joi, 14 aprilie 2011
din Viaţa şi jurnalui lui David Brainerd (1)
Mai jos veţi regăsi cateva pasaje care mi-au atras atenţia aseară numa' din trei pagini citite din cartea - Viaţa şi jurnalul lui David Brainerd, o carte pe care o recomand cu căldură! David Brainerd a fost cu adevărat un om al lui Dumnezeu!
..."O, este o stare plăcută să fi dispus să ierţi toate injuriile care ţi s-au adus; să ceri pentru cei mai mari duşmani ceea ce ceri pentru tine!"
..."O, dacă ar veni mai repede clipa aceasta binecuvântată(venirea Domnului)! Tot ce vreau este să fiu mai sfânt, mai asemănător cu scumpul meu Domn. O dacă aş primi sfinţenia!"
..."Deşartă lume, bun rămas; sufletul meu poate pleca;
Mântuitorul mi-a promis că într-o zi te voi lăsa.
Ispita ta poaet vrăji un om lumesc şi nesfinţit,
Dar nu şi sufletul schimbat, de Domnul însuşi curăţit.
Degeaba cauţi să mă-nşeli prin vocea ta amăgitoare
Isus mi-e tot; prin harul Său, sunt liberat de-a ta chemare.
Purtat prin El spre slăvi cereşti de strălucire şi lumină,
Nu văd a tale frumuseţi, căci inima de cer mi-e plină."
..."Domnul mi-a înviorat sufletul cu multe pasaje alinătoare din Cuvântul Său."
..."O, Doamne, sunt străin şi călător
Pe un pământ pustiu si-ntunecos;
Departe de al meu Mântuitor
Mi-e sufletul de-amaruri ros.
O scump Isus, Domn îngeresc
Adăposteşte-mi sufletul în Tine
Coboară, Porumbel divin, ceresc
Şi înalţă-mă spre zări senine."
..."O, sufletul meu tânjeşte după starea aceea desăvârşită, în care voi fi eliberat de orice păcat! În noptea aceasta, Dumnezeu m-a ajutat să-i predau Lui sufletul meu, ca să facă ce dorea El, după bunul Său plac; şi am simţit o pace adâncă şi o mare mângâiere. Sufletul meu s-a bucurat în Dumnezeu; gândurile mele s-au concentrat asupra Lui cu bucurie. O, dacă aş putea să petrec fiecare moment al vieţii mele în slava Lui!"
..."O, scumpul meu Mântuitor! O scumpul meu Mântuitor! Pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ Te doresc numai pe Tine"
..."O, fie ca sufletul meu să nu Îi slujească niciodată lui Dumnezeu cu răceală şi amorţire!"
..."Am simţit că toată nefericirea izvora din starea mea păcătoasă."
...."M-am simţit deprimat spiritual; cel mai mult mă îndurerează faptul că nu pot trăi mereu spre slava lui Dumnezeu"
miercuri, 13 aprilie 2011
O chemare serioasă - ucenicie completă!
În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli. ~Luca 6:12-13~
Isus şi-a ales ucenicii în două faze. Înainte de a-i trimite să predice, ei trebuiau atraşi. Isus le dă celor doisprezece autoritate sau putere. Mai întâi, El i-a ales şi i-a chemat sub îndrumarea Sa directă şi personală. Şi doar după câteva luni de instruire i-a trimis "să propovăduiască".
Am observat că unii ucenici din zilele noastre nu vor să-şi părăsească birourile de studiu sau cămăruţa de rugăciune, în timp ce alţii sunt dispuşi să se apuce de misiune cu rezervorul spiritual gol. Dar amândouă aceste aspecte ale uceniciei sunt la fel de importante. Ucenicii înţelepţi menţin în echilibru timpul petrecut cu Învăţătorul şi slujirea făcută pentru alţii în numele Lui.
Pregătirea apostolilor a progresat în mod natural. La început, ei doar L-au urmat pe Isus, au ascultat principiile Lui, învăţând din sfaturile Lui alături de grupul larg de ucenici. El i-a chemat să părăsească totul şi doar să-L urmeze pe El. După aceea El a ales doisprezece ucenici dedicaţi, le-a dat numele de apostoli şi a început să-Şi focalizeze întreaga energie asupra înstruirii lor personale. Mai târziu, le-a dat puterea Sa de a face minuni pentru a putea scoate demoni şi a vindeca boli. În cele din urmă, i-a trimis, mai întâi cu delegaţii de scurtă durată şi apoi cu porunca: "Mergeţi şi faceţi ucenici" ~Matei 28:19~
Chiar dacă Domnul cere dedicare totală, fără rezervare, El este deplin conştient de preţul uceniciei , şi nu este indiferent. Urmează-L cu toată inima şi puterea ta şi crede că nu-ţi va cere să faci ceva pentru care să nu te echipeze, nici nu te va trimite, fără să-ţi fie alături.
