteneşte natura păcătoasă care provine de la neascultarea lui Adam faţă de Dumnezeu în grădina Eden. Nu este nevoie ca cineva să-şi înveţe copilul să păcătuiască. În mod natural el urmăreşte împlinirea propriilor dorinţe greşite, ducând la minciună, furt şi ură. El este mai degrabă un copil al neascultării şi mâniei decât un copil al lui Dumnezeu.

  “Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului [Satan], a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

  Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.” (Efeseni 2:1-3).

  Ca şi copii ai mâniei noi merităm să fim despărţiţi de Dumnezeu, în iad. Din fericire, pasajul continuă spunând “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)” (Efeseni 2:4-5).

  Cum putem trăi cu Hristos? Cum putem fi născuţi din nou? Cum putem deveni copii ai lui Dumnezeu? Trebuie să-L primim pe Domnul Iisus în inimile noastre!

  Primeşte-L pe Iisus. “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

  Acest pasaj explică foarte clar cum poţi deveni un copil al lui Dumnezeu. Trebuie să-L primim pe Domnul Iisus prin credinţă. Ce trebuie să credem despre Domnul Iisus?

  În primul rând, trebuie să recunoaştem că Domnul Iisus este Fiul lui Dumnezeu care a devenit om. Născut prin puterea Duhului Sfânt din fecioara Maria, Iisus nu a moştenit natura păcătoasă a lui Adam. De aceea, El este numit cel de-al doilea Adam (1 Corinteni 15:22). Cum o singură neascultare a lui Adam a adus blestemul păcatului în lume, tot aşa viaţa perfectă a lui Iisus poate acoperi păcatele noastre. Răspunsul nostru trebuie să fie pocăinţa (îndepărtarea faţă de păcat) şi credinţa că viaţa Lui perfectă o poate purifica pe a noastră.

  În al doilea rând, trebuie să avem încredere în Domnul Iisus ca şi Mântuitor. Planul lui Dumnezeu a fost de a-L sacrifica pe Fiul Său, care este perfect, pe cruce pentru a plăti pedeapsa pe care noi am fi meritat-o pentru păcatele noastre: moartea. Moartea lui Hristos are puterea de a-i elibera pe cei care-L primesc, de vinovăţie şi de sub puterea păcatului.

 În cel de-al treilea rând, noi trebuie să-L urmăm pe Domnul Iisus. După ce L-a înviat din morţi pe Hristos biruind păcatul şi moartea, Dumnezeu I-a dat toată autoritatea (Efeseni 1:20-23). Domnul Iisus îi conduce pe toţi cei care Îl primesc şi îi va judeca pe toţi cei care Îl resping (Faptele Apostolilor 10:42).

  Prin harul lui Dumnezeu, care ne-a dat pocăinţă şi credinţă în Mântuitorul şi Domnul Iisus, ne-am născut din nou la o nouă viaţă fiind copii ai lui Dumnezeu. Numai cei care-L primesc pe Iisus – nu este de ajuns numai să cunoşti câte ceva despre El, ci trebuie să te încrezi în El pentru mântuire, să te supui Lui ca Domn şi să-L iubeşti mai mult decât orice – devin copii ai lui Dumnezeu.

  Devenind copil al lui Dumnezeu. “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12-13).

  La fel cum nu am avut nici o contribuţie la naşterea noastră biologică, în acelaşi mod noi nu putem face nici un fel de fapte sau nu ne putem construi o credinţă pentru a ne naşte în familia lui Dumnezeu. După cum spune versetul de mai sus, Dumnezeu este cel care “ne-a dat dreptul” potrivit voii Sale. “Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu?” (1Ioan 3:1). De aceea, copilul lui Dumnezeu nu are de ce să fie mândru, ci doar să se laude în Domnul (Efeseni 2:8-9).

  Pe măsură ce creşte, un copil seamănă cu părinţii săi. În acelaşi fel, Dumnezeu vrea ca copiii Săi să semene din ce în ce mai mult cu Iisus Hristos. Deşi doar în Cer vom fi perfecţi, un copil al lui Dumnezeu nu mai trăieşte în păcate ca o regulă de viaţă, păcatele accidentale fiind mărturisite şi abandonate. “Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său” (1Ioan 3:7-10).

  Să nu înţelegi greşit; un copil al lui Dumnezeu nu poate fi “renegat” pentru că a păcătuit. Dar cineva care “practică” păcatul (îi place să păcătuiască fară nici o dorinţă de a-L urma pe Hristos şi Cuvântul Său) arată că de fapt nu a fost niciodată născut din nou. Domnul Iisus le-a spus acestor oameni “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:44). Copiii lui Dumnezeu, pe de altă parte, nu mai râvnesc după plăcerea păcatului, ci doresc să cunoască, să iubească şi să slăvească pe Tatăl lor.

  Răsplata pentru a fi copilul lui Dumnezeu este inimaginabilă. Fiind copii ai lui Dumnezeu, facem parte din familia Lui (Biserica), ni s-a promis o casă în Cer şi ni s-a dat dreptul de a ne apropia de Dumnezeu ca de un Tată, în rugăciune (Efeseni 2:19; 1Petru 1:3-6; Romani 8:15).

  Răspunde acum la chemarea pe care ţi-o face Dumnezeu la pocăinţă şi crede în Hristos. Fii chiar astăzi copil al lui Dumnezeu!


                                                                                                                                                                        sursa:gotquertions.org

If you are single, God has not forgotten you!

O chemare la frică

Despre sfinţenie

Cine are viața veșnică?

   Biblia prezintă o singură cale pentru a avea viaţa veşnică. În primul rând, trebuie să recunoaştem că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Cu toţii am făcut lucruri care nu Îi plac lui Dumnezeu şi pentru care suntem în situaţia de a merita să fim pedepsiţi. Deoarece toate păcatele noastre sunt îndreptate în ultimă instanţă împotriva unui Dumnezeu etern, numai o pedeapsă eternă ar fi suficientă. “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23)

   Cu toate acestea, Iisus Hristos, Cel fără de păcat (1Petru 2:22), Fiul lui Dumnezeu din veşnicii s-a făcut om (Ioan 1:1,14) şi a murit pentru a plăti pentru pedeapsa noastră. “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Iisus Hristos a murit pe cruce (Ioan 19:31-42), luând asupra Lui pedeapsa pe care o meritam noi (2Corinteni 5:21). După 3 zile, El a înviat din morţi (1Corinteni 15:1-4), dovedind astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii. “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, dupa îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o nădejde vie” (1Petru 1:3)

   Prin credinţă, noi trebuie să ne întoarcem de la păcatele noastre şi să ne îndreptăm către Hristos pentru a primi mântuirea (Faptele Apostolilor 3:19). Dacă ne punem credinţa în El, crezând în moartea Sa pe cruce pentru plata păcatelor noastre, suntem iertaţi şi avem viaţă veşnică în cer. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi vei fi mântuit” (Romani 10:9). Numai credinţa în lucrarea desăvârşită a lui Hristos pe cruce este singura cale către viaţa veşnică! “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9)