Să vă explic care e conflictul între știință și religie... Profesorul ateu face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în picioare.
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
Da, domnule, spune studentul.
Deci crezi în Dumnezeu?
Cu siguranță.
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
Da.
Tu esti bun sau rău?
Biblia spune ca sunt rău.
Profesorul zambește cunoscător. Aha! Biblia! Se gandește puțin. Uite o problemă pt tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să îl ajuți? Ai încerca?
Da, domnule. Aș încerca.
Deci esti bun.
N-aș spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, așa că profesorul continuă.
El nu ajută, nu-i așa? Fratele meu era creștin și a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poți răspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poti răspunde, nu-i așa? El ia o înghițitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze. Hai să o luam de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai…, da, spune studentul.
Satana e bun?
Studentul nu ezită la această întrebare “Nu”
De unde vine Satana?
Studentul ezită. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
Da, dle.
Răul e peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da.
Deci cine a creat răul? a continuat profesorul. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există și conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu raspunde.
Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foiește jenat.
Da.
Deci cine le-a creat?
Studentul iarași nu răspunde, asa că profesorul repetă întrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața clasei. Studenții sunt uimiți. Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului îl tradeaza și cedeaza nervos.
Da, domnule profesor, cred.
Bătrânul se oprește din mărșăluit. Știința spune că ai 5 simțuri pe care le folosești pt a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?
Nu, domnule. Nu L-am văzut.
Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
Nu, domnule, nu l-am auzit.
L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, domnule, mă tem că nu.
Și totuși crezi în el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știinta spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credința mea.
Da, credința, repetă profesorul. Asta e problema pe care știinta o are cu Dumnezeu. Nu există nici o dovadă, ci doar credința.
Studentul rămâne tăcut pt o clipă, înainte de a pune și el o întrebare.
Domnule profesor, există căldură?
Da.
Și există frig?
Da, fiule, există și frig.
Nu, domnule, nu există.
Profesorul își întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.
Studentul începe să explice.
Poate există multă căldura, mai multă căldura, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de 458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, și caldură e cea care face ca un corp sau materie să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamna absența totală a căldurii. Vedeți, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dle, ci doar absența ei.
Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură de ciocan.
Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
Da, raspunde profesorul fară ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?
Din nou raspuns greșit, domnule. Întunericul nu e ceva; este absența a ceva. Poate exista lumină scazută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu exista lumină constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i așa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. Acesta va fi un semestru bun.
Ce vrei să demonstrezi, tinere?
Domnule profesor vreau să spun că premisele dvs filosofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluzia TREBUIE să fie și ea greșită.
De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surpriza. Greșite?
Poți explica în ce fel?
Lucrați cu premisa dualității, explică studentul… Susțineți că există viața și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Dle, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înteles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieții înseamnă să ignori că moartea nu există că lucru substanțial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absența ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studenților teoria că ei au evoluat din maimuță?
Dacă te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident că da.
Ați observat vreodată evoluția cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când își dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevar.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare și nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. predați studentilor ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteți, om de știință sau predicator?
Clasa murmură. Studentul tace până când emoția se mai stinge.
Ca să continuăm demonstrația pe care o făceați adineori celuilalt student, permiteti-mi să vă dau un exemplu, că să înțelegeți la ce mă refer. Studentul se uită în jurul său, în clasă. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? (Clasa izbucnește în râs.) E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile și conform protocolului demonstrabil, știința spune – cu tot respectul, dle – că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbeaza la student, cu o față impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde. Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu.
Deci, acceptați că există credință și, de fapt, credința există împreună cu viața, continuă studentul. Acum, dle, există răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde: sigur că există. Îl vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violente care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat: Răul nu există, dle, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există caldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.
