Măsura Măreției

"Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii." ~1Corinteni 1:20-21~

     Ucenicii pe bună dreptate au un loc de cinste în istoria mântuirii. Și sunt cu siguranță vrednici de locul în istoria creștină. Așadar să nu subestimăm importanța rolului lor și nici integritatea cu care și-au îndeplinit aceste roluri. Ei au fost cei cărora le-a fost pentru prima dată încredințată Vestea Bună. Ei reprezintă adevăratul Israel al lui Dumnezeu-un Israel care s-a pocăit  sincer și care crede cu sinceritate. Aceste adevăruri sunt accentuate, nu micșorate de faptul că aceștia au fost oameni cât se poate de obișnuiți. Ei au devenit mari lideri spirituali și predicatori de impact prin puterea Duhului Sfânt. Și influența lor se datorează unui singur lucru: puterii mesajului pe care l-au predicat.

     Vremea apostolilor a trecut, dar și noi avem acces la aceeași putere care i-a făcut pe ei extraordinari. Duhul Sfânt este promis tuturor celor care cred, și El va fi credincios și ne va transforma în asemănarea cu Fiul - adevărata definiție a măreției.

                                                                                ~John MacArthur~

Respingere

”Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări, pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: M-au urât fără temei. Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”   ~Ioan 15:24-26~

     Religia umană constă în reguli făcute de oameni și care slujesc unui dumnezeu făcut de oameni. O asemenea religie nu ajută nimănui decât celor care au un impus regulile. Tocmai de aceea, Îl urau atât de mult pe Isus elita religioasă de la Ierusalim. Ei Îl considerau o amenințare față de puterea lor. Desconsiderau doctrina harului, promovată de El și respingeau pocăința cerută de El, priveau cu dispreț iertarea oferită de El și respingeau credința exemplificată de El. În mod ironic, tot ce învăța El discredita autoproclamata lor autoritate de a vorbi în Numele lui Dumnezeu.

    Din moment ce suntem făpturi păcătoase, ne este foarte ușor să ne facem vinovați de aceeași ipocrizie: înlocuirea închinării la Dumnezeul adevărat cu puterea, banii sau neprihănirea noastră proprie. Trebuie să ne păzim inimile și mințile de aceste tendințe și să permitem Cuvântului lui Dumnezeu să ne corecteze tendințele greșite din umblarea noastră.

                                                                                         ~John MacAthur~