miercuri, 16 februarie 2011

Ne dorim, trezire spirituală?!


     Timp de ani de zile am mers mai departe bazându-ne pe faptul că oamenii lui Dumnezeu vor trezire și că tot ce rămâne de făcut este să vedem cum putem face una. Oare nu este vremea să confruntăm faptul că am presupus un lucru greșit? Mi se pare că noi, creștinii, avem nevoie să ne dregem ” vrerile”. Vrem ca Dumnezeu să facă un lucru mare, dar nu vrem suficient de intens încât să căutăm acest lucru cu stăruință sau să ne asumăm riscul de a strica liniștea vieților noastre.
     De unde vine dorința intensă pentru trezire? Poate veni doar atunci când ne uităm în jur și observăm nevoile. Lucrul acesta a stârnit în Isaia o dorință puternică. El s-a uitat la poporul lui, a văzut ce făcea și cu ce se confrunta, iar inima lui a fost mișcată. 
     Mă întreb cât de rea va trebui să devină starea societății noastre pentru ca oamenii lui Dumnzeu să tragă semnalul de alarmă. Industria avortului este în floare. Pornografia iese pe bandă în cantități mari. Familiile se destramă mai repede ca niciodată. Creștinismul este ridiculizat și disprețuit. Câte lucruri mai trebuie să vedem ca să fim împovărați? 
     Când ne întoarcem privirea critică spre biserica din timpul nostru care mărturisește că este creștină, sentimentul nostru de rușine și panică ar trebui să crească. Chiar noi înșine suntem prea des modelați de tiparele gândirii și ale felului de viață din jurul nostru. Avem nevoie să ne aducem aminte de cuvintele lui Hristos adresate bisericilor: ''Știu faptele tale'', și să ne dăm seama că dacă abuzăm de harul Lui, El va veni să ne judece. Nu vom simți niciodată o povară pentru societatea noastră dacă ne bucurăm în ascuns de felul de viață păcătos pe care ea îl promovează! 
                                                                   ~Roger Ellsworth - Pogoară-te Doamne! ~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu