Vaporul

Un băieţel stătea la mal făcând semne unui vapor mare, care tocmai părăsise ţărmul. Un om a observat semnele disperate ale micuţului şi i-a zis:

 - Copile, nu fi prost! Vaporul nu-şi va schimba cursul numai din cauza semnelor pe care le faci tu ca să se întoarcă şi să te ia!

Dar vaporul s-a întors la mal şi l-a luat pe copil, îmbarcându-l pe vas. De pe punte, copil a trigat:

 - Domnule, eu nu sunt prost. Căpitanul vaporului este tatăl meu!!

Tot aşa şi noi ştim că Cel ce conduce Universul întreg în mersul său e Tatăl nostru şi El aude rugăciunile noastre.

Cum pot să devin un copil al lui Dumnezeu?

 Dacă te întrebi: cum pot să devin un copil al lui Dumnezeu?

 Răspunsul îl găseşti în Biblie:  “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

 “Trebuie să te naşti din nou”

  Când a fost vizitat de Nicodim, un lider religios evreu, Domnul Iisus nu l-a asigurat imediat că va merge în Cer. În schimb, Hristos a spus, “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3:3).

  Atunci când o persoană se naşte, ea moşteneşte natura păcătoasă care provine de la neascultarea lui Adam faţă de Dumnezeu în grădina Eden. Nu este nevoie ca cineva să-şi înveţe copilul să păcătuiască. În mod natural el urmăreşte împlinirea propriilor dorinţe greşite, ducând la minciună, furt şi ură. El este mai degrabă un copil al neascultării şi mâniei decât un copil al lui Dumnezeu.

  “Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului [Satan], a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

  Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.” (Efeseni 2:1-3).

  Ca şi copii ai mâniei noi merităm să fim despărţiţi de Dumnezeu, în iad. Din fericire, pasajul continuă spunând “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)” (Efeseni 2:4-5).

  Cum putem trăi cu Hristos? Cum putem fi născuţi din nou? Cum putem deveni copii ai lui Dumnezeu? Trebuie să-L primim pe Domnul Iisus în inimile noastre!

  Primeşte-L pe Iisus. “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

  Acest pasaj explică foarte clar cum poţi deveni un copil al lui Dumnezeu. Trebuie să-L primim pe Domnul Iisus prin credinţă. Ce trebuie să credem despre Domnul Iisus?

  În primul rând, trebuie să recunoaştem că Domnul Iisus este Fiul lui Dumnezeu care a devenit om. Născut prin puterea Duhului Sfânt din fecioara Maria, Iisus nu a moştenit natura păcătoasă a lui Adam. De aceea, El este numit cel de-al doilea Adam (1 Corinteni 15:22). Cum o singură neascultare a lui Adam a adus blestemul păcatului în lume, tot aşa viaţa perfectă a lui Iisus poate acoperi păcatele noastre. Răspunsul nostru trebuie să fie pocăinţa (îndepărtarea faţă de păcat) şi credinţa că viaţa Lui perfectă o poate purifica pe a noastră.

  În al doilea rând, trebuie să avem încredere în Domnul Iisus ca şi Mântuitor. Planul lui Dumnezeu a fost de a-L sacrifica pe Fiul Său, care este perfect, pe cruce pentru a plăti pedeapsa pe care noi am fi meritat-o pentru păcatele noastre: moartea. Moartea lui Hristos are puterea de a-i elibera pe cei care-L primesc, de vinovăţie şi de sub puterea păcatului.

 În cel de-al treilea rând, noi trebuie să-L urmăm pe Domnul Iisus. După ce L-a înviat din morţi pe Hristos biruind păcatul şi moartea, Dumnezeu I-a dat toată autoritatea (Efeseni 1:20-23). Domnul Iisus îi conduce pe toţi cei care Îl primesc şi îi va judeca pe toţi cei care Îl resping (Faptele Apostolilor 10:42).

  Prin harul lui Dumnezeu, care ne-a dat pocăinţă şi credinţă în Mântuitorul şi Domnul Iisus, ne-am născut din nou la o nouă viaţă fiind copii ai lui Dumnezeu. Numai cei care-L primesc pe Iisus – nu este de ajuns numai să cunoşti câte ceva despre El, ci trebuie să te încrezi în El pentru mântuire, să te supui Lui ca Domn şi să-L iubeşti mai mult decât orice – devin copii ai lui Dumnezeu.

  Devenind copil al lui Dumnezeu. “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12-13).

  La fel cum nu am avut nici o contribuţie la naşterea noastră biologică, în acelaşi mod noi nu putem face nici un fel de fapte sau nu ne putem construi o credinţă pentru a ne naşte în familia lui Dumnezeu. După cum spune versetul de mai sus, Dumnezeu este cel care “ne-a dat dreptul” potrivit voii Sale. “Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu?” (1Ioan 3:1). De aceea, copilul lui Dumnezeu nu are de ce să fie mândru, ci doar să se laude în Domnul (Efeseni 2:8-9).

