A avea relaţii paşnice cu alţi oameni este un lucru ce se poate învăţa. Sunt câteva reguli de bază care să ne ajute „să urmărim lucrurile, care duc la pacea … noastră.”
1. Decide-te să ai o atitudine smerită.
Biblia spune: „Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.”~1 Pet. 5:5b~
Trebuie să-i întâmpinăm pe cei ostili cu un spirit copleşitor de bunăvoinţă. Trebuie să fim calmi, maleabili, curaţi şi smeriţi – decişi să trăim în pace cu toţi oamenii – chiar şi cu cei mai arţăgoşi. Noul Testament ne porunceşte de peste douăzeci de ori să arătăm o bunătate şi o generozitate permanentă.
2. Roagă-te ca Dumnezeu să aducă schimbarea.
Dumnezeu vrea ca noi să ne înţelegem bine unii cu alţii. El îi îndeamnă pe creştini să trăiască „în pace” între ei ~2 Cor. 13:11~ Romani 12:18~ spune că trebuie să trăim „în pace cu toţi oamenii.” În ~Matei 5:9~, Isus a spus: „Ferice de cei împăciuitori.” ~Romani 14:19~ ne sfătuieşte „să urmărim lucrurile, care duc la pacea … noastră.” Trebuie să ne rugăm specific pentru aceasta, cerându-i Domnului să ne ajute să găsim modalităţi prin care să ne înţelegem mai bine cu membri familiei, cu şeful la lucru, cu cei mai respingători şi cu alţi oameni din biserică. Uneori pare că stăruinţa noastră în rugăciune nu aduce nici un rezultat, însă Dumnezeu poate să schimbe atitudini şi să transforme comportamente – şi de multe ori El face aceasta ca răspuns la rugăciunile noastre.
3. Încearcă să înţelegi punctul de vedere al celuilalt. Fiecare om este unic în felul său, iar unii au personalităţi diferite de ale noastre. Dăm de necaz când aşteptăm ca alţii să fie exact aşa ca noi. Amprentele noastre nu sunt identice. Constituţia organismelor diferă (unii se simt bine la 25 grade C, alţii doar la 20 grade C). Diferă şi ceea ce ne place ori nu ne place (unii preferă mâncarea simplă, alţii pe cea condimentată). Şi totuşi, în ciuda acestor diferenţe, Dumnezeu are un loc pentru toţi. Când Isus i-a ales pe cei doisprezece ucenici, ei aveau personalităţi diferite. Petru era direct, alţi doi erau numiţi „fiii tunetului”, Andrei era tăcut, Toma un îndoielnic. Şi totuşi, fiecare a avut rolul său important în planul lui Dumnezeu.
4. Veghează atent la felul în care-ţi foloseşti limba.
Limba este în gură, ea se află într-un loc umed şi poate luneca uşor. Amintindune că omul obişnuit rosteşte peste 20.000 de cuvinte zilnic (după un studiu al Universităţii Minnesota), ne dăm seama că nu este deloc uşor să ne păzim limba. Bârfelile, denigrările, exagerările şi împroşcările cu noroi nu trebuie pomenite printre copiii Domnului.
5. Învaţă arta comunicării mărinimoase.
Trebuie să confruntăm persoana care ne-a greşit. În ~Matei capitolul 18~ ni se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, dute şi mustră-l între tine şi el singur (v. 15). În loc să-ţi pierzi cumpătul, să ridici tonulşi să izbeşti cu pumnul, abordează persoana ofensatoare deschis şi cu bunătate şi încearcă reconcilierea. În timpul conversaţiei: nuîntrerupe vorbirea celuilalt, stăpâneşte-te emoţional, rosteşte problemele clar şi nu bate câmpii, spune adevărul, dar „în dragoste” ~Efeseni 4:15~, fă-l pe celălalt să te îndrăgească, nu neapărat pentru ce spui, cât mai degrabă pentru cum o spui. De obicei, când doi oameni comunică, descoperă că ofensa n-a fost chiar atât de mare pe cât au crezut, ba uneori nici nu a existat vreo ofensă. Iar alteori, ei se pocăiesc şi totul se poate îndrepta fără alte demersuri ulterioare.
6. Practică îngăduinţa şi iertarea.
Biblia spune: „Îngăduiţivă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul” ~Coloseni 3:13~. Îngăduinţă înseamnă „a suporta”, „a îndura”. Aceasta implică probabilitatea ca fiecare din noi, într-un fel sau altul, să facă ceva care să-i pună pe alţii la încercare. Venim din locuri diferite, culturi diferite – nu ne înţelegem întotdeauna unii pe alţii şi nici nu suntem mereu de acord unii cu alţii: în privinţa metodelor de educare a copiilor, timpul de începere a serviciilor bisericeşti etc., dar trebuie să „ne îngăduim” reciproc.
Uneori preferăm ca un lucru să fie făcut într-un mod diferit, dar de dragul armoniei nu spunem nimic. Îngăduinţa înseamnă reţinere. Iertarea, prin contrast, înseamnă „a nu ţine nimic împotrivă.” A ierta înseamnă „a da drumul” altuia, a elibera pe cineva de greşelile făcute împotriva noastră. Dumnezeu ne iartă complet când venim la Hristos şi Îl primim pe El ca Mântuitor personal. El ne şterge trecutul şi ne pune într-o poziţie restaurată înaintea Tatălui. Acum El ne cere să-i iertăm pe cei ce ne-au greşit. E prea mult?
7. Fii conştient că unele conflicte nu vor dispărea.
Îndemnul din ~Romani 12:18~ spune că trebuie să trăim în pace cu toţi – dar porunca nu este absolută. Spune acolo: „întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” Aceasta implică faptul că uneori nu este posibil să ne înţelegem perfect cu alţii. Cum pentru o neînţelegere e nevoie de doi oameni, de tot atâţia este nevoie pentru a se putea rezolva o problemă. Dacă încerci reconcilierea, dar celălalt nu cooperează, va trebui poate să accepţi că (cel puţin pentru moment) tensiunea va continua. Însă nu renunţa. Continuă să încerci să îndrepţi situaţia alături de cel ce îţi este critic. Niciodată să nu încetezi să-l tratezi cu respect, dar nu te lăsa prins de el într-o ceartă de vorbe. Ţine minte că Dumnezeu poate interveni şi aduce pace mai târziu, chiar dacă o soluţie pare improbabilă acum.
Întreaga biserică trebuie să urmărească pacea. Cele de mai sus au fost doar câteva sfaturi practice menite să ne ajute în această privinţă.
din revista Sămânţa Adevărului de Harold S. Martin