Cum stau lucrurile în cazul tău? Care aspect al uceniciei tinzi să-l neglijezi - timpul petrecut la picioarele Învăţătorului sau lucrarea în slujba Lui? Roagă-l pe Păstor sau pe un lider spiritual să-ţi sugereze modalităţi practice care te-ar ajuta să devii un ucnic supus.
~John MacArthur~

luni, 11 aprilie 2011
Sărbătoare naţională! Care este diferenţa între Paşte şi Crăciun?!?
Fiindcă tot ne apropiem cu paşi repezi de Sărbătorile de Paşti aş vrea să vizionaţi un filmuleţ cutremurător de dezamăgitor! Filmuleţul următor arată cât de departe de creştinism este ţara noastră (România), care se declară creştină!! Poporul se rătăceşte din lipsă de cunoştinţă!
Vb. cuiva...dacă oamenii aştia care sunt mai în vârstă şi declară că merg la Biserică nu ştiu atâta lucru...despre ceea ce sărbătoresc an de an, mă cutremur când mă gandesc la tinerii din ziua de azi...oare ei cât ştiu?!
Doamne ai milă de noi!

sâmbătă, 9 aprilie 2011
Predică excelentă despre căsătorie!
Caută Să Fii Matur(ă) Înainte De A Te Gândi La Căsătorie - Paul Washer
joi, 7 aprilie 2011
Reguli practice pentru împăcarea cu ceilalţi
A avea relaţii paşnice cu alţi oameni este un lucru ce se poate învăţa. Sunt câteva reguli de bază care să ne ajute „să urmărim lucrurile, care duc la pacea … noastră.”
1. Decide-te să ai o atitudine smerită.
Biblia spune: „Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.”~1 Pet. 5:5b~
Trebuie să-i întâmpinăm pe cei ostili cu un spirit copleşitor de bunăvoinţă. Trebuie să fim calmi, maleabili, curaţi şi smeriţi – decişi să trăim în pace cu toţi oamenii – chiar şi cu cei mai arţăgoşi. Noul Testament ne porunceşte de peste douăzeci de ori să arătăm o bunătate şi o generozitate permanentă.
2. Roagă-te ca Dumnezeu să aducă schimbarea.
Dumnezeu vrea ca noi să ne înţelegem bine unii cu alţii. El îi îndeamnă pe creştini să trăiască „în pace” între ei ~2 Cor. 13:11~ Romani 12:18~ spune că trebuie să trăim „în pace cu toţi oamenii.” În ~Matei 5:9~, Isus a spus: „Ferice de cei împăciuitori.” ~Romani 14:19~ ne sfătuieşte „să urmărim lucrurile, care duc la pacea … noastră.” Trebuie să ne rugăm specific pentru aceasta, cerându-i Domnului să ne ajute să găsim modalităţi prin care să ne înţelegem mai bine cu membri familiei, cu şeful la lucru, cu cei mai respingători şi cu alţi oameni din biserică. Uneori pare că stăruinţa noastră în rugăciune nu aduce nici un rezultat, însă Dumnezeu poate să schimbe atitudini şi să transforme comportamente – şi de multe ori El face aceasta ca răspuns la rugăciunile noastre.
3. Încearcă să înţelegi punctul de vedere al celuilalt. Fiecare om este unic în felul său, iar unii au personalităţi diferite de ale noastre. Dăm de necaz când aşteptăm ca alţii să fie exact aşa ca noi. Amprentele noastre nu sunt identice. Constituţia organismelor diferă (unii se simt bine la 25 grade C, alţii doar la 20 grade C). Diferă şi ceea ce ne place ori nu ne place (unii preferă mâncarea simplă, alţii pe cea condimentată). Şi totuşi, în ciuda acestor diferenţe, Dumnezeu are un loc pentru toţi. Când Isus i-a ales pe cei doisprezece ucenici, ei aveau personalităţi diferite. Petru era direct, alţi doi erau numiţi „fiii tunetului”, Andrei era tăcut, Toma un îndoielnic. Şi totuşi, fiecare a avut rolul său important în planul lui Dumnezeu.
4. Veghează atent la felul în care-ţi foloseşti limba.
Limba este în gură, ea se află într-un loc umed şi poate luneca uşor. Amintindune că omul obişnuit rosteşte peste 20.000 de cuvinte zilnic (după un studiu al Universităţii Minnesota), ne dăm seama că nu este deloc uşor să ne păzim limba. Bârfelile, denigrările, exagerările şi împroşcările cu noroi nu trebuie pomenite printre copiii Domnului.
