Avem timp pentru toate...

Avem timp pentru toate, 

Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,

Să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,

Să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,

Avem timp să citim şi să scriem,

Să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, 

Avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,

Avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin 

cenuşa lor mai târziu.

     Cuvintele de mai sus aparţin marelui jurnalist român Octavian Paler care reflectă atât de bine vremurile în care trăim fiecare din noi. Timpurile pe care le trăim sunt grele şi nesigure, pline de incertitudine şi greutăţi, care apasă tot mai greu pe umerii noştri încercând să ne incovoaie sub poverile lor. 

     Privind în urmă, noi ar trebui să obesrvăm unde am greşit şi să nu mai greşim din nou, să ne judecăm mai întâi pe noi înşine şi apoi pe alţii, să verificăm ce-am scris şi să regretăm pentru ce-am scris rău, să ne facem 

proiecte şi să le respectăm. În acelaşi timp, la început de an să ne întrebăm pentru cine alergăm, pentru cine ne consumăm energia şi viaţa?

     Nicolae Moldoveanu spunea: „Omul este o harfă pe care cântă ori Dumnezeu, ori diavolul. Este o corabie: cârmuită ori de Duhul Sfânt, ori de duhul păcatului; este un condei: scrie cu el ori mâna adevărului, ori mâna minciunii.”Călăuzit de aceaste gânduri aş dori aşa ca împreună să ne verificăm fiecare dintre noi destinul şi scopul pentru care Dumnezeu ne-a creat, drumul pe care mergem şi cum ne sfârşim planurile noastre. Planuri sunt multe, unele mai importante decât altele şi parcă prea repede ajungem la sfârşitul anului uitând aproape totul, fără să ne mai aducem aminte de toate promisiunile şi planurile noastre. 

     Este timpul când Dumnezeu ne cercetează într-un mod deosebit. Astăzi când nesiguranţa zilei de mâine cuprinde pe împărat şi cerşitor, pe creştin şi necreştin, pe cărturar şi analfabet e parcă tot mai greu să rămâi statornic. E tot mai greu să rămâi lângă Scriptură, să te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu. Adesea suntem 

tentaţi şi noi să spunem ca şi Ghedeon: „Rogute, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” ~Jud. 6:13a~ E greu de înţeles de ce s-au prăbuşit clădirile peste cei din China, de ce a trebuit să vină ciclonul peste cei din Burma, de ce recesiune peste America, de ce nesiguranţă în România. Am putea continua lista la nesfârşit, dar privind toate acestea înţelegem desluşit mânia lui Dumnezeu revărsată peste pământ pentru ca oamenii să se trezească la realitate şi sănu mai păcătuiască. Vedem cu ochii noştri cum Dumnezeu ne lasă pentru o vreme pe mâna lui Madian. Astăzi este nevoi de oameni ca Ghedeon care să fie gata să dărâme altarele lui Baal şi să ridice altare de biruinţă pentru Dumnezeul lui Avram, Isac şi Iacov. Este nevoie de oameni îmbrăcaţi cu Duhul Domnului să sune din trâmbiţă desluşit ca toţi cei care au aţipit pe cale să se trezească şi să continuie lupta cu diavolul până la birunţa definitivă. Pentru toţi cei care au declarat război diavolului trebuie să fie pregătiţi zilnic să înfrunte atacurile declanşate cu mare înverşunare de cel rău. În aceste vremuri Dumnezeu nu are nevoie de oameni fricoşi şi nepăsători care sunt gata să se închine zeilor lui Baal şi Astarteei. Este nevoie de oamenii dăruiţi cauzei Evangheliei, dăruţi adevărului Domnului Isus Hristos care sunt gata să lupte pentru răspândirea Cuvântului vieţii la toti cei care trăiesc în întuneric şi păcat.

     Observăm astăzi mai mult ca oricând o amorţeală în poporul Domnului, o aţipire a slujitorilor Evangheliei, o nepăsare în viaţa creştinilor care produce victime tot mai multe chiar din rândul poporului ales de Domnul. 