  Pe măsură ce creşte, un copil seamănă cu părinţii săi. În acelaşi fel, Dumnezeu vrea ca copiii Săi să semene din ce în ce mai mult cu Iisus Hristos. Deşi doar în Cer vom fi perfecţi, un copil al lui Dumnezeu nu mai trăieşte în păcate ca o regulă de viaţă, păcatele accidentale fiind mărturisite şi abandonate. “Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său” (1Ioan 3:7-10).

  Să nu înţelegi greşit; un copil al lui Dumnezeu nu poate fi “renegat” pentru că a păcătuit. Dar cineva care “practică” păcatul (îi place să păcătuiască fară nici o dorinţă de a-L urma pe Hristos şi Cuvântul Său) arată că de fapt nu a fost niciodată născut din nou. Domnul Iisus le-a spus acestor oameni “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:44). Copiii lui Dumnezeu, pe de altă parte, nu mai râvnesc după plăcerea păcatului, ci doresc să cunoască, să iubească şi să slăvească pe Tatăl lor.

  Răsplata pentru a fi copilul lui Dumnezeu este inimaginabilă. Fiind copii ai lui Dumnezeu, facem parte din familia Lui (Biserica), ni s-a promis o casă în Cer şi ni s-a dat dreptul de a ne apropia de Dumnezeu ca de un Tată, în rugăciune (Efeseni 2:19; 1Petru 1:3-6; Romani 8:15).

  Răspunde acum la chemarea pe care ţi-o face Dumnezeu la pocăinţă şi crede în Hristos. Fii chiar astăzi copil al lui Dumnezeu!


                                                                                                                                                                        sursa:gotquertions.org

If you are single, God has not forgotten you!

O chemare la frică

Despre sfinţenie

Cine are viața veșnică?

   Biblia prezintă o singură cale pentru a avea viaţa veşnică. În primul rând, trebuie să recunoaştem că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Cu toţii am făcut lucruri care nu Îi plac lui Dumnezeu şi pentru care suntem în situaţia de a merita să fim pedepsiţi. Deoarece toate păcatele noastre sunt îndreptate în ultimă instanţă împotriva unui Dumnezeu etern, numai o pedeapsă eternă ar fi suficientă. “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23)

   Cu toate acestea, Iisus Hristos, Cel fără de păcat (1Petru 2:22), Fiul lui Dumnezeu din veşnicii s-a făcut om (Ioan 1:1,14) şi a murit pentru a plăti pentru pedeapsa noastră. “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Iisus Hristos a murit pe cruce (Ioan 19:31-42), luând asupra Lui pedeapsa pe care o meritam noi (2Corinteni 5:21). După 3 zile, El a înviat din morţi (1Corinteni 15:1-4), dovedind astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii. “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, dupa îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o nădejde vie” (1Petru 1:3)

   Prin credinţă, noi trebuie să ne întoarcem de la păcatele noastre şi să ne îndreptăm către Hristos pentru a primi mântuirea (Faptele Apostolilor 3:19). Dacă ne punem credinţa în El, crezând în moartea Sa pe cruce pentru plata păcatelor noastre, suntem iertaţi şi avem viaţă veşnică în cer. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi vei fi mântuit” (Romani 10:9). Numai credinţa în lucrarea desăvârşită a lui Hristos pe cruce este singura cale către viaţa veşnică! “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9)

Dumnezeul acestui oraş

   Mă gândesc cu frică şi cutremur la oraşul Rm. Vâlcea, oraş în care m-am născut şi în care locuiesc acum! Este pe primul loc într-un top ruşinos... oraşul/municipiul cu cei mai puţini oameni creştini evanghelici din toată ţara! Ce mulţi oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu locuiesc aici! Dar mă mângâie gândul că Dumnezeu îi cunoaşte pe ei şi că El e Dumnezeul acestui oraş...deşi sunt foarte puţini copii ai Lui care locuiesc aici, ştiu că El e în control şi probabil că oamenii îşi merită soarta deoarece suntem un popor mândru şi iubitor de sine!    
  Îndrăznesc Doamne să te rog să te înduri şi să-Ţi scoţi un popor al Tău din mijlocul acestor oameni! 

  Scoate Doamne lucrători şi îndură-te de oraşul nostru! Tu eşti vrednic să primeşti slavă şi să fi lăudat de toate popoarele de pe pământ! 

   Lucrează Doamne prin Duhul Tău cel Sfânt! 

Viaţa senină!

Ştiu că viaţa-n Hristos e senină,
Ştiu că norii doar trec călători
Lasă-n urmă lumină, si-o să vină
Ai dimineţii zori...
Chiar de cerul e gol şi departe, 
Cred că Domnul e-acolo mereu
Şi mai vrea să ne poarte cu-ndurare 
Spre-a veşniciei ţări...