5. Învaţă arta comunicării mărinimoase.
Trebuie să confruntăm persoana care ne-a greşit. În ~Matei capitolul 18~ ni se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, dute şi mustră-l între tine şi el singur (v. 15). În loc să-ţi pierzi cumpătul, să ridici tonulşi să izbeşti cu pumnul, abordează persoana ofensatoare deschis şi cu bunătate şi încearcă reconcilierea. În timpul conversaţiei: nuîntrerupe vorbirea celuilalt, stăpâneşte-te emoţional, rosteşte problemele clar şi nu bate câmpii, spune adevărul, dar „în dragoste” ~Efeseni 4:15~, fă-l pe celălalt să te îndrăgească, nu neapărat pentru ce spui, cât mai degrabă pentru cum o spui. De obicei, când doi oameni comunică, descoperă că ofensa n-a fost chiar atât de mare pe cât au crezut, ba uneori nici nu a existat vreo ofensă. Iar alteori, ei se pocăiesc şi totul se poate îndrepta fără alte demersuri ulterioare.
6. Practică îngăduinţa şi iertarea.
Biblia spune: „Îngăduiţivă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul” ~Coloseni 3:13~. Îngăduinţă înseamnă „a suporta”, „a îndura”. Aceasta implică probabilitatea ca fiecare din noi, într-un fel sau altul, să facă ceva care să-i pună pe alţii la încercare. Venim din locuri diferite, culturi diferite – nu ne înţelegem întotdeauna unii pe alţii şi nici nu suntem mereu de acord unii cu alţii: în privinţa metodelor de educare a copiilor, timpul de începere a serviciilor bisericeşti etc., dar trebuie să „ne îngăduim” reciproc.
Uneori preferăm ca un lucru să fie făcut într-un mod diferit, dar de dragul armoniei nu spunem nimic. Îngăduinţa înseamnă reţinere. Iertarea, prin contrast, înseamnă „a nu ţine nimic împotrivă.” A ierta înseamnă „a da drumul” altuia, a elibera pe cineva de greşelile făcute împotriva noastră. Dumnezeu ne iartă complet când venim la Hristos şi Îl primim pe El ca Mântuitor personal. El ne şterge trecutul şi ne pune într-o poziţie restaurată înaintea Tatălui. Acum El ne cere să-i iertăm pe cei ce ne-au greşit. E prea mult?
7. Fii conştient că unele conflicte nu vor dispărea.
Îndemnul din ~Romani 12:18~ spune că trebuie să trăim în pace cu toţi – dar porunca nu este absolută. Spune acolo: „întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” Aceasta implică faptul că uneori nu este posibil să ne înţelegem perfect cu alţii. Cum pentru o neînţelegere e nevoie de doi oameni, de tot atâţia este nevoie pentru a se putea rezolva o problemă. Dacă încerci reconcilierea, dar celălalt nu cooperează, va trebui poate să accepţi că (cel puţin pentru moment) tensiunea va continua. Însă nu renunţa. Continuă să încerci să îndrepţi situaţia alături de cel ce îţi este critic. Niciodată să nu încetezi să-l tratezi cu respect, dar nu te lăsa prins de el într-o ceartă de vorbe. Ţine minte că Dumnezeu poate interveni şi aduce pace mai târziu, chiar dacă o soluţie pare improbabilă acum.
Întreaga biserică trebuie să urmărească pacea. Cele de mai sus au fost doar câteva sfaturi practice menite să ne ajute în această privinţă.
din revista Sămânţa Adevărului de Harold S. Martin
marți, 5 aprilie 2011
I see You
Michel W. Smith - I see You - lyrics
Lord, You're leading me
With a cloud by day
With a cloud by day
And then in the night
The glow of a burning flame
And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You
And You take my hand
And You wash it clean
I know the promised land
Is light years ahead of me
And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You
And the eagle flies
And the rivers run
I look through the night
I can see the risin' sun
And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You
Well, the grass will die
And the flowers fall
But Your Word's alive
Will be after all
And everywhere I go I see You
Everywhere I go I see You
El trebuie să crească
"Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării." ~1 Petru 2:11~
J.R. Miller a scris: "Singurul lucru care-i însoţeşte pe jelitorii care se întorc de la mormânt şi nu se lasă îngropat este caracterul omului. Caracterul omului supravieţuieşte. Nu poate fi îngropat!" Deşi această afirmaţie este adevărată, există ceva mai important decât ceea ce cred oamenii despre noi după moarte: impactul pe care l-am avut în viaţa altora, de dragul lui Hristos.