Parcă prea mulţi au coborât jos standardele Bisericii şi ale familiei. Timpul de părtăşie din biserică a devenit pe alocuri plictisitor. Lucrarea Duhului Sfânt este tot mai neglijată şi contestată. Rugăciunea din multe biserici şi familii a fost înlocuită cu alte surogate. Am lăsat ca diavolul să pună tot mai mult stăpânire pe timpul nostru 

şi de aceea timpul dăruit Domnului ne este adesea insuficient. Un lucru care m-a copleşit din viaţa lui Ghedeon a fost perseverenţa în lupta cu duşmanul. Puţini slujitori ai Domnului au curajul să spună: „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine.” ~Jud. 7:17~ Unii din ei nu au curajul să spună aceste cuvinte deoarece ei sunt primi care 

s-au abătut de la căile Domnului, ei sunt primi care fac de multe ori ce nu place Domnului. De asemenea putem observa că Ghedeon l-a „urmărit mereu pe vrăjmaş.” ~vezi Jud. 8:4~ Cred că aceste cuvinte ar trebui să fie ca un motto noi. Ochii noştri trebuie să fie mereu deschişi ca să putem vedea orice mişcare a diavolului.

     Ştim din proprie experienţă că cel mai prielnic timp pentru duşman ca să ne atace este atunci când suntem nepăsători, atunci când începi să te lauzi de biruinţele propri, atunci când te consideri deja învingător. Biruinţa 

planurilor noastre atârnă mai întâi de voia lui Dumnezeu dar pentru noi contează perseverenţa pe calea Domnului. Este important începutul anului dar mult mai important este sfârşitul lui. 

     Este important cine se foloseşte de harfa inimii tale: Dumnezeu sau diavolul. Este corabia vieţii tale cârmuită de Duhul Sfânt sau de duhul lui mamona? Avem noi suficinet timp să citim Cuvântul Vieţii sau citim mai mult blogurile şi revistele vremii. Doreşti tu să alergi mai mult după lucrurile de sus decât după cele de pe pământ? 

Dacă încă nu eşti gata să faci acest lucru înseamnă că nu eşti un oştean destoinic al Domnului Isus Hristos. Mă rog ca Duhul lui Dumnezeu să te cerceteze astăzi şi să-ţi schimbe viaţa şi priorităţile tale zilnice. 

     Ghedeon a fost un om simplu ca şi tine, fără prea multă educaţie dar Domnul l-a ales pentru salvarea copiilor lui Israel şi prin el Dumnezeu a biruit pe Madian. Dumnezeu vrea să se folosească şi de tine pentru a izbăvi pe cei robiţi de păcat, pe cei deznădăjduiţi. Dacă nu eşti încă convins că Dumnezeu vrea să te folosească în lucrarea Sa, pune-L şi tu la încercare şi sunt convins că El va fi cu tine şi împreună cu El vei reuşi să-l biruieşti pe Madian. 

     Ţine mereu ochii deschişi asupra vrăjmaşului, şi perseverează, împlineşte-ţi promisiunile făcute la început de an şi Domnul va fi cu tine „viteazule”! Uită tot ce a fost în urma ta şi priveşte înainte spre ţintă, la premiul chemării cereşti, spre Domnul Isus. 

     Fiecare zi care vine este nouă pentru tine, este albă, imaculată gata să scrii pe ea. Condeiul este în mâna ta şi scri cu el ori minunile şi adevărul lui Dumnezeu ori căderile şi neîmplinirile tale de zi cu zi. 

     Încurajaţi de promisiunile lui Dumnezeu să spunem şi noi: „Doamne, noi nu ne vom mai depărta de Tine, Înviorează-ne iarăşi, chemăm Numele Tău peste noi şi familiile noastre, cerem binecuvântarea Ta peste fiecare zi care vine.” ~vezi Ps. 80:18~

                                                                        —de Gicu Cotleţ din Revista Sămânţa Adevărului

Scuze şi motive pentru care oameni nu cred în Dumnezeu!

     

     Gândește-te cum traversează câinii strada. Câinele se plimbă ca orbul pe stradă, nepăsător de pericole, dând din coadă în timp ce pășește printre mașini, fără a se gândi prea mult. Mașinile îl ocolesc, cauciucurile scrâșnesc, zgomotul te asurzește în timp ce mașinile se lovesc unele în altele. Câinele se oprește dând din coadă din coadă pentru un moment și privește la grămada de mașini avariate. Expresia îi trădează gândurile: creierul lui de îngropător de oase nu realizează nici măcar preţ de o clipă faptul că responsabil pentru dezastrul acela este chiar el.