Când nu te-am cunoscut, Tu pe min’ m-ai ales
Lângă mine-am văzut, erai Domnul meu,
Azi ştiu, văd Mâna Ta.
Chiar de n-am priceput, poate n-am înteles
Pas cu pas lângă mine mereu ai mers
Acum văd cum Gloria Ta îmi umple inima...

Cred că sângele curs pentru mine 
E un preţ ce-ai plătit doar prin har
Şi vreau viaţa să-mi fie jertfă vie,
Curată pe altar...

Rugăciunea unei fetiţe

   Helen Roseveare, doctor şi misionar englez în Zair, a povestit ce i s-a întamplat în Africa. A spus aceasta întamplare în mărturia ei de miercuri seara, la Biserica Baptistă Thomas Road. Miercuri seara urmatoare, Jerry Falwell, înabuşindu-şi cu greu tulburarea, a spus: "Aproape că mă simt vinovat să stau la acest amvon după cea care a vorbit aici săptamana trecută." 

 Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsând în urma un bebeluş mititel, născut prematur, şi o fetiţă de doi ani, plângând. A fost dificil să pastram bebeluşul în viata, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) şi nimic care să faciliteze metodele necesare şi speciale de hrănire. Cu toate că ne aflam la ecuator, nopţile erau deseori friguroase şi înşelătoare. Una din moaşele studente a mers după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după scutecul de bumbac în care bebeluşul avea să fie înfăşurat. Alta a mers să pună lemne pe foc şi să umple o sticla cu apa fierbinte. Puţin mai târziu, a venit înapoi supărată şi mi-a spus că, în timp ce umplea sticla, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge uşor în climatul tropical.  "Şi era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!" exclamp ea. Aşa cum în Vest nu are nici un rost să plângi pentru laptele vărsat, aşa şi în Africa Centrală poate fi considerat fără rost sa plângi după sticle sparte. Dar nu cresc în copaci şi nu sunt nici magazine pe cărările pădurii. "Bine", i-am spus "pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşa ca să-l aperi de curent. Misiunea ta e să ţii copilul cald."  Următoarea zi, pe la prânz, aşa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoţească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugăciune şi le-am spus şi despre bebeluş. Le-am explicat problema noastră, aceea de a ţine copilul tot timpul destul de cald, menţionând şi despre sticla pentru apa fierbinte. Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiţă de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obisnuită sinceritate concisă a copiilor noştri africani. "Doamne, te rog", s-a rugat ea "trimite-ne o sticla. Nu maine, ca n-ar mai fi de nici un folos pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta." În timp ce ma sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adăugat în încheiere: "Şi dacă tot te ocupi de asta, n-ai vrea să trimiţi şi o păpuşică pentru fetiţâ, astfel încât să ştie că Tu te gândeşti la ea?" Aşa cum se întampla deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situaţie dificilă. Puteam să spun din toata inima: "Amin"? Pur şi simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, ştiam ca El poate face orice. Aşa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i aşa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni aparte era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani şi niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; şi chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte? Eram doar la ecuator!  La jumatatea dupa-amiezii, în timp ce predam la şcoala de asistente, am primit un mesaj ca era o maşina la uşa din faţa a casei mele. Cand am ajuns acasă, maşina plecase, dar acolo, pe verandă, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simtit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut sa deschid singură pachetul, aşa că am trimis după copiii orfani. Împreuna am scos şnurul, desfăcând cu grijă fiecare nod. Am împăturit hârtia, având grijă ca să nu o rupem degeaba. Curiozitatea şi emoţia creşteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenţie cutia cea mare de carton. Întai am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărţit. Apoi am găsit bandaje tricotate pentru pacienţii leprozeriei şi copiii păreau puţin plictisiţi. A urmat o cutie de stafide - aveam să facem umplem un cuptor cu minunate chifle pentru week-end. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simţit... ar fi putut fi? Am apucat şi am scos din cutie – "da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-nouţă!" am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt nici n-am crezut că el va trimite aşa ceva.  Ruth era în primul rând de copii. S-a repezit în faţă, strigând: "Dacă Dumnezeu a trimis sticla, sigur este şi păpuşa!" Scotocind prin cutie, ea scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Uitandu-se la mine, întrebă: "Aş putea merge cu tine, mami, să dau păpuşica acelei fetiţe ca să ştie că Isus cu adevarat o iubeşte?" Acel pachet călătorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoala Duminicală, a auzit şi a ascultat îndemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator. Şi o fetiţă pusese înăuntru o păpuşă pentru un copil african - cu cinci luni înainte - ca raspuns la rugăciunea plină de credinţă a uneia de zece ani care a spus "în după amiaza asta". "Înainte ca să ma cheme, le voi raspunde!" ~Isaia 65:24~

You do the math