Trecând prin viaţa - câştigând un venit cinstit, respectându-ţi cuvântul, răspunzând răului cu bine, considerându-i pe alţii mai pre sus decât pe sine - continuâ să-I acorzi tot creditul lui Hristos. Lasă ca slava Lui să strălucescă atât de puternic, încât atunci când vei muri, cei dragi ai tăi să spună: "Ce măreţ este Dumnezeul căruia i-a slujit acest ucenic!"
~John MacArthur~
sâmbătă, 2 aprilie 2011
Cunoaşterea lui Dumnezeu
Cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea umană se află într-o strânsă interdependenţă.
Dacă dorim să avem adevărata înţelepciune trebuie să cunoaştem două lucruri: trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine. Ca să-l cunoaştem cum trebuie pe unul dintre cei doi, trebuie să-l cunoaştem la fel de bine şi pe celălalt.
Nu ne putem gândi serios la noi înşine fără să ne gândim la Cel ce ne-a făcut şi care continuă să ne poarte de grijă. Capacităţile cu care am fost înzestraţi sunt de o aşa natură încât nu ni le-am fi putut însuşi singuri şi cu siguranţă viaţa nu ne-am fi putut-o da noi înşine.

În viaţă ni s-au dat atâtea lucruri încât se cuvine să ne gândim la Dădătorul lor. Mai mult decât atât, conştienţi de deficienţele naturii noastre corupte de păcat dorim să ne întoarcem spre Dumnezeu, ca să căutăm lucruri mai bune.
Dorim ca Dumnezeu să înlocuiască neştiinţa, sărăcia, slăbiciunea şi corupţia cu adevărata Lui înţelepciune, sănătate, putere şi dreptate.
Cunoaşterea de sine. Ca să avem o imagine corectă despre noi înşine, trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi aflăm cu ce ne asemănăm noi în ochii Lui.
Mândria noastră omenească ne face să credem că suntem înţelepţi şi sfinţi, dar asta numai până când ne raportăm la Domnul, a cărui perfecţiune este singurul nostru standard de comparaţie. Atunci ne dăm seama că suntem prefăcuţi. Ne mulţumim doar cu o dreptate aparentă fără să avem adevărata dreptate a lui Dumnezeu. Judecata noastră este coruptă de răul din jurul nostru. Din această cauză credem că unele lucruri sunt bune deşi, în realitate, ele sunt doar mai puţin corupte decât celelalte lucruri. În acelaşi fel, putem privi culorile între negru şi crem, spre exemplu şi , pentru că ochii ne sunt obişnuiţi cu negrul, suntem tentaţi să credem că cremul este alb. Este necesar să cunoaştem că în ochii lui Dumnezeu dreptatea noastră este păcat, puterea noastră este slăbiciune şi înţelepciunea noastră este prostie.
Reacţiile celor care s-au întâlnit cu Dumnezeu. Toţi credincioşii care, într-o împrejurare sau alta, au fost conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu au fost cuprinşi de frică şi uimire. Tatăl lui Samson, Manoah, a zis: "Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu"~Judecători 13:22~ Isaia şi-a simţit foarte tare păcătoşenia. El a strigat: "vai de mine! sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate..."~Isaia 6:5~. Vezi de asemenea ~Daniel 8:18; 10:16-17~. De la aceşti oameni putem învăţa că omul se simte neînsemnat ori de câte ori este confruntat cu măreţia lui Dumnezeu.
~John Calvin~

vineri, 1 aprilie 2011
miercuri, 30 martie 2011
Gunoi intră, gunoi iese!
"Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească." ~Filipeni 4:8~
Prin experienţa dureroasă a mustrării primite din partea Domnului, Petru a învăţat că era vulnerabil în faţa lui Satan. Satan îi putea pune cuvinte pe buze, la fel de bine ca Domnul. Dacă lui Petru îi păsa de lucrurile lui Dumnezeu, sau dacă nu făcea voia lui Dumnezeu, el putea ajunge instrumentul duşmanului.
Ia-ţi câţeva minute pentru a-ţi revizui ultimele zile. Cât de mult din timpul tău a fost petrecut în expunere faţă de gândirea lumii? Cât de mult timp ai petrecut cu televizorul, radio, filme, reviste, loc de muncă. Compară acest timp cu timpul petrecut în Cuvânt, în prezenţa unor prieteni sau familii creştine sau ascultând muzică ziditoare.
Nu putem evita contactul cu lumea şi nici n-ar trebui s-o facem. Însă, putem contrabalansa cu atenţie informaţia dăunătoare care ne vine în mod constant, cu lucruri care să ne zidească sufletele. Altfel, ne putem potrivi cu acel vechi moto al programatorilor: "gunoi intră, gunoi iese!"
~John MacArthur~
~John MacArthur~
Abonați-vă la:
Postări (Atom)