     Când omul hoinăreşte pe căile păcatului, coada îi flutură de plăcere, gândindu-se că acesta este scopul pentru care a fost creat. Gândurile lui cu privire la repercusiuni sunt superficiale. Mintea îi rătăceşte la poftele trupeşti şi apoi previzibil, el se rătăceşte pe calea adulterului. Dintr-o dată, un dezastru i se dezvăluie în faţa ochilor: căsătoria îi este distrusă, numele defăimat, copiii săi se simt înşelaţi şi speriaţi. Însă, ca şi câinele lipsit de prea multă minte, el nu îşi dă seama nici măcar o clipă de responsabilitatea pe care o poartă pentru păcatele lui. În ceea ce-l priveşte, el crede că avea motive întemeiate să procedeze aşa. 

     Probabil că pricepi că eşti vinovat, poate că ştii că ai păcătuit, însă ai dificultăţi reale în ceea ce priveşte creştinismul. Poate că eşti "aproape convins să devii creştin". E posibil să fii dezinformat cu privire la Biblie din pricina cărţilor pe le-ai citit sau din pricina lucrurilor pe care le-ai auzit. În orice caz, să trecem în revistă cele mai des obiecţii aduse credinţei creştine şi să vedem dacă le putem clarifica din viziunea ta.

     În primul rând, să examinăm viaţa intimă a unuia dintre stămoşii noştri. Se pare că întreaga lume necreştină vrea să ştie detaliile cu privire la nevasta lui Cain. Voi rezista tentaţiei de a răspunde "ţi-aş fi spus dacă era Abel". Cain s-a însurat cu o soră îndepărtată. Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei să fie roditori să să se înmulţească, iar acest lucru nu însemna că ei trebuiau să se ocupe cu grădinăritul şi cu matematica. Porunca Domnului era ca ei să facă copii şi fără îndoială că s-au supus. Cei care se grăbesc să spună despre Cain că a comis incest, ar trebui să realizeze că dacă nu există o lege, nu putea fi vorba de nici o încălcarea de lege. Însă după ce populaţia a fost suficient de numeroasă şi riscul apariţiei problemelor genetice a crescut din pricina blestemului păcatului, Dumnezeu a interzis căsătoria între rude. 

     Poate că te-ai gândit: "Nu poţi să pretinzi că un Dumnezeu iubitor va trimite aborigeni nevinovaţi în iad doar din pricină că ei nu cred în Isus". Sunt de acord cu tine - Dumnezeu nu-i va trimite în iad doar din pricina acestui fapt, ci din cauza omorurilor, a furturilor, a poftei păcătoase, a mândriei, a urii, a minciunii, a violurilor, a răpirilor, a canibalismului, a mâniei, a înşelăciunii, a torurii, a lăcomiei, a curviilor, etc. Dumnezeu nu trece cu vederea păcatul din pricina culorii pielii sau zonei geografice. Singura acoperire pentru păcat este sângele lui Isus Hristos. 

     Următorul gând poate fi: "Deci tu susţii că cei care se pocăiesc si se încred în Isus vor fi mântuiţi, iar cei care nu o pot face din acuză că nu au auzit Evanghelia vor merge în iad?" În ziua judecăţii Dumnezeu va face dreptate. Biblia declară: "dar cum vor chema pe Acela în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care nu au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduire?" ~Romani 10:14~ 

     Dacă realmente îţi pasă de păgâni, rezolvă-ţi relaţia cu Dumnezeu şi du-te să le vesteşti tu însuţi vestea cea bună despre Hristos. Sau e mai aproape de adevăr faptul că puţin îţi pasă de "aborigenii nevinovaţi" şi ceea ce vrei de fapt e o să îţi găseşti scuze pentru a trăi în continuare în păcat?

     Cum rămâne cu toată suferinţa din lume? Sigur că aceasta este dovada faptului că Biblia greşeşte când spune că Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu nu este doar un binevoitor care zâmbeşte pururea spre rasa umană. De fapt Biblia ne spune că El e plin de mânie; vine ziua când  El "îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările în flăcări de foc" ~Isaia 66:15~ Sunt câteva lucruri în acest pasaj pe care nu le înţeleg, însă va veni ziua când voi cunoaşte toate lucrurile. Între timp voi avea încerede în Dumnezeu şi-mi voi folosi priceperea pe care o am. Ceea ce nu înţeleg este că Scriptura ne spune că " judecăţile (lui Dumnezeu) sunt pe tot pământul - că El dă ploaie, El trimite fulgerul şi El produce cutremurele. Nu ştiu cât de multe cutremure, din cele un milion care se estimează că au loc în fiecare an, sunt simple fenomene ale naturii sau sunt judecăţi ale lui Dumnezeu.

    Un băieţel i-a spus la un moment dat mamei sale: ''m-am săturat de mâncarea pe care mi-o tot dai - cartofi, mocovi şi spanac. De acum încolo îmi aleg singur propria mea diată : nu vreau nimic altceva decât tablete de ciocolată la micul dejun, la prânz şi la cină." Imaginează-ţi cum ara arăta copilul dacă i-am permite să mănânce ceea ce îşi doreşte - s-ar putea îmbolnăvii foarte tare sau chiar ar putea muri din pricina mâncării necorespunzătoare. Faţa i s-ar umple de coşuri, ceea ce ar dovedi că nu primeşte mâncarea necesară, şi că deşi ea are totuşi gust bun, nu este bună pentru el. 

     Atitudinea adultului se aseamănă cu cea a copilului "Doamne de acum încolo, nu mai vreau mâncarea pe care mi-o dai Tu, mi-o voi alge eu". Şi el alege mai degrabă păcatul, decât neprihănirea; el doreşte ceea ce are gust bun, nu ceea ce este bun. Ca rezultat direct al modului de nutriţie păcătos a omenirii, plăgi chinuitoare izbucnesc pe toată faţa pământului: boli, inundaţii, cutremure, foame, duferinţe fără sfârşit şi moarte. Toate aceste lucruri ar trebui să ne atenţioneze că în nutriţia noastră ceva este greşit. În loc de a folosi suferinţele omenirii drept scuză pentru respingerea lui Dumnezeu, priveşte-le ca pe nişte dovezi clare pentru a-l accepta pe El, împreună cu explicaţiile date de Cuvântul Său. Sunt dovezi vii ale faptului că ceea ce spune Dumnezeu este adevărat. Dacă alungăm pilotul pentru că dorim să preluăm controlul, atunci n-ar trebui să ne plângem că avionul se prăbuşeşte.

                                                               Ray Comfort - Dumnezeu nu crede în atei

Creștin sau ipocrit!?

     Poate cel mai mare impediment pentru ca oamenii să vină la Hristos este ipocrizia strigătoare la cer din sânul creștinismului. Poate că raționamentul tău se aseamănă cu acesta: ''Biserica este plină de ipocriți și, pe lângă asta, nimic nu a cauzat mai multe războaie decât religia''. Acesta nu e un argument, însă să vedem ce înseamnă de fapt un ipocrit - cuvântul înseamnă ''prefăcut'', cu alte cuvinte, ipocritul nu este un creștin autentic, ci doar pretinde că este, se preface că este creștin. Un astfel de ''creștin'' nu este de partea noastră (a celor care sunt credincioși cu adevărat), ci este în tabăra voastră (a celor care nu cred).

     Angajații de la bancă învață să deosebească bancnotele falsificate studiind cum arată o bancnotă adevărată. Când văd un fals, îl deosebesc din pricină că au ochiul obișnuit cu bancnota adevărată. ''Bancnota adevărată'' în creștinism este omul credincios, bun, blând, smerit, răbdător și cumpătat, care vorbește cu dragoste. Deci, data viitoare când te uiți la televizor și vezi un om cu pălăria neagră, cu barba în stilul lui Abraham Lincoln, afumat de alcool, vorbind o limbă arhaică, citând în mod ipocrit din Biblie pentru a împlânta apoi pumnalul în spatele aproapelui "în numele Domnului", întreabă-te: "Este acesta un creștin autentic? Își iubește el aproapele ca pe sine însuși? Este bun, blând, generos și cumpătat? Își iubește dușmanii? Le răspunde făcându-le bine celor care-l urăsc?" Dacă nu, atunci ai de-a face cu un ipocrit cu un necreștin care pretinde că este creștin: nimic nou. Necreștinii au fost cauza primului și celui de-al doilea război mondial, al războiului din Coreea, din Vietnam și, ceea ce-i mai rău, tot ei sunt acei care pornesc războaie în numele Domnului. când a izbucnit criza din Insulele Falkland, britanicii au spus: "Dumnezeu este cu noi". Argentinienii au procedat la fel. La americani zicala "Laudă-L pe Domnul și dă-mi muniția" este arhi-cunoscută. Naziștii aveau sloganul: "Got mit uns" (Dumnezeu este cu noi) gravat pe catarama curelei.

     Nu trebuie să mergi la Biserică pentru a întâlnii oameni ipocriți. De fapt cel mai bun loc pentru a da peste un ipocrit este oglinda: cine dintre noi poate susține că suntem întotdeauna lipsiți de prefăcătorie? Ipocrit este adolescentul  care apare curat în fața părinților, însă arde de pofte pe dinăuntru lui. Ipocrit este omul care face afaceri mieros și amabil, care încheie cu "Al dumneavoastră sincer", dar care e în stare să taie gâtul clientului pentru un dolar câștigat ușor. Ipocritul se comportă ca un soț virtuos, însă își desfată inima pofticioasă cu adulterele din telenovele. Ipocrizie înseamnă sloganul ''In God we trust'' (în Dumnezeu ne încredem) de pe dolarii americani, când de fapt totul este o prefăcătorie. Ipocriți sunt cei care cântă "Doamne, binecuvântează America", și care totuși folosesc numele Lui sfânt pentru a blestema.

     Ipocriți sunt fii coloniștilor, care au pus bazele "națiunii aflate sub autoritatea lui Dumnezeu", însă aduc omagiu unui idol de piatră, Zeița libertății, cheltuind milioane ca să o renoveze, spunând: ''Ea este o lumină pentru lumea întreagă''. Ipocrizia înseamnă să te prefaci că ești preocupat de sănătatea fumătorilor, când îi avertizezi cu privire la efectele fatale ale tutunului, dar câștigi de pe urma vânzărilor acestui drog mortal 32 de miliarde de dolari pe an. Sute de mii de americani mor în fiecare an din pricina fumatului. Ipocrizie este atunci când societatea spune că-i pasă de copii, însă omoară milioane în pântecele mamelor. Ipocritul vede păcatul din Africa de Sud, însă niciodată propriul său păcat. Dacă o lume întreagă îi urăște pe ipocriți, cum credeți atunci că gândește Dumnezeu despre ei? Toți ipocriți vor merge în iad. Dacă ipocritul te deranjează așa de mult, n-ai vrea să petreci veșnicia în iad alături de el, nu-i așa?

     Dacă întreaga ta viață ar fi dezvăluită  celorlalți (inclusiv gândurile și faptele săvârșite în ascuns), te-ai mai preface înaintea lor? Dacă presa ar avea acces la orice secret al tău, ai mai putea candida oare pentru un post politic sau ai ajunge pe prima pagină a ziarelor de scandal?

     Trebuie să fim atenți atunci când îi judecăm pe alți. Putem face adesea greșeli tragice dacă ajungem la concluzia pripită că cineva ar fi ipocrit. De vreme ce nu posedăm adevărul, am putea considera pe cineva drept vinovat, când de fapt el ar fi nevinovat. Doar Unul singur deține întregul adevăr despre fiecare dintre noi, iar judecata Lui este și va fi "potrivit cu dreptatea". 

     Un ateu poate crede că își sporește credibilitatea atunci când spune că a fost creștin, însă și-a dat seama că creștinismul este un mit și-a întors spatele credinței. Mărturisirea lui îl așează într-o dilemă în care sunt două alternative:    

   (1) el "L-a cunoscut pe Dumnezeu" (vezi Ieremia 9:23; Ioan 17:3), deci recunoscuse că Dumnezeu este real

   (2) el credea că Îl cunoaște pe Dumnezeu, însă (în ceea ce îl privește) "s-a înșelat". Astfel, el ar admite că nu L-a cunoscut pe Domnul și că nu a fost vreodată creștin, i doar că a pretins că este.

                                                     Ray Comfort - Dumnezeu nu crede în atei